Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
,,Fraţilor, ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!“ Email
Luni, 27 Noiembrie 2017 19:33

 

A spus episcopul Iuliu Hossu, în cetatea Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918 Unirea românilor, de la Mihai Viteazu la 1 Decembrie 1918, Alba Iulia Ţara Făgăraşului a fost reprezentată de o delegaţie formată din şase personalităţi Presa făgărăşeană la momentul Unirii
 

     Vineri, 1 Decembrie pentru români e zi de mare praznic, Învierea unui neam care a dus veacuri întregi Crucea Golgotei. Transilvania s-a unit cu ţara mamă. Voinţa românilor a învins tratativele care nu au

 fost deloc uşoare. Ca şi în momentul 1859, marile puteri ale bătrînei Europe s-au văzut în faţa unei voinţe de nezdruncinat a românilor. Actul de la data de 1 Decembrie 1918 are în spate multă suferinţă şi sînge. ,,Moldova, Ardealul şi Ţara Românească, pohta ce-am pohtit“ a spus voiedodul Mihai Viteazu, fiul lui Pătraşcu. De-abia în 1918 visul a putut deveni realitate. Adunarea de la Alba-Iulia a fost deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti în timp ce Vasile Goldiş a proclamat unirea ,,acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România“ într-o atmosferă entuziastă. Şase făgărăşeni au reprezentat, la 1 Decembrie 1918, comitatul Făgăraş la Marea Unire de la Alba Iulia. Hariton Pralea din Breaza, doctor în Drept licenţiat la Viena şi Budapesta, avocatul tractului Şercaia şi notarul comitatului Făgăraş. Nicolae Borzea, protopop al Făgăraşului, dr. Nicolae Şerban, avocat al Făgăraşului, doctor în Drept licenţiat la Viena dr. Octavian Vasu, avocat al Făgăraşului, Valer Comşa, preot din Copăcel, Pompiliu Dan, învăţător şi director al Şcolii din Zărneşti. Cei şase făgărăşeni de elită au fost aleşi şi în Marele Sfat Naţional Român. A doua zi, 2 decembrie 1918, au fost alese organele provizorii ale puterii de stat: Marele sfat naţional condus de Gheorghe Pop de Băseşti cu rol legislativ şi Consiliul Dirigent prezidat de Iuliu Maniu. 


Epopeea lui Mihai Viteazul
 

     Mihai Viteazul a fost primul vizionar care a întrevăzut importanţa unirii tuturor valahilor într-o singură ţară. ,,Cînd tronul Ţării Româneşti fu luat în stăpînire de Mihai Viteazul, fiul grecoaicei Teodora şi nepotul puternicului vistiernic şi ban Iani, clientul lui Andronic Cantacuzino, căruia-i datora numirea, şi prietenul arhiepiscopului Dionisie de Târnovo, el întrunea toate curentele bizantine de pînă atunci: cel care venea pe calea Bisericii, cel ce fusese creat de mediul constantinopolitan, cel pe care-l reprezentau marile familii şi cel stîrnit de îndemnurile Apusului. În aceasta constă şi interesul personalităţii lui neobişnuite şi al faptelor sale strălucitoare“ (Nicolae IORGA, Bizanţ după Bizanţ) Istoricul Neagu Djuvara este foarte obiectiv în ceea ce priveşte figura măreţului domnitor: ,,S-a spus şi se spun prea multe despre Mihai Viteazul. În jurul lui s-a născut o legendă în care nu se mai poate deosebi adevărul istoric de elementele adăugate de-a lungul timpului. Că a fost un căpitan strălucit şi un geniu politic sînt lucruri incontestabile. Victoriile lui asupra turcilor au avut un ecou pînă departe ( regele Franţei, Henric al IV-lea, scria ambasadorului său la Constantinopol ca să ceară informaţii asupra valahului). În ţările balcanice, printre greci, bulgari, sîrbi au apărut cîntece populare despre vitejiile lui Mihai Viteazul. Dar, lucru paradoxal, la noi în ţară nu a fost iubit. De ce? Fiindcă acest viteaz a vrut mai întîi să-şi adune o armată puternică, iar rezultatul eforturilor sale militare a fost o gravă înrăutăţire a stării ţăranilor“ (Neagu DJUVARA, O istorie a românilor povestită celor tineri). Mihai Viteazul este legat de 1 Decembrie 1918 prin liantul care se numeşte Alba-Iulia, această catedrală a românismului.

Fanarioţii
       

 

 

 

 

 

     Au venit apoi fanarioţii ,,Din 1711 pînă în 1821, treizeci şi unu de domni fanarioţi, făcînd parte din unsprezece familii, se vor urca, de şaptezeci şi cinci de ori, pe tronul celor două ţări. Vor aduce cu ei moravurile din Fanar, în care se întîlneau cîteva tradiţii bizantine şi multe apucături turceşti“ (Neagu DJUVARA, Între Orient şi Occident, Ţările române la începutul epocii moderne) Aceştia au condus pînă la Revoluţia lui Tudor. ,,La Bucureşti şi la Iaşi, la curte şi în rîndul boierimii, treptat, portul şi obiceiurile se orientalizează. Pentru călătorul apusean, la sfîrşitul veacului al XVIII-lea, Moldo-Valahia înseamnă intrarea în Turcia-sau, dacă vine dinspre Răsărit, înseamnă că nu a ieşit încă din Turcia“ (ibidem)

Domnul Tudor
 

     Prin proclamaţia de la Padeş se putea observa că mişcarea lui Tudor din Vladimiri a fost mai mult decît o revoltă. Proclamaţia de la Padeş reprezintă unul dintre primele programe politice româneşti. ,,Tudor Vladimirescu este un personaj excepţional. Mai întîi, ca tînăr, s-a înrolat voluntar în armata rusă. În timpul războiului din 1806-1812, care se desfăşoară pe teritoriul ţărilor noastre, Tudor Vladimirescu, împreună cu alte mii de români din toate clasele sociale, luptă alături de ruşi şi chiar capătă rangul de parucic, adică locotenent, cum s-ar spune astăzi, în armata rusă. El ştie deci cum se luptă, cum se folosesc armele moderne, tunurile ş.a.m.d.“ (Neagu DJUVARA, O istorie a românilor povestită celor tineri) Tudor visează la un război împotriva turcilor şi se alătură ,,Eteriei“ greceşti dar visul său se spulberă. ,,Ţarul nu mai îndrăzneşte să sprijine o revoluţie grecească, chiar dacă era îndreptată contra turcilor-ar fi însemnat să nu-şi respecte cuvîntul dat membrilor ligii suveranilor din Europa, care tocmai în acel moment sînt întruniţi în Congres la Laibach (Ljubliana) pentru a hotărî o intervenţie împotriva unei revoluţii la Napoli! Ţarul dezminte deci solemn că ar avea de gînd să sprijine revolta grecilor. Vestea descumpăneşte grav pe toţi eteriştii. Tudor Vladimirescu îşi dă seama că revoluţia este pierdută, şi intră în negocieri secrete cu turcii...Dar Ipsilanti interceptează corespondenţa dintre comandantul turc de la Dunăre şi Tudor“ (ibidem) Tudor este arestat la Goleşti şi ucis mişeleşte, într-un mod barbar. Jertfa lui Tudor nu a fost zadarnică pentru că mişcarea sa a pus capăt domniilor fanariote din Ţara Românească şi Moldova.

Horia
 

     Horia, cel mai îndrăzneţ, s-a dus de mai multe ori la împărat (Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, care trecea drept un suveran luminat şi a crezut în asigurările primite privind soarta iobagilor. Cînd Horia a văzut că aceste făgăduieli nu erau respectate, a ridicat steagul revoltei şi a început o răscoală pe scară mare a ţărănimii, cu atacuri împotriva conacelor grofilor unguri. Mişcarea a fost înăbuşită în sînge de armata austriacă. Dintre cei trei conducători ai răscoalei, Crişan s-a sinucis în temniţa sa, iar ceilalţi doi au fost traşi pe roată, pedeapsă groaznică în care osînditului i se frîng picioarele şi toate oasele cu răngi de fier-în prezenţa a mii de ţărani, ca să vadă cum sînt pedepsiţi cei ce îndrăznesc să se ridice împotriva ordinii stabilite. ,,Horia a fost un inspirat. A fost cel mai năpraznic tribun al legendelor noastre. La glasul lui de tunet s-au ridicat, ameninţători, pumnii bătătoriţi. Coasa şi furcile au încăput în mîini neiertătoare. Scînteia amnarului a înălţat spre cer flăcările răzbunării. Toporul a dărîmat castele ridicate din nelegiuire. Şi deasupra iadului semănat în cuprinsul unei ţări, care s-a săturat de robie, s-a făcut, el, Horia, ţăranul de cremene, temut stăpînilor...“ spunea Corneliu Coposu în Semnele timpului.

Supplex Libellus Valachorum
 

     ,,Soarta Supplex-ului a fost hotărîtă de raporturile interne ale imperiului, de compromisul intervenit între Curte şi nobilime în faţa exploziei revoluţionare europene. Trimis Dietei Transilvaniei, Supplex-ul întîlneşte refuzul aceluiaşi bloc solidar al privilegiaţilor, care hotărăsc, odată mai mult, menţinerea constituţiei şi a formelor tradiţionale de conducere. Dar mai cu seamă acţiunea românească s-a lovit de viziunea politică centralizatoare şi unificatoare a Imperiului, care nu putea să împărtăşească soluţii favorabile creării unor individualităţi naţionale. În faţa expansiunii revoluţiei democratice, politica imperială rămîne pe mai departe ancorată în imobilismul structurilor constituţionale provinciale, preferînd concordia cu nobilimea în locul inovaţiilor, feudalitatea, aspiraţiilor moderne. Respins de Dietă, actul reprezentativ politic este urmat de un al doilea Supplex (1792), redactat şi înaintat în numele celor doi episcopi, Ioan Bob şi Gherasim Adamovici, primul reprezentînd confesiunea greco-catolică, iar al doilea pe cea ortodoxă. În pofida plusului de argumentare istorică şi restrîngerii formulei naţionale la aceea a instituţiilor ecleziastice, cel de al doilea Supplex împărtăşeşte aceeaşi soartă...Momentul Supplex-ului însă îşi continuă efectele în societatea Transilvaniei, mişcarea politică asociindu-şi alte grupuri sociale, negustorimea românească, care, în prelungirea acţiunilor revendicative din vremea iosefinismului, se întîlneşte cu intelectualitatea în jurul unor repere comune naţionale. Evoluţia de la local şi confesional spre naţional, participarea solidară a intelectualităţii laice şi ecleziastice, ortodoxă şi greco-catolică la mişcare atestă progresul conştiinţei naţionale“ (Istoria României, Grupul Editorial Corint)

Anul 1848
 

     A venit apoi momentul 1848 cînd în februarie izbucneşte o mişcare de efervescenţă naţională ce cuprinde întreaga Europă. Îşi fac loc noi idei despre libertate, libertatea de exprimare a presei, emancipare socială şi naţională. Aceste idei intră şi la noi. S-au preconizat 4 centre în care mişcarea să izbucnească: Ocnele Mari, Telega, Izlaz şi Blaj. Rămîne Izlazul şi Blajul. Andrei Şaguna se găseşte pe aceeaşi baricadă cu Ioan Lemeny, omologul său greco-catolic, pe Cîmpia din spatele Catedralei lui Inochentie Micu Klein. Urmează discursul lui Simion Bărnuţiu rostit în Catedrala Blajului. Blajul devine o ,,Mecca“ a românismului. ,,Intelectualii români din Imperiul habsburgic s-au alăturat, de asemenea, prompt şi entuziast evenimentelor ce aveau loc în Europa Centrală şi Occidentală în primăvara lui 1848. În timp ce vechea ordine socială se prăbuşea, speranţele de împlinire a obiectivelor naţionale mult aşteptate îi însufleţeau să treacă la acţiune. Deşi liberali, ei priveau libertăţile civile şi instituţiile reprezentative în primul rînd ca pe nişte garanţii ale autonomiei politicii naţionale. În Transilvania, aceste aspiraţii se împotriveau eforturilor făcute de conducătorii maghiari pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria; în Banat şi în regiunea învecinată Crişana, sau Bihor, antagonismul dintre români şi maghiari era mai puţin acut, dar românii se opuneau cu îndîrjire controlului sîrbesc asupra Bisericii Ortodoxe şi a şcolilor acesteia; în Bucovina, conducătorii români căutau să păstreze caracterul etnic istoric al provinciei, dar nu au reuşit să atragă de partea cauzei lor Biserica Ortodoxă sau masele. Revoluţia română de la 1848 din Transilvania, a fost, la fel ca şi în Principate, o revoluţie a intelectualilor“ (ibidem) Aici apare figura marelui Ierarh Andrei Şaguna. ,,Bărnuţiu a găsit în Andrei Şaguna (1809-1873 ), episcopul Bisericii Ortodoxe, un cleric ce recunoştea forţa ideii moderne de naţiune, fiind în acelaşi timp un susţinător al progresului social în cadrul valorilor creştine tradiţionale. Sub conducerea lui Andrei Şaguna, la 13/25 februarie 1849, ei au reprezentat împăratului Franz Joseph un nou program naţional, prin care se urmăreau unitatea şi autonomia politică a tuturor românilor din Imperiul habsburgic. Nicicînd înainte nu-şi mai exprimaseră românii atît de clar idealul solidarităţii etnice în cadrul Imperiului. Programul mai ilustra credinţa românilor (ibidem)

Unirea Principatelor
 

     Propaganda tinerilor intelectuali din Occident dă roade după războiul Crimeii iar la Paris marile puteri hotărăsc în anul 1858 să permită Principatelor române să se unească însă cu condiţia să fie doi domnitori şi numai cîteva instituţii comune. Era un fel de federalizare cam ciudată. Caimacanul Nicolae Vogoridi (locţiitor domnesc ) falsifică alegerile în Moldova, dar acestea sînt anulate la presiunea făcută asupra Turciei de către Napoleon al III-lea al Franţei. ,,Iată-ne în ianuarie 1859; alegeri mai întîi la Iaşi, apoi la Bucureşti. E aici un exemplu minunat de inteligenţă a clasei noastre politice de-atunci. Cei de la Iaşi, după multe tergiversări, aleg pe un om aproape necunoscut, colonelul Alexandru Ioan Cuza...Ce vor face bucureştenii? Aici, după cum am spus, încă de la 1848 exista şi o mişcare populară în mîna revoluţionarilor, ca de pildă fraţii Brătianu, care văzuseră cum se face o revoluţie la Paris şi ştiau să apeleze la mase. Poporul manifestă violent şi sileşte parlamentul la 24 ianuarie/ 5 februarie 1859 să-l aleagă tot pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei. Am pus astfel Europa în faţa unui fapt împlinit: alegerea aceluiaşi domn în cele două principate. A fost nevoie de vreo trei ani de discuţii diplomatice grele şi de ajutorul lui Napoleon al III-lea, un fel de naş la făurirea României, pentru a se admite, în fine, că avem un singur domnitor...“ (Neagu DJUVARA)

Martirii Ardealului
 

     Ardealul îşi aduce şi el propriul tribut dramatic, tragic şi scump plătit. ,,Intrarea României în război a determinat autorităţile ungare să pornească o puternică acţiune de reprimare a oricăror manifestări cu caracter românesc din Transilvania. Atenţia lor s-a îndreptat mai ales asupra intelectualilor români, între care se numărau şi preoţii parohi şi învăţătorii şcolilor poporale ale Bisericii. Aproape 150 de preoţi, fie ortodocşi fie uniţi, au fost aruncaţi în închisorile din Cluj, Tîrgu Mureş, Odorhei, Oradea, Timişoara, Caransebeş, Seghedin etc. Unii dintre ei au fost condamnaţi la moarte sau la ani grei de închisoare. Între aceştia se numărau: Coman Blaca din Poplaca-Sibiu şi Ioan Coman din Sita Buzăului-Covasna, condamnaţi la moarte prin spînzurătoare (pedeapsa n-a fost executată), Teofil Păcurariu din Nandru Vale-Hunedoara (12 ani temniţă grea, redusă la 5 ani ), Mihail Ganea din Veneţia de Jos-Făgăraş (8 ani şi jumătate), toţi decedaţi la scurt timp după eliberare, Nicolae Munteanu şi Caţavei din Lisa-Făgăraş (condamnaţi la 4 ani, amîndoi morţi în închisoare). Despre soarta cîtorva preoţi nu s-a mai aflat nimic, semn că au fost ucişi. Opt preoţi au fost împuşcaţi de soldaţii din armata comunistă ungară (după ce fuseseră schingiuiţi) la începutul anului 1919. Alţi peste 200 de preoţi şi vreo 15 preotese (unele cu copii mici) au fost deportaţi în judeţul Şopron, regiunea cea mai îndepărtată din Ungaria de vest. Acolo au trăit în cea mai neagră mizerie, avînd domiciliu forţat...“ ( Pr. prof. Dr. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române ) Să nu-l uităm pe Dr. Ioan Şenchea, împuşcat de jandarmii unguri pe malul Oltului.

Împlinirea năzuinţei
 

     După 1859 Principatele Unite vor purta numele de România. Vine Carol I, apoi urmează Independenţa pentru care România şi-a adus tributul de lacrimi şi sînge, apoi fatidicul an 1914 cu asasinarea principelui Franz-Ferdinand-principele moştenitor al Austro-Ungariei. Se mişcă Cerul: evenimentele se precipită. ,,După lungi negocieri, în august 1916, Ionel Brătianu încheie cu francezii, englezii şi ruşii un tratat deocamdată secret în care ni se promit Transilvania, Banatul şi Bucovina (luată de austrieci în 1775) O dată acceptat acest plan de către aliaţi, românii intră în război la data de 28 august 1916“ ( Neagu DJUVARA) Regele Ferdinand devine întregitor de ţară. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz spun totul despre jertfa soldaţilor români. ,,Pe aici nu se trece!“ La data de 1 Decembrie 1918 Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Crişana votează la Alba-Iulia unirea cu România. Din nou se vor afla împreună ierarhii celor două confesiuni naţionale române: Miron Cristea şi Iuliu Hossu care se vor îmbrăţişa în faţa uralelor românilor veniţi pe Cîmpul speranţelor naţiunii române.

Alba-Iulia
 

     Alba-Iulia rămîne sanctuarul nostru sacru în care s-a plămădit aluatul românismului şi din care România modernă se va întrezări la zenit. Alba-Iulia înseamnă împlinirea veacurilor de luptă. ,,Sînt nume de cetăţi, ca şi nume de eroi, pe care nu le poţi rosti fără să-ţi tremure glasul încălzit de vorbă mare. Sînt cuvinte care nu răsună bine decît în biserică, tranşee ori la cimitir. Despre Alba-Iulia nu se poate vorbi decît în ţinută înaltă, de contemplare pioasă. Căci Alba-Iulia este cetatea de rezistenţă şi simbolul de biruinţă desăvîrşită a sufletului românesc. În această zi de decembrie, care a ridicat Alba-Iulia la cinste de drapel, ne-am izolat în cernita biserică a sufletului nostru românesc pentru a sărbători, întăriţi în credinţă prin îndelungata aşteptare ţintuită pe răstigniri de suferinţe. Am ales, ca altădată Antim, hîrtia cea mai albă şi am pus peniţă nouă la condei să scriem, înălţaţi în mîndria de români: Alba-Iulia“ (Corneliu COPOSU, ,,Semnele timpului“) Episcopul greco-catolic Dr. Iuliu Hossu va exclama la Alba, în cetate: ,,Fraţilor, Ceasul împlinirii vremii este acesta, cînd Dumnezeu Atotputernicul, rosteşte prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărîrea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!“

Presa făgărăşeană la momentul Unirii
 

     Ziarul făgărăşean Oltul consemna: ,,După un lanţ de veacuri nemiloase, cari au îngenuncheat oameni mari-dară nu au putut nimici idealul naţional, cari au ţinut în robie milenară întunecată urmaşii coloniştilor Viteazului Traian, dar nu au putut fărîma puterea de viaţă a neamului nostru, a bătut şi pentru noi, cei din Ţara Oltului şi plasele învecinate, ceasul mîntuirei vecinice şi al mulţumirii desăvîrşite. Şi togmai în momentele istorice cele mai înălţătoare-cînd tricolorul românesc flutură pe malul Tisei îngîmfate şi ameninţătoare, Regele României întregite, Regina României mărite, după ce au cercetat frontul de la Vest, oraşe însemnate şi locuri istorice-au sosit la Făgăraş“ ( Oltul, nr. 41-42, 6 iunie 1919 )

Cum i-am scăpat pe unguri de comunism!
 

     ,,În timpul lungilor negocieri de la Versailles (1919-1920), a intervenit încă un eveniment neprevăzut: în Ungaria, în martie 1919, preia puterea un guvern comunist în frunte cu Bela Kun. Prăbuşirea ţării era desigur dramatică, dezastru militar, teritoriu redus la mai puţin de jumătate, astfel încît Ungaria devenise terenul ideal ca să prindă comunismul răspîndit în lumea întreagă de Moscova, după victoria revoluţiei în Rusia. Guvernul Bela Kun nu se mulţumeşte să ia plan de toate măsurile pentru instalarea comunismului, dar în iulie 1919 îndrăzneşte să lanseze armata ungară într-un atac pentru a încerca să reia Transilvania de la români şi, după unele surse, să facă joncţiunea cu trupele bolşevice de pe Nistru. Atunci armata română intră în Ungaria şi, cu toate că anglo-francezii ne interzic să înaintăm mai departe, pentru o dată nu ascultăm de marile puteri şi mergem să ocupăm Budapesta (4 august 1919). Ungurii oneşti recunosc şi azi că ne datorează salvarea de comunism în 1919, şi că datorită şederii noastre timp de trei luni la Budapesta s-a putut instala un guvern ungar relativ democratic, cu amiralul Horthy în fruntea statului...“ (Neagu DJUVARA, ,O scurtă istorie...“)

Regina Maria despre înfăptuirea Marii Uniri
 

     ,,Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei. Nu e vorba, pornise poporul nostru în război cu cântecul pe buze, fiindcă se ducea să lupte pentru visul lui de veacuri, însă între timp se iviseră clipe atît de negre, încît azi aproape mă temeam să privesc lumina zilei.
Mai era un lucru: izbînda noastră însemna prăbuşire şi nenorocire pentru atîţia alţii, încît cu firea mea nu puteam decît să mă înfior la acest gînd. Trebuise să se dărîme atîtea state ca să se înfăptuiască Unirea noastră şi aveam destulă conştiinţă ca să mă înspăimînt de hotărîrile soartei. S-ar fi putut tot atît de bine să fim noi cei învinşi, căci nu plecaseră şi toate celelalte neamuri în luptă cu încredinţarea că era sfîntă cauza lor? Şi chiar dacă s-ar fi înşelat guvernele, regii şi prezidenţii, oşteanul pornise cu bună-credinţă, gata să-şi jertfească viaţa pentru ceea ce învăţase să creadă că e datoria lui pentru patrie. Vai! Şi cîte jertfe, ce măcel, cîtă moarte. Mai tragice, şi cu mult mai tragice decît mormintele celor biruitori, sînt multele morminte ale celor învinşi. Şi s-au luptat vitejeşte, nebuneşte, cu disperare, însă, zadarnic. Gîndul atîtor vieţi risipite numai pentru a fi învinse la sfîrşit, era pentru mine un chin ce îmi întuneca ceasul de triumf".
(Regina Maria a României, Povestea vieţii mele) (Ştefan BOTORAN)
  

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 599 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4207428

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare