Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Franţa
Franţa Email
Marţi, 09 Februarie 2010 19:30

 

Imperiul celor mai lungi războaie
 

     ,,Soldaţi, Sînteţi goişi rău hrăniţi; guvernul vă datorează mult, dar nu poate să vă dea nimic. Răbdarea voastră, curajul pe care l-aţi arătat în mijlocul acestor stînci sînt admirabile; însă ele nu vă vor aduce glorie, nici strălucire. Vă voi conduce pe cîmpiile cele mai fertile din lume. Bogate provincii, mari oraşe vor fi în puterea voastră; acolo veţi găsi onoruri, glorie şi bogăţii; Soldaţi ai armatei din Italia, vă va lipsi oare curajul şi statornicia?“



     Pe scheletul Imperiului Roman s-au format naţiunile care vor avea un cuvînt greu de spus în întreaga istorie a Europei. Ba chiar mai mult la rîndul lor ele au clădit noi imperii: Imperiul Roman de Naţiune Germană; Imperiul Habsburgic; marile imperii coloniale ale Spaniei, Franţei şi ale Marii Britanii. Franţa face parte din aceste naţiuni, de la Imperiul lui Carol cel Mare va atinge apogeul în timpul lui Napoleon Bonaparte.

Scurt istoric
 

     În perioada 900-600 î.Hr. Franţa a fost invadată de celţii care au pornit din sud-vestul Germaniei şi care au găsit aici primele popoare stabilite pe aceste teritorii: ligurii aşezaţi în sud-est, între Rhon şi Alpi, şi iberii răspîndiţi între Atlantic şi Rhon. În sec. IV î. Hr. lumea celtică domina Europa Centrală, Galia, Britania şi nordul Italiei. În secolul VI centrul celţilor ajunge în inima Franţei, zonă cunoscută de istoricii antici sub denumirea de Galia. Conflictele dintre gali şi latini erau la ordinea zilei; trebuie să reţinem faptul că acest popor celtic nu se găsea doar în Galia ci şi în toate regiunile situate la nord de Marea Mediterană. Galii erau un popor celtic barbar, instabil, fără instituţii, limbă şi frontiere bine fixate. Celţii hotărîţi să se stabilească pe teritoriul Franţei în sec. I î. Hr. reprezintă un fel de tampon între popoarele sedentare şi cele migratoare, între barbarie şi civilizaţie. Treptat poporul galic începe să se organizeze foarte bine avînd şi o religie naţională-clerul druizilor. Doctrina druizilor se transmitea oral, ei predicau un spiritism complex, judecau toate conflictele dintre persoane şi triburile galice, nedispunînd de nici o forţă materială pentru executarea hotărîrilor sau impunerea punctului de vedere. Franţa actuală s-a format pe nucleul galic şi cucerirea romană. În anul 58 î. Hr., Cezar îşi asumă răspunderea pentru apărarea Galiei împotriva atacurilor dincolo de Rhin. Roma le-a asigurat galilor securitate externă şi pace internă, autoritatea lui Cezar era recunoscută de întreaga Galie. Între anii 250-260 năvălesc francii, iar triburile galice vor fi nevoite de acum încolo să se apere singure. Acest aspect îi va face pe gali să treacă la întărirea oraşelor. În cea de-a doua jumătate a secolului III se va trece la creştinarea Franţei. În Galia se stabilesc Francii pe Rhinul inferior, alamanii pe Rhinul superior şi burgunzii între aceştia doi. Năvălirea popoarelor migratoare va duce la prăbuşirea Imperiului roman de Apus în anul 476. Între Franţa propriu-zisă şi Galia romană se include o formaţie numită Francia. Francia se deosebeşte de Galia atît prin faptul că termenul este folosit doar la nord de Loara, cît şi prin faptul că graniţele Franciei în nord depăşesc pe cele ale Galiei. În această perioadă încep să se contureze marile naţiuni ale Europei.

Clovis (481-511)
 

     Clovius se converteşte în anul 481 la creştinism şi uneşte toate triburile france. Cucereşte toate teritoriile din Galia ce aparţinuseră popoarelor germanice. Creştinarea sa se produce din scopuri politice dorind să-şi sporească puterea. Totodată impune şi supuşilor săi noua religie care devenise un puternic aliat politic prin legiferarea ei de către Constantin la Medilanum în anul 312 şi care devenise din religie prigonită, religie de stat în toată regiunea Europei de astăzi. Cei care refuzau în mod direct trecerea la noua religie în care s-au convertit conducătorii lor erau încreştinaţi într-un mod pe cît se poate de autentic şi original: cu sabia. Acest prozelitism armat a dat roade foarte bune. Clovis, după ce impune creştinismul supuşilor săi, înzestrează bisericile şi mănăstirile cu daruri bogate şi moşii întinse. Pentru a-şi consolida poziţia, Clovis va duce mai departe o politică de atragere a nobilimii galo-romane în structurile statului lăsîndu-i în continuare pămînturile în stăpînire. Sidoniu Appolinarul povesteşte despre viaţa marilor proprietari galo-romani: ,,Fiecare din aceste moşii avea cîte o curte mare...Împrejurul locuinţei stăpînului erau staulele, coteţele, şoproanele, jitniţele, un cuptăr de pîine, o moară, un teasc pentru tescuit struguri ori pentru stors uleiul. Între acestea se găseau tîrle mai mici, unde locuiau arendaşii proprietarului, colonii săi...Adeseori, curţile, în vremea năvălirii barbarilor, erau întărite. Aveau ostaşii lor, din oamenii de pe moşie. Marii proprietari făceau şi judecăţile...“ Aşezarea francilor în Galia şi formarea regatului franc a grăbit destrămarea orînduirii gentilice în timp ce nobilimea militară se feudalizează: ea a primit de la rege o mare parte din teritoriile cucerite formîndu-şi proprietăţi întinse.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Carol Martel (688-741)
 

     Carol Martel este întemeietorul dinastiei carolingienilor. Civilizaţia occidentală este şi în ziua de azi tributară lui Carol Martel întrucît el a oprit invazia arabilor asupra întregii Europe prin victoria asupra acestora pe care a repurtat-o la Poitiers şi Tours în anul 732 devenind unul dintre primii eroi naţionali ai Franţei. În urma victoriei din bătălia de la Tours primeşte supraporecla de ciocan.

Carol cel Mare (768-814)
 

     În timpul lui Carol cel Mare, statul franc atinge apogeul puterii politice şi militare. De aceea el este cunoscut în istorie sub denumirea de Carol cel Mare-Charlemagne. De-a lungul unei domnii de 46 de ani el a pus stăpînire pe aproape toate ţinuturile care fuseseră în stăpînirea Imperiului Roman de Apus. El a purtat în jur de 50 de campanii militare. Războaiele sale aveau drept scop cucerirea de noi teritorii şi mărirea statului franc, creat pe pămîntul fostului imperiu roman de apus. În anul 800, Papa Leon al III-lea l-a încoronat ca împărat. Pînă atunci a purtat denumirea de rege al francilor. A fost un conducător destul de indulgent dată fiind situaţia socio-politică a acelor timpuri dar a dovedit calităţi mari pe cîmpul de luptă, fiind de o vitejie neobişnuită. Ca şi tatăl său, Pepin cel Scurt, şi mai ales ca bunicul său, Carol Martel, cu care uneori este confundat în legende, Carol cel Mare a luptat cu îndîrjire contra arabilor încă de la începutul secolului al VIII-lea. Aceştia au intrat în sudul Franţei de astăzi cu scopul de a o lua în stăpînire. Carol cel Mare a creat la frontieră o regiune de apărare numită marca spaniolă. Luptele sale au intrat în ciclul ,,legendelor carolingiene“ cîntate de trubadurii hoinari. Carol cel Mare s-a născut în anul 742, ca fiu al lui Pepin cel Scurt. Domnia sa a însemnat şi un moment de renaştere culturală. El a decretat ca ,,mănăstirile şi episcopiile să ofere o instrucţie serioasă în studiul literaturii celor capabili să înveţe“. A manifestat un interes deosebit pentru literatură şi participa cu mare plăcere la discuţiile despre clasici, matematici, astronomie şi teologie; a organizat o şcoală de palat unde a angajat numeroşi învăţaţi ai vremii. În semn de preţuire califul Harun al Rashid al Bagdadului i-a trimis drept cadou un elefant. Se stinge din viaţă la data de 10 ianuarie 810. Urmaşii lui Carol cel Mare au purtat numeroase lupte pentru domnie. În cele din urmă cei trei nepoţi ai lui Carol cel Mare au încheiat Tratatul de la Verdun (843) prin care au împărţit imperiul între ei. Această împărţire a stat la baza celor trei state care s-au numit mai tîrziu Franţa, Germania şi Italia.

Dinastia Capeţiană (987-1328)
 

     A fost întemeiată de Hugo Capet în anul 987. Deşi le-a succedat carolingienilor, capeţienii şi-au limitat stăpînirea asupra teritoriului din jurul Parisului şi nu au început să-şi extindă puterea pînă la domnia lui Ludovic VI (1108-1137). Filip II August (1180-1223) a cucerit Normandia şi a recuperat multe din teritoriile deţinute sau aflate sub influenţa Coroanei engleze. El a dublat suprafaţa regatului şi a ridicat Parisul la rangul de centru al guvernării. Către sfîrşitul domniei lui Filip IV (1285-1314) în Franţa fuseseră conturate multe dintre instituţiile şi legile care aveau să supravieţuiască pînă la Revoluţie. La moartea lui Carol IV, în 1328, tronul a trecut la Casa de Valois.

Războiul de 100 de ani
 

     Între 1337 şi 1453 s-a desfăşurat între Anglia şi Franţa războiul de 100 de ani. Problema succesiunii la tronul Franţei a constituit pretextul războiului. Adevăratele cauze au fost însă următoarele: în nordul Franţei se găsea provincia Flandra, bogată şi vestită pentru postavurile sale. Aceasta avea strînse legături cu Anglia, de unde importa lînă şi unde vindea ţesături de postav. Regalitatea franceză tindea să ocupe Flandra, în scopul măririi veniturilor sale. Acest lucru a dus la conflictul cu monarhia engleză. În acelaşi timp, monarhia engleză urmărea să recapete posesiunile feudale din Franţa pierdute în luptele anterioare; în schimb regii Franţei, continuînd politica de unificare a statului feudal, căutau să ia şi ultimele posesiuni engleze din Franţa. Războiul a avut de la început un caracter de cotropire pentru ambele tabere. Ocuparea şi jefuirea Franţei de către feudalii englezi a declanşat lupta patriotică a poporului francez. În urma războiului de 100 de ani englezii au pierdut toate posesiunile lor din Franţa afară de portul Calais.

Ioana D' Arc, Fecioara din Orleans
 

     S-a născut în familia unui fermier din regiunea Champagne, în estul Franţei în anul 1412. Avea din copilărie viziuni şi auzea vocile unor sfinţi dar pentru asta nu era o fanatică religioasă ci o persoană foarte inteligentă şi deosebit de echilibrată. În anul 1428, la vîrsta de 16 ani, ,,vocile“ au îndemnat-o să plece în ajutorul lui Carol care a fost proclamat rege al francilor, dar care nu a putut fi încoronat datorită ocupaţiei englezilor. Ioana îl convinge în cele din urmă pe comandantul francez Robert de Baudricourt să-i dea nişte scrisori de prezentare la rege. Ajunge la castelul Chinon al lui Carol, din Valea Loarei, îmbrăcată în bărbat avînd cu ea şase însoţitori. După ce l-a identificat corect pe rege din mijlocul unei mulţimi de curteni şi a trecut cu bine examenul teologic al autenticităţii ei, i s-a acordat audienţa. În cîteva minute îl convinge pe regele demoralizat că este trimisă de Dumnezeu să salveze Franţa. Deşi nu a avut merite strategice, ea îi încuraja pe soldaţi luptînd cu vitejie în primele rînduri. În anul 1429, luna mai, a inspirat scoaterea de sub asediu a oraşului Orleans. Carol va fi încoronat la Reims ca rege al Franţei, locul tradiţional de încoronare a regilor francezi. Rămîne alături de armată în calitate de căpitan, iar în anul 1430 este capturată de aliaţii burgunzi ai Angliei la Compiegne. Ca să nu fie direct răspunzători pentru moartea ei, englezii au predat-o unei curţi ecleziastice din Rouen unde a fost condamnată pentru erezie căci pretindea că este inspirată direct de Dumnezeu fără mijlocirea Bisericii. Carol, spre ruşinea sa, nu i-a venit în ajutor. În mai 1431 a fost arsă pe rug la Rouen. În anul 1909 a fost beatificată de către Biserica Romano-Catolică pentru ca să fie canonizată în anul 1920.

Dinastia de Bourbon
 

     Este una dintre cele mai longevive dinastii domnitoare din Europa. Casa de Bourbon a fost întemeiată în anul 1272 cînd Robert de Clermont, fiu al regelui capeţian Ludovic IX s-a căsătorit cu moştenitoarea puternicei familii de Bourbon. În 1327, fiul lor, Ludovic, a devenit întîiul duce de Bourbon, inaugurînd o linie ce a durat pînă în 1527, cînd cel de-al şaptelea duce a decedat fără urmaşi. Titlul a trecut la ramura La Marche-Vendome a familiei, ce descindea din fiul cel mai mic al primului duce. În 1548 Antoine de Bourbon s-a căsătorit cu Jeanne d' Albrret şi a devenit rege-consort titular al Navarei, în timp ce fratele său Ludovic a fost făcut prinţ de Conde. În 1589, la moartea lui Henric III, ultimul rege al Franţei din dinastia de Valois, coroana a trecut la fiul lui Antoine de Bourbon, care a devenit Henric IV. Urmaşii săi au domnit în Franţa pînă în 1792 cînd Ludovic XVI a fost detronat de Revoluţia Franceză. Bourbonii s-au întors pe tronul Franţei după înfrîngerea lui Napoleon în anul 1814. În anul 1830 coroana îi revine lui Ludovic-Filip. Acesta a domnit pînă la Revoluţia din 1848. Anterior, în 1700, Ludovic XIV îl desemnase succesor la tronul Spaniei pe cel de-al doilea nepot al său, Filip de Bourbon, duce de Anjou, aprinzînd astfel scînteia care a declanşat Războiul de succesiune la tronul Spaniei (1701-1714). Descendenţii lui Filip au domnit în Spania sub denumirea de Bourboni pînă la detronarea lui Alfonso XIII de către republicani în 1931. În 1975 tronul i-a revenit nepotului lui Alfonso, Juan Carlos. Alte două linii ale Bourbonilor au domnit în Neapole şi Sicilia unde au fost cunoscute sub numele de Borbone între 1734 şi 1860. Una dintre descendentele familiei, Ana de Bourbon-Parma, prinţesă de Danemarca, s-a căsătorit în 1948 cu regele Mihai I al României.

Revoluţia Franceză
 

     În anul 1789 începe Revoluţia Franceză urmată de căderea Bastiliei-simbolul absolutismului. Factorii care au generat revoluţia au fost: iluminismul care a supraevoluat capacitatea omului de a raţiona şi a se perfecţiona fără ajutorul lui Dumnezeu şi al Revelaţiei, ceea ce a născut o ură totală împotriva credinţei şi instituţiilor acesteia concretizate în Biserică şi cler. După J.J. Rousseau omul este bun de la natură, societatea este aceea care îl perverteşte; nu este nevoie de învăţătura Bibliei şi de credinţă-numai de raţiunea umană, de Dumnezeul filosofilor cunoscut cu raţiunea şi nu de Dumnezeul profeţilor care nu este adevărat, iar credinţa şi Biserica sînt obscurantiste. Iluminismul a născut masoneria şi deismul-curent ce respinge Revelaţia şi opera răscumpărătoare a lui Iisus Hristos; laicismul conform căruia natura este cauza tuturor lucrurilor ce există, nu creaţia biblică. Acest curent a dus la anticlericalism, materialism şi ateism. În întreaga Franţă era o stare revoluţionară cauzată de nedreptăţile şi privilegiile nobilimii şi ale clerului înalt în paguba ,,stării a treia“ ce forma majoritatea maselor populare. Abolirea drepturilor şi privilegiilor feudalilor care erau legitime în trecut cînd dădeau impozitul de sînge, cînd asigurau protecţie vieţii şi averilor populaţiei săteşti împotriva incursiunilor barbare, în special a piraţilor normanzi, devenite acum inutile şi apăsătoare-erau revendicări juste. Este proclamată Republica, iar regele Ludovic al XVI-lea este ghilotinat. La 27 august 1789, Adunarea Constituantă a publicat ,,Declaraţia Drepturilor omului şi cetăţeanului“. Conform articolului 10 îi este răpită Bisericii Catolice dreptul de religie de Stat. S-a introdus un calendar nou; a fost organizată o nouă religie, Cultul Fiinţei Supreme. La ordinul lui Marat au fost ucişi în închisorile Franţei 300 de preoţi care au refuzat să jure pe ,,Noua Constituţie“. Constituţia civilă a clerului a devenit punctul de plecare al unei energice contra-revoluţii al cărei episod sîngeros s-a consumat în războiul civil din Vandeea. În data de 7 noiembrie 1793, Biserica din Franţa înceta să mai existe. Episcopul Constituţional Gobel al Parisului declară de la tribuna Convenţiei că renunţă la exercitarea funcţiunilor sale. Pe un fond dominat de confuzie generală printre revoluţionari s-au infiltrat vandali care au început să distrugă întregul trecut creştin al Franţei-statuile şi crucile Bisericilor au fost distruse, vasele sacre, clopotele împreună cu monumente valoroase au fost distruse. Lupta împotriva Bisericii a atins apogeul în momentul în care a fost redactată o Liturghie Laică, iar calendarul gregorian a fost înlocuit cu cel republican începînd cu 22 septembrie. O cîntăreaţă de la Opera din Paris a fost ridicată pe altarul Catedralei Notre Dame din Paris de către ,,revoluţionarii“ care se aflau într-o stare ,,euforică“ avansată decretînd-o ca zeiţă a raţiunii. Aceasta a fost o blasfemie adusă Fecioarei Maria. La data de 24 noiembrie, bisericile din Paris au fost închise iar parohiile săteşti şi-au încetat cultul public. Pentru Biserica Catolică Revoluţia Franceză nu a fost decît o Cale a Crucii. Numeroşi preoţi împreună cu credincioşii lor celebrau Liturghia pe ascuns riscîndu-şi viaţa. Aşadar Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea Revoluţiei Franceze constituiau doar cîteva pretexte amestecate cu unele cerinţe juste. Scopul ascuns al acestei mişcări a fost însă altul. Masoneria a pregătit această mişcare din culise. Noua Republică era condusă de Comitetul Siguranţei Publice. Maximilien Robespierre a folosit un regim de teroare prin ghilotinarea oponenţilor politici, armă sub care a sfîrşit în cele din urmă şi el, în 1794. După o perioadă de derută Franţa începe să se stabilizeze. Din 1795 pînă în 1799 Franţa a fost condusă de cinci ,,directori“ şi de un parlament bicameral bazat pe avere. Datorită amplificării disensiunilor politicienii cer ajutorul armatei. Intră în scenă Napoleon Bonaparte, cel care va face să tremure monarhiile din Europa, poreclit de către spanioli ,,căpcăunul din Corsica“

Imperiul lui Bonaparte
 

     Napoleon Bonaparte, în 1799, dă o lovitură de stat în urma căruia devine conducător efectiv al Franţei. Reformează guvernul şi sistemul de educaţie, introduce Codul Napoleonian care formează şi acum baza Dreptului francez. Prin Concordat-contract ce stipula colaborarea între cele două puteri-spirituală şi temporară-Napoleon a avut gloria de a restaura pacea religioasă în Franţa şi de a ajuta Biserica să se ridice din ruine. Chiar dacă s-a purtat în timpul vieţii destul de brutal cu Papa pe care l-a adus la Paris special ca să-l încoroneze împărat, Napoleon nu a fost un ateu. Ultimele sale cuvinte înainte să-şi dea sufletul pe insula Sfînta Elena au fost: „Mor în religia catolică, apostolică şi romană în care m-am născut“. Chiar dacă a combătut politica pe care o făceau unii reprezentanţi ai Bisericii, el niciodată n-a fost ostil spiritului credinţei propovăduit de către aceasta. Întotdeauna el a crezut spiritul Bisericii ca fiind necesar ordinii sociale. În 1804 se încoronează în Catedrala Notre Dame de Paris ca împărat. Ceremonia a fost oficiată direct de către papă. În doi ani Napoleon pune stăpînire pe o parte importantă a Europei-armatele lui s-au acoperit de glorie în luptele împotriva Prusiei şi Austriei. În anul 1812 face greşeala de a ataca Rusia. Intră în Moscova, dar nu într-un mod glorios pentru că găseşte oraşul pustiu. Este nevoit să se retragă la aflarea unor veşti care îl anunţau de o iminentă insurecţie acasă pe o temperatură de minus 30 grade Celsius. Cea mai mare parte a armatei este decimată din cauza frigului şi a bolilor. În anul 1814 Austria, Rusia, Prusia şi Marea Britanie au atacat Franţa. După ce au ajuns la Paris, Napoleon este exilat pe insula Elba. Un an mai tîrziu evadează şi debarcă la Cannes. Trece Alpii şi în 20 de zile ajunge la Paris. Soldaţii trimişi să-l aresteze trec repede de partea lui întrucît făceau parte tot din vechea armată de elită formată de el. Regele Ludovic al XVIII-lea fuge. Trei luni mai tîrziu însă, la data de 18 iunie 1815, este învins de englezi şi de prusaci sub comanda lui Welington lîngă Waterloo-un sat aflat pe teritoriul Belgiei. Rămîne pînă la sfîrşitul vieţii exilat pe insula Sf. Elena, în mijlocul Atlanticului. Moare în anul 1821 în urma unei boli de stomac. O ultimă dorinţă a fost aceea de a fi îngropat ,,pe malurile Senei, în mijlocul poporului francez pe care l-am iubit atît de mult“. Sentimentele francezilor au fost reciproce. În ziua de 9 decembrie 1840 vasul ce purta sicriul lui Napoleon urca pe Sena. Rămăşiţele sale pămînteşti au fost depuse în Domul Invalizilor din Catedrala Notre Dame în uralele mulţimii: ,, Vive L Empereur“.

Republicile
 

     În 1830, încercările lui Carol X de a impune o monarhie absolutistă au declanşat o revoluţie care l-a răsturnat de pe tron şi a impus monarhia constituţională a lui Ludovic Filip. Cînd acesta a abdicat, în 1848, a fost proclamată o a doua republică. Aceasta a supravieţuit pînă la instaurarea celui de-al Doilea Imperiu al lui Napoleon al III-lea, în 1852. La vremea aceea imperiul francez s-a extins în Africa de Nord, Asia de Sud-Est şi în Pacific. A treia Republică a fost proclamată în 1870, după exilarea lui Napoleon III şi înfrîngerea Franţei în războiul franco-prusac. Republica a capitulat în anul 1940 în faţa Germaniei naziste. Mişcarea de rezistenţă a ,,Francezilor Liberi“, organizată de Charles de Gaulle, a sprijinit forţele Aliate la eliberarea Franţei în 1944, netezind calea către proclamarea celei de-a patra Republici, în 1946. Războiul din Indochina şi intensificarea naţionalismului în coloniile franceze au adîncit criza acestei republici şi au dus la instalarea unui guvern în frunte cu generalul De Gaulle, care a proclamat, în octombrie 1958, cea de-a Cincea Republică, sub preşedenţia lui Charles de Gaulle. Acesta a contribuit la restabilirea importanţei Franţei în Europa şi a acordat independenţa majorităţii coloniilor. În 1957, Franţa a devenit membru fondator al Comunităţii Economice Europene. Francois Mitterand a devenit primul preşedinte socialist al Franţei în 1981. A organizat un referendum, în 1992, care a aprobat la limită tratatul de la Maastricht, ce preconiza unificarea Europei. În 1995 preşedenţia a fost preluată de Jacques Chirac, care a candidat din partea forţelor de dreapta. A fost reales în 2002 pentru un mandat de 5 ani.
( Ştefan Botoran )

Tip de guvernămînt
 

- Conform Constituţiei din 1958 Franţa este o republică parlamentară în care puterea executivă este exercitată de preşedinte şi Consiliul de Miniştri (numit de preşedinte în urma alegerilor legislative), iar cea legislativă este deţinută de preşedinte şi Parlament care este format din Senat şi Adunarea Naţională.
- În Franţa funcţionează multipartitismul: Partidul Socialist fondat în 1971, Partidul Comunist fondat în 1920, Adunarea pentru Republică fondat în 1976 etc.
- Capitala Franţei se află la Paris, iar ţara este împărţită în 22 de regiuni: Alsace, Aquitaine, Auvergne, Basse-Normandie, Bourgogne, Bretagne, Centre, Champagne-Ardenne, Corse, Franche-Comte, Haute-Normandie, Ile-de-France, Languedoc-Roussilon, Limousin, Lorraine, Midi-Pyrenees, Nord-Pas-de-Calais, Pays de la Loire, Picardie, Poitou-Charentes, Provence-Alpes-Cote d Azur, Rhone-Alpes.
- Madagascar revendică teritoriile franceze din Bassas da India, Insula Europa, Insulele Glorioso şi insula Juan de Nova.
- Comore cer insula Mayotte, iar Mauriţius insula Tromelin.
- Dispute teritoriale au loc şi între Surinam şi Guyana Franceză.
- În Antarctida, Franţa revendică teritoriul inslulei Adelie.

Aşezare geografică
 

     Franţa se află situată în vestul Europei avînd ţărmuri la Golful Biscaya şi Canalul Mînecii, între Spania şi Belgia, la sud-est de Marea Britanie; are ţărm şi la Marea Mediterană, între Italia şi Spania. Din fostul Imperiu colonial Franţa mai deţine şi astăzi cîteva regiuni: Guyana Franceză, în nordul Americii de Sud cu ţărmul la Oceanul Atlantic, între Brazilia şi Surinam; Guadalupe-insule din lanţul Caraibelor, între Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic de Nord, la sud-est de Puerto Rico; Martinica-insulă din lanţul Caraibelor, între Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic de Nord, la nord de Trinidad Tobago; Reunion-în sudul Africii, insulă în Oceanul Indian, la est de Madagascar. Franţa se învecinează cu Andorra, Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Monaco, Spania, Elveţia. În Franţa întîlnim trei tipuri climatice: oceanic, continental şi mediteranean. Relieful este cît se poate de variat: în partea centrală apare Masivul central Francez; în partea orientală sînt Alpii Francezi, Alpii Maritimi şi Alpii Savoici. Punctul cel mai înalt al ţării îl deţine vîrful Mont Blanc cu 4807 m. Reţeauna hidrografică este destul de bogată fiind orientată spre Marea Mediterană (Rhone), Oceanul Atlantic (Loire, Sena, Garonne, Rhin şi Moselle). Aceste rîuri sînt legate printr-o reţea densă de canale care măsoară peste 4500 km care sînt foarte importante pentru schimburile economice. Principalele lacuri sînt Geneva în vest care formează graniţa cu Elveţia pe o mică porţiune; lacul Bourget situat în Alpii Francezi-la est de Lyon; Annecy, la sud de oraşul cu acelaşi nume. Mai sînt şi alte lacuri precum Lac de Paladru, Lac des Rousses etc. Flora şi fauna sînt foarte variate. Există păduri de stejar, fag, mesteacăn, pin, plop şi salcie, castani, fagi, ienuperi şi pini pitici, măslini, viţă de vie, duzi, smochini, lauri, tufe de maquis etc. Pirineii şi Alpii reprezintă habitatul ursului brun, caprei de munte, marmotei şi iepurelui de munte. În păduri trăiesc dihori, jderi, mistreţi şi diverse specii de căprioare. Mai întîlnim arici, şoareci, vulpi, nevăstuici, lilieci, viezuri, iepuri, vidre şi castori. Dintre speciile de păsări se remarcă sturzii, coţofenele, bufniţele, şorecarii şi pescăruşii. Berzele sînt numeroase în Alsacia şi în alte zone, vulturii şi şoimii în munţi, fazanii şi potîrnichile în sud. În zona mediteraneană trăiesc flamingo, rîndunele de mare, bîtlani şi egrete. În rîuri trăiesc ţipari, ştiuci, bibani, crapi, babuşte, somoni şi păstrăvi. Homarii şi racii trăiesc în Marea Mediteraneană.

Economie puternică
 

     Economia Franţei este printre cele mai avansate din lume şi ocupă locul doi în Europa după cea a Germaniei. Franţa dispune de resurse naturale diversificate (cărbune, minereu de fier, bauxită, zinc, uraniu, antimoniu, arsenic, feldspat, ghips, fluoruri, lemn, peşte; în Guyana Franceză există depozite de aur, petrol, caolin, niobiu, tantal, lut. Foarte dezvoltate sînt industria chimică, industria energetică, industria constructoare de maşini. În agricultură, creşterea animalelor ocupă 50% din valoarea producţiei agricole. Franţa mai foloseşte şi energia mareelor şi a soarelui. Un loc important îl ocupă pescuitul în Marea Mînecii şi zona litorală a Oceanului Atlantic. La acestea se adaugă rîurile şi lacurile interioare. Turismul este o altă mînă forte a economiei datorită potenţialului turistic natural şi istorico-cultural. Moneda naţională o reprezintă euro. Franţa deţine totodată o puternică infrastructură-şosele şi autostrăzi bine puse la punct, porturi moderne şi terminale. Denumirea oficială a ţării este Republica Franceză şi cea convenţională Franţa.

Turnul Eiffel
 

- Este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris ce măsoară 324 m înălţime. Turnul a devenit simbolul Franţei.
- A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, angajaţi la Eiffel şi Co. Gustave Eiffe a cumpărat brevetul, ca mai apoi construcţia să-i poarte numele.
- Structura turnului a fost construită între anii 1887-1889 din oţel produs la Reşiţa. Turnul Eiffel mai are în compoziţie oţel de la furnalul din Govăşdia, localitatea Ghelar din judeţul Hunedoara. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluţiei franceze.
. A fost inaugurat la 31 martie 1889 şi deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri.
- La construcţia turnului a murit un singur muncitor în timpul instalării lifturilor. Lifturile originale funcţionau cu ajutorul unui sistem hidraulic, lifturile actuale sînt electrice.
- Structura TurnuluiTurnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume.
- Întreţinerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani.
- Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.
- Deşi pare incredibil, Turnul Eiffel a fost cît pe ce să fie demolat atunci cînd contractul de închiriere al terenului pe care a fost construit, încheiat pentru Expoziţia Internaţională pe termen de 20 de ani, a expirat în 1909, însă a fost salvat datorită faptului că îndeplinea rolul de antenă pentru transmisii radio. Turnul a rămas în mare parte neschimbat pînă în prezent şi este una dintre principale atracţii turistice din lume.

 

Comments
Comentariu nou Cautare
daria   |24-03-2012 21:48:29
asta mai mult ca sigur nu-i un minireferat
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1466 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873018

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare