Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Gherdeal, satul părăsit de localnici Email
Luni, 23 Aprilie 2018 18:08

 

Doar şase gherdeleni mai trăiesc în sat, dar şi-au cumpărat proprietăţi, aici, artişti şi avocaţi din Bucureşti, Braşov şi Făgăraş Satul care avea 112 gospodării, a ajuns un muzeu al exponatelor ce-ţi dau fiori, case părăsite şi prăbuşite S-a vîndut şcoala veche, un monument istoric, dar şi casa parohială evanghelică Biserica ortodoxă stă să cadă, iar pictura unică se desprinde în fîşii de pe tavan şi pereţi


     Cîndva a fost viaţă în frumosul sat amplasat între dealuri şi păduri, dar astăzi Gherdealul îţi apare ca un muzeu cu exponate ce-ţi dau fiori. Uliţe prăfuite, cu şanţuri lăsate de roţile mari ale tractoarelor şi maşinilor ce exploatau pădurile, bălării ce acoperă zidurile prăbuşite ale caselor, clădiri dărăpănate fără acoperişuri, bucăţi din pereţii caselor care stau să se prăbuşească şi ei. O imagine sinistră care cu siguranţă n-a existat nici în timpurile atacurilor barbare. În dreptul fiecărei case s-a mai păstrat tăbliţa pe care stă scris numărul. Unde nu mai există ziduri, numărul de casă a fost montat pe vreun copac. Sînt 112 numere de case. În mijlocul satului tronează biserica evanghelică în a cărei turlă mai există cele trei clopote ce anunţau cîndva evenimentele cotidiene, dar este părăsită şi ea. Şcoala şi casa parohială s-au deteriorat simţitor, dar au fost vîndute, iar noii proprietari încă nu s-au apucat de restaurare. Mai aminteşte de familiile ortodoxe din sat, biserica amplasată la marginea satului, dar ajunsă într-un stadiu avansat de degradare. Nici măcar crucea de pe turla lăcaşului nu mai este întreagă. Iar în cimitir, crucile de pe morminte abia se mai zăresc din vegetaţia uscată. Este un sat pustiu, lăsat în voia timpului şi la discreţia vitregiilor acestuia. De bună seamă că amprenta vremii n-a iertat nimic, nici istorie, nici clădiri, nici pe localnici. Vechea aşezare cu o istorie de veacuri în spate este, astăzi, afundată într-o linişte apăsătoare. Peste sat doar insectele îşi fac zborul calme, făcînd parcă inventarul a tot ce a fost cîndva, case, uliţe, oameni şi ce a rămas astăzi. Gherdeal, un sat cu poveşti săseşti, dispare tot mai mult cu fiecare zi ce trece. Investitorii care şi-au cumpărat domenii aici vor deschide o nouă pagină de istorie a satului, cu totul diferită de ce a fost de veacuri. Şi nu se poate vorbi de o vină a lor, ci a timpurilor ce şi-au încrustat adînc amprenta în identitatea acestui neam. O altă viaţă şi o altă lume, dar aceleaşi pămînturi.
 

Trei rute duc spre Gherdeal
 

     Se poate ajunge la Gherdeal din diferite direcţii. De la Cincu, se poate merge pe un drum asfaltat sfîrtecat, pe ici pe colo, de gropi, traversînd cîmpuri şi pădurea. Lăsînd în dreapta drumul spre Bruiu, după niciun kilometru se vede turla bisericii din sat, iar apoi ţi se deschide o panoramă deosebită. În vale se vede satul care este înconjurat de dealuri cu poieniţe şi păduri, iar în depărtare îţi zîmbesc culmile Munţilor Făgăraş. Primăvara, peisajul este de poveste, aşa cum sînt şi amintirile gherdelenilor. Dacă însă alegi traseul dinspre DN1, de la Olteţ, se ajunge la Rucăr, după care, pe drum forestier, traversezi dealurile şi ajungi la Gherdeal. Era drumul ales de gherdeleni cu ani în urmă, cînd foloseau calea ferată pentru a ajunge în gara Olteţ ca mai apoi să străbată vreo 10 km pe jos pînă acasă. Mai poţi ajunge şi de la Agnita, trecînd prin Şomartin, Bruiu şi apoi Gherdeal, un drum asfaltat, dar deteriorat.

Mai sînt şase gherdeleni get-beget în sat
 

     Gherdeal aparţine administrativ de comuna Bruiu, din judeţul Sibiu, iar vreo implicare financiară în sat a aleşilor locali nu se vede. La intrare în sat se trece rîul peste un pod mai nou, destul de solid, dar lîngă acesta se văd rămăşiţele unui pod de lemn prăbuşit. Această imagine te urmăreşte în tot satul. Nu este ţipenie de om pe uliţe, doar cîţiva muncitori care încearcă să refacă imobilele cumpărate de cetăţeni veniţi de aiurea. Mai locuiesc aici şase persoane care s-au născut şi şi-au trăit viaţa în Gherdeal. Tanti Catarina Costea are 93 de ani şi locuieşte împreună cu fiul ei. Tanti Maria Tiuţ are 81 de ani, este neputinciosă, şi are grijă de fiul ei de 58 de ani bolnav de cancer. Mai sînt fraţii Shuster, de peste 70 de ani, care mai pot vorbi despre istoria satului lor. Casele în care locuiesc cei 6 gherdeleni sînt în picioare, dar vechi şi uzate. Gherdealul a avut 112 numere de case, dar astăzi majoritatea sînt părăsite şi dărăpănate.
 

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

 
 
Pensiunea dintre dărîmături

 

     Lîngă biserica ortodoxă în paragină, s-a ridicat o frumoasă investiţie cum nici în staţiunile turistice nu găseşti. Este cel mai frumos obiectiv din zonă şi aparţine unui sas stabilit în Germania, dar plecat de la Victoria. Acesta a cumpărat mai multe curţi şi a ridicat o pensiune. Lucrările au durat vreo 7 ani, dar obiectivul, deşi este finalizat, este cu circuit închis. ,,A investit aici, dar pensiunea este folosită doar de familie şi de prietenii proprietarului. Este un loc foarte frumos, bine amenajat şi este multă linişte. Iarna ne mai vizitează căprioarele şi urşii” a spus angajatul investitorului. La Gherdeal, o frumoasă apariţie pe uliţele prăfuite o reprezintă administratorul pensiunii care se plimbă cu scuterul însoţit de un cîine lup. Tînărul mai dă o mînă de ajutor celor două bătrîne din sat, le aduce apă de la fîntînă cu găleata, le mai face cumpărături, le ajută la lemne.

Restauratorii au deschis şantiere în sat
 

     O firmă de restaurare din Sibiu se ocupă de imobilul cumpărat de un alt bucureştean. ,,De anul trecut ne ocupăm de această casă. Este o muncă migăloasă mai ales că vrem să redăm forma veche a caselor săseşti. Proprietar este un artist din Bucureşti. În sat au cumpărat casele vechi, dărăpănate, mai mulţi artişti din capitală, un pianist, un sculptor, dar şi avocaţi, oameni cu bani care iubesc natura” a spus restauratorul din Sibiu. Lîngă biserica evanghelică se află vechea şcoală a satului, monument istoric, şi casa parohială a preotului sas. Clădirile au fost vîndute, aşa cum spune Reinhart Shuster, unor bucureşteni care vor să le restaureze. Se spune că Forumul German a vîndut clădirile cu cîteva mii de euro fiecare, iar cumpărătorul le-a revîndut cu 60.000 euro şcoala şi cu 30.000 euro casa parohială, iar ca bonus a fost folosit fostul magazin sătesc, o clădire mică şi dărăpănată.
 

Turnul bisericii evanghelice mai are numerele de casă scrise pe bîrnele unde se atîrnau slăninile
 

     La biserica evanghelică l-am găsit pe Reinhart Shuster de 67 de ani, un gherdelean stabilit acum la Bruiu. A lucrat 24 de ani în Germania, iar la pensionare s-a întors acasă, dar la Bruiu şi nu în satul său natal, Gherdeal. Bărbatul, acum pensionar, se ocupa de curtea bisericii, tăia copacii şi curăţa incinta. Ne-a deschis biserica şi ne-a prezentat lăcaşul. ,,Zidurile de la turnul de la intrarea în curte se fărîmă din cauza sării provenite de la slănina păstrată în turn ani la rînd. Tot satul îşi depozita slănina în turnul de la poartă. Aveam numerele de casă afişate în turn, pe bîrnele pe care atîrnam slăninile. Dimineaţa se trăgea clopotul mic şi atunci ştiam că putem merge să tăiem slănină pentru a merge în cîmp. Şi acum mai sînt afişate numerele de casă în turn. Eu aveam numărul 92. Fiecare familie tăia porc, poate 2-3 peste an” ne-a explicat locanicul tradiţia slăninilor din turnul bisericii.

Fîntîna din spatele altarului
 

     Lăcaşul este înconjurat de un zid gros ce servea în trecut ca apărare, iar în colţurile curţii erau amplasate turnurile de veghe. Unul dintre ele s-a prăbuşit şi nu mai există. Biserica este la fel ca în urmă cu mulţi ani, cu stranele acoperite de perniţe unde se aşezau enoriaşii. Bătrînul Shuster ne explică în detaliu cum se aşezau sătenii la slujbă, femeile, bărbaţii, bătrînii şi copiii. ,,Mai multe familii au plecat la început de secol în America şi cînd au venit de acolo au donat bani pentru biserică. Aceste străni au fost făcute de ei. În spatele altarului era o fîntînă, este şi acum numai că este acoperită cu podele. Era folosită în timpul războiului, atunci cînd sătenii se refugiau în biserică” a mai povestit localnicul.

Orga bisericii este încă funcţională
 

     Am cîntat la orga bisericii, după ce Reinhart Shuster a încărcat orga manual. ,,N-a mai fost folosită de mulţi ani, dar se pare că mai funcţionează. Biserica din Bruiu nu are orgă, dar aici este şi nu se foloseşte. Nici clopotele n-au mai fost folosite, ultima dată în urmă cu vreo 3 ani cînd s-au întors saşii în sat la un festival. Atît de mulţi au venit la manifestare că n-au încăput în biserică. A fost o revedere foarte frumoasă” îşi aminteşte localnicul.
 

Sunetul clopotelor din turn este acelaşi ca în urmă cu un secol
 

     Turnul cu clopote nu mai prezintă siguranţă, dar clopotele sînt la locul lor. Reinhard ne-a făcut o demonstraţie a sunetului celor 3 clopote, trăgîndu-le pe rînd. Liniştea satului a fost întreruptă preţ de cîteva minute. ,,Se trăgeau clopotele de sărbători sau cînd se anunţa vreun eveniment. De ani de zile nu s-a mai auzit sunetul clopotelor” spune localnicul. Ne-am despărţit de Reinhart Shuster pentru a ne continua vizita prin sat, dar am rămas cu imaginea satului văzută din turla bisericii evanghelice. Biserica lutherană a fost zidită între anii 1851-1858 pe ruinele bisericii vechi romano-catolice ridicată la 1612. Biserica servise în timp ca și cetate de apărare și folosea fîntâna pentru a astîmpăra setea asediaților.

Bătrînele satului trăiesc din amintiri
 

     Am ajuns la casa Mariei Tiuţ. Femeia de 81 de ani era acasă împreună cu fiul ei, foarte bolnav. Am intrat în curte, cîndva bine organizată, cu şură, grajd, grădinuţă, cîteva găini şi căţelul legat în lanţ. Am intrat în tinda casei de unde se auzea televizorul cu sonorul dat la maxim. Greu a ieşit bătrîna sprijinindu-se în băţ. Pe faţa-i tristă i-a apărut un zîmbet văzîndu-ne. ,,E bine că ne mai trece cineva pragul. A fost un timp cînd veneau doar ziarişti şi cumpărători de case. A trecut vremea aceea şi acum nimeni nu ne mai deschide uşa. Am rămas cîţiva, vreo 6 în total, restul a plecat prin lume. Au fost mulţi şaşi, dar şi români. Sînt neputincioasă, nu mai pot creşte nici animale, decît cîteva găini. Din fiecare curte ieşeau dimineaţa cîte 3-4 vite, cai. Noi am avut cai, vaci şi bivoli, acum nu mai pot să le cresc. Abia mă pot mişca, iar băiatul meu este bolnav de cancer. În sat nu avem nimic, nici magazin, nici poştaşul care să ne aducă pensia. Am noroc cu un tînăr care lucrează pe aici, la pensiune, el mai vine şi-mi aduce apă de la fîntînă. Azi mi-a adus de la magazin, de la oraş, o cutie cu margarină, iar acum 2-3 zile mi-a adus pîine. E pustiu pe aici. Pensia abia îmi ajunge de medicamente, de lemne. Am lucrat 40 de ani la CAP şi am 500 de lei. Am făcut 4 operaţii la picior şi mi-au cerut 30 milioane la spital. Am vîndut pămînt şi casa părinţilor şi nu mi-a ajuns de operaţii, am mai pus şi din pensie. Este greu de noi, aici, în pustiu. Dar să ştiţi că n-a fost aşa întotdeauna, satul a fost viu. Şi biserica noastră a fost lăsată să se distrugă. Mi-e dor să merg la o slujbă, la biserică, dar n-am unde să mă duc. În post a venit un preot acasă şi ne-a spovedit” a mărturisit Maria Tiuţ ştergîndu-şi lacrimile. Peste drum locuieşte Catarina Costea care are 93 de ani. Se deplasează cu greu şi nu aude. Fiul ei a stat de vorbă cu noi şi a povestit ce a ajuns satul lor. Ne-a condus în stradă Catarina Costea sprijinindu-se în băţ pentru a ne apăra de căţelul legat în lanţ. Îşi urmărea cu privirea găinile care se plimbau prin grădină, iar cu un ochi îşi privea grădinuţa în care pusese ceapa. Ne-a salutat cu ,,Doamne ajută” şi cu urarea ,,Mai veniţi la noi” după care s-a întors în casă.

Biserica uitată de toţi
 

     Biserica ortodoxă se află la marginea satului şi este complet deteriorată. Crucea de pe turlă nu mai este întreagă, iar zidurile au fost legate cu bare metalice pentru a nu se prăbuşi. A fost o biserică mică şi frumoasă, cu o pictură unică. Atît pereţii cît şi tavanul erau acoperiţi cu pînză pictată. Astăzi, s-au desprins fîşii din pictură şi nu se mai înţelege nimic din ceea ce au reprezentat. În interior sînt lucruri aruncate la întîmplare, nu mai sînt geamuri, ci doar un lacăt pe uşa de la intrare. În curtea bisericii este cimitirul ortodox care este în paragină, acoperit de bălării. Nici mormintele nu se mai văd din vegetaţie. Doar cîteva morminte, vreo 3 la număr, păreau aranjate nu demult. La intrare în curtea bisericii te întîmpină o bucată de zid pe care este pusă tăbliţa cu nr. 1. Biserica românească a fost ridicată în 1795. A fost pictată în 1890 de un zugrav din această comună care a locuit la Bucureşti și care întorcîndu-se în satul său, din dragostea care o avea pentru locurile natale, a zugrăvit și pictat biserica pe cheltuiala sa. În 1926 a fost reparată din nou sub conducerea preotului Nicolae Gherghel. În biserică nu se mai poate sluji din cauza stării avansate de degradare. Turnul (din piatră) este înclinat și se poate prăbuși oricînd. O altă urgență ar fi repararea acoperișului din țiglă măruntă, în mare parte spartă, pentru a conserva măcar minimal extraordinara pictură de pe tîmplă și pictura pe pînză maruflată de pe bolta naosului, care este cea mai afectată de umezeală.

Gherdealul născut din satul Cârţa
 

     Istoricul satului Gherdeal este în strînsă legătură cu al Cârței de pe Valea Oltului. Moșia a fost la început a călugărilor cistercieni care aveau o biserică mare la Cârţa, iar după risipirea acestora a trecut în stăpânirea Universităţii săseştidin Sibiu ca făcînd parte din corpul moșiei Cârța. Băștinașii după grai și nume par a fi originari din Cârța. Mai pe urmă, prin încuscriri ori atrași de bunurile existente aici, s-au mai așezat și cîteva familii din Bruiu. Familiile comune Bruiului și Gherdealului sînt: Schenker, Monch, Brantsch, Schuster, Konerth. Primul nume al comunei a fost Sf. Gertruda care cu timpul s-a transformat în Gherdeal. După ocupație, locuitorii erau agricultori și printre ei cîțiva meseriași. Românii au venit la început ca păstori la vitele saşilor. Pe urmă, prin muncă cinstită, au prins rădăcini aici, cumpărînd locuri de casă și pămînt arabil. În anul 1926 o treime erau români, cei mai mulţi saşi, dar şi ţigani. După religie erau ortodocși și evanghelici-lutherani, fiecare confesiune avînd biserica ei. (Lucia BAKI, Carla TATU)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Anunturi!

Compania PUROLITE oferă asigurări că activitatea sa nu poluează!

     Compania brașoveană PUROLITE a demarat în acest an o campanie de comunicare transparentă și de informare a locuitorilor din zona Victoria – Ucea – Făgăraș, privind activitatea sa, respectarea normelor legale referitoare la poluare și eforturile și investițiile privind creșterea calității aerului în zonă.
     Purolite se angajează să informeze populația atât în ceea ce privește sesizările primite de companie sau autorități, cât și în ceea ce privește investițiile și măsurile luate pentru a asigura un mediu curat și sănătos în zonele învecinate. 

În ediţia tipărită

,,Statul încurajează lenea”

 

     Mulţi cetăţeni din Ţara Făgăraşului sînt revoltaţi pe beneficiarii de ajutor social care sînt apţi de muncă, dar preferă să primească bani de la stat fără să facă nimic. Le aduc calificative de ,,puturoşi” ,,leneşi” şi le cer să meargă la muncă pentru a obţine banii din care să trăiască.

Citește mai departe...
 
O mînă întinsă bătrînilor săraci si neputinciosi

 

     Căminul de bătrîni ,,Castanul” este locul unde îşi găsesc adăpost şi persoanele singure, neputincioase şi cu venituri foarte mici. În ultimii doi ani, patru femei trecute de 65 de ani au ajuns la ,,Castanul” în urma solicitării asistenţilor sociali din primării sau a asistenţilor medicali din spitale.

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 655 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

Horoscop zilnic

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 762
Număr afişări conţinut : 4176928

Informatii utile



Ziare