Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Tragedie la Şinca Veche
Tragedie la Şinca Veche Email
Luni, 12 Februarie 2018 18:09

 

O tînără mamă şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu Băiatul femeii de numai 8 luni se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti Intervenţa rapidă a pompierilor voluntari din Şinca Veche a făcut ca dezastrul să nu fie şi mai mare


     Nicoleta Alexandra Alexe, o tînără mamă de doar 17 ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu izbucnit în Şinca Veche luni, 5 februarie a.c, în jurul orei 15.00.

 Tînăra s-a ales cu arsuri grave pe 90% din suprafaţa corpului. Ea încercase să aprindă focul în sobă cu benzină, dar din neatenţie a declanşat un incendiu care s-a extins violent şi rapid, flăcările invadînd încăperea. Vecinii au încercat să stingă focul aruncînd găleţi cu apă, însă au renunţat pentru că flăcările erau mult prea puternice. Disperată, Nicoleta şi-a luat bebeluşul de numai opt luni în braţe şi a vrut să sară de la etajul imobilului. Un vecin a reuşit în cele din urmă să intre în locuinţă, a evacuat victimele şi a anunţat evenimentul la Primăria Şinca Veche. La faţa locului au ajuns voluntarii de la Servicul de Situaţii de Urgenţă din Şinca Veche şi apoi pompierii făgărăşeni. ,,Am intervenit imediat, pentru că exista riscul ca focul să se extindă şi în celălalte încăperi. După un timp au ajuns şi colegii de la Făgăraş şi am reuşit să stingem incendiul“, a spus Daniel Goilă, viceprimarul de la Şinca Veche. ,,Cînd am ajuns, victimele erau evacuate, cu arsuri grave şi în stare de şoc. Femeia avea arsuri pe tot corpul, doar încălţămintea nu-i fusese afectată, iar copilul avea arsuri pe faţă şi pe mîini. Victimele au fost preluate de două echipaje medicale şi transporate la Spitalul Judeţean Braşov. Am intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă şi trei echipaje SMURD. Cu ajutorul colegilor de la SVSU Şinca am reuşit lichidarea incendiul în jurul orei 19.30“, a spus mr. Nan Radu, de la Detaşamentul de Pompieri Făgăraş. Din păcate, mama copilului a murit în drum spre spital, iar băiatul, Nicolas Ionuţ, de 8 luni, a fost transportat în stare gravă la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti.

,,Erau în stare de şoc“
 

     ,,Am văzut-o la geam, era cu copilul în braţe, striga după ajutor, a avut să sară de la etaj, era îngrozită. Împreună cu un vecini am încercat să stingem incendiul, am cărat găleţi cu apă, dar nu am reuşit. Nicoleta striga după ajutor şi noi nu puteam stinge incendiul. Vecinul Florin a reuşit să intre în locuinţă şi i-a evacuat. Ea avea arsuri grave pe tot corpul. Hainele i se lipiseră de piele, iar ea se ruga să o dezbrac. Părul, faţa, mîinile erau arse, a murit în chinuri. Şi acum o aud cum striga după ajutor şi încă o visez. Băieţelul a stat la mine în braţe pînă a ajuns echipa de medici, plîngea şi tremura. Era ars grav pe faţă, pe cap şi pe mîini“, a spus Elena Iacob, de 42 de ani, vecină cu Nicoleta. ,,Ne pare rău că nu am fost acasă, poate nu se întîmpla această tragedie. Nicoleta a vrut să aprindă focul şi a turnat benzină pe foc dintr-un bidon. Doar ei doi erau acasă, fiul meu, tatăl copilului, era la muncă şi a aflat de tragedie cînd a ajuns acasă . Încă nu ştim nimic de starea copilului. Sperăm să se facă bine“, a spus bunicul copilului, Daradics Ioan Marcel.

Primăria Şinca Veche se implică
 

     În prima şedinţă de Consiliu Local din luna februarie a.c., aleşii din Şinca Veche vor acorda un ajutor de urgenţă acestei familii. ,,Este trist ce s-a întîmplat şi ne pare rău că au fost victime. Familia Daradics locuieşte în Şinca de peste 20 de ani, iar părinţii primesc ajutor social. O să le achiziţionăm materiale de construcţii, scînduri, mobilier şi ce mai au nevoie. Am trimis o echipă de muncitori cu un tractor şi remorcă pentru a elibera camera respectivă. Am vorbit cu preotul din sat, iar oamenii vor dona bunuri să-i ajutăm“, a spus Victor Bîrlez, primarul comunei Şinca Veche.

Dorm într-o anexă
 

     În urma incendiului, familia Daradics a rămas fără locuinţă şi e nevoită să doarmă într-o anexă. Oamenii au refuzat să fie cazaţi la rude. ,,Aşteptăm ajutor de la primărie şi sperăm să facă reparaţiile necesare cît mai repede. Nu mai avem nimic, geam, uşă, mobilier, haine. Nu avem posibilităţi financiare, doar unul dintre băieţi munceşte şi ne descurcăm foarte greu, iar noi sîntem beneficiari de ajutor social“, a mai spus bunicul copilului, Ioan Daradics.

Intervenţie rapidă
 

     De mai bine de doi ani în comuna Şinca Veche funcţionează Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, care are 40 de membri. Şeful serviciului este Emil Dumitru Mareş. ,,Fac parte din echipa de voluntari şi am realizat cît de important este să intervenim cît mai rapid la incendii. Operatorii de la 112 ne anunţă, iar noi intervenim pe raza comunei. Sîntem foarte bine dotaţi, avem echipamente şi o autospecială dotată cu tot ce este necesar pentru intervenţii“, a mai spus viceprimarul din Şinca Veche. ,,Un astfel de serviciu este util şi necesar în comună. Incendii se produc, iar noi trebuie să acţionăm repede, pentru ca acesta să nu se extindă. În anul 2016 am alocat 200 mii lei din bugetul local pentru construirea unei anexe care deserveşte Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Clădirea a fost construită lîngă primărie, unde am amenajat un garaj şi vestiare cu utilităţile necesare pentru voluntari. Din acelaşi an avem în dotare o autospecială şi echipamentele necesare, acestea fiind donate de pompierii din Stuttgart“ a mai spus primarul, Victor Bîrlez. În fiecare an, pompierii din Stuttgart vin la Şinca Veche şi fac instruire cu voluntarii. Proiectul continuă şi anul acesta, iar în luna martie pompierii din Stuttgart sînt aşteptaţi din nou la Şinca Veche. (Carla TATU)

 

 

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

Făgărăsenii nu vor participa la referendum

 

     Majoritatea făgărăşenilor nu găsesc rostul organizării referendumului din 6-7 octombrie 2018 şi spun că nici nu vor participa. Ei consideră că familia tradiţională este clară şi nu poate fi altfel decît formată prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Făgărăşenii spun că banii cheltuiţi pentru acest demers ar putea ajuta Sănătatea şi Educaţia care sînt uitate de guvernanţi. Mai pun organizarea referendumului şi pe seama unei manipulări grosolane de care abuzează guvernanţii pentru a-şi ascunde incompetenţa, lăcomia, faptele de corupţie şi modificarea acelor legi care să le ascundă dosarele penale. (continuare doar în ediţia tipărită).

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1278 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

Informatii utile

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 778
Număr afişări conţinut : 4310482

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare