Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Sărbătoare căzută în derizoriu
Sărbătoare căzută în derizoriu Email
Marţi, 28 Aprilie 2009 14:42
 

    În urmă cu doar 20 de ani, România avea doar două sărbători mari pe an. Niciuna religioasă. Şi asta pentru că zilele de 23 August şi 1 mai reprezentau mai bine ,,omul nou“ decît Paştele şi Crăciunul. Reduse la esenţă cele două sărbători aveau aceleaşi atribute comune: manifestaţii stradale de amploare, pancarte mobilizatoare sau cu referinţă la ,,cel mai iubit“ sau la ,,cea mai stimată“, discursuri sforăitoare despre depăşiri fantasmagorice de plan şi despre ,,Epoca de aur“. Modul în care

 a ajuns ,,1 Mai, ziua muncii“, o sărbătoare iniţial a ,,capitaliştiilor decadenţi“ să fie mai sfîntă decît Crăciunul în ţările comuniste, desfăşurarea ei dar şi decăderea sînt uşor de analizat acum. Cei care însă au trăit-o pe pielea lor nu au amintiri prea frumoase.
 

1 Mai cerea tot timpul sacrificii
 

    Făgărăşeanul Sandu Popa a fost unul dintre primii angajaţi pe platforma UPRUC. A ajutat la construcţia clădirilor, a făcut apoi producţie şi s-a ferit tot timpul să ajungă şef. Pentru el ziua de 1 Mai era doar un nou prilej să fenteze sistemul comunist. ,,Totul începea cu două, trei luni înainte. La şedinţele de partid se trezea cîte un nebun cu patru clase, ajuns mare activist de partid, să spună că în spiritul directivelor trasate de marele cîrmaci, secţia noastră trebuia să depăşescă planul cu 100% pentru a cinsti ziua internaţională a muncii. Asta nu era tot. Pentru că prostul dacă nu e prost destul dacă nu e şi fudul, mai venea cu o prostie de genul ,,o să depăşim planul şi în condiţiile trasate de directiva X, adică o să facem o economie de material de 50%. Adică dacă într-o lună abia puteam face, asta în spiritul depăşirii planului cincinal, să zicem, patru motopompe, acum trebuia să facem opt, dar cu materialul la patru motopompe. O aberaţie cumplită. Trebuia să stăm peste program şi ne vedeam familiile numai noaptea. Obiectivul era însă îndeplinit pînă de 1 mai, dar pe sistemul ,,telefonul fară fir“. Adică eu ziceam la maistru că am facut o pompă în plus, el la şeful direct că sînt trei în plus, şi directorul spunea la regionala de partid ca s-au realizat 30 de motopompe în plus“ povesteşte Sandu Popa.

 


 


Se delectau cu discursuri
 

    Şi în comunism era la modă proverbul ,,după faptă şi răsplată“. Cei care depăşeau planul trebuiau apoi motivaţi şi făcuţi să se simtă mîndri. ,,1 Mai era motiv de mare sarbătoare cică. Ne scoteau încolonaţi, bărbieriţi, tunşi frumos şi mergeam la defiare. În funcţie de cît de mare era grangurul de partid de la Braşov care venea să cuvînteze, trebuia să agităm un număr proporţional de steaguri, pancarte, tablouri cu tovarăşul şi tovaraşa şi aşa mai departe. Ascultam în faţa casei de cultură discursuri şi făceam pariuri de cîte ori o să auzim cuvîntul directivă, om nou, angajament şi cincinal. Cine pierdea pariul se fofila primul din formaţie să mergă să cumpere bere de la alimentară sau restaurant. Pe la ora 2.00 se termina tot circul şi plecam şi noi la iarbă verde, asta dacă reuşeam să găsim pe undeva bere. A doua zi, chiar dacă petrecusem pînă tîrziu, trebuia să fim super entuziaşti, că doar sărbătoarea noastră şi discursurile trebuiau să ne umple de mîndrie şi forţă. Într-adevăr, cine nimerea prin hală putea să creadă că muncim de mutăm munţii din loc. În fapt din toată ciocăneala şi forfota aia, intreprinderea nu cîştiga nicio para chioară“ îşi aminteşte Popa.

Au vrut doar opt ore de muncă
 

    În bunul spirit comunist şi ziua de 1 Mai este una ,,confiscată“ . Originea ei se află chiar la americani, duşmanii tradiţionali ai comunismului şi la baza semnificaţiei ei stă reducerea normei orare zilnice de lucru. La întrunirea de la începutul anului 1886 a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canada (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii), George Edmonston a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula că „opt ore trebuie să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerîndu-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mărşăluit 90 de mii de demonstranţi, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul a fost că 35 de mii de muncitori au cîştigat dreptul la ziua de muncă de opt ore, fără reducerea salariului. Trei zile mai tîrziu, în Piaţa Heymarket din Chicago, numărul greviştilor se ridicase la peste 65 de mii. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, patru protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi. În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Heymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre sediul poliţiei. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care şapte au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, opt lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, cinci dintre aceştia au fost condamnaţi la spînzurătoare şi trei la închisoare pe viaţă. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei opt. Mult mai tîrziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un poliţist.

Americanii au renunţat la propria sărbătoare
 

    În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de opt ore. Dar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la aşa numita Internaţională a ll - a, au stabilit la Paris ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. Ca urmare, în 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de opt ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală”. La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrînd în schimb Ziua Muncii (Labor Day), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmînd această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate şi ca ultimul lung week-end al verii.

Şi Hitler a deturnat ziua de 1 Mai
 

    În ţările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau astfel să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. Chiar şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 spune că ,,certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii“. Ziua de 1 Mai a fost apoi transformată de către nazişti într-o sărbătoare propagandistică. Serbările cîmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele nu lipseau, dar în schimb sindicatele fuseseră interzise. Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul unic.

Cu cravata în loc de fustă
 

    Odată cu prăbuşirea sistemului comunist, simbolistica Zilei internaţionale a Oamenilor Muncii, a fost dată uitării în România. Au rămas din ,,1 Mai“ doar elementele care erau pe plac oamenilor, respectiv faptul că e o zi nelucrătoare şi se poate ieşi la iarbă verde cu familia sau prietenii. Pentru generaţii întregi de tineri, acum 1 Mai este asociat cu minivacanţa de primăvară cînd se merge prima dată la mare pentru cîteva zile. Recuzita comunistă aferentă sărbătorii nu a fost însă dată complet uitării. Se fac petreceri tematice unde încă mai răsună hit-uri ca ,,Partidul, Ceauşescu, România“ sau ,,Am cravata mea, sînt pionier“. Pasul cadenţat de la defilare este acum înlocuit cu mişcările lascive ale animatoarelor profesioniste, care poartă ,,la mişto“ o cravată în loc fustă. (Alin Bujor)

Comments
Comentariu nou Cautare
Andrei   |29-04-2009 18:01:06
Imi place felul tau de a scrie, esti foarte tare. Mai astept si alte reportaje
semnate de tine!!!
Andrei   |29-04-2009 18:03:18
Nu se pot atasa la arhiva si alte reportaje de-ale tale mai vechi? aici nu
gasesc nimic, e ciudat site-ul asta
ioana   |06-05-2009 16:55:34
am avut o surpriza foarte placuta citind articolul. foarte bine scris!
felicitari!
Geta  - _   |13-05-2009 13:19:28
Becali e un semianalfabet care vrea sa domine lumea. E si un mahalagioi si
agresiv fara scrupule.Nu dau doi bani pe el.Lorenz e un om care n-a stiut sau
n-a vrut sa duca o viata normala,sanatoasa. Deci acum suporta consecintele.Ge
Alin Bujor   |13-05-2009 13:41:06
Multumesc pentru aprecieri, conteaza mult pentru mine un astfel de feed/back. Ma
declar totusi depasit de aparitia lui Becali si Lorenz in acest context. Pentru
cultura mea, cine este Lorenz?
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,În Decembrie 1989 a fost lovitură de stat“

 

      Se împlinesc în curînd 28 de ani de la evenimentele sîngeroase din Decemrie 1989, cînd românii au ieşit în stradă pentru a-şi cîştiga libertatea în faţa unui regim dictatorial condus de Nicoale Ceauşescu. Dacă pînă la fuga soţilor Ceauşescu (22 Decembrie 1989), s-au înregisrat zeci de victime în rîndul populaţiei, după aceasta numărul morţilor a crescut, depăşind 1000. Faptul explică preluarea conducerii ţării de către perestrokişti printr-o lovitură de stat, adică acei conducători formaţi la Moscova lui Mihail Gorbaciov. Emoţia publică a românilor de a ieşi în stradă pentru a răsturna regimul Ceauşescu a fost valorificată la maxim de grupul ce se pregătea să preia conducerea încă din 1984. Evenimentele au fost pregătite la întîlnirea de la Malta a preşedinţilor SUA şi URSS, iar forma de acţiune a fost decisă ulterior, 4 decembrie 1989, la Moscova, unde au fost invitaţi preşedinţii ţărilor comuniste. În cei 28 de ani ce s-au scurs, românii nu cunosc adevărul despre acele evenimente, istoricii nu l-au spus răspicat, politicienii nici atît. În schimb, jurnaliştii au încercat să despice firul în patru în ziare sau în emisiuni televizate. Concluzia a fost una singură, lovitură de stat, una sîngeroasă care a dat mulţi morţi şi răniţi.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 618 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 743
Număr afişări conţinut : 3956231

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare