Escrocheria de cel mai înalt nivel practicatã de indivizi îmbrãcaţi impecabil, la patru ace, cu costume comandate la Paris, a cãpãtat un nume la fel de elegant si respectabil: „inginerie financiarã“. Ca sã nu-i spui acestui gentleman hoţ, bandit sau ticãlos te vezi nevoit sã îi zici „om de afaceri“. Se duce omul sã-si punã economiile la o bancã, casierul numãrã corect banii, elibereazã chitanţã în regulã, îi înmîneazã un carnet de lux în care este înscrisã suma depusã. Omul pleacã linistit spre casã cu convingerea cã banii sunt la loc sigur si cã economiile lui voi face pui. Habar nu are bietul depunãtor cã în spatele tejghelei, într-un birou somptuos banii lui au fost pîndiţi de „inginer“, si cã economiile sale odatã înghiţite de bancã si-au pierdut identitatea. Banii sãi au intrat deja în malaxorul Satanei. Un amic de-al meu m-a întrebat deunãzi: „Bine mã, dar nu vezi chiar nimic în aceastã ţarã? N-ai vãzut vilele noi, sediile somptuoase ale regiilor autonome, n-ai vazut clãdirile din beton si sticlã ale bãncilor, placate cu faianţã si marmurã neagrã de Ruschiţa, limuzinele occidentale în care se plimbã filfizoni ultra eleganţi care zboarã ca fulgul peste hîrtoapele drumurilor naţionale? N-ai vãzut „Taj Mahal“-urile rromilor din Sibiu sau Timisoara, vilele de protocol din capitalã pãzite de o armatã de sepepisti, din care ies eroii naţiunii, încinsi cu cîte 2,3 celulare? Tu pe ce lume trãiesti?“ Luat asa din scurt, am rãmas fãrã replicã. Şi m-am gîndit, i-a sã scriu eu bine despre toate astea. Sã încep sã-l laud pe Stoica cel plin de caritate, pe Muresan care a cãrat, bietul, cu camioanele dividentele de la Dacia Felix, sã-i ridic în slãvi pe Fane Spoitorul sau pe Iskandarani si pe toţi ceilalţi care au fãcut slalom prin Justiţie. I-a sã zic eu bine de domnii „ingineri“ Sorin Ovidiu Vîntu si Teodor Nicolãescu, mari bosi financiari. Ãstia, dacã vor, te îngroapã pînã te sufocã în sute de milioane de dolari fãcuţi perfect legal. Dupã aceea îţi explicã: n-am fãcut nimic rãu, am stiut un singur lucru: cum sã obţin informaţia. În sfera afacerilor de cînd lumea se spune: „Stai sã-ţi vînd un pont“. Dacã cineva îsi imagineazã cã „pontul“ este ieftin e naiv. Pentru cã si ei, bieţii „ingineri“ au cheltuielile lor. De fapt dacã meritã, de ce sã nu-i lasi si pe politicieni sã trãiascã? Ce ei nu sunt tot oameni? Lor nu le trebuie? Sînt campanii electorale scumpe, copii la studii în strãinãtate, tablouri de artã, limuzine, blãnuri, si cîte si mai cîte. Parcã terminaserãm cu comunismul, cu codul eticii si echitãţii socialiste sau cu confiscarea bunurilor. Vrem oare sã ne întoarcem în cuscã si în cãmasa de forţa al eligaliterismului de tristã amintire în care unii erau mult mai egali ca alţii? Iatã o serie de lucruri bune si de toatã lauda din viaţa de azi a României, care nu pot fi trecute cu vederea. Îmi fac mea culpa cã pînã acum nu le-am ridicat în slãvi desi sunt evidente. Restul, bagatela aia de vreo 20 de milioane de români, „e tãcere“. Pînã într-o zi... (Viorel Paltin, Corabia beatã, 2002)