Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Prima pagină
,,Te împuşc, banditule!! Email
Luni, 29 Ianuarie 2018 18:08

 

Drama trăită de învăţătorul Olimpiu Borzea din Viştea de Jos în celula morţii cu pistolul lipit de frunte
     Despre luptătorii din Munţii Făgăraşului a început să se vorbească din 1950 în toată Ţara Făgăraşului. Se ştia de luptele acestora cu securitatea şi de arestarea celor care le ofereau sprijin.

 Punctul culminant al existenţei luptătorilor în munţi a fost în august 1952 când şi-au făcut apariţia la Cabana Bâlea. În acea perioadă oamenii vorbeau cu multă simpatie despre faptele şi atitudinea tinerilor lupători în faţa comuniştilor. I-au numit partizani şi îi ajutau pe ascuns fiecare dum puteau. În anii 1955 şi 1957 s-au petrecut majoritatea arestărilor urmate de încarcerări şi execuţii În decursul a cîtorva luni din 1957, iulie-septembrie, trei loturi de făgărăşeni au ajuns în arest, iar prin pseudoprocese toţi au primit condamnări cu execuţie sau de muncă silnică pe viaţă sau 25 de ani de închisoare. Legătura lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cu luptătorii din munţi conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu a început la sfârşitul lunii august 1952 cu toate că lupta împotriva comunismului a început pentru Olimpiu Borzea încă din anii de liceu. Un amplu interviu cu Olimpiu Borzea a fost realizat de Lucia Baki şi publicat în volumul III din seria ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” din care redăm cîteva fragmente în acest serial.
 

Întîlnirile de la Viştişoara
 

     „Prin 25-26 august 1952 cumnatul meu, studentul Ioan V. Bucelea din Viştea de Sus mijloceşte întâlnirea mea cu Remus Sofonea şi Ion Ilioiu. (N.R. Remus Sofonea, poreclă Brâncoveanu, era elev la Radu Negru şi era din Drăguş). Am fixat ca zi de întâlnire 31 august după ora 22.00, în locul numit „Lăzuleţul“ de la liziera grădinii noastre din Viştişoara. La data şi ora fixată am fost prezenţi la locul respectiv Remus Sofonea, Ion Ilioiu, Ioan Bucelea şi eu. Toţ eram înarmaţi. Cu Remus Sofonea mă cunoşteam încă din 1947 şi eram informat de preotul Dumitru Ghindea din Drăguş de rezistenţa organizată din Ţara Făgăraşului. Băieţii ne-au prezentat situaţia lor după apariţia de la Cabana Bâlea şi ne-au cerut să-i ajutăm. Am acceptat să le oferim sprijin şi prin urmare am stabilit în amănunt ceea ce trebuia să facem. Ca primă urgenţă era aprovizionare a şi pregătirea pentru iarnă. Ne-au dat şi ei nişte bani pentru a cumpăra porumb şi grâu. De la început le-am cerut ca numele nostru să nu fie cunoscut de nici unul din grupul lor, iar la întâlnirile cu noi să nu vină decât ei doi sau câte unul din ei. Au fost de acord. Primul transport cu alimente l-am făcut cu vărul meu Vasile D. Cârje din Viştea de Jos la începutul lui octombrie. În acea perioadă s-a desfăşurat la Făgăraş consfătuirea cadrelor didactice din Raionul Făgăraş, prilej cu care am avut ocazia să mă informez despre imaginea luptătorilor în zonă, după episodul Cabana Bâlea. Atunci profesorul Remus Budac mi-a povestit amănunţit ce s-a întâmplat la Cabana Bâlea. În data de 26 octombrie 1952, de sărbătoarea Sfântului Dumitru, am avut o nouă întâlnire la Viştişoara, la grădină. Cu mine era şi vărul meu Gheorghe Anton Borzea care ulterior m-a însoţit aproape la toate întrevederile cu Remus Sofonea şi Ion Ilioiu. Atunci le-am dat: medicamente, ciorapi, cărţi şi o busolă. În data de 8 noimebrie ne-am întâlnit din nou, când le-am dus medicamente şi alimente şi am fixat ca loc pentru corespondenţă „Lăzuleţ“, lângă un brad la Viştişoara. În data de 6 decembrie mă aşteptam ca în cutiuţa metalică să găsesc un bilet de la ei pentru că îi informasem de prezenţa în număr mare a miliţienilor şi a securiştilor care patrulau zilnic în zonă, mai ales în Sâmbăta de Sus, Valea Sâmbetei şi la liziera pădurii Viştişoara - Viştea Mare. La ultima întâlnire i-am rugat să-i spună lui Vasile Sofonea din Drăguş (al Lascului) toate noutăţile întrucât cu acesta mă întâlneam zilnic. În vacanţa de Crăciun şi în cursul lunii ianuarie 1953 am organizat Reţeaua de Sprijin Viştea. La început am fost eu, doctoul Lucian Stanciu, fraţii Ion şi Vasile Bucelea şi Gheorghe Anton Borzea. În luna mai 1953 a fost o nouă întâlnire la Viştişoara când am fixat noi locuri pentru corespondenţă precum: drumurile Vişea de Jos - Drăguş, Drăguş - Viştea de Sus, Viştea de Sus - Viştişoara şi pe şoseaua spre Olteţ. Pentru corespondenţă am folosit tot cutii metalice. Eu mergeam aproape în fiecare zi cu bicicleta pe ruta: Viştea de Jos - Drăguş - Viştea de Sus - Viştea de Jos. Căutam semnele de avizare (o cioplitură pe un stâlp, pe o plută sau pe bara podului din Valea Hotarului). Dacă era un semn căutam cutiuţa metalică la locul stabilit, dacă nu plecam mai departe” a relatat Olimpiu Borzea.
 

Trădarea lui Ioan Grovu a început în 1953
 

     ,, În luna iunie 1953 m-am întâlnit întâmplător la Făgăraş cu profesorul Ioan Grovu, directorul şcolii din Sâmbăta de Sus. Mi-a spus că a avut legături cu cei din munţi prin Ilioiu şi Sofonea şi că are să le spună ceva foarte important. I-am anunţat pe Remus şi pe Ilioiu şi am fixat o întâlnire cu ei pe drumul Drăguşului la ora 22.00. I-am comunicat profesorului Grovu şi acesta a venit la Viştea cu căruţa lui şi cu un sac de grâu. La ora fixată am plecat împreună la locul întâlnirii. Remus şi Ilioiu au plecat să discute cu Grovu problemele lor, iar eu cu ceilalţi doi camarazi care au venit la întâlnire am rămas la căruţă şi le-am dat sacul de grâu. La această întâlnire a venit şi Gavrilă care dorea o întrevedere cu Ionel Cristian. Atunci s-a fixat şi locul respectivei întâlniri. În aceeaşi perioadă m-am mai întâlnit odată cu ei însoţit fiind de Gheorghe Anton Borzea când i-am anunţat despre grupul de paraşutaţi în nordul Ardealului. În octombrie 1953 profesorul Grovu m-a căutat la şcoala la Drăguş. Acesta mi-a explicat de legătura lui şi a doctorului Nicolae Burlacu cu paraşutiştii conduşi de Mare Sabin. În luna noiembrie 1953 le-am comunicat celor din munţi cele spuse de Grovu şi le-am dat ziarul cu ştirea despre parasutişti. Începând cu 1954 am avut un mijloc sigur de deplasare şi anume un cal şi o căruţă care mi-a uşurat îndeplinirea misiunilor pe care le aveam. În septembrie 1954 Remus Sofonea a venit singur la întâlnirea cu mine. Ion Ilioiu căzuse în luptă şi era rănit. Ioan Grovu şi dr. Nicolae Burlacu urmau să se intereseze despre posibilităţile de a pleca din ţară pentru luptători. În Făgăraş şi Sâmbăta de Sus au fost arătate fotografii cu Ion Ilioiu la morgă, un trucaj josnic al securităţii pentru că în realitate Ilioiu era doar rănit. În octombrie 1954 Remus Sofonea a venit la întâlnire cu Ghiţă Haşu. Au stat la mine, la Viştişoara, două zile Ghiţă şi o săptămână Remus. În 25 octombrie Ion Grovu ne-a anunţat că dr. Nicolae Burlacu a fost arestat. Tot în luna octombrie Remus Sofonea şi Ghiţă Haşu au acţionat la Viştea cînd se desfăşura înscrierea în întovărăşire. În noimebrie 1954 am stat cu Remus la Viştişoara. Era foarte abătut. Mi-a lăsat caietul lui cu însemnări şi mai multe obiecte din os făcute de ei în munţi. La puţin timp Remus avea să fie rănit la picior şi apoi să se sinucidă la mine în casă, în Viştea de Jos“ povesteste Olimpiu Borzea.
 

Arestat în două rînduri
 

     Timp de 3 ani a fost suspectat de comunişti, dar niciodată nu s-a putut dovedi că lucrează pentru luptătorii din munţi. În luna martie 1955 Olimpiu Borzea a fost pentru prima oară arestat. Fiind inspector şcolar, a fost trimis în inspecţie la Ţânţari. În drum spre această localitate, în dealul Perşanilor, a fost răpit şi dus la securitatea din Braşov. A fost anchetat de colonelul Gheorghe Crăciun. Aici a stat în celulă cu Mircea Crăciunescu. După două zile de anchetă a fost lăsat să meargă să-şi continue ancheta. Întors acasă l-a anunţat pe profesorul Remus Budac din Cârţa de cele întâmplate, rugându-l să comunice lui Ioan Gavrilă că „Viştea a căzut“. Totodată, luptătorii din munţi au fost atenţionaţi să fie prudenţi şi să evite pe cât posibil zona Viştea. La 8 octombrie 1955 a fost arestat pentru a doua oară. Era perioada în care se punea în aplicare plecarea în Grecia a luptătorilor. Olimpiu Borzea se afla pe drumul dintre Bucureşti şi Giurgiu în momentul în care a fost arestat. Timp de două săptămâni a fost anchetat la Ministerul de Interne după care a fost transferat la Securitatea din Braşov. Aici, căpitanul Deitel, colonelul Moiş, căpitanul Alexandrescu, căpitanul Ivan şi şeful de arest Ioska Toth l-au terorizat psihic timp de 1 an şi zece luni în anchete continue. În perioada 15 - 20 iulie 1957, alături de ceilalţi componenţi ai lotului I, a fost judecat la Sibiu de către Tribunalul Militar Cluj. Olimpiu Borzea a fost condamnat la moarte pentru: complicitate la crimă de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a RPR, complicitate la crimă de acte de teroare şi constituire de bande în scop terorist şi delictul de deţinere ilegală de arme. În sentinţa nr. 136/15 iulie 1957 reprezentanţii tribunalului l-au caracterizat ca fiind un element pervers şi duşman de moarte al regimului. Încarcerat la închisoarea Uranus din Bucureşti, Olimpiu Borzea a făcut recurs, care a fost însă respins, după care a cerut graţierea. Timp de şase luni a fost ţinut cu lanţuri la mâini şi la picioare şi anchetat. La sfârşitul lunii noiembrie Olimpiu Borzea a trăit cele mai cumplite momente din viaţa lui. Urma executarea sentinţei, adică împuşcarea.
 

Celula morţii
 

     „M-au băgat într-o celulă îngustă, cât o cabină de telefon, în care era doar un scaun. Pereţii erau stropiţi cu sânge şi aveau urme de gloanţe. În faţă, în dreptul capului, era un suport cu un pistol. În câteva secunde, care mi s-au părut ore, prin faţa ochilor mi s-a derulat întreaga viaţă, cu toate bucuriile ei, cu toate tristeţile ei şi mi-am dat seama ce va urma. Voi fi împuşcat. Auzeam în continuu vocile dragi ale familiei, care parcă îmi spuneau: stai liniştit, totul va fi bine. Ştiam că familia este alături de mine şi acest lucru îmi da speranţa că voi trăi. Aşa cum credinţa m-a ajutat să rezist terorii din anchete eram sigur că şi acum Dumnezeu mă va salva. De la un timp m-a învăluit o putere venită de undeva care mi-a impus un sentiment de tărie şi siguranţă. Parcă vorbeam cu acel pistol care mă ameninţa:
- Te împuşc, spunea el!
- Credinţa mea mă va salva de la moarte, am spus eu.
- Nu vezi că nu mai ai nicio şansă să scapi?
- Copiii şi soţia mă aşteaptă de ani de zile şi le sunt singurul sprijin. Nu am făcut nimic rau pentru care să plătesc cu preţul vieţii.
Mi-a întrerupt dialogul o discuţie telefonică a comandantului închisorii, a cărui voce răzbătea până în celula în care mă aflam eu: Da, este Olimpiu Borzea. Executăm ordinul acum.
Nu puteam decât să-i dau dreptate pistolului că clipele mele de viaţă s-au sfârşit. În acel moment cineva a şi reglat pistolul în dreptul capului meu. Am simţit atunci cum pereţii încăperii s-au apropiat unul de celălalt, iar denivelarea din uşă, care ajungea până la pieptul meu m-a imobilizat. Au urmat câteva minute de aşteptare, minute pline de tensiune. Cu puţinele puteri pe care le mai aveam încercam să mă reculeg pentru a putea muri cu demnitate în faţa lor. Am auzit mişcare şi uşa camerei de execuţie s-a deschis. Ieşi afară, banditule! Era comandantul închisorii care cu gesturi dure şi foarte nervos m-a împins în încăperea de vis-á-vis. Mă aflam într-o altă sală de execuţie. În faţa mea erau două grupuri de soldaţi cu baionete la armă care aşteptau doar un semn de la comandantul lor pentru a-şi face datoria. Treci în faţa plutonului de execuţie, banditule, a răcnit comandantul. Abia târându-mi picioarele legate în lanţuri, am încercat să ajung la locul indicat. Ia poziţia de drepţi, banditule! M-am conformat. Îi citeam pe faţa desfigurată de ură că abia aştepta să mă execute. Nu mi-a rămas decât să mă gândesc la familia mea şi să îl rog pe Dumnezeu să mă întărească. Am apucat doar să zic în gând „Doamne ajută-mă“ şi am auzit aceeaşi voce: Se comută pedeapsa cu moartea la muncă silnică pe viaţă. Era ora 13.25. O linişte adâncă m-a cuprins şi i-m simţit lângă mine pe toţi cei dragi de acasă. Puteam să îi ating, erau toţi prezenţi: părinţi, copii şi soţie. Nu-mi venea să cred că Dumnezeu mi-a oferit această şansă. După atâţia ani era prima dată când îmi vedeam întreaga familie. A fost inexplicabil. Şi acum, după atâţia ani (n.a. 1997) sunt convins că totul a fost real. Dumnezeu mi i-a adus lângă mine, să-i văd, să-i ating şi să mă ajute.“ relata Olimpiu Borzea.

Jilava, Aiud…timp de 9 ani
 

     Olimpiu Borzea a fost transferat apoi la Jilava unde a rămas timp de 7 luni. Închisoarea era renumită pentru cruzimea gardienilor şi condiţiile încarcerării. Aici, eroul a trăit alte zile de coşmar. În iulie 1958 Olimpiu Borzea a fost mutat în lanţuri şi cu pază dublă la Aiud. Comandantul acestei închisori era atunci un evreu numit Koler. În temniţa din Aiud, Olimpiu Borzea s-a îmbolnăvit de TBC. Din zi în zi starea sănătăţii lui se agrava. Tuşea încontinu şi scuipa sânge. După zile de suferinţă a fost dus la spitalul închisorii. Chiar dacă nu primea tratamentul necesar, era mai bine decât în celulă. Această situaţie a durat până când comandant al închisorii a fost numit temutul colonel Gheorghe Crăciun. Prima măsura pe care Crăciun a luat-o a fost să transforme capela religioasă din incinta închisorii în celulă, pentru izolarea deţinutilor. „Era luna noiembrie. Afară era deja foarte frig. M-a aruncat într-o celulă de 3X1,5 metri. Pe jos era apă amestecată cu motorină. Încăperea avea un geam mare fără sticlă, o sobă ca decor şi o tinetă fără capac. Am primit o pătură abia la miezul nopţii. Simţeam cum îmi intră frigul în oase. Din cauza apei stăteam numai în picioare. A doua zi dimineaţa pătura mi-a fost luată. În acest regim m-au ţinut săptămîni în şir” a relatat eroul. Olimpiu Borzea s-a îmbolnăvit de TBC pulmonar, TBC osos, TBC ganglionar, Zona Zoster, hepatită, afecţiuni renale care l-au urmărit toată viaţa. „Când am avut Zona Zoster nu m-am putut îmbrăca timp de 6 săptămâni. A fost cumplit. Deasupra sternului s-a colectat o pungă de puroi cât un cap de copil. După mai mult timp am fost operat şi au fost extrase de acolo 1,5 kg de puroi. Credeam că nu mai scap cu viaţă“ îşi aminteşte Olimpiu Borzea. Tot ceea ce a îndurat în închisoare, psihic şi fizic, parcă n-au mai contat în momentul în care l-au anunţat că va fi eliberat.
 

Eliberarea şi întâlnirea cu cei dragi
 

     „Era în august 1964. Detinuţii discutau că s-a dat un decret prin care vom fi eliberaţi. Cu toţii aşteptam să fim anunţaţi că putem pleca acasă. De câte ori apărea un gardian printre noi îi urmăream fiecare gest, fiecare cuvânt. Într-o zi mi-am auzit numele strigat. Eram în sfârşit pe lista celor care plecau acasă. Trăiam şi puteam fi liber. A fost ceea mai frumoasă zi din ultimii 9 ani. Am plecat spre Viştea. În gară m-a aşteptat tot satul. Am trăit alte emoţii, dar de data aceasta, lacrimile erau de fericire. Erau acolo părinţii, soţia, copiii, vecinii şi toţi apropiaţii mei. Toţi erau curioşi să afle prin ce am trecut şi câte am suferit. După ce am coborât din tren toată lumea vorbea, întreba şi toţi aşteptau răspunsuri. Ne-am îmbrăţişat şi am plâns împreună. De mine s-a apropiat o fetiţă, care m-a privit îndelung nedumerită. Apoi s-a întors spre soţia mea şi a întrebat-o: - Acesta este tăticul meu? Abia atunci mi-am dat seama că fetiţa era fiica mea. Lacrimile mi-au inundat obrazul. Am încercat să o iau în braţe, dar puterile îmi erau epuizate. Eram multumit că sunt în viaţă şi că îmi revăd copiii. Am povestit cu lux de amănunte cruzimile la care s-au dedat comuniştii şi securiştii. Soţia mi-a relatat tot ceea ce a îndurat în lipsa mea, cum a crescut copiii şi cum a întreţinut gospodăria. Aveam să aflu că şi cei de acasă au avut de îndurat orori la fel de mari, daca nu mai mari decât noi cei care am fost închişi“ povestea Olimpiu Borzea. După eliberare, a fost internat timp de 2 ani în sanatoriile de la Timişul de Sus, Avrig şi la Spitalul Mârzescu pentru tratament TBC. A încercat să-şi găsească un loc de muncă în învăţământ, dar de fiecare dată a fost refuzat. Prigoana comunistă continua şi în aşa-zisa libertate. S-a angajat ca muncitor necalificat, la început ca preparator fito unde lucra cu substante toxice, mediu care i-a reactivat boala de plamâni. În timp a reuşit să ocupe un loc de munca apropiat studiilor, dar dupa nici două luni un anume Pandrea, comunist, l-a întrebat: „- Ce cauti, banditule, aici?“ A fost dat afară şi la puţin timp, în 1967 s-a pensionat de boală. În pensie fiind nu a fost scutit de un regim cu anchete, confiscări şi urmăriri permanente din partea securităţii. Ultima descindere a securităţii la domiciliul lui Olimpiu Borzea a avut loc în toamna anului 1989. În fiecare an a participat la comemorarea de la Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu unde vorbea în numele camarazilor săi ucişi în lupta anticomunistă. Pînă în august 2005 cînd a plecat pentru totdeauna la ei. Olimpiu Borzea este înmormîntat în cimitirul satului Viştea de Jos.
(Lucia BAKI- fragmente din vol III, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc)

 

 

Comments
Comentariu nou Cautare
soneriu savu   |30-01-2018 00:12:19
Frumoasa fotografie, tatal meu era prezent mereu acolo,
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Comunicat de presa

În ediţia tipărită

,,Pesta porcină este o făcătură a guvernantilor“

     Pesta porcină este un alt subiect adus în atenţia românilor în ultima perioadă pentru a le abate atenţia de la evoluţia evenimentelor reale. Peste tot în media se dezbate subiectul, iar în paralel se sacrifică porcii atît din ferme, cît şi din gospodăriile oamenilor. Oamenii se întreabă însă cît de reală este situaţia, dar înclină să creadă că totul este o făcătură pusă la cale de guvernanţi pentru a creşte importurile şi a distruge producţia autohtonă. Şi făgărăşenii sînt în asentimentul marii majorităţi a românilor şi susţin că această campanie de sacrificare a porcilor pe motiv de pestă porcină africană este o făcătură. Făgărăşenii amintesc de gripa aviară care a dus la sacrificarea tuturor păsărilor din ferme şi din gospodăriile oamenilor. Localnicii îşi mai amintesc că primele focare de gripă aviară au fost identificate în Ţara Făgăraşului, iar dezinsecţiile au fost realizate cu apă de ploaie.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1207 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4275548

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare