Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Descălecatul istoric Email
Luni, 26 Februarie 2018 18:36

     Termenul descălecat cu accepţiunea de cucerire şi întemeiere de ţară este întîlnit prima oară la cronicarii moldoveni şi munteni din secolul al XVII-lea şi desemnează momente cruciale în procesul de formare a poporului român şi întemeierea primelor state feudale pe teritoriul vechii Dacii: Ţara Românească şi Moldova. Cronicarii denumesc primul descălecat, perioada cînd, în urma războaielor dacă-romane din anii 101-102 şi 105-106, împăratul Traian cucereşte Dacia, transformînd-o, pentru 165 de ani în provincie romană, episod ce marchează începutul etnogenezei neamului românesc şi temelia afirmării limbii române. Al doilea descălecat se produce în secolul al XIV-lea şi vizează unificarea şi luarea în stăpînire a micilor cnezate şi voivodate de la răsărit şi sud de Carpaţi, de către nişte voivozi vrednici, veniţi din afară. Dragoş, plecat din Maramureş, traversează Carpaţii nordici şi descalecă pe apa Moldovei, luînd în stăpînire noul ţinut. Negru-Vodă descinde din Făgăraş pe la 1290 spre Cîmpulung şi Argeş, devenind legendarul descălecător al Ţării Româneşti, „Ţara vlaşilor“ în denumirea slavonă. În accepţia istorică cuvintele voivod şi vodă nu însemneau domnitor ci căpetenie a unei oşti ceea ce clarifică mai bine postura de cuceritor a acestor întemeietori şi voinţa lor de a impune rînduială în noul teritoriu. Faptele lor au intrat în legendă şi deseori a fost pusă la îndoilaă existenţa reală a persoanelor. Aşa cum s-a întîmplat şi cu Negru-Vodă, însă documentele istorice, perseverenţa unor cercetători ai trecutului nostru, între care îl amintim pe regretatul Neagu Djuvara, aduc lumină şi adeveresc evenimente reale, cu mărturii incontestabile.

 Aflăm astfel că numele propriu al lui Negru-Vodă era Thocomer, nume cuman, care înseamnă „fier călit“ şi confirmă apartenenţa sa la acest neam. Cumanii au fost un popor migrator de neam turanic (ca şi avarii, pecinegii, tătarii) ce stăpîneaum atunci de peste 150 de ani Muntenia şi teritorii întinse din Ardeal. Porecla de Negru-Vodă s-ar datora înfăţişării sale mai negrocioase şi faptului că aparţinea ramurii cumanilor negrii, deosebiţi de cumanii albi aşezaţi în sudul Ucrainei. Plecarea spre Muntenia s-a produs pe la anul 1290, dar întemeierea voivodatului s-a realizat mai tîrziu sub conducerea lui Basarab (sau Basarabă), ce era finul lui Thocomer. Evenimentul apare datat la 1310, cînd Basarabă (în limba cumană tată stăpînitor) este consemnat „mare voivod“ ceea ce echivala cu o domnie. Patronimul de Radu, ataşat poreclei Negru-Vodă este un adaus bisericesc şi cronicăresc produs după vreo două secole, din obedienţă faţă de domnitorii cu acest nume: Radu I şi mai cu seamă Radu cel Mare (1495-1508) pentru a le slăvi prin documente descendenţa din Basarabii întemeietori ai Principatului. (prof. Liviu IOANI)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Comunicat de presa

În ediţia tipărită

,,Pesta porcină este o făcătură a guvernantilor“

     Pesta porcină este un alt subiect adus în atenţia românilor în ultima perioadă pentru a le abate atenţia de la evoluţia evenimentelor reale. Peste tot în media se dezbate subiectul, iar în paralel se sacrifică porcii atît din ferme, cît şi din gospodăriile oamenilor. Oamenii se întreabă însă cît de reală este situaţia, dar înclină să creadă că totul este o făcătură pusă la cale de guvernanţi pentru a creşte importurile şi a distruge producţia autohtonă. Şi făgărăşenii sînt în asentimentul marii majorităţi a românilor şi susţin că această campanie de sacrificare a porcilor pe motiv de pestă porcină africană este o făcătură. Făgărăşenii amintesc de gripa aviară care a dus la sacrificarea tuturor păsărilor din ferme şi din gospodăriile oamenilor. Localnicii îşi mai amintesc că primele focare de gripă aviară au fost identificate în Ţara Făgăraşului, iar dezinsecţiile au fost realizate cu apă de ploaie.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 559 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

6.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4273096

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare