Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Zeul- lup al dacilor Email
Luni, 27 Noiembrie 2017 19:55

      În opinia istoricului antic grec, Herodot, dacii erau ,,cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Tracii, o seminţie antică numeroasă, ocupau ţinuturile întinse din nordul Greciei spre teritoriile balcanice, carpatice şi panonice. Organizarea triburilor dacice, sub autoritatea unor regi precum Burebista şi Decebal, a pus în gardă însuşi Imperiul Roman, nevoit să intervină la hotarele din nord-est. Denumirea etnică de ,,daci” oglindeşte tocmai spiritul războinic şi calităţile de luptători ale acestui neam. Savantul Mircea Eliade, specialist în istoria miturilor şi a religiilor universale, argumentează că denumirea ,,dac” provine dintr-un cuvînt frigian care însemna ,,lup”. ,,Dacii se numeau ei înşişi mai demult lupi sau cei care sînt asemenea lupilor, care seamănă cu lupii”. Denumirea nu era singulară. Lykaonii din Arcadia (Grecia), cu zeul lor Lykaios şi alţii asemănători şi-au format denumirea de la Lycas ,,lup”. De fapt denumirea unei etape de învăţămînt ,,liceul”, tot de la acest cuvînt provine şi ne duce la o formă veche de instruire foarte severă a tinerilor. Faptul că un popor îşi trage denumirea etnică de la numele unui animal are o semnificaţie religioasă, arhaică. Se poate presupune că strămoşul mitic al neamului era imaginat sub forma unui lup, animal de temut, singur sau în haită, cu o mare forţă agresivă în dominarea altora.

 Descendenţa dintr-un zeu-lup a dus la răspîndirea riturilor de iniţiere a tinerilor în tehnica luptelor şi a atacurilor războinice sub stindardul simbolic al dacilor: capul de lup şi corpul de dragon. O altă ipoteză a lui Mircea Eliade consideră că prin dacii ,,lupi” s-ar înţelege grupurile de imigranţi, invadatori din alte ţinuturi sau tineri localnici certaţi cu justiţia, dînd tîrcoale ca lupii, trăind din pradă. Posibil ca invadatorii, deveniţi grup stăpînitor, să fi atribuit denumirea lor întregii comunităţi. Explicaţia mitică, protecţia zeului-lup, cea mai plauzibilă, se confirmă şi prin ritualurile de imitare a caracteristicilor lupului în iniţierile de pregătire militară a tinerilor sau în universul vînătorului primitiv. Simbolul religios al lupului s-a întărit şi după cucerirea Daciei de către romani. Legenda întemeierii Romei afirmă că Romulus şi Remus au fost salvaţi şi crescuţi de o lupoaică, Lupa Capitolina. (Prof. Liviu IOANI)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Comunicat de presa

În ediţia tipărită

,,Pesta porcină este o făcătură a guvernantilor“

     Pesta porcină este un alt subiect adus în atenţia românilor în ultima perioadă pentru a le abate atenţia de la evoluţia evenimentelor reale. Peste tot în media se dezbate subiectul, iar în paralel se sacrifică porcii atît din ferme, cît şi din gospodăriile oamenilor. Oamenii se întreabă însă cît de reală este situaţia, dar înclină să creadă că totul este o făcătură pusă la cale de guvernanţi pentru a creşte importurile şi a distruge producţia autohtonă. Şi făgărăşenii sînt în asentimentul marii majorităţi a românilor şi susţin că această campanie de sacrificare a porcilor pe motiv de pestă porcină africană este o făcătură. Făgărăşenii amintesc de gripa aviară care a dus la sacrificarea tuturor păsărilor din ferme şi din gospodăriile oamenilor. Localnicii îşi mai amintesc că primele focare de gripă aviară au fost identificate în Ţara Făgăraşului, iar dezinsecţiile au fost realizate cu apă de ploaie.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 548 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

2.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4264406

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare