Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Imperiul Habsburgic
Imperiul Habsburgic Email
Marţi, 15 Decembrie 2009 20:07

 

     ,,Teritoriul Transilvaniei va ramîne pe mai departe în posesiunea şi stăpînirea majestăţii sale imperiale, după cum se afla în prezent...Provincia subordonată cetăţii Timişoara, împreună cu toate districtele şi rîurile care trec prin ea, va ramîne în posesiunea şi stăpînirea înaltului imperiu otoman...Deoarece teritoriul dintre fluviile Dunarea şi Timiş, numit în limba poporului Bacica (Voivodina), se afla numai în stăpînirea majestăţii sale imperiale, să rămînă şi de acum înainte în stăpînirea majestăţii sale imperiale...Teritoriul de dincoace de Sava ce aparţine stăpînirii imperiale va fi în posesiunea majestăţii

sale imperiale, iar partea cealaltă va aparţine imperiului otoman“. (Tratatul de pace de la Karlowitz, 26 ianuarie 1699).   Imperiul Habsburgic, clădit pe teritoriul Austriei de astăzi şi extins printr-o politică absolutistă, a jucat un rol important atît în perioada Evului Mediu cît şi în cea modernă a istoriei universale. Politica dusă de împăraţii dinastiei de Habsburg a avut o mare influenţă în Europa Centrală cît şi în partea de Sud-Est. Acest Imperiu, cunoscut în ultima sa parte sub denumirea de Imperiul Austro-Ungar, se va prăbuşi în urma primului război mondial.

Caractacterizare generală
 

     Austria este situată în Europa Centrală, pe cursul mijlociu al Dunării, la nord de Italia şi Slovenia. Se învecinează cu Republica Cehă, Germania, Ungaria, Italia, Liechtenstein, Slovacia, Slovenia şi Elveţia. Lungimea de frontieră a Austriei este de 2562 Km. Austria este în mare parte o ţară montană întrucît 65% din teritoriu este situat la peste 1000 m. Relieful montan este dominat de lanţul alpin format din Prealpi şi Alpi. Prealpii au aspectul unor munţi scunzi sau al unor podişuri, deşi în multe puncte depăşesc 2600 m -vîrful Dachstein are 2996 m. Reţeaua hidrografică a Austriei este influenţată de lanţul montan alpin. Principala arteră hidrografică este fluviul Dunărea care izvorăşte din Germania-Munţii Pădurea Neagră. Dunărea străbate Austria de la vest la est şi trece prin oraşele Linz, Krems şi Viena. Alte rîuri importante ce îmbogăţesc reţeaua hidrografică sînt Drava şi Murz. Ţara dispune şi de o bogată reţea de lacuri glaciare: Bodensee, lîngă Konstanz-la graniţa cu Germania şi Elveţia; Attersee situat la est de Salzburg; Neusiedler-în extremitatea estică formînd pe o mică porţiune graniţa cu Ungaria; Worther-la vest de oraşul Klagenfurt. Austria este totodată una dintre cele mai împădurite tari din Europa, 44% din suprafaţa sa totală fiind acoperită de păduri. Dispune şi de resurse naturale: petrol, lignit, lemn, minereu de fier, aramă, zinc, antimoniu, magneziu, tungsten, grafit, sare avînd şi potenţial hidro-energetic. Populaţia Austriei numară 8.150.835 locuitori. În afara populaţiei autohtone care este în proportie de 91,1%, se găsesc şi alte grupuri etnice formate din foşti jugoslavi ( croaţi, sloveni, sîrbi şi bosniaci)-4%, turci-1,6%, germani-0,9% şi alţii 2,4%. Religia predominantă este creştinismul romano-catolic-73,6% urmat de protestantism-4,7%. În proporţie de 4,2% se află musulmanii. Economia Austriei este puternică, iar turismul ocupă o parte importantă fiind valorificat la maxim. Austria are parteneri deă la punct dotată cu autostrăzi moderne, porturi şi terminale. Creşterea animalelor ocupă un loc important alături de alte sectoare agricole-cereale, cartofi, sfeclă de zahar, vin, fructe, lactate, cherestea. Industria este de asemenea foarte puternică: construcţii, utilaje, maşini şi piese de schimb, metale, alimente, chimicale, cherestea, prelucrarea lemnului-hîrtie şi papetărie, echipamente de comunicaţii şi turism. Turismul se face mai ales în sezonul rece pentru schi, dar şi în interes cultural. Principala atracţie pentru turiştii din întreaga lume o reprezintă Viena prin palatul Schonbrunn, Academia de Muzică, Palatul O.N.U. etc. Exportul este o parte de interes pentru economie: maşini şi echipamente, motoare atuto, produse chimice şi metalice, petrol şi produse petroliere precum şi alimente.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Republică federală parlamentară
 

     Conform Constituţiei din 1920 care a fost modificată ultima dată în 1998, Austria este republică federală parlamentară formata din 9 provincii cu organe legislative şi executive proprii. Puterea legislativă este deţinută de Consiliul federal-Bundesrat şi Consiliul Naţional-Naţionarlat ( Adunarea federală). Puterea executivă este exercitată de Guvernul federal. Membrii guvernului sînt numiţi de preşedinte, iar şeful statului este ales prin vot direct pentru maxim 2 mandate de 6 ani. Membrii Consiliului Federal sînt aleşi de adunările legislative ale celor 9 provincii. Diviziunea administrativă este alcatuită din 9 state: Burgenland, Kaernten sau Carinthia, Niederoesterreich, Oberoesterreich, Salzburg, Dteiermark, Tirol, Vorarlberg, Viena. Ziua naţională se sărbătoreşte la 26 octombrie începînd din anul 1955. Sistemul legislativ este de inspiraţie romană. Austria accepta jurisdicţia Curţii Internaţionale de Justiţie.

Scurt istoric
 

     Teritoriul Austriei este locuit încă din antichitate de iliri urmaţi de celţi. Triburile celtice s-au stabilit aici între anii 500-200 î. Hr. În secolul 14 î. Hr. acestea au fost învinse de romani care cuceresc aceste teritorii care vor face parte din provinciile romane Norricum, Pannonia şi Raeţia. În secolul V d. Hr. cînd Imperiul Roman este slăbit aceste foste provincii romane vor fi invadate de vandali, vizigoţi şi huni. La sfîrşitul sec. VIII d. Hr. actualul teritoriu al Austriei era locuit de germani, avari şi slavi. În anul 795 avarii sînt învinşi de către Carol cel Mare care întemeiază Marka de Est, viitorul Osterreich. Maghiarii vor invada la rîndul lor aceste teritorii, dar sînt învinşi de împăratul Sfîntului Imperiu Roman, Otto cel Mare, în bătălia de la Lechfeld (955). Această înfrîngere a lor va fi totală. Otto l-a investit pe Leopold de Babenberg cu titlul de markgraf de Austria, iar dinastia Babenberg a durat pînă în 1246. În anul 1282, Rudolf I, conte de Habsburg, îi investeşte pe cei doi fii ai săi cu titlul de duce de Austria. Fiul său cel mai mare care se numea Albert (Albrecht) I, care a fost duce de Austria între anii 1282-1308, fondează dinastia de Habsburg care a supravieţuit pînă în secolul al XX-lea.

Rudolf I de Habsburg (1218-1291)
 

     Este primul reprezentant de seamă al familiei domnitoare de Habsburg. Rudolf a fost în vremea sa cel mai puternic feudal din sud-vestul Germaniei. Pe data de 1 octombrie 1273, la Frankfurt pe Main este ales rege de principii electori. Încoronarea sa la Aachen a dus la sfîrşitul Interregnului, cum a fost desemnată perioada dintre 1254 şi 1273, cînd tronul era revendicat de mai mulţi pretendenţi. În anul 1276, Rudolf îl obliga pe regele Boemiei, Ottokar II, să renunţe la Austria, Steiermark şi Carinţia. În 1278, Ottokar II este ucis în bătălia de la Durnkrut. În politica internă Rudolf a căutat tot timpul să impună pacea. El este totodată şi un tenace legiuitor. În anul 1290 el a trimis la moarte numeroşi cavaleri puşi pe jafuri. Nu ajunge însă la înalta titulatură de împărat.

Frederic III (1452-1493)
 

     Este primul reprezentant al dinastiei de Habsburg care ajunge împărat al Imperiului Romano-German. Domnia lui a fost umbrită de conflictele cu rudele şi cu nobilimea. Cu Biserica a avut relaţii cordiale. Frederic dă o lovitură în plan diplomatic prin căsătoria fiului său Maximilian I cu Maria, fiica lui Carol cel Îndrăznet, duce de Burgundia, care după moartea, în 1477, a lui Carol i-a mărit considerabil şi regatul.

Carol V
 

     Cunoscut în istorie şi sub numele de Carol Quintul, este un alt reprezentant de marcă al Casei de Habsburg. Este ales rege al Spaniei sub denumirea de Carol I (1516-1556) şi împărat al Sfîntului Imperiu de Naţiune Germană (1519-1556). Ca rege al Spaniei, Carol o uneşte cu imperiul moştenit de el. Misiunea sa nu este deloc uşoară deoarece teritoriile stăpînite de el nu erau centralizate datorită factorilor geografici-erau îndepărtate unele de altele. Mai punem la socoteală şi faptul că Spania era atunci stăpînitoarea celui mai mare imperiu colonial. Poziţia lui Carol este pusă la încercare chiar la începutul domniei sale, el este obligat să facă faţă unei revolte pe care o învinge punînd în acelaşi timp bazele unei guvernări puternice. Poartă un război îndelungat şi nedecis cu Francisc I, regele Franţei-fapt ce face Franţa să slăbească. Carol Quintul reuşeşte să oprească ofensiva otomană împotriva Europei creştine. În anul 1529 Viena este asediată de turci, dar zidurile puternice, înflăcărarea asediaţilor şi apropierea iminentă a iernii îl fac pe sultanul Soliman Magnificul să se retragă. Turcii mai fac o încercare mult mai tîrziu (1683) dar şi aceasta eşuează. Deşi a menţinut controlul asupra Ţărilor de Jos, Carol nu a reuşit însă să stăvilească răspîndirea protestantismului în Germania şi nici să înfrîngă independenţa principilor. Între 1554-1556 Carol renunţă la Neapole, Ţările de Jos şi Spania în favoarea fiului său, Filip. În anul 1556 Carol renunţă la coroana imperială în favoarea fratelui său, Ferdinand, pe motive de sănătate, se îmbolnăveşte de gută. Abandonează viaţa publică şi se retrage la o mănăstire din Spania.

Cel de-al doilea asediu al Vienei
 

     La începutul anului 1683 marele vizir Kara Mustafa Paşa strînge o armată puternică menită să afirme suzeranitatea otomană asupra Ungariei şi să cucerească Viena pentru a elimina orice ameninţare dinspre Occident. Asediul Vienei început la 14 iulie 1683 este ridicat pe 12 septembrie. Deşi la Istanbul eşecul nu este considerat neapărat o catastrofă el are un puternic ecou în Europa occidentală care a sărbătorit şi contribuţia eficientă a regelui Poloniei, Jan Sobieski, care i-a mai învins anterior pe turci la Hotin în anul 1674 alungîndu-i din sudul Poloniei. Eşecul otoman în faţa Vienei a trezit în Europa dorinţa de a profita de eveniment şi a provocat mari speranţe de revanşă asupra turcilor, socotiţi a fi descurajaţi de înfrîngere. Astfel, extrem de rapid se formează o coaliţie între principalii adversari ai otomanilor (1683-1684): austrieci, ruşi, polonezi cărora li se adaugă şi papalitatea apoi Veneţia. Primele campanii înregistrează succese în Ungaria, Transilvania şi Moreea însă dau greş în Podolia şi Bosnia. În urma unei lungi contraofensive care ţine 16 ani vor avea loc continue succese ale coaliţiei anti-otomane. În anul 1699 se încheie pacea de la Karlowitz (pe sîrbeşte Sremski Karlovci). Principalul negociator al acestei păci a fost Alexandru Mavrocordat, Mare Dragoman al Porţii, un fel de Ministru de Externe. Acesta reuşeşte să-i convingă pe austrieci că turcii vor pace şi pe turci că austriecii şi aliaţii lor vor pace. Tratatul semnat la Karlovitz se va dovedi a fi dezastruos pentru turci: Veneţia păstrează Moreea (Peloponezul) şi o parte din coasta dalmaţă; Polonia, Pocuţia şi o parte din Ucraina; Rusia-Azovul în timp ce austriecii se vor vedea stăpîni pe întreaga Ungarie, o parte din Croaţia şi Serbia plus toată Transilvania după lungi tratative directe cu ,,stările“ din principat.

Maria Theresia (1717-1780)
 

     Din 1740 devine principala deţinătoare a posesiunilor habsburgice. Fiica lui Carol VI, Maria Mereza a moştenit pămînturile habsburgice din Austria, Boemia, Ungaria, sudul Olandei şi nordul Italiei în 1740 conform Sancţiunii Pragmatice a tatălui ei-promulgată în aprilie 1713 pentru a se asigura că teritoriile lui nu vor fi împărţite între viitorii moştenitori habsburgici. Maria avea doar 23 de ani cînd le-a moştenit şi pretenţiile ei la diverse tronuri au dus la Războiul Pentru Succesiunea Austriacă (1740-1748). Dar şi-a mobilizat cu curaj oamenii atît în acest război cît şi în Războiul De Şapte Ani (1756-1763). În primul război a pierdut Silezia, dar a cîştigat Galiţia în 1772 în prima împărţire a Poloniei. Francisc, duce de Lorena, cu care s-a căsătorit cu patru ani înainte de urcarea pe tron, a devenit Sfînt Împărat Roman în 1745. Cînd a murit în anul 1756 fiul lor, Iosif II a devenit coregent împreună cu mama lui. Maria a ales miniştri capabili şi sub domnia ei a fost centralizat controlul asupra Austriei şi Boemiei. A reorganizat guvernarea locală introducînd reforme militare şi de învăţămînt şi a fost o patroană a artelor.

Iosif II ( 1741-1790 )
 

     A fost coregent al Austriei împreună cu mama sa, iar în anul 1780 devine suveran unic. Devotat Iluminismului el a folosit metode autocrate pentru a-şi pune în aplicare reformele liberale. Iosif a emis Edictul Toleranţei prin care a acordat egalitate religioasă protestanţilor şi creştinilor ortodocşi, a anulat restricţiile impuse evreilor şi a garantat libertatea presei. În anul 1781 a abolit iobăgia şi a limitat privilegiile feudale ale nobililor. Se aliază cu Ecaterina a II-a a Rusiei împotriva turcilor, dar războiul este defavorabil Austriei. La 14 naugust 1787 Poarta adresează un ultimatum Rusiei prin care solicită evacuarea Georgiei şi Crimeii. Rusia răspunde printr-o declaraţie de război. În februarie 1788 intră în conflict şi Austria. Pacea semnată cu Austria la Şiştov (4 august 1791) menţinea statu quo-ul dintre cele două imperii care nu se vor mai afla în conflict pînă în anul 1878. În timpul domniei lui Iosif al II-lea va avea loc în Transilvania Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784).

Confederaţia Rinului
 

     După victoria de la Austerlitz, Napoleon obligă statele din centrul şi sudul Germaniei să iasă din Sfîntul Imperiu Roman de Naţiune Germană care se dizolvă în urma acestui eveniment. În anul 1806 împăratul Francisc I a depus coroana de împărat al Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană luîndu-şi titlul de împărat al Austriei. După înfrîngerea Prusiei la Jena în 1806 în Confederaţie au intrat şi alte state. În timp ce Napoleon a anexat la Franţa întregul mal stîng al Rinului noua grupare germană s-a extins treptat pînă la Elba creînd astfel o barieră împotriva puterii prusace şi austriece. Salutată iniţial de germani care vedeau în Confederaţie un pas înainte către unitate ea şi-a pierdut popularitatea pe măsură ce Sistemul Continental al lui Napoleon şi blocada represivă a Marii Britanii au dus la greutăţi economice. Cu toate că a sprijinit cu trupe campaniile lui Napoleon din 1813 această Confederaţie s-a destrămat după înfrîngerea lui la Leipzig în timp ce membrii săi au făcut pace cu Cvadrupla Alianţă a Prusiei, Marii Britanii, Rusiei şi Austriei.

Confederaţia Germană (1815-1866)
 

     În anul 1815, 38 de state germane au format o grupare pentru a se apăra împotriva ambiţiilor franceze. Austria şi Prusia au intrat parţial în Confederaţie. Cancelarul austriac prinţul Lothar Metternich a conceput confederaţia şi a exercitat o influenţă puternică în cadrul ei prin Dieta Federală de la Frankfurt, ai cărei membri erau delegaţi ai guvernelor statelor componente. Ca putere rivală a Austriei, Germania, Prusia a încercat să-şi sporească influenţa asupra celorlalte state prin întemeierea unei Zollverein ca uniune vamală federală. În revoluţiile de la 1848 a fost aleasă, la Frankfurt, o nouă adunare Constituantă care a încercat să instituie o monarhie constituţională germană. Împăratul Austriei a refuzat însă coroana de teamă să nu-i lezeze autoritatea în Ungaria în timp ce regele Prusiei, Wilhem IV, a refuzat-o întrucît Constituţia era prea liberală. A fost restaurată Confederaţia dinainte de 1848, unul din delegaţii Prusiei fiind Bismarck. În anul 1866 Bismarck a propus reorganizarea Confederaţiei şi a deschis ostilităţile împotriva Austriei în războiul austro-prusac. După victoria Prusiei din anul 1867, 21 de guverne situate la nord, mai sus de rîul Main s-au aliat în Confederaţia Germană de Nord cu capitala la Berlin. În anul 1871 s-a întemeiat Al Doilea Imperiu German.

Franz Joseph (1830-1916)
 

     Devine împărat al Austriei din anul 1848, începînd din anul 1867 devine şi împărat al Austro-Ungariei cînd s-a fondat dualismul austro-ungar. Cu toate că a reuşit să menţină autoritatea Imperiului, Franz Joseph şi-a petrecut aproape întreaga sa domnie luptîndu-se cu forţele naţionaliste ale naţiunilor care doreau să iasă de sub dominaţia imperială şi să devină state suverane. În anul 1859 pierde Lombardia şi Sardinia în favoarea lui Napoleon III al Franţei. În urma războiului austro-prusac din anul 1866 va pierde şi Veneţia. Prusia aflată în plină ascensiune îl va obliga să încheie cu Ungaria un tratat prin care se crea dubla monarhie Austro-Ungară. Acest tratat va fi cunoscut în istorie drept Dualismul Austro-Ungar. Cele două regate habsburgice vor deţine puteri egale în cadrul Imperiului. Pe lîngă Austria şi Ungaria imperiul cuprindea Moravia, Boemia, Slovenia, Polonia austriacă, Transilvania, Croaţia, Silezia austriacă şi părţi ale coastei dalmatice. Aceste state agitate mereu de lideri naţionalişti vor deveni în cele din urmă inamicul cel mai aprig al dublei monarhii. Declaraţia de război a lui Franz Iosif împotriva Serbiei, după asasinarea nepotului său, moştenitorul tronului, arhiducele austriac Franz Ferdinand, de către un naţionalist sîrb în 1914, a fost scînteia care a declanşat Primul Război Mindial.

Imperiul Austro-Ungar
 

     Pactul dualist din 1867 a făcut din Austria şi Ungaria ţări auto-guvernate sub un suveran comun. Fiecare avea propriul ei parlament care controla afacerile interne, în timp ce chestiunile legate de politica externă, război şi finanţe erau hotărîte de miniştri comuni ambelor ţări. Împăratul Austriei era totodată şi rege al Ungariei. Imperiul s-a destrămat prin tratatele din 1919 şi 1920 care făceau parte din Sistemul de Tratate de Pace de la Versailles după război.

Declinul
 

     La sfîrşitul Primului Război Mondial Puterile Centrale au fost învinse de Antanta. Antanta porneşte de la Antanta Cordială, nume dat acordului franco-englez din 1904 menit să pună capăt concurenţei coloniale anglo-franceze repartizînd zonele de influenţă. Marea Britanie urma să primească mînă liberă în Egipt recunoscînd interesele franceze în Maroc, ,, Entente Cordiale“. Această alianţă a condus de asemenea la o colaborare mai strînsă între ţări împotriva ambiţilor Germaniei. În 1907, Antanta s-a extins cuprinzînd şi Rusia şi conducînd la o alianţă oficială între Marea Britanie, Franţa şi Rusia în Primul Război Mondial la care se va alătura şi S.U.A. Destrămarea Imperiului Austro-Ungar de la sfîrşitul războiului va conduce la abdicarea regelui Carol I de Habsburg şi proclamarea Republicii Austria la data de 12 Decembrie 1918. Graniţele statului vor fi stabilite la 10 septembrie 1919 prin Tratatul de la Saint-Germain. Prin Constituţia din 1920, Austria declară ca principiu de stat neutralitatea. În anul 1938 teritoriul austriac este ocupat de Hitler şi anexat la Germania nazistă sub numele de Ostmark. Eliberarea a avut loc la începutul anului 1947, iar la 27 aprilie 1945 este proclamată pentru a doua oară Republică fiind separată în patru zone de ocupaţie. La 15 mai 1955 Tratatul de la Viena restabileşte suveranitatea, iar la 26 octombrie 1955 parlamentul austriac votează Legea Constituţională cu privire la permanenţa neutralităţii statului. Tratatul interzicea deţinerea de armament ofensiv şi a impus plata unor grele despăgubiri către U.R.S.S. Viaţa politică postbelică a fost dominată de două partide: Partidul Social Democrat şi Partidul Populist Austriac care au alcătuit pînă la alegerile din 1999 guverne de coaliţie. La 1 ianuarie 1955 Austria devine membră a U.E. ( Ştefan Botoran )

Johann Strauss

     Johann Strauss (fiul) (1825-1899) s-a născut la 25 octombrie 1825 în St.Ulrich, azi parte a Vienei şi a decedat la 3 iunie 1899, în Viena. Îşi face ucenicia muzicală sub atenta supraveghere a tatălui său, Johann. Debutează ca dirijor la 19 ani, stârnind admiraţia celor din jur. Presa îi remarcă talentul, iar admiratorii şi prietenii lansează sloganul: „Noapte bună Lanner, bună seara, Strauss-tatăl, bună dimineaţa Strauss-fiul !“. Cutreieră lumea cu orchestra sa, având un succes răsunător. În anii 1846-1847 a efectuat turnee în Ungaria, Transilvania şi Ţara Românească. Paralel cu activitatea concertistică, desfăşoară o prodigioasă activitate de creaţie, dând valsului, printr-un colorit orchestral foarte bogat, o valoare artistică deosebită. Dintre cele peste 140 de valsuri, create de el, unele şi-au câştigat celebritatea. Amintim doar cîteva: „Dunărea albastră", „Viaţă de artist", „Sânge vienez", „Vals imperial", „Epigrame“, „Cîntece de iubire“, „Aripile lui Phoenix“, „Poveşti din pădurea vieneză", „Vin, femei şi cântec"„Vocile primăverii”, „O mie şi una de nopţi“, „Doamne vieneze“, „Valsul lagunelor“etc. La îndemnul prietenilor şi al compozitorului francez Jacques Offenbach, care vine la Viena în anul 1864, să-l cunoască personal, acesta abordează genul operetei. În anul 1871 are loc premiera primei operete „Indigo und die 40 Räuber", urmată, în 1873, de „Carnavalul de la Roma". Perioada de aur a operetei vieneze este inaugurată de „Liliacul". Valsul este motivul de bază în ţesătura muzicală a operetelor sale. Reprezentant de frunte al operetei clasice vieneze, el se află şi astăzi în conştiinţa publicului iubitor al acestui gen. Dintre operetele sale amintim: Indigo şi cei 40 de hoţi), 1871, Carnaval la Roma, 1873, Liliacul, 1874, Cagliostro, 1875,Prinţul Matusalem, 1877, Războiul vesel, 1881, O noapte în Veneţia, 1883, Voievodul ţiganilor, 1885, Sânge vienez, 1899. Din categoria „Polci“ amintim: Polca şampaniei, 1858, Tritsch-Tratsch-Polka, 1858, Annen-Polka, 1852, Fulgere şi tunete.

Wolfgang Amadeus Mozart

     Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană. Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prinţului arhiepiscop din Salzburg, şi era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, şi-a luat numele de "Amadeus", traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).
     Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a şti să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obţine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru "a arăta lumii acest miracol". Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariţie are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în faţa prinţului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în faţa familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris şi Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franţa, Elveţia şi Bavaria. Între decembrie 1769 şi martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florenţa, Roma şi Napoli au fost principalele staţiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent.
     Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlineşte 16 ani şi pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compoziţiei. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcţie rămîne timp de şase ani, deşi relaţiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor şi interzicându-i să părăsească oraşul Salzburg. Nemaiputând suporta umilinţele, Wolfgang îşi dă demisia în 1777 şi pleacă, însoţit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prinţului elector Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereuşită la Mannheim, se hotărăşte să-şi încerce soarta la Paris, unde - în timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parisian nu-şi mai amintea însă de copilul minune de atunci şi Mozart se loveşte de multe greutăţi. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoţise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compoziţiile sale încep să fie apreciate la curtile domneşti. Lipsurile materiale îl constrâng totuşi să părăsească Parisul şi la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomenea, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuşi în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.
     Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuşi împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice şi private.
     La 4 august1782 se căsătoreşte cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care - până atunci foarte reticent - constată cu satisfacţie reuşita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: „Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut“. La sfârşitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea Concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif - prezent în sală - se ridică în picioare agitându-şi pălăria şi strigând „Bravo Mozart !“. În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobişnuit, lucrează cu obstinaţie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn şi la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluţionară, ca muzică şi conţinut istoric, reuşind să depăşească dificultăţile din partea nobilimii
     În timp ce Mozart termină compoziţia operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la 28 mai 1787. Între 1784 şi 1786, Mozart realizează în medie o compoziţie la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga şi este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Cosi fan tutte, reprezentată cu mai puţin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise şi protectorul său, împăratul Iosif II, care îl numise compozitor al curţii imperiale. În martie 1790 dă ultimul său concert public. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală.
     Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era „febră cu eczemă”. Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziţia Requiem-lui, pe care nu va reuşi să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată-acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenţia de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia încetării din viaţă a soţiei sale, reclamînd creţia drept compoziţie proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica şi-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viaţa scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ştefan din Viena, trupul neînsufleţit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoţitori , la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost „ Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine".
- În scurta sa viaţă, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat şi catalogat compoziţiile lui Mozart, numărul lor ajungînd la 626, ultima fiind Requiem.
- Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sînt de menţionat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 şi nr. 41 Jupiter.
- A compus 27 concerte pentru pian şi orchestră, 7 concerte pentru vioară şi orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă şi flaut, pentru corn şi orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
- În domeniul muzicii de cameră sînt de menţionat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară şi pian, trios pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.
- Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate şi astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.
- A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană şi orchestră, oratoriul „Die Schuldigkeit des ersten Gebots" şi, „Requiem"-ul în RE minor.

Sissi, împărăteasa Austriei

     Elisabeta de Wittelsbach s-a născut într-o familie numeroasă, părinţii ei fiind Maximilian Joseph de Bavaria şi Maria Ludovica de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei. Familia ei îşi avea reşedinţa în Palatul Possenhofen. Numele ei întreg este Prinţesa Elisabeta Amalia Eugenia de Wittelsbach. Franz Iosif avea de ales între două pretendente. Întâlnirea dintre împărat şi Sissi s-a numit logodna de la Ischl. De fapt, Helene sora lui Sissi, o fată foarte rafinată, frumoasă şi inteligentă trebuia să ocupe postura de împărăteasă, dar Franz a ales-o pe Sissi, care era o iubitoare a naturii, neconformându-se etichetei, toate acestea datorita educaţiei din familie, care nu ocupa vreun post la curte. Sissi, ca şi tatăl ei iubea circul şi călărea foarte bine şi de asemenea era poetă. Din punct de vedere al rangului, Sissi era nepotrivită pentru împărat, fapt pentru care curtea vieneza a judecat-o mult timp. Însă, Sisi şi cu Franz erau veri aşa că le-a trebuit dispensa papei, care le-a fost acordată. La 24 aprilie 1854, seara la ora 7, s-au căsătorit la Viena. Trusoul miresei era insignifiant, neprovenind dintr-o familie cu buget mare, piesele cele mai valoroase fiind daruri de la împărat. Prinţesa nu avea decât 16 ani. Deoarece avea o vârsta atât de fragedă a fost nevoie ca, după căsătorie, să studieze şi să înveţe cu rigurozitate complicatele reguli de la palat.
     Sissi a născut primul copil, pe Sofia, la 5 mai 1855, la vârsta de doar 17 ani. La 12 iulie 1856 a născut-o pe Gisela. La 21 august 1858 s-a născut viitorul moştenitor, Rudolf.
     Elisabeta ca om politic a luptat pentru Ungaria. În activitatea diplomatică era excelentă, Ungaria era prioritatea ei şi avea o mână de fier. În mod surprinzător pentru o împărăteasă, Elisabeta credea în republică, considerând-o mai bună decât imperiul. La semnarea acordului Austro-Ungar din 1867 Elisabeta a avut un rol important în realizarea sa. În 8 iunie 1867 Elisabeta cu Francisc Iosif au plecat la Buda Biserica Mátyás, acolo au fost încoronaţi, 10 luni după acordul Austro-ungar. Iubirea ungurilor faţă de Sissi s-a datorat şi faptului ca au fost găsite coroana, sceptrul şi mantia regilor Ungariei (ascunse în timpul revoltei) chiar înainte de încoronarea lor ca regi ai Ungariei, fapt considerat un semn bun pentru viitor.
     La 23 aprilie 1868 s-a născut al patrulea copil, la Buda (Maria Valeria) (d. in 1924) numit „Copilul Ungur". În 1889 Rudolf s-a sinucis la Mayerling împreună cu amanta sa. Aceasta a fost tragedia cea mai mare a lui Elisabeta, depresia accentuându-se. Rudolf era însurat cu Stephanie a Belgiei.
Pe 10 septembrie 1898 în timp ce Elisabeta era în trecere prin Geneva a fost înjunghiată cu o pilă triunghiulară de anarhistul italian Luigi Lucheni. Acesta îl avea ca ţintă iniţială pe prinţul de Orleans,care nu a mai sosit la Geneva. A fost înmormântată cu mari onoruri, la 17 septembrie 1898, la Viena, în Cripta Imperială.
     Elisabeta, "împărateasa fără voie" a fost o femeie depresivă şi nefericită. Se simţea sufocată în anturajul de la Viena, de unde încerca să scape, prin călărit, poezii, călătorit.
     A fost o femeie frumoasă, faima frumuseţii ei ajungând până în Orient. Ambasadorul Persiei a refuzat sa plece dintr-o vizită oficială până ce a văzut-o. Piesa ei de rezistenţă era părul foarte lung şi frumos, îngrijit de coafeza sa preferată, Fanny.

Palatul Schönbrunn
 

- Palatul Schönbrunn sau „Fântâna frumoasăô se află la vest de centrul oraşului Viena, în cartierul Hietzing. Până în 1642 se numea "Katterburg".
- În 1559 împăratul Maximilian al II-lea a cumpărat un mic palat, care a ars între timp de mai multe ori şi a fost distrus în 1683 de către turci.
- Împăratul Leopold I i-a cerut arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach să îl ridice din nou (începe în 1692, termină în 1713). Împăratul, a cărui autoritate era în continuă creştere, se considera egalul Regelui Soare şi îşi dorea o reşedinţă care să rivalizeze Versailles-ul francezilor.
- Palatul are 1442 de camere de diferite mărimi.
- În 1805 şi 1809 Napoleon a stat în trecerea sa în refugiile îndepărtate ale castelului.
- În 1752 împăratul Francisc I Ştefan, soţul Mariei Tereza a dat ordin ca lângă palat să fie construită Grădina Zoologică Schönbrunn.
- În 1996 Palatul Schönbrunn şi Grădinile sale au fost declarate ca şi locuri din patrimoniul mondial UNESCO.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 719 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

6.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3960209

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare