Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Spania, imperiul inchiziţiei
Spania, imperiul inchiziţiei Email
Marţi, 23 Februarie 2010 13:42

 

     ,,Aceste două regate, Castilia şi Aragonul, au fost cîrmuite vreme îndelungată de regi diferiţi, pînă ce s-a încheiat căsătoria între Don Fernando, singurul fiu al regelui Don Juan de Aragon şi Dona Isabela, fiica, regelui Don Juan al Castiliei, care prin moartea regelui Don Erico, a moştenit regatul Castiliei. Căsătorie fericită, fără-ndoială, căci a unit nu numai două regate însemnate, dar şi o femeie deosebit de înzestrată cu un principe de o mare înţelepciune“ (Francesco Giucciardini, Însemnări despre Spania)



     Fosta provincie romană, Spania a trecut printr-o serie de cuceriri - cea mai îndelungată a fost cucerirea arabă. După lupta de eliberare - Reconquista şi unitatea teritorială va ajunge unul dintre cele mai puternice regate din Europa punînd bazele unui mare imperiu colonial. Atinge apogeul sub Filip al II-lea. Regii Spaniei au fost cei mai zelosi catolici din întreaga Europă, aici Inchiziţia medievală a găsit un teren foarte propice. Si în ziua de astăzi se spune despre spanioli că ,,sînt mai catolici decît Papa“ Perioada contemporană este marcată de neutralitate în privinţa celor două războaie mondiale, un sîngeros război civil, dictatura franchistă şi regenerarea sub familia domnitoare de Bourbon.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

Locaţie
 

     Spania este situată în sud-vestul Europei, învecinată de Golful Biscaya, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic de Nord, Munţii Pirinei şi sud-vestul Franţei. Se învecinează cu Andorra, Franţa, strîmtoarea Gibraltar, Portugalia, Maroc. Clima este variată - regiunile nordice de coastă sînt reci şi umede iar zona platoului central este rece iarna şi fierbinte vara. În Andaluzia şi Levant clima este temperată cu excepţia perioadelor de vară, timp în care temperaturile depăşesc cîteodată 40 de grade Celsius la umbră. Nu lipsesc nici precipitaţiile care în regiunile de coastă din nord ajung la 990 mm. pe an, în sud precipitaţiile variază între 410 şi 790 mm pe an în timp ce Cîmpia Centrală din interior primeşte 500 mm pe an. Relieful este format din ţărmul sudic şi estic al Spaniei la rîndul lui împărţit în două zone: sectorul atlantic (între Capul St. Vicenţiu şi Gibraltar - un ţărm jos ce formează Golful Cadiz) şi sectorul mediteranean (Golful Valencia, Costa del Sol, Costa Blanca). Coasta catalană este foarte înaltă şi puţin accesibilă. Datorită climei extrem de variabile Spania este ţara cu vegetaţia naturală cea mai diversificată din Europa. În zonele umede din nord cresc foioase -stejar, castan, ulm, fag şi plop. În regiunile sudice care sînt mai uscate predomină pinul, ienupărul, ilexul şi stejarul de plută. În Andaluzia întîlnim o vegetaţie de stepă iar în insulele Canare-denumite după rasa de cîini sălbatici (canariae insulae) există o floră mediteraneana şi africană - o specie de cinteza mică, cu penaj galben de pe insulă a dat numele de canar unor păsari cîntătoare galbene care au fost domesticite.

Reţeaua hidrografică
 

     Este destul de săracă. Ebro izvorăşte din Muntii Cantabrici străbătînd oraşul Zaragoza şi Cîmpia Aragonului pînă la vărsarea în Marea Mediterană printr-o deltă. Duero izvorăşte din Munţii Iberici, străbate Spania de la est la vest şi se varsă în Oceanul Atlantic pe teritoriul Portugaliei printr-un estuar. Alte rîuri mai importante sînt: Guadiana sau rîul Castiliei noi, Guadalquivir, rîu ce străbate Cîmpia Andaluziei şi se varsă în Oceanul Atlantic prin Golful Cadiz.

Economia
 

     După dictatura lui Franco care a făcut din Spania una dintre cele mai sărace ţări ale Europei, Spania a trecut printr-o perioadă de regenerare, mai ales în perioada 1986-1990. Preşedintele Aznar a dus o politică de dreapta şi a introdus moneda unică europeană. După venirea la putere a socialistului Rodriguez Zapatero care s-a lansat cu mesaje populiste precum retragerea trupelor din Iraq profitînd de panica generală din rîndul populaţiei în urma atacurilor teroriste de la Madrid - economia Spaniei a intrat în recesiune. Recesiunea s-a datorat pe de o parte crizei mondiale, dar un factor important l-a constituit politica stîngii aflate la guvernare care a produs retragerea unei importante părţi a investiţiilor americane.

Tip de guvernare
 

     Conform Constituţiei din 1978 Spania este o monarhie constituţională în care puterea executivă este exercitată de rege şi Consiliul de Miniştri iar cea legislativă de un parlament bicameral compus din Congresul deputaţilor şi Senat. Scena politică este caracterizată prin multipartitism: Partidul Acţiunii Socialiste, Partidul Comunist Spaniol, Partidul Popular etc. Capitala Spaniei este la Madrid. Denumirea oficială a Spaniei este Regatul Spaniol. Din punct de vedere administrativ Spania este împarţită în 12 regiuni administrative şi două oraşe autonome - Ceuta şi Mellila. Ziua naţională este sărbătorita pe data de 12 octombrie. Din punct de vedere legislativ este aplicat dreptul civil cu aplicaţii regionale.

Dispute internaţionale
 

     În 2003 rezidenţii din Gibraltar au votat prin referendum să rămînă colonie britanică. Marocul protestează împotriva controlului Spaniei asupra coastelor Ceuta, Mellila şi a insulelor Penon de Velez de la Gomera, Penon de Alhucemas şi a Insulelor Chafarinas.

Scurt istoric
 

     În mileniul I, teritoriul locuit de iberici este invadat de celţi iar prin contopirea celor două popoare va rezulta populaţia celtiberică. Acest teritoriu este colonizat de fenicieni în sec.IX-X î. Hr. şi greci - sec.VII î. Hr. Dominat pentru o scurtă perioadă de Cartagina, mai tîrziu Roma anexează acest teritoriu transformîndu-l în provincia Hispania ca parte integrantă a Imperiului. Pentru o scurtă perioadă Spania devine centrul cultural al Imperiului în care se dezvoltă foarte puternic creştinismul dar invazia vizigoţilor din 415 pune capăt stăpînirii romane. Vizigoţii vor fi înfrînţi de către arabi în anii 711 şi 718. În anul 711 faimosul prinţ al deşertului Tarik a trecut Gibraltarul - de atunci ,,coloanele lui Hercule“ cum i se spunea strîmtorii în antichitate vor purta denumirea de ,,djebel Tarik“- stîncile lui Tarik-Gibraltar. Din acest moment Spania va cunoaşte 3 secole de dominaţie maură, timp în care arta şi arhitectura vor atinge punctul culminant sub dinastia Omeiazilor.

Dinastia Omeiazilor
 

     Această dinastie musulmană de califi arabi a fost întemeiată de Moavia I (605-680), guvernator al Siriei avînd califatul cu capitala la Damasc. De fapt omeiazii au luat cu forţa controlul asupra întregului imperiu arab de la Ali care a fost ginerele lui Mahomed într-o serie de războaie civile. După ce vor anexa nordul Africii şi Spania ei vor încorpora diverse populaţii şi teritorii într-o nouă ordine socială. În anul 750 puterea va fi preluată de Abbasizi obligîndu-i pe omeiazi să se refugieze în Peninsula Iberică şi să întemeieze acolo o dinastie omeiadă spaniolă sub Abd er-Rahman (756). Aceasta dinastie va deţine controlul pînă în anul 1031.

Reconquista
 

     Reconquista sau ,,recucerire“ este denumirea luptei purtate de către spaniolii de sub stăpînirea arabă şi a durat şapte secole. Ea a fost începută de regatul Asturiilor şi continuată apoi de cele două state spaniole: Castilia şi Aragonul. Un moment crucial al Reconquistei îl constituie victoria statelor spaniole asupra arabilor în lupta de la Las Navas de Tolosa (1212). Pînă la sfîrşitul sec. al XIII-lea cea mai mare parte a peninsulei a fost eliberată. Granada, care a fost cucerită în anul 711 de arabi, a fost ultimul regat musulman cucerit de creştini în timpul Reconquistei spaniole. Granada a capitulat în anul 1492. Ferdinand de Aragon îi face cunoscută Papei de la Roma cucerirea Granadei: „...Astăzi, a doua zi a lunii ianuarie din anul 1492, cetatea Granadei ni s-a predat cu Alhambra şi toate fortificaţiile care o constituie, şi cu toate fortăreţele şi castelele pe care le mai aveam de cucerit în acest regat; acum, îl avem pe acesta în întregime în mîinile şi puterea noastră. Fac cunoscut sfinţiei voastre o atît de mare fericire că după atîtea necazuri, cheltuieli, sacrificii de vieţi şi de sînge ale supuşilor noştri acest regat al Granadei, care timp de 780 de ani a fost ocupat de necredincioşi, a fost cîştigat cu ajutorul nostru“.

Cidul
 

     Un personaj legendar al Reconquistei a fost ,,El-Cid“ sau Cidul; legenda sa a fost cîntată veacuri întregi în popor pentru a fi ecranizată în zilele noastre. Acesta se pare că era un ,,caballeros“ sau ,,hidalgos“- cavaler spaniol. Aceştia constituiau cea mai mică clasă pe treapta nobilimii feudale fiind vasalii infasonilor - nobilimea mijlocie care la rîndul lor erau vasalii baronilor. Baronii îl aveau suzeran direct pe rege. Obligaţia vasalilor era aceea de a participa la expediţiile războinice întreprinse de suzeranii lor. În legenda Cidul a fost aureolat de glorie-un cavaler credincios, ocrotitor al sărmanilor şi credincios poporului său pînă la sacrificiul suprem. Cidul a existat în realitate şi era un mic cavaler castilian pe nume Rodrigo Diaz de Bivar - căpitan în oştile regilor Fernando, Sancho şi Alfonso al VI-lea. Rodrigo s-a născut în anul 1043 şi a murit în anul 1099 la Valencia. Pe seama lui s-au creat o seamă de cîntece şi de legende. Două poeme despre Cid sînt deosebit de importante. Unul este ,,Cîntec pentru Cidul meu“ creat în anul 1140 şi al doilea poartă simplu denumirea ,,Rodrigo“ şi a fost compus în secolul al XIV-lea. În imaginaţia cîntăreţilor el a căpătat cele mai nobile trăsături şi a devenit un simbol al aspiraţiilor naţionale spaniole. Din aceste poeme şi din altele s-au născut ulterior aşa numitele ,,romanceros“ care tratează în spirit popular episoadele cele mai importante şi îndrăgite ale legendei Cidului Campeador (Cid-stăpîn; Campeador-ostaş). Adevărul istoric în privinţa lui Rodrigo Diaz de Bivar este însă cu totul altul - deşi a fost un bun mînuitor al armelor aproape ca toţi cavalerii din perioada sa, el este cunoscut în documentele istorice drept un feudal crud şi lipsit de scrupule.

Unitatea teritorială
 

     Emanciparea de sub stăpînirea arabă a favorizat dezvoltarea vieţii economice - numărul şi bogăţia oraşelor va creşte precum şi rolul lor în viaţa noului stat. În sec. al XIII-lea şi al XIV-lea Aragonul a cucerit o serie de teritorii aflate în afara Peninsulei Iberice precum Sardinia, Sicilia şi Sudul Italiei devenind o importantă putere maritimă în Mediterana. Unitatea statului spaniol s-a desăvîrşit prin căsătoria reginei Isabela a Castiliei cu regele Ferdinand de Aragon în anul 1479. Isabela (1451-1504), a fost fiica lui Ioan II de Castilia şi a Isabellei de Portugalia şi a devenit regină a Castiliei în anul 1474. A rămas cunoscută în istorie sub denumirea de Isabela I Catolică datorită evlaviei ei. Porecla şi-a însuşit-o mai ales după izgonirea evreilor din regatul ei şi încercarea utopică de convertire a maurilor. Ferdinand de Aragon (1452-1516) este cunoscut în istorie şi ca Ferdinand III rege al Neapolului. Ferdinand şi Isabela au interzis toate cultele religioase în afara de romano-catolicism sprijinind puternic Inchiziţia. Ei au oferit acestei instituţii ,,braţul secular“ de care avea nevoie. Ferdinand îl numeşte inchizitor pe fanaticul dominican Tomas Torquemada (1481-1494) Mulţi mauri şi evrei se vor converti de frică. Şi mai mulţi vor fi însă aceia care vor lua calea exilului producînd în acest mod o mare pierdere economică întrucît ei erau cunoscuţi ca buni comercianţi şi oameni de cultură. După moartea Isabelei (1504) Ferdinand controla Castilia în calitate de regent pe vremea minoratului fiicei sale Joanna cea Nebună, şi mai tîrziu, a nepotului său Carol V. În acelaşi an, Ferdinand s-a căsătorit cu Germaine de Foix, nepoată a lui Ludovic XII al Franţei. Politica externă necrutăţoare a lui Ferdinand i-a permis să creeze un domeniu puternic cu o reţea de aliaţi. În anul 1515 regatul său se întindea de la Pirinei pînă la Gibraltar. A lăsat în urmă o Spanie unificată şi controlul asupra Neapolelui, Siciliei şi Sardiniei. Carol V (Quintul) devine în anul 1515 rege al Spaniei sub numele de Carol I şi totodată împărat al Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Renunţă la coroana imperială din cauza bolii şi se retage într-o mănăstire. Este considerat drept un sfînt de către Biserica Catolică.

Filip II (1527-1598)
 

     Rege al Neapolelui şi al Siciliei din 1554, al Ţărilor de Jos (Olanda, Belgia şi Luxemburg) din 1555 şi al Spaniei începînd din anul 1556 şi al Portugaliei din 1580 sub denumirea de Filip I al Portugaliei. Filip a ocupat tronul Spaniei după ce tatăl său, Carol Quintul a abdicat. Prima sa soţie, Maria de Portugalia a murit în anul 1546 iar Filip va avea ulterior trei mariaje: cu Mary a Angliei (1554-1558); Elisabeta de Valois ( 559-1568; 1570-1598); Ana de Austria cu care a avut un fiu şi succesor - Filip al III-lea al Spaniei. S-a străduit să păstreze Imperiul Spaniol din Italia şi din Americi. Catolic fervent, Filip dorea să combată ,,erezia“ şi a sprijinit cu putere Inchiziţia spaniolă, pe care o socotea şi un mijloc de extindere asupra posesiunilor sale. Politica sa religioasă a provocat o serie de revolte olandeze protestante (1568) precum şi Răscoala Moriscilor - aceştia erau arabi convertiţi la creştinism (1568-1570) Sprijinul pe care englezii l-au acordat rebelilor olandezi l-a determinat pe Filip să lanseze Armada Spaniolă împotriva Angliei în 1588 însă a suferit o înfrîngere zdrobitoare. Sprijinul acordat catolicilor din Franţa în războaiele religioase (1590) au dus Spania la faliment. Cel mai semnificativ succes militar al lui Filip l-a constituit cucerirea Portugaliei (1580). La moartea sa Filip a lăsat în urma sa un imperiu cu o economie precară, mereu măcinată de luptele dintre protestanţi şi catolici.

Lumea Nouă
 

     În anul 1492 o mică flotilă sub comanda lui Cristofor Columb va pleca din Palos de la Frontera - Spania navigînd spre vest într-o călătorie pe care niciun explorator nu a mai făcut-o pînă atunci. Vasele se numeau ,,Santa Maria“, ;, Nina“ şi ,,Pinta“. După ce au navigat vreme îndelungată dorind cu disperare să vadă ,,uscatul“ şi după o revoltă a echipajului Columb va scrie în cele din urmă în jurnalul său de bord: ,,au văzut oameni în pielea goală şi amiralul a debarcat şi s-a îndreptat pe uscat cu o mică barcă înarmată“ A înfipt drapelul Spaniei pe uscat şi a proclamat teritoriul drept posesiune a Coroanei spaniole numindu-i pe insulari ,,indieni“. În mod eronat a crezut că a debarcat în Indiile Orientale. Alexandru Macedon a fost mai norocos din acest punct de vedere. Mai departe va descoperi Cuba şi Haiti. În Ajunul Crăciunului Santa Maria a eşuat pe un banc de nisip şi nu a mai putut fi pusă pe linia de plutire. Celelalte două nave nu mai aveau loc pentru oameni în plus la bord astfel încît Columb a debarcat 38 de oameni si a fondat o colonie construind şi un mic fort căruia i-a spus Navidad. La 18 ianuarie 1493 Columb s-a întors spre casă. Cristofor Columb, pe numele adevărat Cristobal Colon s-a născut la Genova în anul 1451 plecînd mai tîrziu cu fratele său Bartolomeo cartograf la Lisabona. Aici va prelua meseria fratelui său şi va deveni fascinat de explorările marinarilor portughezi de-a lungul coastei vest-africane. În jur de 30 de ani va ajunge el însuşi comandant de navă. Cînd s-a întors triumfător în martie 1493 din ceea ce credea el că erau Indiile şi i s-a conferit titlul de ,,Amiral al Oceanului, vicerege şi guvernator al insulelor pe care le-a descoperit în Indii“ de către regii Ferdinand şi Isabela. În mai 1493 Ferdinand şi Isabela au obţinut de la papa Alexandru VI (Borgia) dreptul de proprietate asupra tuturor teritoriilor ce se aflau la vest de linia de nord-sud ce împărţea Atlanticul, restul revenind Portugaliei. Spre sfîrşitul vieţii Columb era convins că descoperirile sale erau Indiile vecine cu China şi Japonia, dar între timp Vasco da Gama înconjurase Capul Bunei Speranţe în anul 1497 deschizînd calea maritimă către Asia şi drumul ce făcea din Portugalia putere dominantă în Oceanul Indian. Indiile de Vest şi Mexicul vor deveni moştenirea lăsată Spaniei de către Columb. În anul 1506 Columb moare la Valldolid sleit de puteri şi instabil din punct de vedere emoţional.

Imperiul Spaniol
 

     În urma călătoriilor lui Columb, Spania la apogeul puterii sale va cuprinde America Centrală, Insulele Canare, cea mai mare parte a Indiilor de Vest şi Filipinele. La început mici grupuri de conchistadori au colonizat Mexicul şi Peru ca domenii feudale aproape personale. Mirajul Lumii Noi va atrage însă o stăpînire spaniolă mai directă. Coloniile constituiau o sursă inepuizabilă de aur şi argint făcînd din Spania cea mai bogată din lume. Începînd din anul 1524 pînă în ultimele stadii ale perioadei coloniale imperiul a fost administrat de Consiliul Indiilor. În cadrul Tratatului de la Paris încheiat după Războiul American de Independenţă (1776-1783) Spania a obţinut ultimul succes imperial recîştigînd Florida dar a o va pierde în favoarea Marii Britanii 20 de ani mai tîrziu. Datorită faptului că autorităţile spaniole nu au reuşit să prevină exploatarea popoarelor indigene, puterea Spaniei se va estompa. Imperiul se erodează ca urmare a presiunilor venite de pe urma Angliei, Olandei şi a Franţei.

Declinul
 

     Se întrevede începînd din sec. XVII ce a culminat cu Războiul Pentru Succesiunea Spaniolă (1701-1714) care a dus la schimbarea domniei Habsburgilor cu cea a Bourbonilor. Puterea Spaniei a fost distrusă definitiv atunci cînd Războaiele Napoleoniene au tăiat contactul Spaniei cu imperiul său din America de Sud-fapt ce a declanşat un val de războaie de independenţă. Într-o Europă care se industrializa rapid, Spania rămînea subdezvoltată şi sfîşiată de luptele dintre monarhia sa absolutistă şi forţele liberalismului. În anul 1898 Războiul Spaniolo-American a dus la pierderea ultimelor posesiuni ale Spaniei din Lumea Nouă şi din Oceanul Pacific. Dictatura generalului Miguel Primo de Rivera din 1923 va fi urmată de războiul civil.

Războiul civil Spaniol (1936-1939)
 

     După înfiinţarea Republicii Spaniole (1931) Spania a fost împărţită între republicani (oderaţi, socialişti, comunişti, separatişti catalani şi basci anarhişti) şi oponenţii lor naţionalişti (monarhişti, carlisti, catolici conservatori şi Falanga-Partidul Nazist). În februarie 1936 Frontul Popular - mişcare de stînga - va cîştiga alegerile, fapt ce a declanşat numeroase greve, mişcări de stradă şi revolte militare. În iulie generalii Jose Sanjurio şi Francisco Franco au iniţiat o lovitură de stat care eşuează. Ambele partide au obţinut sprijin internaţional. 50.000 de soldaţi italieni şi 10.000 de germani au luptat alături de Franco în timp ce Uniunea Sovietică a trimis consilieri şi provizii pentru republicani. Printre aceştia s-au aflat şi numeroşi legionari români - cei mai semnificativi au fost Ioan Moţa şi Vasile Marin ucişi în luptă.Victoria naţionaliştilor în anul 1939 a condus la dictatura generalului Franco.
Lîngă Madrid a fost ridicat manusoleul de la Majadahonda în memoria eroilor ucişi, comemorarea lor avînd loc anual în 15 ianuarie.

Monarhia Constituţională
 

     Moartea lui Franco în 1975 a fost urmată de ascensiunea regelui Juan Carlos care a fondat o monarhie constituţională democratică şi a accelerat democratizarea Spaniei. Între 1978-1981 monarhia a rezistat unor lovituri de stat militare. Între 1981-1996 Spania a fost condusă de un regim de centru-stînga după care a fost înlocuit de un regim de dreapta. Începînd din anul 2004 au revenit la putere forţele de centru-stînga în frunte cu partidul Socialist Muncitoresc. Separatiştii basci s-au manifestat încă de pe timpul dictaturii lui Franco prin asasinate şi acte de violenţă. (Ştefan Botoran)

Capodopera lui Gaudi

     Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriaşă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deşi se lucrează la ea din 1882. Aceasta este finanţată din bani publici, cum se obişnuia în Evul Mediu. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană). Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost făcut de arhitectul Antonio Gaudi, care a lucrat la el peste 40 de ani, ultimii săi 15 ani din viaţă fiind dedicaţi în exclusivitate acestuia. Estimările iniţiale, bazate pe tehnicile de construcţie ale începutului secolului 20, preconizau un termen de câteva sute de ani pentru terminarea construcţiei. Gaudi ar fi comentat, în legătură cu aceast termen: „Clientul meu nu se grăbeşte”. În prezent termenul estimat este anul 2026. După moartea lui Gaudi, în 1926, lucrările au continuat sub conducerea lui Domenech Sugranyes, până în 1936, când au fost întrerupte de Războiul Civil Spaniol.Se estimează că în anul 2026, odată cu aniversarea a 100 de ani de la moartea primului arhitect, Antoni Gaudí, se vor finaliza lucrările de construcţie la Sagrada Familia

Inchiziţia Spaniolă, cea mai dură

     Această instituţie a Bisericii Catolice a fost creată la sfârştul secolului al XII-lea şi începutul celui următor, în urma conciliilor ecumenice (adunarea episcopilor, care hotăreşte în chestiuni de dogmă, morală şi disciplină bisericească) de la Verona 1184, Lateran 1215 şi Toulouse 1229, cu scopul apărării credinţei creştine şi reprimarea ereziei (abaterea de la dogmele consacrate). Iniţial a fost îndreptată împotriva catárilor (în limba greacă katharós ="curat"), un grup de eretici din Europa Apuseană (Italia, Flandra, sudul Franţei), care împărtăşeau idealul sărăciei apostolice şi chemau la o viaţă castă şi austeră. Au existat trei instituţii de acest fel: Inchiziţia episcopală, Inchiziţia monastică (înfiinţate cu ocazia Conciliului de la Reims, din 1163) şi Inchiziţia spaniolă, cea mai dură, fiind un tribunal regal, autorizat de Papa Sixt IV, în 1478, care, pentru a obţine unificarea religioasă a Spaniei, i-a persecutat pe evreii şi maurii (musulmanii) proaspăt convertiţi, suspectaţi de a continua practicile vechilor religii. Din 1252, Papa Inocentiu IV, a autorizat folosirea torturii pentru obţinerea de mărturisiri, iar în 1542, a fost creată şi Congregaţia Supremei Inchiziţii, cu scopul de a lupta împotriva Reformei, mişcare religioasă, iniţiată de reformatorul religios german Martin Luther (1483-1546), care, printre altele, afirma principiul mântuirii prin credinţă, secularizarea averilor clerului (ceea ce nu convenea, evident, capilor Bisericii Catolice) etc.Inchiziţia a acţionat în multe ţări europene (îndeosebi în Spania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, statele germane), dar şi în Europa Centrală (în principal în Boemia, fiind folosită împotriva husiţilor, adepţii unei mişcări religioase îndreptată atât împotriva Bisericii Catolice,cât şi a arbitrariului seniorilor feudali germani). I-au căzut victimă, nu de puţine ori nevinovaţi, adepţii unor mişcări religioase (husiţi, valdensieni etc.), evrei, musulmani, templieri (membri ai Ordinului monaho-cavaleresc al Templierilor, creat în Palestina, în 1118, şi desfiinţat de Papa Clement V, în 1312), vrăjitoare, magicieni etc. Cea mai dură a fost Inchiziţia spaniolă, care a avut Mari Inchizitori de trist renume, precum Thomás de Torquemada (1420-1498), care în perioada în care a deţinut funcţia respectivă (1483-1498) a ordonat peste 2 000 de execuţii. Suprimată în 1808, prin decret imperial, de către Napoleon, dar restabilită după căderea acestuia, va fi definitiv lichidată, în 1834, din ordinul regentei Maria Cristina.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 744 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3960247

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare