Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Micii artişti, la Academia Română din Roma
Micii artişti, la Academia Română din Roma Email
Luni, 04 Decembrie 2017 18:51

 

Elevii români care învaţă în şcolile din Italia au sărbătorit Ziua Naţională  Elevii profesoarei Angela Nicoară au format grupul ,,Monitorul de Ladispoli” la concursul ,,Cunoaşte România”
 
      Impunătoarea clădire a Academiei Române din Roma a găzduit, din nou, elevii români care învaţă în şcolile din Italia şi care frecventează cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR). Sîmbătă, 25 noiembrie 2017, a fost sărbătorită  Ziua Naţională a României 

de către românii rezidenţi în peninsulă prin  intermediul elevilor  şi al profesoarelor LCCR. La Academia Română din Roma s-a simţit româneşte. O amplă manifestaţie a fost organizată în sala culturală a Academiei cu concursuri în care s-au întrecut sute de elevi români care învaţă în şcolile din Italia şi care de zece ani frecventează cursurile LCCR.  Concursul tematic ,,Cunoaşte România” a fost organizat pentru prima dată la Roma şi Torino, dar s-a aflat la a cincea ediţie în Spania.  Elevii LCCR au impresionat juriul desemnat pentru a premia cele mai bune lucrări, dar, la final, toţi concurenţii au fost răsplătiţi cu diplome şi premii. ,,La Roma, proiectul a fost organizat pentru prima dată şi am folosit regulamentul colegilor din Spania. M-am ocupat personal de organizare şi am găsit, ca de fiecare dată, deschidere la Academia Română din Roma, la directorul instituţiei, profesorul universitar, dr. Rudolf Dinu. În două săptămîni manifestarea a prins contur, profesorii LCCR şi-au prezentat echipele, părinţii au participat în număr mare. Am avut şi sponsori, Luciana Luduşan- Catering Roma, Liviu Grama- Cofetăria românească la Roma,  care ne-au delectat cu produse româneşti. Din partea Ambasadei României la Roma a participat  George Miloşan, ministru delegat, care a prezentat cuvîntul ambasadorului George Bologan. Reuşita evenimentului ne dă curaj pentru organizarea ediţiei a II-a” a spus prof. Angela Nicoară, organizatoarea manifestării.  

 
Concurs de Ziua Naţională
 

     De zece ani, elevii români învaţă limba natală în şcolile din regiunile Lazio, Marche, Umbria din Italia prin cursurile predate de profesori români. Coordonatorii cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) sînt profesoarele: Angela Nicoară, Carmen Bălan, Cătălina Birdea, Claudia Rojog, Doina Răducioi, Gabriela Lungu, Gina Dumitriu, Ileana Lucia Pop, Manuela Ghiurcă, Nina Toma,  Silvia Păun, Simona Vasile, Valentina Popa. Fiecare eveniment naţional este marcat la cursurile LCCR, dar concursul tematic ,,Cunoaşte România” a fost dedicat Zilei Naţionale. Prezentatorii activităţii au fost aleşi tot din rîndul elevilor: Gabriela Chelaru, Ladispoli şi Ursaciuc Sebastian, Roma. Au concurat nouă grupe de cîte 4 elevi, fiecare avînd denumiri distincte,  Ad-hoc, ALMA, Cireşarii, Floare de colţ, Inimi de Români, Laleaua Roşie, Monitorul de Ladispoli, Moştenitorii şi Temerarii. Secţiunile concursului au fost: ,,Cunoaşte România!”,  activităţi complementare de creaţie ,,Cu gîndul la România” şi momente artistice sub titulatura ,,România te iubim!”  ,,Elevii români de la Şcoala din Ladispoli sînt obişnuiţi cu evenimentele   şi cu serbările pe care le organizăm peste an. Sînt adevăraţi artişi, iubesc cultura românească şi sînt încîntaţi să prezinte obiceiurile şi tradiţiile noastre. Am format echipa ,,Monitorul de Ladispoli” folosind numele ziarului pe care îl edităm împreună din 2004” a spus profesoara Angela Nicoară. 
  
Premii pentru cei mai buni
 

     S-au întrecut la secţiunea de Activităţi complementare elevii din 30 de şcoli italiene care au prezentat lucrări artistice, plastice, video şi de recitare. Lucrările concurenţilor au fost evaluate de o comisia special  formată din Ana Maria David, consilier diplomatic la Ambasada României la Roma, preşedinte de onoare, Ilie Ursachi-profesor LCCR, preşedinte,  Valeriu  Barbu, scriitor în cadrul Cenaclului de la Roma, secretar. Toţi elevii participanţi la concurs au fost recompensaţi cu premii, diplome şi cu cîte o carte de lectură românească. Deşi departajarea a fost dificilă, juriul a reuşit să premieze cele mai bune prestaţii. Premiul I a fost atribuit grupului ALMA, premiul II  grupul ,,Cireşarii” de la şcolile din Viterbo,  iar Premiul 3   grupul ,,Temerarii” de la Roma. Premiile Speciale le-au cîştigat: pictura în ulei a elevului Vîja Andrei,  recitalul de poezie al elevului Duduman Dănuţ Andrei, filmul ,,Pupăza din tei” şi  teatrul scurt ,,Căldură mare”.  ,,Evenimentul organizat la Academia Română din Roma, un loc cu multă încărcătură istorică, a fost de un real succes. Concursul tematic LCCR ,,Cunoaşte România!”proiecteaza atenţia tuturor participanţilor şi organizatorilor spre pregătirea celei de a doua ediţii care va fi organizată la Roma  cu ocazia Centenarului de la Marea Unire din 1918” a spus profesoara Angela Nicoară. (Lucia Baki)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Anunturi!

Primaria Victoria angajeza

 

     Primǎria Victoria, Jud. Braşov organizeazǎ concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcţiii publice de execuție vacante:


• Consilier I principal in cadrul Compartimentului Urbanism , Amenjarea Teritoriului și investiții – Birou Tehnic
• Consilier I debutant in cadrul Compartimentului Control Comercial- Biroul Impozite și taxe Locale
• Inspector I debutant in cadrul Compartimentului Executare Silită - Biroul Impozite și Taxe Locale

 

Detalii AICI 

 
ANUNT PUBLIC (click)

     UAT ORASUL VICTORIA, titular al proiectului “EXECUTIE RETEA APA CARTIER LOCUINTE STR. AVRAM IANCU, STR. BADEA CARTAN, STR. OCTAVIAN PALER SI STR. GRIGORE MOISIL” anunta publicul interesat asupra luarii deciziei etapei de incadrare de continuare a procedurii privind emiterea aprobarii de dezvoltare a proiectului,

În ediţia tipărită

Vocile Făgăraşului: ,,DNA trebuie să ajungă în Ţara Făgăraşului unde se fură pe rupte”

     ,,DNA îşi face treaba sau trebuie desfiinţat? A fost întrebarea la care făgărăşenii au răspuns reporterilor ziarului ,,Monitorul de Făgăraş”. Scandalul care a ţinut capul de afiş în mass media a fost DNA şi revocarea Codruţei Kovesi de la conducerea instituţiei. Cetăţenii şi-au format o opinie despre acest scandal în funcţie de canalul de televiziune pe care-l folosesc. Cei care pierd ore în şir pe Antena 3, TVR şi RTV acuză DNA, iar cei care urmăresc canalele Realitatea, Digi 24 sau B1 acuză politicienii alianţei PSD-ALDE. (continuare doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1283 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

6.JPG

Cartea

Horoscop zilnic

FaceBook

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 755
Număr afişări conţinut : 4050361

Informatii utile



Ziare