Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Vindecări miraculoase ale terapeutului Florin Gherasim
Vindecări miraculoase ale terapeutului Florin Gherasim Email
Luni, 11 Iunie 2018 16:56

 

Făgărăşenii pot scăpa de dureri, de oboseală cronică, de artroză, de hernie de disc, de inflamaţii prin terapiile revoluţionare aplicate în cabinetul medical al specialistului Florin Gherasim Prin reflexolofie totală, kinesiologie, terapie cu cristale şi prin recuperare medicală profesională se reface sistemul imunitar Cabinetul medical din cartierul 13 Decembrie este dotat cu aparatură de ultimă generaţie adusă din Elveţia O altă filosofie de viaţă bazată pe schimbare, studiu şi credinţă este principiul după care se ghidează terapeutul Florin Gherasim Terapeutul tratează pacienţi în cabinetul său din Spania, dar periodic ajunge şi la Făgăraş


     Cu discilina de fier a şcolii militare vechi, cu o educaţie solidă din familie, cu experienţa unor ani în străinătate şi cu dorinţa de cunoaştere dusă la extrem, şi-a clădit un destin frumos pus în slujba semenilor săi. Florin Gherasim este specialistul în practici medicale care îşi pune în joc toate cunoştinţele pentru a ameliora şi vindeca afecţiunile celor care-i cer ajutorul. Nu este făgărăşean, dar întîmplarea i-a condus paşii spre Țara Făgăraşului de care s-a ataşat mai mult decît spera vreodată. Persoanele care-i calcă pragul cabinetului pleacă mulţumite şi cu dorinţa vădită de schimbare în bine. Rareori mai auzi în ziua de azi de la un terapeut să spună repetitiv ,,Să faci bine” şi să creadă nemijlocit într-un astfel de îndemn. Florin Gherasim gîndeşte pozitiv şi cere şi celor din preajma sa acelaşi lucru. Cîţi dintre noi am cunoscut beneficiile tratamentelor de kinesiologie, ale reflexologiei, ale cristalografiei sau ale masajului profesional de recuperare? Cîţi dintre noi folosim plantele medicinale în locul medicamentelor sau cîţi aplicăm sfaturile Mântuitorului Iisus în viaţa de zi cu zi? Un dialog cu Florin Gherasim îţi creează o altă perspectivă asupra sorţii şi a destinului, dar şi un mare semn de întrebare asupra drumului pe care l-ai ales să mergi.

Cabinetul medical cu terapii alternative
   

 

 

 

 

     Am vizitat cabinetul specialistului Florin Gherasim de la parterul blocului 4 din cartierul 13 Decembrie din Făgăraş. Te impresionează ordinea şi multitudinea de cărţi şi reviste de specialitate. Pereţii sînt tapetaţi cu planşe care înfăţişează corpul uman în toate formele lui. În mijlocul încăperii este masa de masaj, una profesională. Pe ecranul unui LCD este proiectată o imagine deosebită din natură, viu colorată, iar sunetul unei muzici astrale îţi induce o stare de linişte şi de bine. ,,Tot ce vedeţi aici este adus de afară, inclusiv televizorul. Aparatura pentru tratament şi materialele de lucru de asemenea sînt din străinătate, din Elveţia” explică Florin Gherasim. Făgărăşenii nu se prea înghesuie la uşa acestui cabinet deşi, poate, au aflat de serviciile pe care Florin Gherasim le prestează. Dar îmi trece prin minte întrebarea cîţi cunosc ce înseamnă kinesiologie sau reflexologie facială sau care ar fi beneficiile acestor tratamente? Dar cu puţin efort şi studiu ar înţelege şi făgărăşenii rolul acestor practici. În străinătate astfel de terapii înlocuiesc stivele de medicamente care în cele mai multe cazuri sînt toxice.

A scăpat de operaţia de coxatroză
 

     Îmi întrerupe firul analizei Florin Gherasim dîndu-mi un mic exemplu. ,,Am avut o pacientă destul de în vîrstă. Era programată la operaţie de coxatroză şi avea dureri mari. Soţul ei a auzit de metodele mele de la televizor, vorbim de Spania, şi a venit să mă roage să o ajut. În prima săptămînă a fost dificil, avea dureri mari. Dar a fost dîrză şi a suportat. A avut credinţa că se va face bine şi a avut încredere în mine. A durat tratamentul 3 luni, timp în care a venit o zi, alta nu. Femeia n-a mai avut nevoie de operaţie, merge bine, nu mai are dureri” a relatat Florin. Specialistul este stabilit în Spania unde îşi are propriul cabinet medical, dar periodic vine şi la Făgăraş pentru a-i ajuta şi pe localnici.

Discipolul unor terapeuţi renumiţi
 

     Florin Gherasim are o experienţă deosebită în recuperare medicală. A cunoscut şi colaborat cu terapeuţi din Moscova, Orlando (U.S.A), dar şi din marile staţiuni de recuperare ale României. ,,Cea mai mare parte a vieţii am dedicat-o găsirii unor rezolvări pentru probleme de natură neuromotorie şi nu numai, înţelegînd că absolut orice boală are un drum specific şi poate fi tratată obţinînd rezultate uimitoare. Plecînd de la reflexologia corporală, a întregului corp, inclusiv facială, electro-acupunctura, kinesiologie, masaj profesional de recuperare, utilizarea plantelor medicinale, am înteles că fiecare om este un UNIVERS, iar prin tratamentul holistic incluzînd şi aparate medicale de ultimă generaţie am vindecat sau am ameliorat afecţiuni la pacienţi din ţări, culturi şi tradiţii diferite, aducînd zîmbet acolo unde era tristeţe şi durere. Îmi amintesc una dintre poeziile lui Marin Sorescu, ,,Întîmplare” (...cu mine se petrece ceva ....o viata de OM ). Întamplare sau nu, cu iubire sînt în Făgăraş!” explică terapeutul. Printr-un simplu telefon orice persoană poate să-i devină pacient (0733-372243 sau 0756-621721), iar beneficiile sînt uimitoare dacă deschiderea este pe măsură şi mă refer la încrederea în metodele practicate de Florin Gherasim. Credinţa este un alt atuu al vindecării sau ameliorării problemelor. Cu sau fără un diagnostic pus de medici, la cabinetul lui Florin Gherasim se obţin rezultatele cele mai bune.

Cîte puţin despre Mudava şi Djuna, bioterapeuţi recunoscuţi în toată lumea
 

     Mi-a vorbit despre Mudava şi despre Djuna Davidajvili, bioterapeuţi recunoscuţi la nivel mondial prin puterile lor de a vindeca pacienţii. ,,Pe Mudava l-am cunoscut prin 1988 la o cabană în Buşteni. Am stat la 20 cm de ei. Era o mare de oameni cu probleme de sănătate, inclusiv paralizaţi. Avea o energie deosebită. A fost măsurată de specialiştii de la Institutul de Fizică Nucleară Bucureşti cînd s-a constatat că ajungea la 90 m, pe cînd a lui Djuna la 2 metri.

     În cazul lui Djuna s-a făcut un experiment cu doi bolnavi operaţi în spital de ulcer. Recuperarea s-a făcut la unul prin medicina ortodoxă, iar la celălalt prin Djuna. Cel tratat prin medicina ortodoxă, cam în 2 săptămîni a fost pus pe picioare, iar cel tratat de Djuna în 2 zile a ieşit din spital. Am avut şansa să ajung la Djuna cînd am stat la Moscova. Eram urmărit atunci şi de securitatea română dar şi de cea sovietică. Acesteia Guvernul de la Moscova i-a pus la dispoziţie o clinică utilată complet, ca să vezi diferenţele de gîndire dintre ruşi şi români. Djuna a tratat prin metodele biomagnetice echipa de fotbal Dinamo, care în acel an a şi cîştigat titlul suprem. Pot spune că Djuna era o femeie deosebită, cu suflet mare, vroia să ajute oamenii. Mudava era la polul opus, deşi era un monstru în domeniu faţă de Djuna, el a urmărit doar banii. Mudava avea calităţi deosebite, le-am simţit” a povestit Florin Gherasim.

O poveste ca-n romanele lui Jane Austen
 

     Florin Gherasim nu este făgărăşean, dar este legat de Țara Făgăraşului. Și-a deschis un cabinet medical de recuperare medicală în municipiu în urmă cu vreo 9 ani. Voia parcă să nu piardă legătura cu zona de care a aparţinut cea mai dragă persoană lui. Povestea acestei relaţii te trimite cumva în romanele lui Jane Austen, din firul căreia rămîne doar sentimentul pur de dăruire completat de îndemnul de a face doar binele. Nu este un lucru uşor să îngrijeşti timp de 10 ani o persoană trimisă la pat de un accident despre care crezi că nu s-a produs întîmplător. ,,Am avut o relaţie cu totul specială cu profesoara mea din liceul militar, iar acest lucru a fost un mare semn de întrebare în sistemul comunist, o mare problemă, era inadmisibil. Asta a schimbat toată viaţa mea. Doream ceva deosebit pentru fosta mea profesoară. A fost un sacrificiu deosebit pentru mine să am grijă de ea 10 ani de zile. Atunci am învăţat recuperare medicală. Am cutreierat toate staţiunile din România şi am găsit soluţii de recuperare şi în străinătate. Am învăţat multe şi de la cei mai buni. Acea perioadă m-a învăţat că trebuie să studiez în continuu” a explicat terapeutul.

Și-a deschis cabinet medical în Spania
 

     ,,După această perioadă am ieşit din sistemul militar şi am lucrat la Direcţia Generală de Protecţia Copilului. Într-o vară, în concediul meu de odihnă, am plecat în Marea Britanie şi în Regatul Spaniei, cu vize reale, necumpărate. În Anglia nu mi-a plăcut pentru că ploua foarte mult, dar Spania am vizitat-o toată, ca turist. Am fost încîntat de clima de acolo şi am sunat-o pe mama mea şi i-am spus că rămîn în Spania. Majoritatea ştiu însă că în străintate viaţa este foarte dură. Mi-am căutat de lucru, iar primele 6 luni am avut grijă de bolnavii din spital. Sistemul medical spaniol este net superior celui de la noi. În salon erau 2 paturi, baie, condiţii deosebite, igienă, fiecare bolnav avea un însoţitor. Se cîştiga foarte bine, iar ca să vă faceţi o idee încasam pe noapte 10.000 pesetas, ceea ce înseamnă că puteai cumpăra cu 2500 de pesetas un căruţ mare plin de alimente. Cu banii cîştigaţi mi-am făcut propriul meu cabinet pe care l-am dotat cu aparatură de ultimă generaţie, după ce am învăţat limba. Am urmat cursuri de masaj medical, de kinesiologie, de recuperare medicală. Pentru a fi recunoscută activitatea mea şi a cabinetului am urmat timp de un an cursurile la Universitatea din Valencia. Am atras atenţia presei care a titrat articole despre mine. ,,Uitaţi un român care face lucruri deosebite aici, la noi”a fost unul dintre titlurile articolelor. Am fost invitat şi la televiziuni pentru interviuri. Aşa am fost contactat de consulul României, iar prin intermediul lui am cunoscut toţi miniştrii români care veneau în Spania” a completat şirul relatării Florin Gherasim.

,,Este un pas spre dictatură”
 

     ,,Dar viaţa este o luptă totuşi. Aş vrea să punctez un subiect care mă preocupă de mult, mai ales că şi un ministru a criticat situaţia. Căpşunarii români nu trebuie priviţi aşa cum o fac şefii de la Bucureşti. Sînt îndrituit să spun că nu este aşa. Pentru 700 de euro, aceşti oameni se sacrifică, sînt de apreciat, trăiesc în condiţii mizerabile şi trimit banii acasă. Noi am trimis miliarde de euro în ţară. Este o porcărie ce vor să facă, să fim nevoiţi să dovedim banii pe care-i avem pentru a fi impozitaţi. Este un pas spre dictatură, nimic altceva. Noi, cei din diasporă, sîntem interesaţi de tot ceea ce se întîmplă în ţară şi sîntem dezamăgiţi. Diaspora întotdeauna a votat cu centru/dreapta” a spus Florin Gherasim.

O altă filosofie de viaţă
 

     Dacă vrei să faci bine unei persoane, poţi. Informaţia este putere şi de aceea studiul continuu este foarte important. Sînt cîteva principii pe care Florin Gherasim le aplică. ,,Cumpăr reviste de specialitate şi cărţi despre tot ce este nou şi util în meseria mea. Pot spune că în România este o totală lipsă de informare şi în ziua de astăzi. Vreau să punctez cîteva lucruri. Cîţi ştiu că vaccinurile sînt nocive mai ales pentru bebeluşi? Fac rău, degeaba zic medicii că sînt necesare, dar ele fac rău. Este vorba doar de bani. Medicamentele care se vînd în farmaciile lumii, doar 13 % sînt bune. Restul, 47% fac rău şi peste 20% ucid. Este adevărat, este vorba de bani, milioane şi milioane de dolari, o industrie a banilor şi aici în România la fel. Se vorbeşte despre colesterol, dar nu se spune nimic folositor omului. Colesterolul este o proteină care este produsă de corp în anumite situaţii. Poate să producă în exces corpul pentru a petici peretele unui vas de sînge în cazul unui atac cerebral. E adevărat că există situaţia ca lumenul să se blocheze, dar nu este de vină colesterolul ci corpul care a produs proteina pentru a te salva pe tine. Se vorbeşte de colesterol bun şi rău. Aici este un studiu ştiinţific. Toţi oamenii care au luat medicamente pentru ridicarea sau coborîrea colesterolului au făcut Parkinson sau Alzheimer, fără excepţie. Este lipsă totală de informaţie. Corpul are o inteligenţă fantastică, sistemul imunitar este cel care face faţă atacurilor care ajung să dezintegreze celulele. Dacă este afectat sistemul imunitar şi cea mai banală gripă poate duce la deces. Sînt foarte importante modul de viaţă şi alimentaţia. Inima are o inteligenţă şi un biocîmp mai mare de 5000 de ori decît creierul. Studiile arată că atunci cînd emoţia coboară de la nivelul creierului la nivelul inimii are capacitatea să-ţi schimbe total ADN-ul. Este ceva revoluţionar, în România nu se ştie. Mi-aduc aminte de o fată spaniolă care s-a dus la medicul de familie că o doare spatele, capul. Acesta nici n-a consultat-o măcar, dar i-a scris o reţetă. Aşa fac toţi cei care ţin de un scaun călduţ. Acolo şpagă nu se dă, nici măcar o ciocolată. Fata, o spaniolă adevărată, i-a rupt reţeta în faţă. Sînt şi oameni de genul acesta, dar şi mulţi care încearcă să facă bine” a mai spus terapeutul.

Banii şi stivele de diplome nu salvează omul
 

     ,,Am vizitat spitalul de la Făgăraş şi mi s-a părut deplorabil. În străinătate cînd un pacient este internat sînt cel puţin 2 medici care stau de vorbă cu el dacă nu 3. Este cooptat pacientul şi i se aduce totul la cunoştinţă. În România nu este aşa, şi pot spune că nu este diferenţă între un spital public şi unul particular. Acolo chiar după externare eşti informat prin scrisoare trimisă acasă că trebuie să te prezinţi din nou la control, îţi aminteşte data la care să te prezinţi. „in minte c[ o doamnă a avut o problemă la mînă, iar chirurgii din Făgăraş i-au făcut rău. A ajuns la alţi medici care au fost nevoiţi să-i rupă din nou mîna pentru a pune totul corect la loc. Într-o vară am ajuns la spital să caut un medic, o cunoştinţă. La Urgenţe venise un ţăran care se răsturnase cu căruţa şi avea mai mult de juătate laba picioarului tăiată. Chirurgul care era de serviciu a zis simplu, îl amputăm. L-am oprit spunîndu-i că se poate repara orice în ziua de azi. S-a dus omul la Braşov unde i-au salvat piciorul. E uşor să tai, distrugi celule tot. Cînd lucrezi cu oamenii şi vrei să faci bine nu te interesează banii. Dacă nu poţi să faci bine trebuie să fii neutru, să nu faci rău. În străinătate contează valoarea omului şi cu stivele de diplome. Îmi aduc aminte de un patron care vroia să angajeze personal şi mi-a cerut sfatul. Mi-a spus că nici nu se uită la CV-urile primite ci ţine cont de recomandarea persoanelor pe care deja le cunoaşte şi astfel face angajările. La noi se spune că este nepotism, dar nu e chiar aşa. Pe mine mă caută cei care află de la apropiaţii lor despre beneficiile simţite de ei în urma tratamentelor” a explicat Florin Gherasim.

Răbdarea, cea mai mare calitate
 

     ,,Mă întrebaţi ce fac eu în cabinet. Este un tratament complex. Recuperarea medicală presupune masaj profesional de recuperare care este total diferit de cel de relaxare. Fac gimnastică de recuperare, kinesiologie. Folosesc cristalele care sînt fiinţe vii şi care îţi dezvoltă o anumit intuiţie. Ele înmagazinează informaţia. Cine ţine în mînă un cristal de stîncă îşi dublează cîmpul. Încerc să fac o combinare în ceea ce cunosc aşa fel ca rezultatul să fie bun pentru pacient. Și dialogul este foarte important. Cînd o persoană vine la mine şi este preocupată, dialogul este important. Mă uit peste analizele pe care le aduce pacientul care se programează telefonic, dacă le are. Pînă la venirea pacientului (o zi, două) studiez problemele acestuia din cărţile care tratează aceste boli. Am investit mult în aceste cărţi de specialitate pentru a vedea ce spune crema specialiştilor şi văd ce se poate face . Este important şi modul de gîndire al pacientului, să fie unul bun, pozitiv. De exemplu, dacă mergi la drum şi îţi spui Doamne să nu am accident, Univesrul nu va vedea NU-ul şi acţionează în consecinţă. De aceea trebuie să ai în minte un lucru frumos, atunci Universul te ajută. Este important să ai o gîndire frumoasă pentru că atunci Universul îţi va da. Dacă vrei să ai calitate de la viaţă trebuie să studiezi. Vă aduc un alt exemplu: două paciente cu aceeaşi boală şi cam aceeaşi vîrstă. Una se plîngea tot timpul că are dureri mari, cealaltă deşi avea dureri a făcut abstracţie de ele. A doua în 6 luni n-a mai avut dureri fără niciun tratament, iar cealaltă a continuat să se chinuie. Oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum, au studiat biblia şi au spus că cea mai mare calitate la Dumnezeu este răbdarea, nu iubirea. În rebdare Dumnezeu a avut iubire faţă de păcătos. Tu ai o boală ca urmare a unui şir lung de lucruri greşite şi acum vrei să te faci bine cît ai bate din palme. Nu se poate. Trebuie să-i dai timp corpului tău să se refacă, să-l ajuţi, este de bun simţ. Un tratament durează, fiecare corp răspunde diferit în funcţie de mulţi factori” a ad terapeutul.

Credinţa măreşte puterea de vindecare
 

     ,,Este foarte importantă credinţa. Acele persoane care au credinţă au puetre de vindecare mai mare. Îndoiala este o mare barieră. În momentul în care un pacient are încredere în mine, atunci şi eu doresc şi pot să-l fac bine, dialogul dintre noi fiind esenţial. Să ştiţi că stresul, mînia micşorează molecula de ADN, blochează transmiterea informaţiei şi organismul se îmbolnăveşte. Omul are capacitatea să-şi facă singur bine, dar este foarte important să aibă deschiderea pentru a învăţa, pentru a face bine şi a se feri de rău. Cînd eşti pe acest drum nu se poate să nu ai rezultate. Avem puteri foarte mari, dar nu ne dăm seama de acest lucru. Omul trebuie să schimbe ceva dacă vrea să evolueze. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Adică iubeşte-te pe tine pentru că atunci ai capacitatea să-i ajuţi pe cei de lîngă tine. Dacă nu, nu ai nici o şansă. Este eronat să te sacrifici pe tine pentru alţii, pentru că atunci nu mai poţi să-i ajuţi. Noi sîntem un vîrtej de nergie, materia asta nu e totul, moarte nu există, ci trecem în altă dimensiune. Trebuie să ne gîndim la sufletul nostru” a încheiat terapeutul Florin Gherasim. (Lucia BAKI)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Comunicat de presa

În ediţia tipărită

,,Pesta porcină este o făcătură a guvernantilor“

     Pesta porcină este un alt subiect adus în atenţia românilor în ultima perioadă pentru a le abate atenţia de la evoluţia evenimentelor reale. Peste tot în media se dezbate subiectul, iar în paralel se sacrifică porcii atît din ferme, cît şi din gospodăriile oamenilor. Oamenii se întreabă însă cît de reală este situaţia, dar înclină să creadă că totul este o făcătură pusă la cale de guvernanţi pentru a creşte importurile şi a distruge producţia autohtonă. Şi făgărăşenii sînt în asentimentul marii majorităţi a românilor şi susţin că această campanie de sacrificare a porcilor pe motiv de pestă porcină africană este o făcătură. Făgărăşenii amintesc de gripa aviară care a dus la sacrificarea tuturor păsărilor din ferme şi din gospodăriile oamenilor. Localnicii îşi mai amintesc că primele focare de gripă aviară au fost identificate în Ţara Făgăraşului, iar dezinsecţiile au fost realizate cu apă de ploaie.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1167 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4271502

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare