Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
,,Vrem ca anul 2018 să aducă linişte în ţară” Email
Luni, 18 Decembrie 2017 17:37

 

Spun făgărăşenii care îi critică pe guvernanţi pentru sărăcia în care trăiesc românii şi pentru scandalurile iscate pe tot parcursul anului 2017

 

     Deşi guvernanţii anunţă că România a avut cea mai mare creştere economică din ultimii ani şi se laudă că la nivel european sîntem cei mai buni, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa. O spun făgărăşenii care consideră că 2017 a fost un an foarte greu. Oamenii se plîng de scumpirile în lanţ pentru care veniturile de care dispun nu sînt suficiente. Unii dintre făgărăşeni spun că vor pleca din ţară în căutarea unei vieţi decente şi lipsite de grija zilei de mîine, alţii încearcă să supravieţuiască chibzuindu-şi puţinii bani pe care-i obţin lunar, dar fac faţă cu greu facturilor. Sînt însă şi pensionari făgărăşeni care se declară mulţumiţi cu pensiile şi spun că se descurcă, singura lor pretenţie fiind o stare bună a sănătăţii. Majoritatea făgărăşenilor au criticat clasa politică din ţară despre care spun că îşi face doar interesul fără să se gîndească la români. În ceea ce priveşte anul 2018, făgărăşenii se gîndesc la traiul zilnic nesperînd la o îmbunătăţirea a situaţiei. Toţi îşi doresc însă linişte în România. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu făgărăşenii, iar o parte dintre opiniile lor sînt redate în materialul următor.

Elena T., 35 de ani, contabil, Făgăraş
,,A fost un an greu cu multe evenimente negative şi multe scumpiri. În 2018 voi pleca din ţară, cu 2.000 lei nu poţi supravieţui. M-am săturat să văd măgăriile de la noi din ţară. Regret că am ajuns să părăsim ţara să putem trăi mai bine"

Gheiţan Aurelia 70 ani, pensionară, Făgăraş
,,A fost un an greu, cu o pensie de 520 lei este foarte greu. Nu ştiu ce factură să plătesc pentru a rămîne şi cu cîţiva bani. Muncesc cu ziua să putem supravieţui. Am un băiat care a avut un accident şi nu mai poate merge, iar pensia de boală a pierdut-o pentru că nu ne-am dus la comisia medicală de la Braşov. Avea 33 de lei, cum să supravieţuiască cu suma aceasta?"

 



     


T.Viorica, 62 ani, pensionarş, Făgăraş
,,A fost un an bun cu multe împliniri, sper ca şi anul viitor să fie la fel. Pentru mine, cel mai important lucru este sănătatea, dacă avem sănătate totul este bine"

Mîrzacovsci Gheorghe, 64 ani, Făgăraş
,,Anul 2017 a fost un an bun cu multe împliniri şi realizări din partea familiei. Nu ne putem plînge, pensiile sînt bune şi ne descurcăm bine. Pentru 2018 îmi doresc pace în ţară şi în lume"

Ciocan Ioan, 63 ani, pensioanar, Hîrseni
,,Vreau să fie mai bine, să trăim decent. Pensiile nu ne mai ajung, s-au scumpit utilităţile, benzina şi medicamentele. Este foarte greu, guvernanţii ne-au băgat într-o gaură din care nu cred că vom mai ieşi curînd. Legile le fac doar în favoarea lor şi nu văd ce se întîmplă în ţară. Oamenii au ieşit în stradă, dar degeaba. 2018 cred că va fi le fel, nimic nu se va schimba"

Moraru Nicolae, 67 ani, pensionar, Făgăraş
,,În 2016 a început investiţia la reţelele de apă - canal. Am construit o casă pe strada Cînepii nr. 63, dar nu am reţea de apă şi canal. De 5 ani plătesc taxe şi impozite locale, dar eu nu mă pot muta pentru că nu am reţea de apă - canal. Mănduc, mi-a promis că se va rezolva problema, acum am fost în audienţă la primar, dar nu am reuşit să vorbesc cu dînsul să-mi rezolve problema"

Eugenia, 71 ani, pensionară, Făgăraş
,,Bine, rău cum a fost, a trecut. Pentru 2018 îmi doresc sănătate şi pace în ţară. Nu mai urmăresc posturile TV politice pentru că îmi strică ziua"

Brînzea Ilie, 69 ani, pensionar, Făgăraş
,,A fost un an agitat din punct de vedere politic, sper ca în 2018 să fie un an mai bun. Politicienii trebuie să fie mai serioşi să nu mai facă circ, să rîdă toată lumea" 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,Amenzile mari ar stopa fenomenul“

 

    Toate rîurile şi pîraiele care străbat Ţara Făgăraşului au devenit gropi de gunoi pentru localnicii lipsiţi de bun simţ. Este un fenomen care, pe zi ce trece, ia amploare. Pet-uri, buşteni, obiecte de mobilier, haine, materiale de construcţii, dejecţii de la WC, animale moarte sînt gunoaiele colectate de Olt şi depuse la barajele construite pe cursul lui. Astfel de deşeuri pot fi văzute şi pe rîurile de munte care se varsă în Olt. Persoanele care aruncă la întîmplare aceste mizerii nu par deranjate de gestul lor şi consideră că este normal cum procedează. Iar dacă li se face observaţie, recurg la violenţă.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1026 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

FaceBook

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 766
Număr afişări conţinut : 4259970

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare