Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Sechestru pe locuinţe şi autoturisme
Sechestru pe locuinţe şi autoturisme Email
Luni, 11 Iunie 2018 18:11

     Primăria Victoria a instituit sechestru pentru 8 apartamente şi 7 autoturisme din cauza datoriilor acumulate de proprietar către bugetul local pentru neplata impozitelor. ,,Din 2013 aceşti proprietari nu şi-au achitat impozitul pe clădire, teren şi pe maşini. Proprietarii sînt plecaţi peste hotare şi nu şi-au plătit dările către bugetul local. Zeci de înştiinţări de plată au fost trimise la adresele respective. Proprietarii au fost notificaţi figurînd în evidenţele fiscale ale unităţii noastre cu obligaţiile bugetare la care s-au adăugat şi majorări de întîrziere. Pe lîngă faptul că am pus sechestru pe locuinţă aceştia nu pot vinde imobilul pînă nu îşi achită impozitele şi taxele locale” au spus angajaţii de la biroul de impozite şi taxe. Pînă la această dată Primăria Victoria a încasat din debitele restante din perioada 2013 – 2017 doar 25% pentru impozitele datorate pentru clădiri şi 23% pentru mijloace de transport. Biroul de Executări Silite din cadrul Primăriei Victoria a pus sechestru pentru următoarele apartamente: pe strada Teilor două apartamente, unul de două camere şi celălalt de 3 camere, pe strada Viitorului sînt trei apartamente cu două camere, pe strada Albota un apartament cu trei camere, pe strada G.Coşbuc un apartament cu două camere, iar pe Aleea Uzinei s-a pus sechestru pe un imobil.

 Pentru că nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale din anii anteriori Primăria Victoria a instituit sechestru şi pe autoturisme. Este vorba de trei autoturisme şi patru remorci: o autoutilitară de cap. 1557 cmc, Volkswagen Golf cap. 1440 cmc, Volkswagen Transport cap. 2371 cmc, remorcă Austria cap. 500 kg, remorcă Austria cap. 800 kg, remorcă Thule cap. 750 kg, remorcă Saris cap. 2.700 kg. În luna mai a.c., Primăria Victoria a trimis sute de somaţii şi înştiinţări de plată persoanelor care figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii bugetare. În urma acestor somaţii, populaţia a fost receptivă şi în termen de 15 zile s-au prezentat la caseria primăriei şi au achitat dările către bugetul local. Pentru anul 2017 administraţia publică locală a încasat de la persoanele fizice 70% din taxele şi impozitele pe clădiri şi 62% pentru taxele auto.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 672 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4208462

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare