Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Neagu Djuvara a plecat la ceruri! Email
Luni, 29 Ianuarie 2018 18:49

 

      Într-un interval de timp destul de scurt românii şi-au luat rămas bun de la două figuri marcante ale istoriei noastre: regele Mihai I şi istoricul Neagu Djuvara. Pe data de 25 ianuarie a.c., inima de mare român a istoricului s-a oprit, şi, odată cu ea, istoria s-a estompat o clipă. Neagu Djuvara a fost una dintre cele mai vii şi mai notabile voci de după Revoluţia din Decembrie 1989. S-a reîntors în România, pe care a iubit-o cu patos, după 45 de ani, vreme în care autorităţile comuniste nu i-au permis să revadă Saga Grădiştenilor. Putem spune, şi pe bună dreptate, că Neagu Djuvara a fost ultimul gentilom al acestei ţări care a părăsit peronul. Trenul spre cer, încărcat de personalităţile ce au plămădit România modernă, i-a cerut şi lui biletul. Vocea lui Neagu Djuvara ne va lipsi multă vreme de acum înainte, din emisiunile dedicate istoriei noastre mai ales.

 Vocea sa rămîne în cărţile sale, tezaur inestimabil de adevăr istoric pentru noi şi generaţiile ce ne vor urma. Personalitate complexă- istoric, filosof, diplomat şi scriitor, Neagu Djuvara a constituit el însuşi o istorie vie, trăită, aducînd în aceşti ani de tranziţie nesfîrşită parfumul interbelic al unei perioade în care România aparţinea culturii occidentale. A fost ultimul aristocrat al României care a părăsit scena temporală, intrînd astfel în spaţiul atemporal, care încununează lupta eroilor. Lăsînd în urmă figurile şterse şi fantomatice ale Hadesului politic post-decembrist, el se îndreaptă precum unul din eroii Iliadei spre Cîmpiile Elizee. Neagu Djuvara s-a născut în vremea întunecată a Primului Război Mondial care a secerat milioane de vieţi, a luptat în cel de-al II-lea Război Mondial şi a rămas cea mai mare parte a vieţii sale departe de ţara pe care o iubea din cauza conjuncturii politice. Personalităţile emblematice ale istoriei noastre părăsesc decorul, dar încă noi, mînaţi de o ignoranţă malefică, nu ne acceptăm istoria aşa cum este ea. Vorbele lui Jean Sevilla sînt concludente în acest sens: ,,Îmi urăsc istoria- pare să spună societatea noastră- însă această istorie este a noastră, şi nu putem trăi urîndu-ne. Dacă manipularea istoriei a existat întotdeauna, fenomenul a căpătat o întorsătură acută şi deosebită în cursul ultimelor decenii. Nu numai că figurile eroice şi momentele de glorie celebrate cîndva au fost îngropate, dar privirea contemporană se focalizează asupra anumitor episoade…De ce atîta ură? De ce această ură de sine?“. Întrebarea este foarte bună, mai ales pentru detractorii mărunţi ai marelui om care a fost Neagu Djuvara. Să ne amintim ce viespar de prostie a scormonit în momentul în care plasa teza unei dinastii cumane la originea Ţării Româneşti! Au început să zbiere daco-paţii şi istoricii de ,,face-book“ iar ignoranţa mugea de durere. Pentru noi, Neagu Djuvara rămîne o lecţie deschisă de istorie, verticalitate şi moralitate.

Născut în cenuşa imperiilor
 

     Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti, în anul 1916, într-o familie de origine aromână care a dat României o pleiadă întreagă de oameni politici, diplomaţi, profesori şi oameni de ştiinţă. Marcel Djuvara, tatăl istoricului, a fost şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în anul 1906 şi era căpitan de Geniu în armata română cînd l-a răpus gripa spaniolă în anul 1918. ,,Mi s-a spus- A murit tatăl tău, gata, acum nu mai am decît o mamă, nu pot să spun că m-a afectat, n-am înţeles! La vîrsta de 2 ani, nu-nţelegi. A, eşti fără tată! Gata! Aşa am început eu viaţa, ca să zic aşa, adică cu impresia că sunt un copil niţel mai altfel decît alţii, n-am decît o mamă, n-am tată!“ spunea scriitorul într-un interviu acordat unei televiziuni. ,,Adevăr, adevărat- cuvintele, ideea sînt omniprezente în scrierea istorică. Cercetătorul de istorie caută neîncetat să cunoască adevărul privitor la o întîmplare din trecut, la o dată, la o faptă, ba şi privitor la unele gînduri pe care vrea să le pătrundă, unele intenţii pe care să le descopere la actorii istoriei. Mai mult chiar, ar avea pretenţia că interpretarea pe care o dă unor mari mişcări, unor ansambluri economice şi sociale, unor tendinţe morale, e şi ea adevărată. Iar amatorul de istorie, cititorul, aşteaptă şi el de la istorie să-i spună ce s-a întîmplat cu adevărat într-un anumit moment din trecut“ scria Neagu Djuvara în lucrarea sa, ,,Există oare istorie adevărată?“. Pe data de 25 octombrie 1917, Neagu Djuvara, în vîrstă de numai un an şi două luni, se afla la Sankt Petersburg într-un moment de răscruce al istoriei cînd state noi se năşteau din cenuşa Imperiului Habsburgic, iar Imperiul Ţarist va avea să fie înlocuit cu un alt imperiu, al fricii, al ,,ciumei roşii“. În acel moment, grupările bolşevice conduse de V.I. Lenin preiau controlul în Rusia prin înlăturarea guvernului Al. Kerenski. Mama sa, Tinca Grădişteanu, care aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni, s-a hotărît să părăsească România aflată sub ocupaţie germană alături de cei doi fii ai ei, Răzvan şi Neagu. Ea urmărea să ajungă în Franţa, prin Rusia. Călătoria nu a fost lipsită de aventuri şi emoţii pentru că au fost reţinuţi pentru o perioadă la Moscova din cauza unei confuzii produse de numele guvernantei elveţiene a familiei care îi însoţea. Aceasta avea numele identic cu acela al unei spioane germane. În cele din urmă, au reuşit să ajungă în Franţa pe o rută destul de interesantă: Finlanda, Suedia şi Anglia. Revenind la marea familie a Grădiştenilor, în secolul al XVII-lea, Bunea Vistoerul Grădişteanu a fost ctitorul mai multor biserici sau mănăstiri, printre care şi viitoarea Mitropolie din Bucureşti, unde a şi fost înmormîntat. ,,În familia Grădişteanu, pînă cînd am apucat eu pe ultimii purtători ai numelui (mama, fratele şi surorile ei, veri şi verişoare mai îndepărtaţi) se păstra tradiţia-sau legenda- că neamul se trăgea din basarabi. Interesant e faptul că aceeaşi credinţă o avea şi o ramură desprinsă din Grădişteni la începutul veacului al XVIII-lea, Bărcăneştii, care nu mai aveau însă ştiinţă de vechea legătură cu Grădiştenii. În iarna 1939/1940, pe cînd lucram cu sîrg la isprăvirea tezei mele de doctorat în drept la Paris, am dat întîmplător, la Biblioteca Academiei Române, peste o corespondenţă dinainte de Primul Război Mondial între tînărul pe atunci Dan Bărcănescu şi vîrstnicul Ştefan Grecianu, cunoscut pentru migăloasele lui cercetări genealogice. Bărcănescu, înmînîndu-i un teanc de documente privitoare la moşia Bărcăneşti, îi cerea părerea asupra unei pretinse coborîri a familiei sale din Basarabi. După studiul amănunţit al documentelor, Grecianu i-a răspuns că n-a găsit în ele nicio legătură în această privinţă; şi că tot ce ştie dînsul din documentele pe care le cunoştea era că primul Bărcănescu atestat la cumpăna secolului al XVII-lea cu secolul al XVIII-lea a fost un Vasile sau papa Mogoşescu Bărcănescu, nepot de fiu al marelui vistier Bunea Grădişteanu. Acesta moştenise şi numele de Mogoşescu de la tatăl său vitreg, vornicul Dumitru Zemţea din Mogoşeşti, care-l şi adoptase, astfel încît pe primul fiu al lui Bunea, Vâlcu, îl găsim numit cînd Grădişteanu, cînd Mogoşescu. Fiul său, Vasile sau papa Mogoşescu, a luat numele de Bărcănescu după o moşie a soţiei sale, Maria Popescu Negoiescu, nepoata de frate a lui Antonie vodă din Popeşti (1669-1672), cu zestre la moşia Bărcăneşti. Negoieştii-Popeşti nu ţineau însă moşia decît de la începutul secolului al XVII-lea, fără vreo legătură cu posesori din veacul anterior, care ar fi fost Basarabii-Craioveşti, amănunt care i-ar fi părut lui Dan Bărcănescu a fi la originea pretenţiei familiei la o origine voivodală. Faptul că se păstrase acea credinţă la două ramuri ale familiei despărţite de veacuri mi-a dat însă de gîndit. Vădit, trebuia căutat în altă direcţie decît căutase Dan Bărcănescu. Cu zeci de ani mai tîrziu, cînd îmi apăruse că nu puteam urca deocamdată pe linie bărbătească mai sus decît bunicul lui Bunea vistierul şi se părea că nici tatăl acestuia din urmă nu deţinuse o dregătorie de rangul întîi şi nu apărea vreo legătură cu Basarabii, inginerul Gheorghe Muşat, neobosit scormonitor de arhive şi vechi hrisoave, mi-a sugerat o cale la care nu gîndiserăm: dat fiind preţul ce-l avea în evul nostru mediu ascendenţa feminină, acea tradiţie ivită la Grădişteni şi păstrată şi în ramura Bărcănescu nu s-ar datora oare amintirii unor coborîri din femei? Se întîmplă, într-adevăr, că mama lui Bunea Grădişteanu, soţia logofătului Vâlcu din Orbeasa, Maria Bărbăteasca, să fi fost, după unele scrieri pe care nu le-am putut însă verifica, să fi fost, zic, o descendentă a lui Vlad vodă Călugărul, fratele vitreg al lui Vlad Ţepeş şi al lui Radu cel Frumos“ mărturisea istoricul Neagu Djuvara într-o lucrare monografică dedicată strămoşilor mamei sale intitulată ,,Ce au fost boierii mari în Ţara Românească?- Saga Grădiştenilor, secolele XVI-XXI)

Studiile
 

     Tradiţia familiei stipula ca vlăstarele să studieze în Franţa, astfel încît Neagu va fi trimis, la vîrsta de 12 ani, să studieze în ţara lui Voltaire. Rămîne legat de România prin vacanţele petrecute la Găeşti. Neagu Djuvara îşi va completa studiile la Paris unde obţine licenţa în litere, în anul 1937; doctoratul în drept- 1940; doctoratul de stat în litere- disciplina Filozofie a Istoriei, în anul 1972 şi o diplomă a Insitutului de Limbi şi Civilizaţii orientale, în anul 1988. Scriitorul simte iubirea în limba franceză pentru că în anul 1937 se va căsători cu France şi vor avea împreună o fiică care se numeşte Domnica.

Războiul, activitatea politică şi exilul
 

     În anul 1941 participă cu regimentul 6 Dorobanţi de gardă ,,Mihai Viteazul“ la campania din Basarabia şi Transnistria unde va lua parte la asedierea şi cucerirea Odesei. Din 3000 de soldaţi au mai rămas în picioare doar 92. Anul 1943 debutează cu intrarea în dipolmaţie, mai exact în Ministerul Român de Externe. În dimineaţa zilei de 23 August 1944, chiar în momentul loviturii de Palat, a fost trimis de către Mihai Antonescu care era vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri condus de Ion Antonescu, la Stockholm, în Suedia, cu misiunea de a-i transmite ambasadorului român de aici că este necesar să fie reluate negocierile privind ieşirea României din război cu ambasadoarea sovietică Alexandra Kollantai. Evenimentele de la Bucureşti au anulat însă direcţia iniţială a misiunii sale. În vremea guvernului Sănătescu, Neagu Djuvara a fost trimis ca secretar de legaţie la Stockholm unde rămîne pînă în toamna anului 1947. Pe data de 20 septembrie 1947 se îndreaptă cu trenul spre Paris, ruta normală a întoarcerii în România. A fost chemat din delegaţie înapoi, la Bucureşti. La Paris însă primeşte mesajul mamei sale care îl sfătuia să nu se mai întoarcă în ţară. De aici înainte va urma un exil de 45 de ani, timp în care a activat în sînul diasporei româneşti, mai ales în cadrul ,,Comitetului de asistenţă pentru românii refugiaţi“, la Radio Europa Liberă, în cadrul Fundaţiei ,,Carol I“, ,,Casa Românească“ etc. În perioada 1961-1984 a fost delegat în Africa de Sud din partea Franţei, în calitate de consilier diplomatic şi juridic la Ministerul de Externe al republicii Niger, care obţinuse de curînd Independenţa. A întreprins călătorii diplomatice în Africa, Europa şi America.

Neagu Djuvara, un român adevărat
 

     În anul 1990 revine în pămîntul patriei după care a tînjit vreme de 45 de ani unde a fost profesor asociat al Universităţii din Bucureşti între anii 1991-1997. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie din Iaşi - ,,A.D. Xenopol“ şi al Institutului de Istorie ,,Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Era ca un magnet pentru studenţii de la diferitele discipline. Theodor Pleologu, fost ministru al Culturii, şi-l aminteşte pe Neagu Djuvara astfel: ,,O prezenţă fermecătoare, un gentleman. Era un om din generaţia tatălui meu. A şi refuzat să obţină cetăţenia franceză. A fost un om prea legat de ţară, un patriot aşa cum cei din generaţia lor încă mai erau“. A fost unul dintre intelectualii de viţă boierească care şi-au trăit dragostea pentru România ancoraţi mai ales în adevărul istoric. ,,de două veacuri, istoriografia noastră e obsedată de ,,continuitate“, deci de permanenţă, de imobilitate; e o viziune strîmtă şi statică. Or, ceea ce a dat naştere Europei noi, cea de după Imperiul Roman, a fost Istoria în mişcare, au fost valurile succesive care, pornite din adîncul Asiei, i-au împins rînd pe rînd pe huni, care au pus în mişcare popoarele germanice, acestea, la rîndul lor, i-au împins pe slavi, iar în urmă au venit celelalte mari valuri tiranice, avarii, bulgarii, maghiarii, pecenegii, uzii, cumanii…Voivodatele româneşti sînt rezultatul indirect al ultimului val, cel cuman, lovit şi alungat, la rîndul lui, de valul mongol din 1241. Cînd încercăm să înţelegem geneza tuturor noilor state din Europa medievală- tocmai din acest punct de vedere, al barbarilor migratori, trebuie să privim, nu din perspectiva vechilor populaţii sedentare!“ spunea istoricul Neagu Djuvara în ,,Thocomerius- Negru Vodă, Un voievod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti“. Neagu Djuvara a fost un român autentic, de viţă boierească şi, totodată, un om al civilizaţiei europene. ,,…Astfel, printr-o simultaneitate care nu este o simplă întîmplare, din momentul cînd românii din vest şi din nord intră sub înrîurirea austriacă, deci occidentală, imperiul asiatic al otomanilor îşi accentuează în mod dramatic stăpînirea asupra Munteniei şi Moldovei. Pe la 1800, românii de dincoace de Carpaţi, deşi îi leagă atîtea, trăiesc în două lumi diferite. Dar, lăsînd la o parte istoria şi viaţa cotidiană a transilvănenilor, vom vedea totuşi, mai departe, rolul capital pe care mulţi dintre ei îl vor juca în secolul al XIX-lea în deşteparea naţională a românilor din Principate“ spunea el într-o altă lucrare istoriografică ,,Între Occident şi Orient, Ţările române la începutul epocii moderne“. Neagu Djuvara se îndreaptă spre tărîmul virtuoşilor dar cuvintele sale vii rămîn multă vreme de aici înainte.
(Ştefan BOTORAN)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 620 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

10.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4207473

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare