Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Germania, imperiul reformelor
Germania, imperiul reformelor Email
Marţi, 02 Februarie 2010 14:41

 

     ,,Prusia trebuie să-şi adune forţele şi să le menţină în vederea unui moment favorabil, care a fost lăsat pînă acum să treacă de cîteva ori...Marile chestiuni ale epocii noastre nu se vor rezolva prin discursuri sau hotărîri ale majorităţii, cum greşit s-a făcut în 1848-1849 ci se vor decide prin fier şi sînge ...

 

O unificare mai puternică a majorităţii germanilor nu se poate realiza decît prin violenţă sau în cazul în care ar exista o primejdie comună...printr-un război naţional împotriva poporului vecin care era secularul nostru agresor...Admiteam ca absolut sigură ...necesitatea de a face război împotriva Franţei...Nu m-am îndoit niciodată că restabilirea Imperiului german trebuia precedată de o victorie împotriva Franţei“ ( Otto von Bismarck, ,,Gînduri şi amintiri“, 1878)

     Germania a jucat încă din zorii Evului Mediu un rol important pe harta Europei atunci în formare. Principii germani începînd cu Otto I au avut ambiţia de a readuce măreţia Imperiului roman pe scheletul naţiunii germane. De aceea mult timp regii germani au fost cunoscuţi sub titlu de ,,împărat roman al Sfîntului Imperiu de naţiune germană“. Papalitatea a binecuvîntat acest lucru avînd în împăraţii germani un sprijin puternic.Tot aici a fost şi leagănul protestantismului. Germania a jucat un rol preponderent în primul război mondial, dar odată cu ascensiunea la putere a cancelarului Adolf Hitler a făcut marile puteri să tremure de-a dreptul. Astăzi, Germania este unul dintre cele mai puternice şi mai dezvoltate state nu numai din Europa ci din întreaga lume.

Ţara rîurilor, lacurilor şi canalelor
 

     Germania se află în Europa Centrală avînd şi acces la Marea Nordului şi Marea Baltică, între Olanda şi Polonia, la sud de Danemarca. Se învecinează cu Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franţa, Luxembourg, Olanda, Polonia şi Elveţia. Pe teritoriul Germaniei se întîlnesc trei mari unităţi geografice. Cîmpia Germaniei de Nord-în Nord-este o cîmpie mlăştinoasă care dispune de numeroase lacuri: Tollense, Muritzee, Planer etc. Este drenată de rîuri cu debite semnificative, cele mai importante fiind Oder, Wesser şi Erms. În partea central-vestică se află Podişul Renan cu Munţii Hartz, Munţii Pădurea Turingiei, Jura Franconiană, Jura Şvabă, Munţii Metaliferi şi Munţii Pădurea Neagră de unde izvorăşte Dunărea, unul dintre cele mai importante fluvii din Europa. A treia unitate geografică o reprezintă Alpii Bavariei care se situează în partea meridională cu atitudini ce depăşesc 2500 m. Ţărmul nordic al Germaniei este prevăzut cu numeroase golfuri (Helgolander, Kieler, Meckllenburger-la Marea Baltică ), peninsule (Iutlanda ) şi insule (Borkum, Juist, Norderney, Langeoog, Spiekeroog, Wangerooge, Melum, Trisken, Busum, Amrum, Fohr etc.). Totodată dispune şi de o bogată reţea hidrografică, rîurile revărsîndu-se în Marea Nordului, Marea Baltică şi Marea Neagră (Dunărea). Dunărea izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră în sud-vestul Germaniei şi traversează oraşele Tuttlingen, Ehingen, Ulm, Ingolstadt, Regensburg, Deggendorf. Trece de frontiera Germaniei în dreptul localităţii Passau. Principalii săi afluenţi sînt: Ammersee, Amper şi Inn. Fluviul este legat de Main prin canalul Dunăre-Main-Rhin. Un alt fluviu foarte important este Rhinul care izvorăşte din Munţii Alpi formînd graniţa cu Franţa după care străbate localităţile Karlsruhe, Mannheim, Wiesbaden, Koblenz, Bonn (fosta capitală a R.F.G. în timpul Războiului Rece), Cologne, Dusseldorf. Afluenţii săi principali sînt rîurile Nekar, Main care se află pe artera oraşului Frankfurt şi Ruhr. O altă arteră hidrografică importantă este fluviul Wassar care se varsă în Marea Nordului. De asemene, şi fluviul Elba se varsă în Marea Nordului în apropierea oraşului Hamburg în timp ce Oderul este tributar Mării Baltice. O importantă sursă de lacuri se află pe teritoriul Germaniei: Baden-situat în sudul Germaniei-formează pe o mică porţiune graniţa cu Austria şi Elveţia. Acesta este de origine glaciară. Insula Mainan constituie un punct de atracţie turistică. În Nordul Alpilor se află lacurile Ammersee, Kirch, Chiemsee. În nord se află un număr mare de lacuri morenaice-Murtz, Pinnowar, Sittner, Teterowar, Galenbeker etc.). Reţeaua hidrografică a Germaniei este legată printr-o reţea densă de canale care cumulează o lungime de peste 4000 Km.(Canalul Kiel în Nord, Mitteland în centru şi Dunăre-Main-Rhin în Sud). Guvernul german a investit sume considerabile în acţiuni de reîmpădurire astfel că Pădurile Germaniei sînt în picioare. Fagii, stejarii şi alte foioase alcătuiesc o treime din pădurile ţării, iar molizii şi brazii predomină în zonele muntoase superioare. Fauna este de asemenea bogată şi variată:peşte, căprioare, mistreţi, mufloni, vulpi, viezuri, iepuri şi castori.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Locul V în lume la economie
 

     Germania dispune de importante resurse naturale: cărbune, gaze naturale, minereu de fier, aramă, uraniu, potasiu, nichel, materiale de construcţii, lemn, teren arabil. Economia germană se clasează pe locul 5 în topul mondial. Modernizarea şi integrarea economiei Germaniei de Est care s-a aflat o perioadă îndelungată în lagărul socialist constituie şi astăzi o problemă chiar dacă nu foarte mare. Procesul nu s-a încheiat încă. Economia Germaniei îşi găseşte un pilon important în restructurarea corporaţiilor şi pieţelor de capital care se află în creştere. Rata şomajului s-a plasat undeva la 11%. Produsele agro-zootehnice includ cartofi, cereale, zahăr, fructe, ouă, lactate. Industria produce oţel, cărbune, laminate, ciment, echipamente industriale, autovehicule de diverse mărimi şi tipuri, chimicale, nave, electronice, avioane, textile etc.

Scurt istoric
 

     Triburile germanice, celtice şi slave s-au aşezat pe teritoriul Germaniei încă din antichitate. În sec. I-IV este cucerit parţial de către romani în partea de sud şi vest pînă la Rhin şi Dunăre devenind pentru un timp provincie a Imperiului Roman. Regatul franc cucereşte teritoriile locuite de alemani, turingi, saxoni, frizi şi bavarezi în sec. VI-VIII, iar în sec. IX Regatul Franc (Carolingian) se împarte în cel Occidental avînd nucleul în Franţa şi cel oriental cu nucleul în Germania. Acest lucru se va stabili prin tratatul de la Verdun.

Otto I cel Mare ( 912-973 )
 

     Rege al Germaniei devine Otto I cel Mare în anul 936. Este primul dintre regii germani încoronat împărat la Roma direct de către Papă. După alegrea sa ca rege al Germaniei, la moartea tatălui său Henric I Păsărarul, el i-a învins pe ducii independenţi din Sudul Germaniei într-un război care a durat trei ani. Extinde graniţele Germaniei şi aduce Boemia şi Burgundia sub stăpînire germană. În 951 se îndreaptă către Italia pentru a-l învinge pe regele italian Berengar II şi s-a autoîncoronat rege al longobarzilor. Este nevoit să se întoarcă în Germania pentru a înăbuşi o rebeliune pusă la cale de fiul său Liudolf. În anul 955 pune capăt rebeliunii şi îi învinge pe invadatorii maghiari la Lechfeld, lîngă Augsburg. În anul 961 invadează din nou Italia ca urmare a unei solicitări din partea Papei Ioan al XII-lea care îi cere ajutorul împotriva lui Berengar II. La 2 februarie 962 soseşte la Roma fiind recunoscut de către papă ca împărat. La 13 februarie se încheie ,,Privilegium ottonianum“ care reglementa relaţiile dintre papă şi împărat. Chemarea lui Otto I nu s-a dovedit prea fericită pentru papalitate întrucît de acum înainte împăraţii germani se vor amesteca frecvent în luptele pentru investitura papilor. Ba chiar mai mult în anul 963 Otto I îl înlocuieşte pe Ioan al XII-lea cu Leon VIII. Ioan a făcut imprudenţa să se întoarcă împotriva lui Otto temîndu-se că acesta a devenit prea puternic. Doi ani mai tîrziu moartea papei Leon a dus la o revoltă în Italia astfel încît Otto invadează din nou Italia în anul 966. În anul 972 supune Roma şi înaintează pînă în sudul Italiei, teritoriu aflat sub control bizantin. Aici aranjează căsătoria fiului său Otto II cu prinţesa bizantină Teophanu. Domnia lui Otto s-a remarcat prin înflorirea culturii şi a învăţăturii, în cadrul ,,Renaşterii Ottoniene“ stimulată de curtea Imperială.

Otto III (980-1002)
 

     Din anul 996 devine şi împărat pînă la moartea sa. Mama sa Teophanu şi apoi bunica sa vor domni ca regente pînă cînd Otto a ajuns la vîrsta majoratului. Acest al treilea Otto a avut ambiţia de a învia gloria vechiului Imperiu Roman, iar el să devină stăpînul întregii creştinătăţi. Pentru a controla papalitatea îl aşează în scaunul Sfîntului Petru pe vărul său şi pe tutorele său Grigore V. Încercarea de a face din Roma oraşul său a eşuat fiind izgonit de către romani în anul 1001. A murit în timp ce se pregătea să recucerească din nou oraşul.

Sfîntul Imperiu Roman de Naţiune Germană (962-1806)
 

     A fost considerat cea mai mare eroare a papilor medievali întrucît aceştia în loc să instituie un reprezentant secular puternic pentru guvernarea creştinătăţii aşa cum au intenţionat şi-au creat ei înşişi un rival. De la întoarcerea lui Otto I în 962 imperiul a fost asociat cu o coroană germană chiar şi după ce a revenit ramurii habsburgice sau austriecilor în sec.XV. În sec. XI, împăratul Henric IV s-a luptat cu Biserica Catolică pentru dreptul de a numi episcopii şi înalte feţe bisericeşti. Frederic I a încercat asiduu să aducă Italia sub controlul său militar dar a fost învins în final în bătălia de la Legnano (1176). Primul împărat din familia Habsburg a fost Rudolf I din 1274 imperiul rămînînd practic în stăpînirea acestei familii. În 1530 regele Carol I al Spaniei a fost încoronat cu titlul de Sfînt Împărat Roman Carol V. Imperiul său cuprindea Spania, Germania, Ţările de Jos, Sardinia şi Sicilia, plus teritoriile nou cucerite din Americi. Reforma şi Războiul de treizeci de ani au constituit evenimente care au afectat puterea Habsburgilor catolici, iar împăraţii au pierdut din prestigiu şi putere în timpul unui şir de războaie purtate împotriva lui Ludovic XIV. În sec. XVIII Prusia condusă de Frederic II cel Mare a devenit puterea germană dominantă, dar Coroana Imperială a fost cedată în 1806 lui Napoleon. Imperiul nu a mai putut fi resuscitat nici după căderea lui Napoleon.

Prusia
 

     A fost regat german situat în nord, alcătuit din părţi ale Germaniei de azi, Poloniei şi ţări ale fostei U.R.S.S. Statul prusac a fost înfiinţat în sec.XIII de cavalerii teutoni care au învins triburile prusace păgîne. Ordinul teutonilor a fost fondat în anul 1190 de către germani într-un spital militar începîndu-şi activitatea sub Salza Herman prin convertirea prusienilor la catolicism. Acest ordin a luptat şi pe pămînt românesc împotriva cumanilor fiind chemaţi în anul 1211 de către regele Ungariei Andrei II care i-a aşezat în jurul Braşovului. Au fost alungaţi de acelaşi rege cînd au vrut să-şi creeze aici un adevărat stat teuton. De la ei ne-au rămas cetăţile Bran şi Neamţului. În anul 1525 maestrul lor, Albrecht de Brandenburg, trece la Reformă astfel încît provincia lor bisericească devine laică. Tot în acelaşi an Prusia devine un ducat ereditar condus de dinastia Hohenzollern care a dat României Coroana Regală începînd cu anul 1866. În anul 1816 ducatul Prusiei a fost moştenit de prinţi germani, electorii de Brandenburg, iar în 1870 Frederic III s-a încoronat ,,rege al Prusiei“ sub numele de Frederic I. În sec. XVIII regii Frederic Wilhem I, Frederic II şi Frederic Wilhem II au făcut din Prusia cea mai mare putere militară de pe continent. A fost învinsă în Războaiele Napoeoniene, dar Congresul de la Viena i-a atribuit noi teritorii şi a creat o Confederaţie Germană. După victoria din 1870 din războiul franco-prusac, regele Prusiei Wilhem I a devenit împăratul unei Germanii Unite. După primul război mondial Prusia s-a transformat în Land, provincie germană a Republicii de la Weimar. După cel de-al II-lea Război Mondial, Prusia a fost ocupată de aliaţi între 1945-1947 apoi a fost desfiinţată şi împărţită între Polonia, U.R.S.S şi Republica Democrată Germană.

Reforma
 

     Germania este şi leagănul Reformei eveniment ce a contribuit la o a doua Schismă a Bisericii Catolice, după cea a papilor de la Avignon. La succesul Reformei au contribuit în egală măsură dorinţa de autonomie politică a tuturor principilor cît şi criza morală în care se afla o anumită parte a clerului chiar dacă în această perioadă Biserica Catolică a avut şi adevăraţi sfinţi printre preoţii săi. Reforma s-a vrut să fie o revoluţie eclesiastică şi spirituală. În anul 1517 un călugăr augustinian pe nume Luther Martin a cerut Bisericii să-i răspundă la cele 95 de ,,teze“ sau propuneri despre starea sa. Luther era revoltat de faptul că se vindeau ,,indulgenţe“ sau iertări de păcate al căror preţ crescuse pentru a ajuta plata datoriilor papei Leon X conform unor surse rău-voitoare. Adevărul este însă că indulgenţele sînt acte prin care Biserica acordă iertarea unor pedepse săvîrşite în timpul vieţii, dar nu oricum ci prin spovada penitentului şi Sf. Euharistie unite în canon şi cu unele contribuţii băneşti oferite de către penitenţi în scopuri sfinte: pelerinaje efectuate la locurile sfinte, ajutorarea bisericilor, a săracilor şi a văduvelor etc. Este drept că s-au comis şi abuzuri exploatate la maxim de către Luther şi acoliţii săi. Născut la data de 10 noiembrie 1483, la Eisleben, într-o familie de mineri săraci, Luther dorea să devină avocat. Speriat de moartea năprasnică a unui prieten lovit de fulger el se călugăreşte. Ajunge profesor la Universitatea din Wittenberg. În timpul perioadei de călugărie se zbate dintr-o extremă în alta conform declaraţiilor superiorilor săi. Făcînd o mărturisire generală preotul care-l spovedea i-a spus: ,,Nu Dumnezeu se supără pe tine, ci tu eşti supărat pe Dumnezeu“. Pe lîngă unele lucruri bune precum traducerea Scripturii în limba originală, protestantismul invocat de el are şi inepţii cum ar fi faptul că dacă ai credinţă ţi se iartă orice crimă şi fărădelege. Mişcarea deşi a avut un pretext spiritual substratul ei este politic. Principii germani doreau divizarea de sub tutela centralizată a împăraţilor catolici. La 3 ianuarie 1521 papa îl excomunică pe Luther, iar Dieta de la Worms îl cheamă să-şi expună opţiunile. Se ascunde însă în castelul din Wartburg declarîndu-se mort. Puncte ale doctrinei luterane: Biblia, interpretată după judecata individuală luminată de Duhul Sfînt este unica sursă a credinţei (liberul examen) respingîndu-se total Sfînta Tradiţie milenară atît a Bisericii Latine dar cît şi a ramurii Răsăritene (Biserica Ortodoxă). Aceeaşi doctrină neagă libertatea omului susţinînd că credinţa este suficientă. Totodată se resping Sfintele Taine păstrînd doar două: Botezul şi Cina Domnului, dar respinge transubstanţierea-prefacerea nesîngeroasă a pîinii şi vinului în trupul şi sîngele lui Iisus. Papa este anticrist în opinia lui Luther; nu există preoţi căci cina nu este sacrificiu ci o operă a comunităţii care alege ea însăşi pe miniştrii săi-pastorii, etc.

Efectele Reformei
 

     Împăratul Carol V respinge această doctrină, iar protestanţii fac alianţe cu Franţa, Anglia şi Danemarca. Începe războiul schmalkadic încheiat prin pacea de la Augsburg din 1555 în care se stipulează că membrii adunărilor naţionale (principii, oraşele şi cavalerii) au voie să aleagă religia pe care o preferă şi totodată să le-o impună supuşilor lor. Sub presiunea invaziei turcilor la Pesta şi la Viena împăratul a cedat în faţa protestanţilor şi astfel au apărut şi alte religii protestante. Luther-iniţiatorul Reformei moare însă sărac şi flămînd la Eisleben în data de 18 februarie 1546. A fost doar un instrument-moare decepţionat văzîndu-i pe puternicii zilei profitînd de învăţăturile sale şi îmbogăţindu-se prin confiscarea averilor de la biserici şi mănăstiri. Luther a avut calităţi reale: profund evlavios, activ, maestru al cuvîntului, altruist poet dar a avut şi căderi care l-au pierdut: vanitos, răzbunător, trivial, capabil de ură neîmpăcată. S-a căsătorit cu Ecaterina Bora, fostă călugăriţă cistercită. Datorită succesului Reformei izbucneşte Războiul de 30 de ani (1618-1648). Împăraţii din dinastia de Habsburg intră în conflict cu principii care se declarau protestanţi fiindcă doreau să iasă de sub tutela puterii centrale. Nobilimea cehă după o serie de succese pierde lupta împotriva armatei imperiale la Muntele Alb (1620). Cehia a fost transformată în provincie habsburgică. Franţa, Olanda, Germania şi Suedia nu doreau întărirea puterii habsburgice în Europa astfel încît primul ministru al Franţei-Richelieu-a încheiat o alianţă cu Anglia, Olanda şi Danemarca împotriva Habsburgilor. În război se angajează şi principatele principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen care se aliază cu cehii şi pricinuieşte înfrîngeri armatelor imperiale în Slovacia. Gustav Adolf, regele Suediei, obţine şi el o serie de victorii împotriva armatelor habsburgice. În anul 1632 Gustav Adolf moare în bătălia de la Lutzen, iar armata suedeză este distrusă. Principii germani încheie pace cu împăratul Germaniei. Franţa intervine în mod direct iar armata germană a fost înfrîntă. Războiul s-a încheiat cu Pacea din Wastfalia. Tratatul de pace semnat în anul 1648 a dat o grea lovitură Habsburgilor contribuind la menţinerea fărîmiţării Germaniei. Autoritatea imperială a slăbit în timp ce principii şi-au consolidat autoritatea. Vestul şi Sudul Germaniei rămîn catolice, iar restul protestant. Franţa obţine o parte din Alsacia, Spania decade ca mare putere în Europa dar păstrează un important imperiu colonial, iar Italia este fărîmiţată: Statul papal în centru, regatul Neapolelui şi Sicilia în Sud, ducatele Savoia, Toscana, Milano şi republicile Veneţia şi Genova în Nord. Suedia obţine şi ea o parte din nordul Germaniei transformînd Marea Baltică într-un lac suedez. Olanda este recunoscută ca stat independent.

Cel de-al Treilea Reich (1933-1945)
 

     După scindarea Imperiului Habsburgic şi înfrîngerea Puterilor Centrale, în Germania apar nostalgicii perioadelor de glorie apuse. Ei doreau să refacă din Germania Imperiul glorios de altădată. Printre aceştia se număra şi Adolf Hitler (1889-1945). Acesta împinge fascismul pînă la extrem prin crearea Partidului Nazist în anul 1921. Hitler s-a născut în Austria şi a fost fiul unui vameş care dorea ca Adolf să devină funcţionar public. El însă se considera un artist. Avea şi viziuni mistice-repere ale imaginaţiei bolnave şi lecturilor din mitologia veche germană. O reprezentaţie cu opera lui Wagner Rienzi i-a întărit convingerea că menirea sa era să salveze poporul german tot aşa cum eroul wagnerian îi salvase pe romani. Hitler era un simpatizant al anti-semitismului. În primul război mondial a fost decorat cu Crucea de Fier pentru Bravură. În 1919, fiind informator al armatei ce se ocupa cu spionarea partidelor politice, Hitler intră sub acoperire în Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani. În anul 1921 ajunge liderul acestui partid transformat în Partidul Nazist. În anul 1923 Hitler încearcă să răstoarne guvernul din Bavaria printr-o lovitură de stat. Nu reuşeşte fiind întemniţat pentru o scurtă perioadă-timp în care a scris ,,Mein Kampf“. Acest manifest politic a pus bazele chemării. ,,Un imperiu, Un popor, Un conducător“) cu care avea să-i nimicească pe evrei, să rupă în bucăţi Tratatul de Pace de la Versailles impus ţării sale la sfîrşitul Primului Război Mondial şi să conducă o Germanie mare spre noi cuceriri spre Răsărit. În anul 1933 profitînd de o slabă guvernare a democraţiei germane este numit cancelar. El incendiază Reichstagul (parlamentul) şi îşi elimină rînd pe rînd oponenţii politici. Disidenţii şi evreii au început să fie ucişi sau să dispară în lagăre de concentrare. A încorporat Austria şi Cehoslovacia în cel de-al Treilea Reich, înainte de a porni împotriva Poloniei în septembrie 1939. În anul 1940 invadează Franţa şi Ţările de Jos, iar în anul 1941 Uniunea Sovietică. Nesocotinţa şi bestialitatea sa i-a atras numeroşi duşmani cărora nicio armată nu li se putea opune. Spre declin, în imbecilitatea sa declara că ,,poporul nu-l merita“ la fel ca sceleratul Nero care pe patul de moarte suspina: ,,A murit un mare poet“. Se spunea că Reichul este al treilea Imperiu după Sfîntul Imperiu Roman de Naţiune Germană din Evul Mediu şi Imperiul German din 1871-1918.

Cel de-al Doilea Război Mondial
 

     A început prin remilitarizarea zonei Renania în anul 1936 şi încălcarea tratatelor de la Locarno. Anexarea Austriei şi a regiunii sudete din Cehoslovacia a adîncit criza. Declanşarea propriu-zisă a Celui de-al II-lea Război Mondial a avut loc prin invadarea Poloniei. Deşi a luptat eroic, armata poloneză era în urma standardelor de la acea perioadă astfel încît Polonia a fost ocupată de tancurile germane ajutate de aviaţie într-o singură zi. În primii ani războiul a adus cîştiguri rapide Germaniei-la sfîrşitul anului 1941 Cel de-al Treilea Reich deţinea controlul asupra unor teritorii întinse de la Cercul Polar-pînă la Sahara; şi de la Canalul Mînecii pînă la periferiile Moscovei. Forţele germane erau suprasolicitate în momentul cînd S.U.A. au intrat în război în decembrie 1941. În anul 1942 aliaţii au cîştigat victorii în Africa de Nord începînd şi o amplă campanie de bombardare a oraşelor şi fabricilor germane. La jumătatea anului 1943 armatele germane erau în defensivă, iar pînă în mai 1945 Al Treilea Reich al lui Hitler era în ruine.

Tratatul de la Varşovia
 

     Visurile wagneriene ale lui Hitler au dus poporul german spre ruină şi au ajutat la creşterea puterii comuniste. Astfel, din ruina războiului se va ridica colosul comunist condus de Stalin care a dus la subjugarea unor popoare din răsăritul şi centrul Europei, mai ales zona Balcanilor. Prin Conferinţa de la Potsdam din anul 1945 se restabilesc noile graniţe ale Germaniei şi totodată se impune demilitarizarea acesteia. Între 1945-1946 minorităţile germane din Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia sînt repatriate cu forţa în Germania. Toţi criminalii de război sînt judecaţi într-un tribunal militar la Nurenberg. Cele trei puteri de ocupaţie Marea Britanie, Franţa şi S.U.A au decis în anul 1949 crearea unui stat federal R.F.G. şi prosper de tip occidental cu capitala la Bonn în timp ce zona ocupată de Armata Roşie va deveni R.D.G. cu capitala la Berlin-devenind un stat tipic comunist controlat de partid şi securitate (S.T.A.S.I). În anul 1961 este construit Zidul Berlinului datorită valului de refugiaţi spre ,,Ţara Făgăduinţei“. În anul 1955, R.F.G devine membru N.A.T.O, iar în 1957 este membru fondator al C.E.E. În anul 1955, R.D.G. intră în Tratatul de la Varşovia. În urma valurilor de schimbări politice din anul 1989 Zidul Berlinului cade în data de 9 septembrie. În 1990, la 18 martie, se constituie un guvern al Marii Coaliţii condus de Lothar de Maiziere care negociază o uniune economică, socială şi monetară între cele două state. La 1 iulie 1990 el semnează cu Helmut Kohl, cancelarul R.F.G., Tratatul de Reunificare a Germaniei. La data de 31 august 1994 ultimele batalioane de trupe ruseşti părăsesc teritoriul fostei R.D.G., iar la 8 septembrie 1994 pentru prima dată trupele celor patru ţări învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial părăsesc Berlinul după 49 de ani.

Tip de guvernămînt
 

     Germania este o Republică Federală. Puterea executivă o deţine guvernul federal-Bundestag, iar cea legislativă, Parlamentul. Se caracterizează prin multipartitism: Partidul Liberal Democrat (fondat în 1984), Partidul Social Democrat, Partidul Socialismului Democratic etc. Capitala este la Berlin. ( Ştefan Botoran )

Zidul Berlinului

- Zidul Berlinului (în limba germană: Berliner Mauer) a fost construit iniţial pe 13 august 1961 după concepţia liderului est-german Walter Ulbricht, aprobată apoi de liderul sovietic Nikita Hruşciov.
- Zidul a fost o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană
şi a avut copul de a stopa migraţia zilnică a unui mare număr de profesionişti şi lucrători calificaţi între est şi vest.
- Construirea a 45 de kilometri de bariere în jurul celor trei sectoare occidentale a început duminică 13 august 1961 în Berlinul Răsăritean de soldaţii şi muncitorii est-germani divizînd fizic oraşul şi încercuind Berlinul Occidental. Zona Zidului a fost întărită cu ziduri, câmpuri minate şi alte instalaţii de siguranţă.
- În iunie 1962, au început lucrările la un al doilea gard paralel la o distanţă de până la 90 m înspre interior, casele cuprinse în această fâşie fiind demolate, iar locatarii mutaţi la alte adrese. A fost creat un teritoriu al nimănui între cele două bariere, cunoscut în scurtă vreme ca „fâşia morţii".
- Ultima versiune a zidului a început în 1975 şi s-a încheiat în 1980. Avea 45.000 de secţiuni din beton armat, fiecare având 3,6x1,2 m, totul la un cost de 16.155.000 mărci est-germane. Pe creasta Zidului era montată o ţeavă lustruită, ceea ce ar fi trebuit să facă şi mai grea escaladarea sa. Zidul era întărit cu garduri din plasă, senzori de mişcare, şanţuri împotriva vehiculelor, garduri din sârmă ghimpată, 116 turnuri de pază şi 20 de bunkere.
- Au existat opt puncte de trecere oficiale a Zidului
-S-au înregistrat aproximativ 5.000 de tentative de evadare din Berlinul Rasăritean, încununate de succes. Numărul celor morţi în timpul tentativelor de trecere a Zidului ar fi între 192 şi 239 de persoane.
- În toamna anului 1989, în Germania Răsăriteană au avut loc demonstraţii de masă antiguvernamentale în urma cărora liderul est-german Erich Honecker a demisionat pe 18 octombrie 1989 şi a fost înlocuit de Egon Krenz câteva zile mai târziu. Noul guvern a hotărât să permită est-berlinezilor să primească vize pentru a vizita Germania Occidentală.
- Zidul a fost distrus, iar ziua de 9 noiembrie este sărbătorită ca zi a Căderii Zidului.
- Pe 25 decembrie 1989 Leonard Bernstein a dat un concert sărbătorind sfârşitul Zidului, dirijând printre altele Simfonia a IX-a a lui Ludwig van Beethoven (Oda bucuriei), având schimbat cuvântul cântat de cor "bucurie" (Freude) în "libertate" (Freiheit). Roger Waters a cântat albumul formaţiei Pink Floyd The Wall în Potsdamer Platz pe 21 iulie 1990, având ca oaspeţi pe Scorpions, Bryan Adams şi Van Morrison. David Hasselhoff a interpretat cântecul său „Looking for Freedom“, stând pe creasta Zidului.
- Din Zid au rămas trei porţiuni care se păstrează şi azi: o secţiune de 80 m lângă Potsdamer Platz, o secţiune mai lungă de-a lungul râului Spree, lângă Oberbaumbrücke, poreclită şi Galeria din cartierul de est şi o a treia bucată la nord de Bernauer Straße, transformată în monument.
 

Comments
Comentariu nou Cautare
jo   |22-08-2010 19:41:13
Cred ca voiai sa spui lacul Boden, nu Baden.
Baden este o alta mancare de peste
si se afla la peste 200 de km de acel lac.
Si nu e lac.
Pe Bodensee ( lacul
Boden ) se afla insula Mainau, nu Mainen.
Jojolie   |07-02-2013 15:07:25
Bundestag este Parlamentul, iar guvernul Federal se numeste
Bundesregierung!!!
Puterea executivă o deţine guvernul
federal-Bundesregierung, iar cea legislativă de Parlament- Bundestag si
Consiliul Federal al Landurilor- Bundesrat.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Curs valutar BNR

FaceBook

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Portretul luptatorului la tinerete

Vizitatori online

Avem 1002 vizitatori online

Vremea in Fagaras

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 660
Număr afişări conţinut : 1731519

Cartea

Publicitate

Horoscop zilnic 2011

Informatii utile



 

Magazinul de Ziare Ziare