Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Ioniţă Greavu, pe urmele partizanilor din munţi
Ioniţă Greavu, pe urmele partizanilor din munţi Email
Luni, 11 Iunie 2018 18:13

 

Ioniţă Greavu i-a ascuns pe Lenuţa Faina şi Ioan Dimitriu la conacul Goia din Noul Român Vecinii localnicului erau informatori ai Securităţii  Ioniţă Greavu a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pe viaţă şi încarcerat la Jilava şi Poarta Albă

     Rezistenţa anticomunistă din Ţara Făgăraşului chiar dacă a fost înfrântă prin teroare şi cruzime, o înfrângere fizică, spiritual a fost o victorie. Un Stoica, un Zăgan, un Gheorghe Crăciun, un Goiciu şi câţi n-au mai fost, nu au fost biruitori, ci şi-au folosit doar maşina creatoare de moarte şi teamă pentru a se impune şi a domina populaţia. Am poposit în satul Noul Român aflat pe malul drept al Oltului şi care aparţinea odată regiunii Făgăraş. Într-o frumoasă gospodărie, aranjată cu gustul şi rafinamentul omului harnic, meticulos şi priceput, îşi ducea bătrâneţile Ioniţă Greavu. L-am găsit bolnav, dar, cu amabilitatea şi politeţea care l-au caracterizat toată viaţa a reuşit să ne relateze activitatea pe care a desfăşurat-o în sprijinul rezistenţei anticomuniste din zona Făgăraş într-un interviu acordat jurnalistei Lucia Baki. Era în anul 1999, iar relatarea făgărăşeanului se regăseşte în Vol III al seriei ,,Brazii se frîng, dar nu se încoiesc” semnat de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia Baki.

Ioniţă Greavu se consider făgărăşean
 

     „Chiar dacă satul meu este în judeţul Sibiu mă simt făgărăşean pentru că am petrecut mult timp printre făgărăşeni. Liceul, armata şi lupta împotriva comuniştilor în care m-am alăturat făgărăşenilor au accentuat acest sentiment. După armată, am luptat în război, înrolat fiind la Centrul de instrucţie infanterie Făgăraş. Acolo era un anume Cosma Partenie cu care am rămas prieten şi cu care mă vizitam. Mă gândeam atunci: Se face pace, ruşii se retrag la graniţe în ţara lor. Nu-mi puteam imagina nişte lupte politice. Partenie îmi spunea: Eşti naiv, ruşii vor să pună mâna pe noi şi va trebui să luptăm cu arma să-i scoatem din ţară. Să vii pe la mine să-ţi dau armament că am captură de război neînregistrată. Dacă nu sunt eu la magazie, este caporalul Gheorghe Taulea care te va servi. Nu puteam înţelege de vom avea nevoie de armament şi de mulţi oameni pentru ceea ce va urma. Dar sfatul lui Partenie mi-a prins bine. Nu după mult timp, analizând situaţia şi discutând cu camarazii mei, am fost nevoit să apelez la prietenul meu Cosma. Am mers cu căruţa la Făgăraş şi în două rânduri mi-am adus acasă armament: 5-6 mitraliere, 5-6 grenade, o carabină, pistoale de buzunar de calibru 9 şi multe cartuşe. L-am folosit pe căruţaşul satului, un bătrân, Anghel, cu care am transportat armamentul la Noul Român. Pentru a nu fi descoperit de securitate am ascuns totul după şură, unde aveam un buncăr de cărămidă. Am acoperit armele cu cărămizi, încât nimeni nu putea bănui că le-aş avea acolo. Pe atunci securitatea nu prea avea oameni înfiltraţi în sat. Abia după aceea a racolat consăteni de-ai mei şi chiar de pe strada mea trei, încât eram spionat la orice oră. Era o familie vis-á-vis de casa mea, una la stânga şi alta în dreapta ei. Cu toate acestea am reuşit să mă strecor printre privirile lor şi să-mi ajut camarazii” îşi începuse povestea Ioniţă Greavu.

Copilul şi pistolul
 

     ,,Eram căsătorit şi aveam copii mici. Ghinionul a făcut ca într-una din zile, fiul meu Ioniţă care avea 5 ani, să se joace cu chibriturile în spatele casei, când o şiră de paie aflată în apropierea buncărului de cărămizi a luat foc. Flăcările au mistuit totul inclusiv cărămida. În acea zi eu eram plecat cu treburi la Sibiu. Un vecin al meu Gabor, a sărit în ajutorul familiei. În acţiunea lui a descoperit carabina pe care a aruncat-o în curte. Fiind un om cumsecade n-a spus la nimeni despre armă şi i-a rugat pe ai mei să o ascundă. Dar n-au trecut decât câteva zile de la acel incident şi au început raziile securităţii prin sat. Nu am intrat în panică şi, mai mult, seara când aveam timp curăţam pe rând armele pe care le aveam. Chiar aranjam şi curăţam un pistol când am fost strigat de cineva la poartă. Am pus pistolul sub pernă şi am ieşit. Băieţelul care îmi urmărea fiecare gest m-a însoţit afară. Era o razie a miliţiei cu 15 plutonieri care îmi cereau armele. Văzând discuţia aprinsă dintre mine şi miliţieni copilul probabil să mă ajute, s-a dus în casă şi a venit cu pistolul. Am rămas fără replică” a spus Ioniţă Greavu.

Curajul l-a scăpat de arestare
 

     ,,Am fost invitat la primărie. Acolo mai erau alţi 30 de oameni care au fost descoperiţi cu arme acasă. Ne-au fost întocmite procese verbale pe care ne-au obligat să le semnăm şi apoi ne-au dat drumul acasă. Armele au fost transportate la Făgăraş. Gândindu-mă ca acel proces verbal îmi poate aduce necazuri mi-am folosit cunoştinţele pe care le aveam la Legiunea de Jandarmi Făgăraş pentru a distruge acel act. După o săptămână am plecat la Făgăraş unde l-am întâlnit pe căpitanul Marcu (cumnat cu Lucreţiu Pătrăşcanu) şi prieten cu maiorul Roman, fostul meu şef. Căpitanul, ştiind de incidentul de la Noul Român mi-a zis: De ce ai fost tâmpit? De ce nu ţi-ai luat masuri de precauţie? Atunci am smuls procesul verbal cu pricina şi l-am aruncat în soba ce se afla în biroul lui Marcu. Acesta furios şi rămas fără document mi-a zis: Te împuşc, m-ai nenorocit. Știe atâta lume despre cazul celor din Noul Român. Am plecat acasă, dar n-am spus nimănui nimic. După câteva săptămâni am aflat de arestarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi despre destituirea lui Marcu din funcţie. Ulterior l-am întâlnit pe Marcu la Bucureşti, lucra la o fabrică de conserve din Râureni, contabil şef. Nu pot să spun decât ca am fost foarte norocos şi ocrotit de Dumnezeu“, povesteşte Ioniţă Greavu.
 

A devenit legionar după ce l-a cunoscut pe avocatul Virgil Mateiaş
 

     La numai 18 ani, Ioniţă Greavu a urmat doctrina Mişcării Legionare. „L-am cunoscut pe Virgil Mateiaş cu ocazia sfinţirii troiţei din Arpaş. M-a impresioat foarte mult. Modul său de abordare a problemelor m-a determinat să-l caut pentru a-l cunoaşte mai bine, dar nu numai prin prisma meseriei sale de avocat. La început mi-a dat o carte de cântece şi mi-a spus: Să şti că ar fi bine să te mai gândeşti fiindcă intrând în mişcare nu vei avea beneficii, ci suferinţă. Va fi greu. Vei întâlni situaţii când trebuie ă te împotriveşti chiar şi părinţilor. Mi-a dat apoi o altă carte, „Seful de cuib“, şi mi-a zis: Vezi cu ce te alegi. Am continuat să-l caut ori de câte ori megeam la Făgăraş. În funcţie de timpul de care dispunea stam la discuţii. În acea perioada consătenii mei erau sau liberali sau ţărănişti. Tatăl meu, liberal, nu s-a împotrivit opţiunilor mele politice, chiar dacă mama îl dojenea pentru că îmi da voie să intru în Mişcare când nimeni din sat nu e legionar. Virgil Mateiaş este greu de caracterizat în cuvinte, este un unicat, avea cuvinte proprii pe care un altul nu le avea. Era punctual, integru, un caracter deosebit, nu umbla cu două băi în trei pungi, pentru el alb era alb, iar negru negru. Întotdeauna încuraja: trebuie să ştim că avem un Dumnezeu care ne ocroteşte. Când a fost la rebeliune ne insufla linişte şi calm celor din teritoriu, impunându-ne ca aceeaşi stare să o transmitem oamenilor. Au functionat în Noul Român trei cuiburi de legionari care au susţinut apoi şi activitatea rezistenţei anticomuniste din zonă” a povestit Ioniţă Greavu. 


I-a ascuns pe Lenuţa Faina şi Ioan Dumitriu
 

      ,,Într-una din zile mergeam la grădina pe care o aveam peste vale să supraveghez fructele. Când am trecut podul, un prieten însoţit de alte două persoane necunoscute veneau dinspre Cârţişoara. Ţinta lor era Alexandru Bratu, un naţional ţărănist din sat. Întâlnindu-mă pe mine şi cunoscându-mi activitatea, m-au abordat deschis. Erau Lenuţa Faina din Sebeş şi Ioan Dumitriu, un camarad al ei. Se ascundeau de securitate pentru că la Braşov au împuşcat doi reprezentanţi ai acesteia fiind în legitimă apărare. Ei erau căutaţi de securitate în toată zona şi m-au rugat să-i ascund. Era o misiune foarte grea mai ales că vecinii mei erau informatori ai securităţii. I-am preluat asumându-mi tot riscul. Timp de două zile i-am ascuns în şopul casei, fără să ştie părinţii mei, după care i-am dus în casa profesorului Goia de unde aveam cheile. Era un loc retras la marginea satului. Acolo le-am pregătit o cameră. În acea perioadă şi eu dormeam ascuns pentru că mă aşteptam oricând să fiu arestat. I-am protejat pe Lenuţa şi Dumitriu în casa profesorului Goia (profesor la Facultatea de Medicina din Cluj) până la prima ninsoare, luna decembrie. Întrucât urmele de pe zăpadă ne-ar fi trădat i-am condus imediat la o nouă adresă pentru a nu cădea în ghearele comuniştilor. Lenuţa şi Dumitriu reuşeau să ţină legătura cu alţi camarazi precum: Oancea din Avrig, Stănilă din Sebeş, învăţătorul Vasile Lupu, Aurel Moisin din Glâmboaca, Tăvală, Rodeanu din Poiana Sibiului. Mai erau ajutaţi de un alt prieten din Arpaş, iar din satul meu de Pătru Apost şi de Aurel Filip. Cei doi doreau să se alăture grupului din munţi condus de Ogoranu” a mai relatat Ioniţă Greavu.

Pe urmele partizanilor
 

     ,,Eu nu ştiam nimic despre luptătorii din grupul lui Ogoranu şi prin urmare am plecat să-i caut. Am străbătut Valea Sâmbetei, Urlea, Viştea Mare, Viştişoara, Valea Doamnei, până la Grebleşti, peste munte. Nu i-am întâlnit nicăieri. La Viştişoara l-am întâlnit pe Olimpiu Borzea care mi-a spus că s-au retras spre Ardeal pentru că nu i-a văzut de mult. La Valea Doamnei, un cioban, Budac, m-a prevenit să nu cer informaţii despre luptători pentru că băciţa de la stână este informatoare şi spune totul lui Gherghel, şeful Securităţii Sibiu, care îi era amant. Am umblat câteva săptămâni timp în care am văzut bordeiele luptătorilor dintre care unele păreau părăsite, dar n-am dat de urma lor. Lenuţa îşi dorea să meargă acasă la Sebeş, la familia ei, să vadă ce le-a făcut securitatea în urma faptelor ei. Nu am lasat-o. Am plecat eu la Sebeş într-o duminică şi am găsit-o doar pe sora Lenuţei, Maria, şi pe soţul ei, Victor. Când a aflat cine sunt şi de ce am venit Victor s-a repezit la mine ca o fiară să mă ducă la securitate. Maria plângea. Probabil erau speriaţi de comunişti şi de cruzimile pe care aceştia le-au făcut întregii familii. Era prin 1951. Atunci satul Noul Român era patrulat de miliţieni şi de armată, iar un jeep galben al securităţii înfricoşa sătenii” a relatat localnicul.
 

A urmat arestarea şi procesul
 

     ,,Într-o seară de toamnă, pe la ora 10, au intrat în casă miliţieni şi securişti. Au înconjurat curtea şi căutau arme, documente şi staţii de emisie-recepţie. Furia lor mi-a speriat copiii, care s-au retras lânga mine şi mă ţineau de picioare. Au smuls cu brutalitate copiii, m-au scos din casă şi m-au bagat în maşină. M-au depus la Arpaş unde m-a supravegheat plutonierul major Voinicu. Securiştii au plecat în viteză şi s-au întors după o oră când l-au adus pe Ion Orlandea din Cârţişoara care i-a sprijinit pe Lenuţa şi pe Ion Dumitriu. Ne-au transportat pe amândoi la Făgăraş în beciul securităţii, casa Cosgarea. Timp de 10 zile am fost ţinut în anchete şi torturat. Mă băteau în aşa hal încât îmi făceam nevoile pe mine. Îmi aruncau găleata cu apă să mă spăl. Voiau să afle tot ce ştiu şi să mă determine să-mi divulg camarazii. De aici m-au mutat la Braşov, unde am fost supus aceluiaşi regim. După o vreme a urmat procesul în care Tribunalul Militar Braşov m-a judecat pentru favorizarea infractorilor Faina şi Dumitriu. Au fost atunci patru condamnări: a mea, Ion Orlandea din Cârţişoara, Ioan Stănilă din Sebeş şi învăţătorul Vasile Lupu din Sebeş. Maiorul Cojocaru a citit sentinţa: 20 de ani muncă silnică şi confiscarea averii. El a întrebat: Greavu este mulţumit de condamnare? I-am răspuns: Foarte. Aţi fost generos şi vă mulţumesc. Să ştiţi că roata este rotundă şi prin faptul că-mi daţi ani grei de pedeapsă n-o să vă stea stelele prea mult pe epoleţi. Mi-a zis: Eşti îndrăzneţ! A urmat ispăşirea pedepsei dată în acea parodie de process” a spus Ioniţă Greavu.
 

Jilava şi Poarta Albă
 

     ,,Viaţa s-a limitat de atunci la patru pereţi, un prici şi o tinetă. Îmi amintesc de unul Maromet, un turc, ce ne scotea cu tineta să o deversăm. Ne lovea cu beţe ca pe nişte vite. Pe mine m-a lovit o dată pentru că i-am spus că am fost sergent, iar în ordinele lor aveau dreptul să golească tineta doar cei care au avut grade de general şi colonel pentru a fi umiliţi. Am rămas la Jilava un an după care am fost mutat la Poarta Albă. Era o zi torida de iulie. Am fost încărcaţi într-un vagon dubă 50 de inşi, unde spaţiul fiind foarte mic, am fost obligaţi să stăm lipţti unii de alţii pe nişte băncuţe de 10 cm lăţime, din metal. Din cauza căldurii fiarele s-au încins, apa pe care ne-au dat-o era caldă, încât drumul de la Jilava la Poarta Albă, care a durat două zile, a fost un infern. Am coborât în gara Dorobanţi, undeva în Dobrogea, de unde am fost preluaţi de un sublocotenent, Borcea, care ne-a spus că ne aflăm acolo pentru exterminare. Am fost conduşi în lagăr. Aici l-am înâlnit pe Ion Caraion şi pe doctorul Gheorghe Brescan. La Jilava am avut un vis în care mi s-a arătat acest lagăr, mai exact grupul de bărăci H unde am fost băgat alături de scriitori, poeţi, avocaţi. Abia la Poarta Albă mi-am putut răstălmaci visul. Acolo, o zi de lagăr consta în: deşteptare la ora 5, terciul ca mic dejun, săpat pe văi şi dealuri dobrogene zi lumină cu o scurtă pauză de prânz de 20 de minute când se mânca o ciorbă lungă cu subproduse de animale şi un sfert de pâine. Era impusă o normă de muncă pe care dacă nu o îndeplineai erai pedepsit. Nu lipseau percheziţiile în bărăci, când deţinuţii erau obligaţi să iasă afară dezbrăcaţi şi cu saltelele în spate, indiferent de vreme şi când erau căutaţi şi în anus de supraveghetori. Mureau zilnic foarte mulţi deţinuţi datorită condiţiilor şi epuizării fizice. Doi gardieni transportau cadavre din lagăr în groapa comună aflată undeva în apropiere. La ieşirea carului cu cadavre din lagăr acestea erau tăiate cu baioneta pentru a se asigura că nu evadează nimeni. Dacă ne făceam norma, aveam dreptul la colet sau la vizită. Am beneficiat de acest privilegiu o singură dată, când m-au vizitat soţia şi fratele meu“, povesteşte Ioniţă Greavu.
 

Mii de morţi la Poarta Albă
 

     La Poarta Alba au fost folosiţi peste 12.000 de deţinuţi, dintre care nu se ştie câţi au fost aruncaţi în groapa comună. Morţi fără cruce şi fără înmormântare creştinească. Soţia lui Ioniţă Greavu a fost şi ea chinuită şi forţată să divorţeze. Zilnic era ameninţată, atât ea, cât şi cei trei copii. Ea le spunea securiştilor: Pe mine nu mă desparte de Ioniţă decât moartea. La arestarea lui, copiii aveau: Ioniţă 10 ani, Viorel 9 ani şi Lucia 6 ani. Elevi fiind, au fost lăsaţi repetenţi sau nu au mai fost primiţi la şcoală. Copilul cel mare a reuşit să termine anul şcolar la Arpaşul de Jos prin bunăvoinţa învăţătoarei Cucu, pentru că în Noul Român învăţătorul Victor Negruţ s-a conformat ordinelor comuniştilor, refuzând prezenţa copilului în şcoală. După eliberarea din detenţie, Ioniţă Greavu a reuşit cu greu să se angajeze. A ajuns la topitoria Cârţa unde şef contabil era fratele lui Remus Budac de unde s-a şi pensionat în 1980. Și după eliberare a fost urmărit permanent de securitate. „A fost o libertate relativă. Între ceea ce a fost si ceea ce a urmat a fost o relaxare. România era de fapt o închisoare mai mare. În repetate rânduri au încercat să mă facă informator, dar le-am respins oferta de fiecare dată. Ultima vizită a securiştilor la domiciliul meu a fost la revoluţie. Eram tot timpul în atenţia securităţii. Atunci, în decembrie, am fost vizitat de colonelul Rotaru, de la Securitatea din Sibiu care răspundea de legionarii din judeţ. M-a interogat şi dup Revoluţie în urma informaţiilor primite de la un văr de-al meu pădurar, cum că aş fi fost în Piaţa Universităţii. N-a avut motive să-mi facă ceva, dar m-a prevenit să stau cuminte şi să nu mă amestec în ceea ce se întâmpla în ţară. Am sperat să se îmbunătăţească situaţia după fiecare an. Speranţe deşarte. Actuala putere m-a dezamăgit total. Ion Diaconescu, atunci când era în opoziţie, susţinea ideea cunoaşterii dosarelor personale existente în arhivele fostei Securităţi. Ulterior l-am auzit spunând: daca vă vedeţi dosarele veţi trăi mai bine, veţi fi mai fericiţi? Gavril Dejeu a afirmat o data: se va vedea dosarul, dar va fi acoperit numele informatorului. În privinţa reparaţiilor morale despre care s-a vorbit atâta după 1989 nu pot spune decât că sunt departe de prejudiciile aduse nouă celor care am suferit. Știm cu toţii că regimul comunist a desfiinţat sentimentul credinţei, a supus biserici şi pe slujitorii acestora, tot el a creat ură şi dispreţ între biserici care înainte se înţelegeau perfect. La noi în Noul Român Biserica greco-catolică a fost desfiinţată şi dată ortodocşilor. Preoţii greco-catolici au fost tunşi, raşi şi întemniţaţi sau le-a fost stabilit domiciliul la mănăstiri. După 1989 ce s-a făcut în acest sens?“a încheiat Ioniţă Greavu.
(Lucia BAKI)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 686 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4208470

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare