Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Producţia de metanol de la Viromet, în linie dreaptă Email
Marţi, 21 August 2018 08:12

 

Nicolae Jianu, directorul general de la Viromet, a format echipa care să lucreze în instalaţia Metanol IV ,,După o perioadă de conservare de 4 ani, repornirea instalaţiei necesită timp” spune directorul Jianu, specialist în producţia de metanol cu o experienţă de 38 de ani Ioan Nicolae, patronul de la Viromet spune că are nevoie de specialişti şi de angajaţi care vor să lucreze, nu de cîrcotaşi


     Dată fiind situaţia economică şi juridică din România de astăzi, cu greu se mai găsesc investitori care doresc să facă producţie, majoritatea orientîndu-se spre activităţi care aduc profituri mai uşor de obţinut. Chiar şi în astfel de condiţii, la Victoria funcţionează fostul combinat chimic Viromet, poate ultimul din ţară din rîndul intreprinderilor construite în regimul trecut. Investitorul Ioan Nicolae a păstrat obiectul de activitate asumat prin contractul de privatizare semnat cu AVAS, reprezentantul statului român, în 2002. Ani la rînd a mers producţia de metanol, cleiuri, plastice, şi s-au păstrat locurile de muncă. Pînă în 2014 au plecat pe poarta fabricii cisterne încărcate cu metanol, după care preţurile mult prea mari la gazul metan au dus la sistarea producţiei şi trecerea instalaţiei în conservare pînă cînd piaţa metanolului şi preţul materiei prime vor fi prietenoase cu producţia. Peste 300 de persoane au fost angajaţii Viromet SA în perioada în care majoritatea instalaţiilor erau în conservare, iar producţia unora dintre produse era menţinută la cote minime. Din luna mai 2018, acţionariatul de la Viromet s-a decis să reia producţia de metanol, iar după două luni de revizii, reparaţii şi investiţii la instalaţia Metanol IV, s-a reluat producţia.
 

Metaol IV intră în linie dreaptă
 

 

         Directorul general Nicolae Jianu a urmărit toate lucrările derulate la Metanol IV. ,,Am ajuns la Viromet din luna mai pentru a coordona activitatea şi pentru a repune în funcţiune instalaţia Metanol IV. Instalaţia a necesitat revizii şi lucrări de reparaţii după perioada de 4 ani cînd a fost ţinută în conservare. S-au realizat investiţii costisitoare, dar s-a reuşit repornirea Metanolului IV săptămîna trecută. Se va intra în flux continuu după probele ce se derulează o perioadă de timp. Este o situaţie normală după o perioadă de conservare urmată de revizii şi reparaţii” a explicat Nicolae Jianu, directorul general de la Viromet.
 

S-a achiziţionat un reactor de generaţie nouă, marca LINDE
 

     Instalaţia Metoanol IV, cea care se va folosi pentru producţia de metanol, în forma actuală poate produce 600 tone pe zi, dar se doreşte mărirea cantităţii la peste 900 tone pe zi. ,,A fost achiziţionat şi adus un reactor de generaţie nouă, producţie LINDE, care măreşte cu 30% capacitatea de producţie faţă de ceea ce exista. În prezent se execută lucrări pentru montarea acestui reactor. Vom avea asistenţă de specialitate de la firma LINDE din Germania pentru punerea lui în funcţiune. Vom lucra pentru obţinerea avizelor necesare dării în funcţiune a acestui reactor. În paralel vom face revizii la cisternele cu care se va transporta metanolul produs şi le vom autoriza. Undeva în luna septembrie vom intra în linie dreaptă şi cu transportul metanolului, mă refer la cisterne, linie ferată. În prima fază vom folosi 3 cisterne. Nu este uşor, dar lucrurile vor intra în normal” a mai spus ing. Nicolae Jianu, directorul general.
 

Metanol IV are personal pentru funcţionare
 

     Nicolae Jianu este specialist în domeniu şi are 38 de ani de experienţă. A lucrat în instalaţia de metanol de la combinatul chimic de la Craiova pînă acesta a fost privatizat şi apoi închis. ,,Am venit la Viromet pentru a-mi continua activitatea şi a face producţie. La Viromet mi s-a oferit această şansă” a dăugat directorul Jianu. O mare problemă la Viromet a fost legată de formarea echipei de lucru la Metanol IV. ,,Într-o astfel de instalaţie sînt necesari de la 86 la 120 de angajaţi, reprezentînd Metanolul IV şi instalaţiile aferente. Acest număr maxim de salariaţi, 120, se folosea în vechiul regim unde totul era centralizat. Mulţi angajaţi din Viromet au plecat cînd a fost vorba de repornirea fabricii din diverse motive, multe dintre ele ilogice. Au rămas doar cei care vor într-adevăr să muncească. Am fost nevoiţi să aducem oameni de la Slobozia, de la Călăraşi şi de la Făgăraş. Au fost aduşi 12 specialişti de la alte combinate chimice. Acum avem 76 de angajaţi, dar urmează să mai angajăm şi alţii. Chiar astăzi (n.r. sîmbătă, 18 august) am avut solicitări pentru angajare. Trebuie spus că tot ceea ce s-a promis se va respecta şi mă refer la salarii” a mai spus directorul Jianu.
 

Ioan Nicolae: ,,La Viromet se va produce metanol”
 

     Aşa cum susţine ing. Nicolae Jianu pentru producţia de metanol, la Viromet sînt la ora actuală toate ingredientele necesare intrării în flux continuu, materie primă, angajaţi şi desfacere. Patronul Ioan Nicolae este la rîndu-i optimist că perioada de revizii se apropie de final, iar procesul de producţie va intra într-un ritm normal. ,,La Viromet se va produce metanol. Am făcut investiţii ca producţia să satisfacă toate contractele. Au fost costisitoare reparaţiile şi reviziile după perioada de 4 ani în care nu s-a lucrat. Noul reactor adus va fi montat şi va mări producţia fiind de ultimă generaţie de la firma germană LINDE. S-a rezolvat şi cu personalul necesar chiar dacă angajaţii plătiţi în perioada de conservare a instalaţiei şi-au dat demisia. Avem nevoie de specialişti nu de cîrcotaşi. Tot ceea ce s-a promis se va respecta” a spus patronul Ioan Nicolae. Viromet SA are începînd din luna mai 2018 o nouă conducere: ing. Nicoale Jianu este director general, Dan Baciu este director tehnic şi de producţie, Ciprian Țeţiu este director administrativ, iar Luiza Dobrescu este contabil şef. (Lucia BAKI)

Comments
Comentariu nou Cautare
anonim  - au ramas fara gaz   |21-08-2018 17:22:20
In data de 20.08.2018 am inteles ca li sa oprit furnizarea de gaze din cauza
neplatii. Poate faceti un articol si cu aceasta situatie.
vasile  - Armetica bat-o vina....   |21-08-2018 18:56:45
Va rog sa ma iertati Doamna Baki dar...citeva cifre din articolul Dvs. nu-mi dau
pace...adica mare specialist in metanol(doamneajuta sa fie) domnul Jianu...dar
chiar 38 de ani de experienta ??S-a nascut in metanol ?? Si daca se produc 600
t/zi de metanol cum doamneiarta-ma sunt scoase din fabrica cu 3 cisterne ??Ar
trebui musai sa fie vapoare dar din cite am auzit eu...inca nu s-a finalizat
portul de la Ucea de Jos !! Cred ca ar trebui sa revina domnul Jianu cu cifre
mai exacte,nu credeti ??
Baia Zid  - Armetica K armetica,dar gramatica?   |22-08-2018 17:09:22
De ce va strofocati dom' Bazil,ca nici dv. nu stati bine cu gramatica;corect,se
scrie si se zice ARITMETICA....Sa nu-mi spuneti ca ati scris asa,la deruta...
vasile  - baia ca baia...   |25-08-2018 16:30:40
dar zidul cred ca ti-a pus un stop brutal la simtul umorului(daca l-ai avut
cindva)...sper sa nu te banuiesc degeaba...
Baia Dera  - wow!   |28-08-2018 14:51:40
Cast-am pe spate de atata humor...Te pomenesti ca si "cindva", in loc de
CANDVA, tot la ctegoria "vorbelor de duh" se poate incadra!
E dreptul
dv. sa sperati,numai ca,banuiala prelungita descumpaneste inteligenta si se
uzezaza prin durata sa inutila.
vasile  - Baiesule draga...   |29-08-2018 16:36:55
inversunarea ta n-are nici o logica in contextul discutiei de pe aceasta
pagina...recomandarea mea sincera este sa tastezi in aceasta pagina imediat dupa
ce-ti iei medicatia,altfe....
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Anunt mediu Salco Serv

 

     SC SALCO SERV SA Fagaras, anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de revizuire a autorizatiei de mediu pentru activitatea de colectare ,transport si depozitare a deseurilor, inclusiv a deseurilor toxice periculoase din deseurile menajere, cu exceptia celor cu regim special,desfasurata in comuna Sinca cu satele apartinatoare:Sinca, Valcea, Ohaba,Persani,Sercaita, Bucium; pentru deschiderea unui centru de colectare deseuri nepericuloase (hartie si carton, PET, sticla, metal si ambalaje din lemn); pentru activitatea de colectare deseuri periculoase (DEEE-uri) si pentru activitatea de demontarea si dezasamblarea masinilor si echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;pentru amplasare statie mobila de carburanti(motorina),activitati desfasurate in incinta societatii SC SALCO SERV SA.
     Observatiile publicului se primesc zilnic in scris la sediul APM Brasov, str. Politehnicii nr.3, pe toata perioada derularii procedurii.

BUSINESS CHALLENGE - FOR ENTREPRENEURS ONLY?

În ediţia tipărită

Tinerii făgărăseni nu cunosc însemnele nationale

 

     Însemnele sau simbolurile naţionale, aşa cum arată art. 12 din Constituţia României sînt:
Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
Imnul naţional al României este ,,Deşteaptă-te române”.
Stema ţării şi sigiliul statului sînt stabilite prin legi organice
     Pentru tinerii făgărăşeni, însemnele naţionale reprezintă o întrebare grea la care prea puţini au putut răspunde. În schimb făgărăşenii trecuţi de prima tinereţe sau persoanele vîrstnice se mîndresc cu simbolurile naţionale şi le cunosc semnificaţia.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 822 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Informatii utile

FaceBook

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 775
Număr afişări conţinut : 4318401

Horoscop zilnic



Ziare