Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Prima pagină
,,Securiştii mi-au sugerat să le pun luptătorilor otravă în mîncare” Email
Luni, 16 Iulie 2018 20:34

  

 

Mărturiile lui Ioan Grecu din Șoarş, sprijinitor al Grupului de partizani din Munţii Făgăraşului, care a fost întemniţat 7 ani la Aiud

     Marea prigoană comunistă împotriva poporului român începea în 1948, când mii de oameni, tineri şi bâtrâni, au fost persecutaţi, arestaţi şi aruncaţi în închisori şi lagăre. Începea marele calvar, care a cuprins cu repeziciune toată ţara, durând mai bine de 50 de ani, pentru că putem spune că nici astăzi nu poate fi vorba de normalitate în viaţa publică românească. În comunism, minciuna şi reaua credinţă se ridicau la rang de politică de partid şi de stat. Toţi cei care au servit regimului comunist au fost recompensaţi cu vârf şi îndesat şi, drept urmare, au aplicat cu mult zel odioasele metode bolşevice, asuprindu-şi semenii pînă la crimă. Cei care s-au împotrivit dictaturii au fost în timp anihilaţi, lupta lor rămânând doar un ideal pe care l-au închis în carapacea sufletului lor. Unul din satele Țării Făgăraşului care s-a opus în majoritate instaurării comunismului, considerându-l o ameninţare la însăşi puritatea neamului românesc, a fost Șoarş. Idealurile de dreptate, adevăr şi credinţă pe careaceşti săteni le respectau, ar explica de ce şorşenii erau în 1940 legionari în majoritatea lor.

 Pentru a se cunoaşte adevărul despre acţiunile locuitorilor din Șoarş din acea perioadă stau mărturiile fraţiilor Ioan şi Nicolae Grecu. „ Începând cu 1948, sătenii din Șoarş, de la ţărani şi până la cei care ocupau funcţii de conducere în localitate, au respins ideile comuniste şi şi-au unit forţele împotriva noului regim, fiecare aducându-şi contribuţia la lupta împotriva comunismului şi în sprijinul semenilor lor care luptau deja cu arma în mână“, spune Ioan Grecu într-un interviu acordat jurnalistei Lucia BAKI în anul 1999.

Șoarş, satul legionarilor
 

     Luptătorii din munţi aveau în Șoarş puncte de sprijin în care aveau încredere şi la care puteau apela oricând. „ Îl cunoşteam pe Gavrilă Ogoranu, şeful luptătorilor din munţi, de când eram copii. Tatăl lui era coleg de muncă la drumuri cu tatăl meu. De atunci ne-am câştigat încrederea. Ulterior, când era în formare „Frăţia de Cruce“ Șoarş, organizaţie care cuprindea tinerii din sat şi pe care am condus-o, relaţiile mele cu Ogoranu s-au intensificat, având în vedere şi faptul că el era şeful Frăţiei de la Liceul Radu Negru. Pe acelaşi sistem colaboram cu Dumitru Comşa, şeful Frăţiei de Cruce din Cincu. Făceau parte din organizţtia din Șoarş: Ioan Malene, Ioan Vâja, alt Ioan Malene, Dumitru Bârsan, Cornelia Oala, Emilia Bârsan, Gheorghe Puia şi alţii. Ne desfăşuram activitatea după Legea Onoarei care ne-a fost descifrată (şi în acelaşi timp ne-au ajutat s-o înţelegem) de învăţătorul Dănilă Pop şi de preotul doctorand Petru Bruda care a fost coleg la Cernăuţi cu părintele Galeriu. Eram instruiţi în spiritul dreptăţii şi al credinţei. Aveam întâlniri în care subiectele de discuţie erau axate pe cele mai elementare reguli de bună credinţă, pe adevăr, corectitudine, dreptate, cultură generală, istorie şi chiar idei politice. Realizam marşuri prin sat, când cântam cântece legionare şi când ni se alăturau şi vechii legionari, vechea gardă din sat. Mergeam regulat la biserică şi cântam în corul liturgic existent. Cum puteam să acceptăm ideile comuniste când noi eram crescuţi şi cultivaţi într-o altă lume de idei? Ceea ce a fost în ţară şi ceea ce urma reprezentau poli opuşi“, relatează Ioan Grecu.
 

Buncărul lui Ioan Grecu
 

     Anul 1948 l-a găsit pe Ioan Grecu la conducerea cinematografului din Șoarş, iar pe fratele lui, Nicolae Grecu în CAP, unde a fost numit preşedinte, acceptând sfatul lui Gavrilă, Haşu şi Gelu Novac, care erau ascunşi la el acasă. Prin prisma posturilor pe care le ocupau, dar şi cu ajutorul altor săteni care deţineau funcţii în sat, precum brigadier, contabil, director de bancă, secretar de partid, au reuşit să susţină mişcarea anticomunistă. „Primul contact al meu cu grupul lui Gavrilă Ogoranu a fost în toamna lui 1948, când luptătorii, mai precis Gavrilă, Nelu Novac şi Haşu erau în zona Rotbav, ascunşi la o femeie, rudă cu Gavrilă. Iniţial au venit la Nicolae Puia (fiul lui era contabil la CAP), naşul meu de botez. Acesta a venit la mine să-mi ceară sfatul în privinţa siguranţei celor trei. Puia fusese închis în 1947 pentru un an la închisoarea Piteşti împreună cu Coposu. I-am ascuns în şopron 1-2 zile. De atunci vizitele lor au devenit din ce în ce mai dese. În iarna aceluiaşi an m-a vizitat notarul Câlţea să mă întrebe despre fiul său, Cornel Câlţea. Timp de două săptămâni i-am găzduit pe Cornel, fiul notarului, şi pe un coleg de al lui, Ilie, în grajd. Ulterior am aflat că ei s-au predat sub îndrumarea notarului, care a fost apoi pedepsit cu trei ani de închisoare. Pentru grupul lui Gavrilă am amenajat un buncăr în fân deasupra grajdului, încăpător pentru trei persoane, la casa fratelui meu, Nicolae, care se afla atunci la o şoală de preşedinţi de CAP în Alba. De acolo, fugarii puteau observa cu binoclu toată mişcarea din stradă. Îi alimentam eu şi soţia lui Nicolae. Au rămas în buncar până primăvara, când au plecat spre munte. Erau dotaţi cu arme şi le-am procurat şi eu un pistol” a poestit Ioan Grecu.

Atacul de la ferma de porci din Cincu
 

     ,,În acea perioadă securitatea împânzise toată zona, dat fiind faptul că în acea vară fugarii au acţionat la Cincu. Acolo au blocat ferma de porci de la Piscu Morii, au făcut tăieri şi carnea au depozitat-o la Toarcla. Securitatea a pus pază la toate fermele din zonă pentru a preveni astfel de acţiuni şi totodată a mărit numărul de gardieni de peste tot. La Șoarş erau atunci 60 de soldaţi care patrulau şi supravegheau fiecare casă din sat. Eu eram singurul din Șoarş care aveam aparat de radio şi veneau la mine inclusiv securiştii să asculte Vocea Americii. Era de fapt un pretext, pentru că, în realitate, doreau să afle informaţii despre luptători. De multe ori îmi spuneau să devin „om nou“ şi să fiu de partea lor. Nu puteam face aşa ceva“, mărturiseşte Ioan Grecu. Ioan Grecu avea posibilitatea să contacteze oameni din toată Țara Făgăraşului şi să vadă pe viu ceea ce presupunea aderarea la comunism, El era mecanic la o batoză cu care treiera grâul în mai toate satele. Era omul care afla multe informaţii absolut necesare pentru luptători şi un pion de bază al acestora. „Comunicam cu luptătorii codificat. Când erau în sat veneau la mine acasă, băteau la geamul unei camere aflate în spatele curţii şi şuierau, un zgomot ca de şarpe. Ne lăsam bilete într-o sticlă la o salcie şi la un anume stejar, în câmp, unde scriam noutăţile şi eventual locul viitoarei întâlniri. M-au rugat o dată să le pregătesc carteruirea la Grânari. Am pregătit totul la un anume Renciu din Grânari, dar problema nu a mai rămas valabilă atunci. Erau de partea noastră Ioan Roman, directorul băncii din sat, care a spus că îi poate ajuta cu bani din bancă pe care îi va acoperi înscenând un furt. Întorsătura pe care o luaseră lucrurile a făcut să nu mai fie valabil acel „împrumut“. Mai aveau ajutorul sincer al conducerii CAP-ului, respectiv pe fratele meu, pe secretarul de partid, Ioan Puşcaşu. Au fost însă trădaţi de un brigadier de CAP, Gheorghe Kraus, dar din fericire nu au fost prinşi atunci, ci doar ne-au fost supravegheate acţiunile şi au fost descoperite legăturile lor în sat. Atunci oamenii nu erau fricoşi, aveau curaj să înfrunte situaţiile dificile“ a relatat Ioan Grecu.
 

,,Sunt trei oameni cu vorvocel”
 

     Ioan Grecu a riscat foarte mult ajutându-i pe luptători, mai ales că avea familie şi copii. Fugarii poposeau prin sate, în general în grupuri de câte trei sau doi. Percheziţiile securiştilor s-au intensificat şi mai mult după ce Ion Ilioiu a căzut în luptă directă cu armata. „În perioada 1948-1955, fugarii au tot venit la Șoarş. Le procuram alimente şi piatră acră şi îi găzduiam. O dată erau în şop. Băiatul meu, care avea 4 anişori, s-a urcat la ei şi le-a văzut armele. Îmi amintesc cum mi-a descris copilul intâlnirea lui cu băieţii: „sunt trei oameni cu vorvecel“. Era mic şi nu vorbea destul de bine. Timp de o lună l-am supravegheat pe micuţ şi nu l-am lăsat pe stradă pentru a nu povesti şi altora întâmplarea lui. După prinderea lui Ilioiu a venit într-o seară la una din întâlnirile programate un securist care s-a prezentat Victor Metea. Mi-am dat seama că nu este Metea pentru că nu a vrut să vină în casă chiar dacă am insistat şi în al doilea rând m-a întrebat dacă inginerul a mai venit, referindu-se la Gavrilă. Noi toţi îi spuneam lui Gavrilă, Moşul, amănunt pe care securiştii l-au scăpat din vedere sau nu-l ştiau atunci. Mi-am dat seama că eram vizat şi că va urma arestarea mea. Mi-am pregătit o şubă cu care să plec în munţi cu prima ocazie când Gavrilă va reveni la mine. Planul mi-a fost dat peste cap, pentru că securiştii m-au chemat la Braşov. După două săptămâni de la vizita acelui pretins Metea, şeful meu de la Cinema Braşov m-a chemat să-mi predea un film. M-am dus, cum era şi firesc. La plecare m-a luat un ARO. După ce am urcat în maşină mi s-a spus că sunt în maşina Securităţii. M-au dus la sediul Securităţii din Braşov unde m-au ţinut două zile în anchete. Mi-au dat drumul acasă cu condiţia să-i anunţ dacă Gavrilă sau alţi fugari mai vin la mine. Printre altele mi-au sugerat să le pun otrava în mâncare. Era în sat un inginer agricol care era securist şi care mă supraveghea. Colonelul Crăciun a încercat prin diverse metode să mă determine să fiu colaboratorul securităţii. „Îţi dau 30.000 de lei dacă îl denunţi pe Ogoranu“, îmi spunea Crăciun. Mă gândeam că atât a luat Iuda pentru vânzarea lui Iisus. Nici prin gând nu-mi trecea să fac aşa ceva. În acea perioadă făceam drumuri la Bucureşti. Le-am spus securiştilor, prin omul lor de legătură, Dascălul, că l-am văzut pe Gavrila în Bucureşti, în tramvaiul nr. 17 pe strada Șerban Vodă. M-au trimis la Bucureşti să aflu alte date despre Gavrilă. Bineînţeles că nu aveam ce să aflu, pentru că era o minciună. Am persistat în ideea mea timp de un an, când şi-au dat seama cu adevărat că i-am înşelat. M-au dus la Securitate în Braşov unde era col. Crăciun, col. Mezei şi un rus. Nu au avut ce să-mi facă. După un timp col. Alexandrescu mi-a zis: ne-ai trântit o minciună după care am făcut investigaţii timp de un an. Am pierdut un an după vorba ta. A fost perioada când Gavrilă plecase la Alba. Eu bănuiam atunci că el fugise din ţară“, îşi aminteşte Ioan Grecu.

Poeziile lui Radu Gyr învăţate prin Morse în închisorile comuniste
 

     Nu după mult timp, Ioan Grecu a fost arestat. În 23 aprilie 1957, de Sfântul Gheorghe l-au ridicat de acasă de lângă familie. În luna august au fost arestaţi şi Nicolae Grecu, fratele său, Nicolae Puia şi Ion Puşcaşu. Au fost depuşi la Securitate în Braşov, când au început anchetele. „Locotenentul Popeia le spunea consătenilor mei că dacă eu eram băiat deştept nu sufereau atîta. Voia să-i determine să mă urască, ceea ce nu s-a întâmplat“. În toamna lui 1958 a avut loc procesul la Braşov, unde ne-a judecat Tribunalul Militar Cluj. Până la proces cei patru şorşeni au stat încarceraţi la Codlea. Sentinţele au fost dure. „Deşi faptele se încadrează la pedeapsa cu moartea, propunem muncă silnică pe viaţă“, aşa suna pledoaria avocatului dat din oficiu, spune Grecu. Chiar dacă exista sentinţă, ei au fost ţinuţi la Codlea până după Bobotează, ianuarie 1959. Au fost încărcaţi apoi în dubă cu lanţuri la mâini şi la picioare şi depuşi la Aiud. „Lui Puia i s-au umflat picioarele foarte tare încât lanţurile îl strângeau provocându-i dureri groaznice. A tras foarte mult, ţipa de durere. La Aiud am rămas timp de o lună împreună într-o celulă. M-au mutat apoi într-o cameră cu alte 42 de persoane. Printre noi erau şi informatori. Ne-au tratat dur şi ne-au aplicat metoda înfometării. Timp de cinci ani m-au ţinut în celulă. Beneficiam doar de puţin timp de plimbare prin curtea închisorii. Am fost obligat să găsesc ceva care să mă ajute să-mi păstrez mintea întreagă. Nevoia, însă, te învată. Erau în penitenciar încarcerati şi Radu Gyr, Nichifor Crainic şi mulţi alţi oameni de onoare ai vremii, legionari. Am învăţat atunci sute de versuri. De folos mi-a fost alfabetul morse. Erau studenţi care ştiau morse. Din celulă în celulă ne transmiteam versurile marelui poet Radu Gyr, care compusese acolo, în gând, sute de versuri. Să pot repeta versurile trimise prin morse mi le scriam pe talpa ghetelor cu o sârmă. Rezistau înscrisurile până la prima plimbare în curtea închisorii. Aşa am învăţat cele 146 de strofe ale Baladei Codrului fără Haiduc şi multe alte poezii pe care le pot reproduce integral şi acum. Radu Gyr avea un regim special. Era scos la plimbare singur, foarte rar şi doar câteva minute. I-am întâlnit acolo pe Virgil Mateiaş, pe Emil Tokaci (era şef de cameră), pe Costică Cişmaşu din Porumbacul de Sus, pe Olimpiu Borzea, care era foarte bolnav şi se chinuia mult. În ultimii doi ani am fost scos la muncă. Faceam sobe, tuburi şi tot felul de obiecte. Aveam în subordine o echipă de 12 preoţi. M-au pus şef de echipă, pentru că m-au văzut bun meseriaş. Am învăţat multe în închisoare de la ingineri renumiti, precum Gavrilescu. Am făcut multe inovaţii, am copiat o maşină de ouat a englezilor, acumulatoare care reduceau consumurile cu 300% etc. Degeaba ne străduiam că tot bandiţi ne numeau“, relatează Ioan Grecu.
 

,,Spovedania” deţinuţilor de la Aiud înainte de eliberare
 

     Suferinţele celor întemniţaţi la Aiud (şi nu numai) nu pot fi descrise în cuvinte. Cred că nici unii dintre cei care le auzim astăzi nu putem înţelege pe deplin ceea ce a fost cu adevărat în sufletul acelor oameni. Nu putem conştientiza comportamentul malefic al slugăilor comunişti şi nici gândirea lor bolnavă şi satanică. Dacă minutele de plimbare prin curtea unui penitenciar însemnau pentru deţinuţii politici o oază de fericire, o lumină în viaţa lor zilnic întunecată, ne poate pune pe noi doar pe gânduri, dar nu ne am putea înţelege pe deplin trăirile lor timp de ani. Ne putem oare imagina cum poate ferici pe cineva un dialog imaginar cu o creangă de bozie ce creşte pe zidul unei închisori? Nu cred, dar a existat aşa ceva. Foştii deţinuţi politici s-au încurajat şi au găsit resursele fizice şi psihice necesare să facă faţă cu fruntea sus la toate metodele inumane la care au fost supuşi de către reprezentanţii ciumei roşii. Cum au reuşit? Printr-o educaţie de durată, în timpul Mişcării Legionare, pe care şi-au însuşit-o şi care s-a dovedit a fi un succes. Ioan Grecu este o dovadă a acestor afirmaţii. Ca şi Nea’ Grecu mai sunt mulţi care ne pot convinge nu doar povestind şi derulând firul istoriei acelei vremi, ci doar privindu-le faţa, mâinile şi ochii care exprimă durere şi dezamagire. În interiorul sufletului lor, aceşti oameni care au trecut prin tăvălugul comunist spun cu tărie şi cu convingere că oricând ar lua de la capat lupta împotriva a tot ceea ce nu este drept şi cinstit pentru poporul român. Pentru Ioan Grecu şi pentru toţi deţinuţii politici, botezaţi de comunişti –bandiţi- decretul din 1964 a însemnat eliberarea din închisori. Ca o ultimă umilinţă în Aiud a fost „spovedania“ în faţa tuturor colegilor de suferinţă şi a conducerii penitenciarului. Trebuia să spună cu voce tare că regretă ceea ce au făcut, că nu se vor mai împotrivi partidului şi să ponegrescă Mişcarea Legionară şi pe conducătorul ei. Ioan Grecu a participat la acea analiză, dar spovedania lui a fost cu totul altfel decât s-au aşteptat şefii închisorii. „Nu puteam să urlu în gura mare în faţa tuturor ceea ce-mi pretindeau ei. Am refuzat. Am spus în schimb că aş lupta împotriva comuniştilor indiferent unde m-aş afla, pentru că ştiam de ce sunt în stare. Am văzut cum toată munca omului de un an era luată de către ei. Eram cu batoza la treierat în Ileni. Metea trebuia să dea dare 100 de saci de grâu pentru că era considerat chiabur. Nu rămăsese cu nimic din recolta acelui an. Cum puteam să-i laud pe nemernici după astfel de acte şi să defăimez Mişcarea care lupta pentru binele nostru al tuturor. Reacţia mea m-a costat încă 3 luni de închisoare după eliberarea tuturor deţinuţilor. M-am întors acasă abia în august 1964, dupa 7 ani de detenţie“, spune Ioan Grecu.

Divorţul forţat
 

     După arestarea lui Ioan Grecu, familia a rămas fără nici un sprijin. Eugenia, soţia lui, trebuia să îngrijească cei 5 copii minori, cel mai mare având doar 12 ani. I-a fost confiscată toată averea, toate bunurile şi casa. Singura sursă de venit era munca în colectiv. Eugenia muncea zi lumină la câmp şi abia reuşea să câştige mâncarea pentru pruncii ei. Copiii nu au fost primţi în şcoală pentru că erau fii de „bandit“. Au fost acceptaţi la cursuri în Felmer şi Calbor abia după ce Eugenia a divorţat de soţul ei. Un alt divorţ forţat, de data aceasta pus la cale de un anume Filip, slugoi al securităţii. După eliberarea din închisoare cei doi soţi divorţaţi s-au recăsătorit şi au trăit în bună înţelegere şi fericiţi alături de copiii şi nepoţii lor. „M-am angajat la ferma din sat. După puţin timp a venit un ordin să mă prezint la Centrul Cinematografic Braşov. Am semnat cu ei contractul de muncă şi mi-am reluat lucrul, dar la Cinema Făgăraş. Acolo m-au supravegheat tot timpul. Comandantul Bâlbă al Securităţii m-a abordat deseori pentru a mă convinge să devin informator. Nu renunţaseră la practicile lor. I-am refuzat de fiecare dată. Am lucrat 20 de ani acolo. În paralel am pus în practică ceea ce am învăţat în timpul detenţiei. Am confecţionat aparate de sudură. M-am pensionat în 1982. Trăiesc dintr-o pensie de vechime şi cea de fost deţinut politic şi de veteran de război. Soţia mea, după zeci de ani de muncă la CAP, are doar o pensie de 80.000 de lei pe lună. Noul regim instaurat după ’89 mi-a dat speranţe, dar acestea s-au spulberat. Nici acum după 10 ani de democraţie nu pot să-mi recapăt casa confiscată în anii prigoanei comuniste. Dacă mă gândesc şi la haosul din ţară pot spune că nu s-a realizat nimic din ceea ce se aştepta. Toţi au fostşsi sunt o apă şi un pământ. Păcat de neam şi ţară. Cred că românul din noi odată şi odată se va trezi la realitate şi va scoate la lumină adevăratele valori ale neamului nostru“, a încheiat Ioan Grecu din Șoarş interviul acordat în 1999. Ioan Grecu a decedat în 2002 şi a fost înmormîntat în cimitirul din Șoarş. (Extras din ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”,Vol III, Ion Garilă Ogoranu, Lucia Baki)

Comments
Comentariu nou Cautare
Serban Iulia  - Bunicul meu   |17-07-2018 10:20:30
Ma bucur ca dupa atâția ani cineva mai publica un astfel de material.
Bunicul
meu, desi a suferit mult in închisoare, era mandru ca a cunoscut oameni de
valoare.
Ne recita mereu versuri.
Imi amintesc ca a inceput sa planga la
evenimentele din decembrie 1989...
Daniela-Maria  - Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc !   |22-07-2018 01:25:14
Împărtășesc aceeași bucurie, întrucât sunt mândră că am crescut, am
învățat, am dobândit valori mai presus decât cele care strălucesc pe
moment și sunt supuse deșertăciunilor, alături de acest OM minunat - Bunicu
meul -Ioan Grecu !

Vă mulțumesc pentru publicarea acestui articol, precum și
celor care citesc și simt un sentiment de respect pentru suferința lor,
cinstea, credința, speranța, ..., pentru Românie a TUTUROR românilor și a
adevăratelor valori ale neamului românesc !
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Comunicat de presa

În ediţia tipărită

,,Pesta porcină este o făcătură a guvernantilor“

     Pesta porcină este un alt subiect adus în atenţia românilor în ultima perioadă pentru a le abate atenţia de la evoluţia evenimentelor reale. Peste tot în media se dezbate subiectul, iar în paralel se sacrifică porcii atît din ferme, cît şi din gospodăriile oamenilor. Oamenii se întreabă însă cît de reală este situaţia, dar înclină să creadă că totul este o făcătură pusă la cale de guvernanţi pentru a creşte importurile şi a distruge producţia autohtonă. Şi făgărăşenii sînt în asentimentul marii majorităţi a românilor şi susţin că această campanie de sacrificare a porcilor pe motiv de pestă porcină africană este o făcătură. Făgărăşenii amintesc de gripa aviară care a dus la sacrificarea tuturor păsărilor din ferme şi din gospodăriile oamenilor. Localnicii îşi mai amintesc că primele focare de gripă aviară au fost identificate în Ţara Făgăraşului, iar dezinsecţiile au fost realizate cu apă de ploaie.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1220 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4275549

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare