Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Sărbătoare la Mănăstirea Făget-Boholţ
Sărbătoare la Mănăstirea Făget-Boholţ Email
Luni, 14 Mai 2018 19:24

     Mănăstirea Făget Boholţ de pe Dealul Galaţiului va prăznui luni, 21 mai unul dintre hramuri, ,,Împăraţii Constantin şi Elena”. Frumosul locaş de cult aşteaptă localnicii la slujbele religioase care vor începe din cursul nopţii de duminică, 20 mai, cu ,,privegherea”, iar dimineaţa cu sfinţirea agheazmei mici, maslu şi liturghia. Slujbele religioase vor fi oficiate de PS Ilarion Făgărăşeanul, episcopul vicar al Mitropoliei Sibiului, preotul mănăstirii Andrei şi alţi parohi din Ţara Făgăraşului. Slujbele se vor oficia în biserica mică, prima construită pe acest loc, în 1993. Praznicul va fi urmat, aşa cum este obiceiul, de o agapă oferită de stăreţia mănăstirii. Mănăstirea Făget Boholţ a devenit o oază de linişte într-un loc deosebit pe care Părintele Arsenie Boca l-a stabilit într-unul din drumurile sale în satul Boholţ, la enoriaşi. Construcţia mănăstirii a început în 1993, cu un paraclis din lemn care se vede şi astăzi. În anul următor s-a ridicat biserica cu hramul Împăraţilor Constantin şi Elena, iar după alţi ani biserica mare şi chiliile ce o înconjoară. Două măicuţe s-au ocupat de edificarea locaşului, Teodora şi Pantelimoana, dar au avut sprijinul autorităţilor făgărăşene şi a multor oameni de bine din zonă sau de aiurea. I-am întîlnit la mănăstirea de pe deal pe Dumitru Popa de 51 de ani şi pe Aurel Gogonea de 62 de ani, amîndoi din Poiana Mărului. Bărbaţii vin din 1997 aici şi îşi oferă serviciile celor două măicuţe. Nu pretind nimic pentru muncile făcute, vor doar să ajute.

 ,,Venim oridecîteori avem timp liber şi le ajutăm pe măicuţe la muncile de la mănăstire. Eu sînt electrician şi am lucrat la fabrica de pulberi. Lucrăm la gaterul de aici, la lemne, la orice. An de an venim şi lucrăm. Cînd au timp vin şi soţiile noastre să ajute” a spus Aurel Gogonea. Cu astfel de oameni s-a edificat locaşul de pe Dealul Galaţiului. Acum se pictează interiorul bisericii. Într-o linişte deplină, doi pictori, soţ şi soţie, aşează pe pereţi imaginile sfinţilor în culori vii. ,,Acest loc pe care s-a ridicat mănăstirea se numeşte Dealul Crucii. Aici a fost cîndva o mare pădure de fagi, care în timp s-a distrus. Locul poartă această denumire pentru că aici era ieşirea din tunelul subteran care venea din Cetatea Făgăraşului şi care se bifurca spre Hălmeag şi spre Cincu. Tot din acest loc se pleca pe front şi în primul şi în al doilea război mondial. Pe atunci drumul era undeva în vale, actualul drum a fost croit de nemţi şi de italieni. Mănăstirea are un larg orizont, al întregii Ţări a Făgăraşului, de la Perşani pînă la Victoria " au spus măicuţele. După 25 ani de şantier, mănăstirea oferă astăzi linişte şi mîngîere tuturor credincioşilor ce-i trec pragul, dar munca aici, continuă.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,România este colonia puterilor străine”
 

     Nu mai încape îndoială că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar factorii responsabili nu fac nimic pentru a redresa ţara din punct de vedere economic, politic şi administrativ. Zilnic sîntem martori la tot felul de legi care se abat drastic de la normalitate şi de la bunul simţ. Au fost adoptate acte normative de către Parlament şi de Guvern care contravin bunului mers al ţării, dar care apără interesele politicienilor, grupurilor de persoane aflate în funcţii înalte, companiilor de tot felul şi puterilor străine. Aşa cum arată astăzi România, putem spune fără să greşim, că România a ajuns, în an centenar, o colonie străină. Unirea realizată prin mari sacrificii în 1918 de străbunicii noştri, astăzi este pe cale să fie dezmembrată la ordinul marilor puteri aplicat de persoane aflate în conducerea ţării. (continuare doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 678 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 769
Număr afişări conţinut : 4236421

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare