Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Vasile Silea, maestrul distilăriilor de rachiu Email
Luni, 04 Decembrie 2017 17:58

 

Vasile Silea este uceanul de Sus care a îmbrăţişat meserii tradiţionale Localnicul a păstorit comuna Ucea vreme de două mandate A dat profesia de maistru în combinatul chimic Victoria pe meseria de cojocar, iar mai apoi a trecut la cazanele de ţuică

     Un vechi obicei care nu dă semne de

 a se  pierde este obţinerea rachiului prin distilarea fructelor. În Ţara Făgăraşului sînt multe cazane unde se obţine ţuica sau rachiul, aşa cum denumesc localnicii licoarea din fructe. Este băutura nelipsită de pe masa făgărăşenilor care o oferă musafirilor cu uşurinţa cu care în alte zone aceştia sînt poftiţi la o cafea. Dar cea mai căutată este ţuica de prune, care dacă ne luăm după americani, este un bun medicament pentru tratarea mai multor boli. Dar pînă să luăm în calcul cercetările americanilor, putem folosi obiceiurile străbunilor locului care consumau rachiul, în cantităţi moderate fireşte, înainte de mese şi chiar la începutul lucrului la cîmp. Vasile Silea din Ucea de Sus este cel mai în măsură să ne destăinuie tainele fabricării rachiului în cazanele de distilărie. La Ucea de Sus, chiar lîngă rîu, Vasile Silea a dezvoltat o adevărată afacere de unde rachiul de o calitate superioară pleacă în toate colţurile Ţării Oltului, dar şi spre alte zone ale ţării. Şase cazane lucrează la foc continuu, iar curtea distilăriei este mereu plină cu butoaie. La gura cazanului se spun tot felul de poveşti şi legende, se rîde, se face politică, se analizează meciurile de fotbal şi cîte şi mai cîte. Astfel, nopţile zboară în timp ce butoaiele încărcate cu borhot se transformă în licoarea de peste 50 de grade. Vasile Silea îşi iubeşte meseria, după cum spune el, ,,poate pentru că nu am învăţat pentru ea, sau poate pentru că aduce bani”. Întradevăr, uceanul de Sus n-a studiat în şcoli procesul de distilare, nu este chimist, dar şi-a însuşit vechiul obicei al locului modernizîndu-l pentru a-l transforma într-o afacere profitabilă. Transportă butoaiele clienţilor la distilărie cu microbuzul, dar n-a renunţat nici la căruţa cu cai în care se simte un neaoş român. Vasile Silea a fost maistru în combinatul chimic de la Victoria, a fost cojocar, a fost primar în comuna Ucea, iar acum deţine cea mai modernă şi căutată distilărie. Ce au în comun toate aceste meserii? Faptic, nimic, după cum explică localnicul, dar se poate spune că reprezintă brăţara de aur pentru omul curajos, harnic şi intreprinzător. O vizită la ,,Distilăriile Silea” este mai mult decît un arc peste timp, este o punte între vechea tradiţie şi obiceiurile de azi ale locului. I-ar place ca afacerea de familie să continuie, aşa cum a preluat el de la părinţi, dar copiii sînt împrăştiaţi prin lume. ,,Fata s-a stabilit la Braşov, iar băiatul în Canada. Nu prea sînt semne ca ei să revină acasă, la cazanele de la rîu. Cine ştie, poate vreun nepot din cei trei” spune Vasile Silea cu privirea fixată undeva, poate la limita unor generaţii. 

 

La fiecare casă era cîte un cazan
 

 

 

 

 

 

 

 

   

      În satele făgărăşene, fiecare gospodărie îşi avea propriul cazan. Sătenii îşi culegeau fructele toamna şi le pregăteau de fiert. Era mare veselia cînd se apropia vremea rachiului, dar şi munca era pe măsură. Vasile Silea îşi aminteşte, pe cînd era copil, cum bunicii săi îl puneau să zdrobească fructele. ,,În familia noastră toată lumea muncea, de la mic la mare. Mă puneau bunicii să învîrt cu mîna atunci cînd zdrobeau prunele. Aveam vreo 10 ani cînd îi ajutam la treabă. Îmi aduc aminte că veneau colegii la şcoală şi se lăudau cu bătăturile din palmă, iar eu nu prea aveam ce să arăt. Atunci îmi puneam şi eu mîinile la învîrtitor pentru a avea bătături în palmă” povesteşte Vasile Silea din Ucea de Sus care deţine cea mai modernă distilărie.
 

,,Fac ceea ce îmi place”
 

     Vasile Silea este printre puţinii localnici care ţine la tradiţiile şi obiceiurile locului. Este un bun exemplu în faţa generaţiilor de azi pentru păstrarea acestora. ,,Mai de mult majoritatea familiilor de la ţară aveau cazan de ţuică şi îşi fierbeau acasă fructele. Dar era şi riscant că se puteau produce explozii avînd în vedere condiţiile improprii în care făcea ţuica. După 1990, am reuşit să produc ţuica la scară industrială, aici la Ucea de Sus. Mulţi m-au întrebat ce legătură există între această activitate şi meseria mea. Nu au nicio legătură, dar pot spune că îmi place ce fac şi chiar fac bine. De fapt fac ceva ce n-am învăţat şi, poate, de aceea îmi place. Sau poate plăcerea vine odată cu banii. Consider că tradiţiile şi obiceiurile vechi nu trebuie să dispară, ne-am pierde identitatea ca neam şi ar fi mare păcat”explică localnicul cu convingere. Telefonul lui Vasile Silea sună în continuu. Apelurile vin nu doar din Ţara Făgăraşului ci şi din alte zone. ,,Clienţii vin din toate satele. Merg cu microbuzul, le iau butoaiele şi apoi le fierb fructele. Poate acest lucru le convine oamenilor, că le asigur şi transportul” mi spune Silea.
 

Istoria cazanelor de la Ucea de Sus
 

     În Ţara Făgăraşului este o tradiţie să faci rachiu. Vasile Silea s-a bazat pe tradiţie şi a reuşit, în cîţiva ani, să aibă cea mai prosperă afacere de acest tip. Povestea cazanelor de la Ucea de Sus, de lîngă rîu, a început cu peste 25 de ani în urmă. ,,Erau pe malul rîului din sat nişte clădiri ridicate de CAP prin 1962 în care funcţionau cazanele de rachiu, dar după decembrie 1989 au fost lăsate în paragină. Au fost puse în vînzare prin licitaţie. Preţul de pornire la licitaţie a fost stabilit la 38.000 de lei, la vremea aceea cam o jumătate din Dacie. M-am dus şi eu la licitaţie. Îmi aduc aminte că am făcut spectacol, se adunaseră lumea ca la teatru să privească la noi cum plusăm preţul. Am ajuns la 100.000 de lei, o sumă mare la acea vreme. Era şi Manolescu din Voila despre care toată lumea ştia că are bani, dar nu s-a băgat. M-am uitat atunci la tata, să văd ce spune. Cînd a zis ,,dă-i înainte!” nu m-am mai oprit pînă cînd s-a adjudecat toată locaţia. Am cumpărat-o cu 234.000 de lei, o sumă foarte mare. Pînă în luna august am plătit banii şi cazanele şi curtea le-am luat în proprietate. Era dezastru acolo, nu era curent electric, apa de răcire venea din rîu pe un scoc şi mergea pe jos, era un pat plin cu păduchi unde stăteau nopţile clienţii cînd erau de rînd să fiarbă. Am lucrat un an să le pun la punct. Era în sat, unul Mihalache care se tot uita la ceea ce fac. Îl aud că-mi zice: d-le Vasile nu e bine ce faci. Faci un cazan, i dai drumul să-ţi aducă venit, abia apoi să faci altul şi tot aşa. Eu le-am făcut pe toate odată şi le-am pus în funcţiune. Se face rachiu şi la Recea, la Dejani, dar nu este rînduială. Îmi ziceau clienţii, apoi dumneata ai fost în Germania de aceea ştii şi ai făcut totul aşa de frumos şi util. N-am fost nici în Germania, niciunde, dar am fost maistru la Combinatul Chimic Victoria şi poate meseria şi experienţa mi-au deschis mintea să pot construi” spune Vasile Silea. La Distilăriile Silea lucrează, în sezon, non stop, patru cazane de fiert şi două de rafinat. Apa de răcire este preluată din rîu, iar apa necesară diluţiei de la reţeaua publică.

Cojocar de meserie
 

     Vasile Silea nu este la prima experienţă. A fost şi cojocar, o meserie tradiţională în familie. A bătut toată ţara în lung şi-n lat pentru a colecta piei de oaie pe care apoi să le prelucreze în atelierul familiei din Ucea de Sus. Lucra împreună cu tatăl său, Vasile Silea. ,,La atelierul de cojocărie ajunsesem să avem şapte ,,motoare”, adică sluji credincioase, că aşa era pe atunci. M-am tot gîndit cum să ne uşurăm munca. Tata făcea pe zi 50 de piei, le spăla la vale, le înmuia, le curăţa, era foarte greu. Eu eram obişnuit cu ideea de a moderniza, chiar şi la Combinatul Chimic unde am lucrat am intervenit la aducţiunea de apă. Îmi plăcea să-mi bag nasul peste tot. Deşi eram maistru în fabrică, un post foarte bun şi plătit bine, într-o zi am plecat. Toată lumea a zis că-s nebun, s-au minunat toţi că am renunţat la un aşa serviciu bun. Dar mi-am zis, din comuna primitivă omul s-a îmbrăcat cu piei, iar acest obicei nu va pieri niciodată. Acasă aveam atelier şi voiam să fac cojocărie, să dezvolt afacerea familiei. Mă gîndeam că voi ieşi la pensie din acel atelier. Dar după ani de muncă, s-a dovedit că obiceiul s-a pierdut, ne-au invadat hainele aduse de la turci, iar omul nu se mai îmbracă în pieile româneşti, iar eu n-am ieşit la pensie din cojocărit” povesteşte localnicul.

,,Alendeloanele” lui Silea
 

     ,,Povestea cojocăritului în familie a început demult, iar eu m-am aucat de modernizat. Am bătut Bărăganul, zona Sibiului pînă la Timişoara după piei. Erau foarte căutate, atunci. Existau ateliere de cojorărie şi în Ţara Făgăraşului. Era unul Borzea din Viştea care venea în control pentru dări. Scobea şi între podinele atelieului cu un ac să vadă dacă am argăsit, dar am făcut faţă şi dărilor şi controalelor. M-am dus să cumpăr o maşină de cîrmuit piei. Era foarte scumpă, dar uşura munca foarte mult. Dacă tata făcea manual, pe zi 50 de piei, cu maşina făceam 150 de piei. Toate maşinile pe care le-am avut în atelier le mai păstrez şi astăzi. Cred că le voi recondiţiona şi le voi expune, aici, într-un muzeu. Trebuie să ştie şi generaţia de azi şi cea de după noi cum se făceau cojoacele pe care le purtau fetele şi feciorii, copiii şi bătrînii. Cred că n-a fost vreun localnic care să nu aibă cel puţin un cojoc în garderobă. Li se spunea ,,alendeloane” după numele actorului francez Alain Delon, primul care purtase cojoc într-un film” povesteşte Vasile Silea.

S-a reprofilat din mers
 

     După ce a scăzut cererea de cojoace, Vasile Silea n-a stat pe gînduri şi s-a reprofilat. A făcut ţuică, un alt obicei al locului care, de data aceasta, nu prea dă semne să se piardă. ,,Fructe sunt, rachiul se consumă, cum ar putea dispărea obiceiul cazanului de fiert? Cînd eram tînăr, aveam elan şi forţă, lucram cîte două zle şi două nopţi continuu. Pe vremea lui Ceauşescu îmi aduc aminte că se lua des curentul. Mă îmbrăcam şi mă dezbrăcam de multe ori pe noapte în funcţie de cum se da drumul la curent. Acum mai las şi angajaţii care sînt corecţi şi harnici. Acum vreau să asigur un confort clienţilor care vin la fiert şi stau peste noapte. Voi amenaja o încăpere cu televizor, pat, aici în mijlocul clădirii. Mut distilăria într-o anexă, iar încăperea să o folosesc pentru clienţi” explică Vasile Silea.
 

Forţa de muncă, mereu o problemă
 

     ,,Mi-a fost greu pînă mi-am găsit angajaţi buni. Unii mă furau, alţii minţeau, că aşa e omul cînd se vede cu mîna în bani. Era în sat un băiat care sufla cu goarna. Într-o zi a venit soţia lui la mine să mă roage să-l primesc să lucreze la cazan că sînt disperaţi. Am fost de acord, iar a doua zi, a venit Nelu. Toată ziua s-a uitat la ce facem noi acolo. În ziua următoare a venit iar, dar m-a rugat să-l las singur să facă treaba. L-am lăsat. A făcut totul foarte bine. Îl am de 24 de ani la cazane şi sînt mulţumit de el. Celălalt angajat e ginerele lui, un băiat ager care vrea să înveţe. Nu este o muncă uşoară, e şi riscantă pentru că merg şase cazane încontinuu” spune localnicul.

Primar peste comună
 

     Vasile Silea este localniciul pe care schimbarea nu l-a speriat niciodată şi a îmbrăţişat reconversia profesională din mers. Nu s-a dat în lături de la nimic, iar cînd i-a fost expus un proiect nou s-a implicat fără să stea prea mult pe gînduri. I s-a propus să se implice în viaţa comunităţii, iar atunci a candidat la Primăria Ucea, iar localnicii i-au acordat votul de încredere alegîndu-l primar începînd cu anul 2004. A păstorit comuna vreme de două mandate, după care a lăsat locul generaţiei mai tinere. Din funcţia de edil şef a realizat lucruri bune de care oamenii îşi amintesc şi astăzi, dar n-a renunţat niciodată să promoveze tradiţiile şi obiceiurile străvechi. Pe cînd era primar al comunei Ucea, a ţinut să elucideze situaţia juridică a păşunatului comunal din Ucea de Sus, denumit ,,Margini Branişte”. A bătut la toate uşile, de la arhivele satului, la cele judeţene şi naţionale, la notari, la Cartea funciară pînă a obţinut istoricul averii satului Ucea de Sus care vinse de pe la anii 1800. Dra nu s-a oprit aici, a intabulat suprafaţa şi a înfiinţat asociaţia care poartă numele vechi al păşunii ce se întinde pe vreo 200 de hectare. Asociaţia îi are ca fondatori pe moştenitorii foştilor proprietari. Munca fostului edil al comunei s-a dovedit, în timp, a fi de mare folos pentru săteni, iar astăzi le aduce venituri frumoase.

Poreclele satelor făgărăşene
 

     Cu Vasile Silea poţi discuta despre orice, dar cînd vine vorba de istoria locului cu greu te desprinzi de lîngă poveştile lui. Răsfoieşti, imaginar, file de istorie locală, legende din satele făgărăşene, tradiţii şi obiceiuri locale. Vorbeşte cu amuzament despre poreclele satelor din Ţara Oltului venite din străbuni. Dar la fiecare are şi explicaţii ce ţin de istorie sau de toponimie. ,,La ucenii de Sus li se mai spune ,,tăgăduşi”, poate pentru că tăgăduiau uneori adevărul mai mult decît alţii. La cei din Ucea de Jos, ,,gogoroanţe”, la viştenii de Sus, ,,cuţitari”. Drăguşenii sînt porecliţi ,,lăcuste” pentru că sînt foarte harnici şi uniţi. ,,Guşaţi” sînt cei din Arpaşul de Sus, iar arpăşenii de Jos sînt ,,dihori”. Rucărenii sînt ,,buhe” poate că văd prea multe chiar şi noaptea, olteţenii sînt ,,ţipari”, alunecoşi, iar viştenii de Jos sînt ,,plaivasuri” pentru că au dat oameni mari de-a lungul vremii. Şi feldiorenii au porecle, ,,vulpi” pentru că sînt vicleni sau poate roşcaţi. Sătenii din Corbi sînt porecliţi ,,ciori”. Se spune că la potcovarul satului Corbi ar fi poposit Mihai Viteazu şi şi-a potcovit calul pe care-l chema Corbul. De atunci numele satului este Corbi, de la calul negru ca şi corbul. În acest sat erau numai 80 de case, dar ciurda avea 600 de vite. Azi, nu mai este niciuna. Sumerna, cătunul cu cîteva case, s-ar traduce ,,sub poale” că doar este la poalele munţilor” explică Vasile Silea cu mult tîlc.
Iubeşte animalele
     Vasile Silea nu se prea desprinde de vechile obiceiuri ale satului făgărăşean. ,,O gospodărie şi un gospodar trebuie să aibă animale. E şi păcat să stea o curte goală. ,,Îmi plac animalele, dar mai ales să le văd în gospodărie. Am doi cai şi un mînz, iar la cazane am doi ponei, alb cu negru. Am trăsură, dar nu o simplă caleaşcă aşa cum era pe vremuri, e modernizată, cu frîne. Am avut şi capre, vreo 150, dar le-am dat că nu-mi mai ajungea timpul să le îngrijesc” explică Vasile Silea.
 

Butoiul cu ţifru
 

     Cînd intri la cazalele de la Ucea de Sus, impresionează un butoi de mărimi impresionante. ,,Am construit un butoi cu meşteri pricepuţi din Maramureş. Am văzut că impresionează pe toată lumea. Am făcut ceva care se pretează la căldare. Nu poate fi montat în faţa bisericii, nu? Eu am fost cu ideile şi meşterii în lemn cu mîna de lucru. Şi aşa a ieşit butoiul unde putem sta la masă şi gusta produsele de la cazane. Toţi musafirii sînt omeniţi în butoi. Se închide cu ţifru. Cel mai mult am lucrat la ţifru, o zi întreagă, dar l-am aranjat” povesteşte Vasile Silea. (Lucia BAKI)
Casete

Drumul prunelor pînă la licoarea de 50 grade
 

- Se adună prunele
- Se spală cu jet de apă pentru igienizare
- Se zdrobesc cu un zdrobitor, de obicei din lemn
- Se pun la fermentat. Perioada de fermentaţie depinde de temperatura din depozitul unde se ţine cantitatea de materie primă. La 20 grade Celsius, durata fermentaţiei este cam 30 de zile.
- Fierberea sau mai corect distilarea masei de materie primă, borhot. La prima fierbere se obţine prima fracţie, în Ţara Făgăraşului se numeşte, popular, ortca. Pentru un cazan cu capacitatea de 300 litri, fierberea durează 2 ore.
- După prima fierbere, se adună toată otca obţinută la cazane şi se trece la a doua fierbere. Durează cam tot 2 ore cînd se obţine produsul finit cu o medie a tăriei de 50 grade.
- Se obişnuieşte şi este recomandat să se ia picuşul, alcoolul superior rezultat la începutul celei de a doua fierberi. Se ia cam o jumătate de litru la un cazan de 300 litri. Picuşul are 70-80 grade.

Ţuica de prune i-a dat pe spate pe americani
 

     Vasile Silea a avut multă vreme o dilemă. Dar după ce a aflat despre un studiu al americanilor, s-a declarat liniştit. ,,M-am liniştit. Credeam că atunci cînd fabric ŢUICA fac ceva rău şi nu tocmai permis! Am aflat cu uşurare de la americani (sursă sigură), că atunci cînd o fabric sînt farmacist, cînd o recomand sînt doctor şi cînd o beau sînt pacient!” spune Vasile Silea. Ce spun cercetătorii americani. ,,Ţuica noastră i-a lăsat cu gura căscată pe cercetătorii americani, care au constatat că băutura cea mai populară în rîndul românilor este un adevărat medicament. Un studiu realizat recent în SUA relevă că, în cantităţi moderate, populara ţuică de prună poate proteja inima şi poate trata anumite probleme ale stomacului şi bilei. Studiile biochimiştilor americani confirmă o dată în plus că bunicii noştri nu greşeau deloc atunci cînd alungau bolile cu leacuri în care ,,picurau” şi tradiţionala băutură. Consumată cu moderaţie, nu mai mult de 30 de ml pe zi, poate combate cu succes bolile de inimă, de stomac şi problemele biliare. Cercetătorii americani au descoperit secretul unor vindecări miraculoase: o enzimă prezentă în cactusul Karroll viridis enoae se găseşte în cantităţi de 8 ori mai mari în ţuica de prune. Această substanţă are rolul de a reduce depunerile de colesterol pe artere şi este prezentă în peste 100 de medicamente naturiste cu rol în prevenirea aterosclerozei şi a infarctului miocardic. Consumul zilnic a 30 ml de ţuică de prună poate substitui cu succes acest tratament, la un preţ mult mai mic. În ţuică se mai găsesc 6 tipuri de substanţe care hrănesc celulele roşii ale sîngelui şi care cresc cu 120% viteza de producere a hemoglobinei. Un alt beneficiu pe care îl aduce ţuica slabă organismului este reglarea funcţiilor hepatice, graţie conţinutului de vitamine A, B, dischinezii biliare, disfuncţii ale ficatului provocate de o slabă irigare cu sînge a acestuia sau chiar constipaţie. Pentru efecte maxime, ţuica este indicată ca aperitiv cu 10-15 minute înainte de servirea mesei de prînz, pentru că favorizează absorbţia substanţelor hrănitoare din alimente. În acest caz, nu mai trebuie consumate alte băuturi alcoolice la masă”. 

Comments
Comentariu nou Cautare
P.I.   |07-12-2017 02:15:57
Este un om cu o inima mare o personalitate. Ii doresc multa sanatate si putere
de munca.Am un mare respect pentru acest om modest.
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Caută in site ...

Adio, Majestate!

 

      România iubeşte monarhia. Ar fi concluzia la care ar ajunge orice persoană care deschide televizorul, ascultă radioul sau citeşte presa scrisă, pentru că mijloacele media abundă de articole despre regele Mihai şi monarhie. Dar dacă ne-am întoarce în urmă cu vreo două decenii, lucrurile n-ar sta chiar aşa. Regele Mihai a fost alungat din ţară de regimul post-decembrist condus de Iliescu şi Roman, aşa cum s-a întîmplat în 1947, pe vremea regimului bolşevic. Urmaşii acelor comunişti, pesediştii actuali, depun flori şi lumînări pentru monarhul României care a trecut la cele sfinte, iar pe bloguri postează mesaje de compasiune arătîndu-şi astfel nesimţirea.
     Fiind într-o vizită în Danemarca, am avut ocazia să trăiesc vizita familiei regale în oraşul în care am poposit vreme de o săptămînă. Au fost multe pregătiri, oficialităţile au fost băgate în priză cu mult timp înaintea vizitei. Localnicii erau preocupaţi să-şi întîlnească Regina, iar în ziua sosirii familiei regale, locul era înţesat de lume. Oraşul nu avea mai mult de vreo 20.000 de locuitori, dar atunci numărul celor prezenţi era şi de cinci ori mai mare. Era puhoi de lume. Eu nu mai văzusem atîta agitaţie şi oameni la un loc de pe vremea cînd Ceauşescu vizita vreo localitate. Pe cînd eram în anul I de facultate, era anunţată participarea preşedintelui ţării la deschiderea anului universitar, la Cluj. Cîtă zarvă, eram forţaţi să ieşim, să-l aclamăm! Pe noi, bobocii, ne-au închis pe stadionul din Cluj ca pe nişte oi, pentru a vedea iubitul conducător cît de ovaţionat este de tineri. Ceva similar era şi în oraşul danez, la vizita Reginei. Deosebirea însă consta în faptul că acei cetăţeni au mers la întîlnirea cu Regina din plăcere, pe cînd noi eram forţaţi. Le zîmbeau feţele, plîngeau oamenii de emoţie.

Citește mai departe...

Vizitatori online

Avem 434 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

10.JPG

Cartea

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 738
Număr afişări conţinut : 3961339

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare