Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
NATO văzut de Ion Gavrilă Ogoranu Email
Luni, 27 Noiembrie 2017 18:54

 

,,Ne va cere nu doar contribuţii materiale ci şi respectarea promisiunilor”

„ Mă tem de unele năravuri româneşti“
 

- Interviu cu Ion Gavrilă Ogoranu, şeful Rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului, publicat în 2002 în ,,Monitorul de Făgăraş”

 

     Invitaţia de integrare în NATO

 a României a fost o împlinire pentru luptătorii anticomunişti din Ţara Făgăraşului care mai trăiau în anul 2002, atunci cînd s-a consemnat evenimentul. Ion Gavrilă Ogoranu, şeful Grupului de rezistenţă din Munţii Făgăraşului, spunea atunci că şi-a văzut visul împlinit, chiar dacă era după 60 de ani. Ţara Făgăraşului s-a considerat întotdeauna o aliată a americanilor. Tocmai de aceea n-a fost agreată de regimul comunist şi a fost asuprită din acest motiv. Făgărăşenii au devenit încă de la începuturile instaurării comunismului cei mai înverşunaţi luptători împotriva acestui regim şi erau convinşi că salvarea ţării poate veni doar din Occident, nicidecum de la imperialismul rusesc Ajutorul deplin al americanilor venea abia la momentul Praga, din 2002, după cum susţinea Ion Gavrilă Ogoranu într-un interviu acordat ziarului „ Monitorul de Făgăraş“. Luptătorul a explicat ceea ce înseamnă NATO pentru români, dar se temea ,,de unele năravuri româneşti”. Ion Gavrilă Ogoranu s-a stins din viaţă la 1 mai 2006, cu un cazier bogat în condamnări. Deşi comunismul a fost condamnat verbal, nicio instanţă românească nu s-a ocupat de memoria eroilor anticomunişti şi de condamnările date pe bandă rulantă de regimul comunist prin intermediul unor pseudo procese cînd mii de români au fost azvîrliţi în lagăre şi închisori. Un regim nemilos care a semănat în rîndul românilor multă suferinţă şi moarte. Ion Gavrilă Ogoranu ca mulţi alţi români patrioţi s-a suit la ceruri cu o condamnae la moarte, fără avere şi cu multe drepturi restricţionate. Redăm interviul cu Ion Gavrilă Ogoranu publicat în 2002.

 

        


Americanii au venit după aproape 60 de ani
 

R: Aţi aşteptat mai bine de 50 de ani venirea americanilor, d-voastră aţi luptat cu această speranţă care s-a realizat abia acum, în 2002. Cum priviţi această împlinire?
Ion Gavrilă Ogoranu: Nu de 50 de ani, ci de aproape 60 de ani. Dar contrar la ce se crede, nu speranţa venirii americanilor ne-a îndemnat să luăm drumul munţilor ci datoria de a ne apăra pămîntul şi sufletul României. Noi nu i-am privit pe americani ca pe nişte mercenari care să vină să lupte în locul nostru, iar noi să aşteptăm uitîndu-ne pe cer după avioanele lor. Noi am luptat cu arma împotriva comunismului în toţi munţii României socotind acest lucru ca pe o datorie de onoare a generaţiei noastre. Ziceam, dacă vom lupta e posibil să fim ajutaţi de americani, dar în primul rînd am considerat de datoria noastră să facem acest lucru.

R. Rezistenţa anticomunistă a fost ajutată de americani?
I.O.G. În măsura politicii mondiale de atunci, da. Dacă nu s-a făcut mai mult, n-are rost să învinovăţim pe nimeni. De exemplu, grupurile de paraşutaţi din anii 1951-1953 au fost lansate de avioane americane. Cei care le-au pilotat şi-au riscat viaţa pentru noi. Oricînd acele avioane puteau fi doborîte, iar piloţii să fie trataţi ca spioni. Dacă rezultatele n-au fost pe măsura aşteptărilor, vina o poartă spionii sovietici înfiltraţi în serviciile secrete engleze. Ei ştiau totul şi îşi anunţau stăpînii, cine sînt cei paraşutaţi, cu ce scop vin, cînd şi unde vor fi paraşutaţi.

,,Consiliul Naţional Român din SUA a crezut în lupta noastră”
 

R.: În cazul grupului condus de d-voastră?
I.G.O.: Noi am cerut ajutorul Consiliului Naţional Român condus de generalul Rădescu prin doi oameni care au părăsit România în 1952, Moise Cîlţea din Şona şi Ion Vijoli din Gura Văii. Acest for reprezenta rezistenţa românească în străinătate. Ceream Consiliului să fim ajutaţi cu arme şi echipament de luptă. Fixam un loc şi o dată anume cînd urma să primim eventualele ajutoare. La data fixată de noi, într-o noapte, avionul american a sosit, dar la locul stabilit nu ne-am putut apropia din cauza blocării lui (Poiana de pe rîul Sebeş din Muntele Ţ'iganu) de trupe masive de securitate. Avionul a survolat munţii după care a aterizat forţat în Ungaria, crezînd că aterizează în Iugoslavia. Acest fapt a fost scris în Scînteia din acea vreme. Am înţeles că Securitatea ştia acest secret şi voia să dovedească americanilor că nu există Rezistenţă anticomunistă în Munţii Făgăraşului. Un alt avion american a lansat la Sărata, în 1951. Era un grup de paraşutişti, grupul Săplăcan format din 5 persoane, dar a fost aşteptat de Securitate şi distrus. În zona Agnita a fost paraşutat grupul Golea, în 1951. Acei paraşutişti au rezistat 2 ani în ţară, după care au fost prinşi de Securitate. În 1953 a avut loc o altă lansare. În regiunea Satu Mare a revenit căpitanul Mare Sabin (ginerele cofetarului Embacher din Făgăraş). Sabin a plecat dintre noi în străinătate în 1950 promiţînd că se întoarce. El a pierit căutîndu-ne fiind foarte aproape de a ne găsi. De asemenea, dacă eu mai exist acum, se datorează preşedintelui SUA, Richard Nixon care atunci cînd a venit în România i-a înmînat lui Ceauşescu o listă cu nume de persoane de care se interesa partea americană. Pe acea listă se afla şi numele meu. Datorită acestui fapt, nu am fost executat atunci cînd am fost prins în 1976, condamnarea mea fiind la moarte.

,,Preşedintele Nixon m-a scăpat de la moarte”
 

R.: Ştiţi cum aţi ajuns pe această listă?
I.G.O.: Da, acum ştiu precis. Prin 1935-1936 se afla la Biserica greco-catolică Constantin Brîncoveanu din Făgăraş, un preot tînăr celib, Mircea Toderici, de loc din Alba Iulia. Era şi profesor de religie şi de limba italiană. El a emigrat în SUA. Acest preot a venit în România împreună cu delegaţia preşedintelui Nixon. Atunci şi-a vizitat nişte rudenii. Am profitat de acest fapt şi i-am adresat o scrisoare în care îl anunţam că mă aflam condamnat la moarte şi stam ascuns din cauza Securităţii. Întorcîndu-se în America, susţinut şi de preşedintele românilor din SUA, Nicolae Lungoci, un făgărăşan, a intervenit la Preşedenţia americană în favoarea mea. Astfel am fost scăpat eu de la moarte.

R: Partea americană recunoaşte rezistenţa anticomunistă din Munţi?
I.G.O.: Lupta noastră este recunoscută de americani. Preşedintele Clinton a spus-o explicit cînd a vizitat România. Redau textual: Aţi avut o luptă de rezistenţă împotriva comunismului de mai bine de 10 ani, pe care o apreciem. Desigur despre rezistenţa anticomunistă ştie şi preşedintele Busch. A lăudat rezistenţa anticomunistă din Cehia, dar la Bucureşti n-a făcut referire şi la rezistenţa românească pentru că n-ar fi sunat prea bine în contextul dat.

,,Meritul integrării în NATO îl are întreg poporul român”
 

R.: Cine are meritul ca România să fie invitată în NATO, la Praga?
I.G.O.: Desigur guvernele de după '90 îşi au meritele lor, dar înaintea lor sînt alte merite, ale întregului popor. Sîntem poate singurul popor care are cea mai mare simpatie pentru americani. Poate nu bazată pe realităţi, dar este o simpatie de lungă durată. Şi americanii cunosc acest lucru. Ultimul sondaj realizat în acest sens, plasează România cu un procent de 81%. Dar, în acelaşi timp sîntem în egală măsură preţuitori ai valorilor franceze, italiene. De exemplu, limba franceză n-a fost scoasă din şcoli nici cînd eram aliaţi ai Germaniei. A existat o rezistenţă a oamenilor noştri politici care au rămas credincioşi alianţelor statelor apusene înclusiv americanilor sacrificîndu-şi viaţa pentru acestă atitudine. Cazul Iuliu Maniu, al Brătenilor, şi al altor oameni credincioşi valorilor unei democraţii occidentale şi care şi-au pierdut viaţa pentru apărarea acestor idealuri. Există în SUA un număr de aproape un milion de americani de origine română care nu şi-au uitat ţara. În două rînduri au avut preşedinţi făgărăşeni, pe Nicolae Lungoci şi pe Georgeta Washington care nu este alta decît fiica lui George Blebea din Ileniul Făgăraşului.
Nu trebuie uitat aportul unităţilor militare care s-au comportat excepţional în misiunile pe care le-au avut în străinătate. Şi orice s-ar spune, NATO rămîne în primul rînd o organizaţie militară.

R.: Aveţi vreo umbră de gelozie că nu aţi reuşit d-voastră ca generaţie să-i aduceţi pe americani aici?
IG.O.: E ceva în acestă întrebare. De exemplu, atunci cînd am fost arestat la Cluj în 1976 şi dus la Securitatea din Cluj, am fost întîmpinat de comnadantul Securităţii care mi-a spus: Aţi vrut să-i aduceţi pe americani în Românbia. Iată acum preşedintele Nixon a venit în România, s-a plimbat pe aici şi nu i-aţi adus voi care-i iubiţi ci i-am adus noi, care-i dispreţuim. Ce zici de asta, d-le Gavrilă? Comandatul respectiv părea întruchiparea îngîmfării întregului lagăr comunist. Am răspuns cum mi-a venit atunci, ar trebui americanilor să le fie un pic ruşine. Chiar de simt această amărăciune, mă bucur pentru România, căci noi n-am căutat interesele personale sau ale generaţiei noastre ci ale întregii ţări. E pentru prima dată în istorie cînd cineva ne garantează graniţele şi existenţa statului român. Ne-au garantat-o şi alţii în trecut. Şi englezii, nemţii, francezii, dar s-a văzut că n-au fost în stare să se apere pe ei. Acum ne aflăm într-o altă situaţie.

,,Mă tem de unele năravuri româneşti precum minciuna”
 

R: Ce credeţi că va fi în viitor?
I.G.O.: Cred că ne aşteaptă o perioadă grea şi nu ştiu dacă românii sînt toţi pregătiţi. Poate cred că NATO înseamnă împrumuturi externe şi ajutoare cu haine vechi sau gumă de mestecat. Mă tem mai mult de unele năravuri româneşti. Conducătorii noştri păcătuisc foarte des prin a crede că putem duce cu zăhărelul Vestul, cu minciuna, socotindu-i creduli pe cei din jurul nostru. Ceauşescu şi-a putut închipui că putea înşela omenirea întreagă. NATO ne va cere nu numai contribuţii materiale ci şi contribuţii sufleteşti, sinceritate, perseverenţă, respect faţă de promisiunile făcute. E vorba de datoria noastră în calitate de membru al unui pact în care sînt adunate cele mai puternice naţiuni ale lumii. Vom putea minţi şi să ne prefacem dimineaţa, poate şi la prînz, dar în cele din urmă jocul acesta nu va putea merge. Într-o toamnă frumoasă, tîrzie, Dunmezeu ne-a luminat viaţa şi ne-a făcut darul după care am rîvnit şi am luptat şi noi la vremea noastră. Dumnezeu să-i odihnească pe toţi camarazii mei şi pe toţi cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru această zi. ( interviu realizat de Lucia Baki)

Drumul către NATO al României

     La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO.
- Iulie 1990 - Premierul Petre Roman adresează, în scris, Secretarului general al NATO, Manfred Wörner, invitaţia de a vizita România, iar în octomrie 1990 este primit la Cartierul General al NATO de către Secretarul general care în 4-5 iulie 1991 face o vizită în România.
- 21 august 1991 - Ministrul de Externe, Adrian Năstase, face o vizită la NATO, iar în octombrie 1991 preşedintele Ion Iliescu trimite Secretarului general NATO un mesaj în care afirmă disponibilitatea României de a se angaja într-o cooperare strânsă cu NATO, după care în 25 noiembrie 1991, Ministrul Apărării Naţionale, general-locotenent Nicolae Spiroiu, este primit la NATO.
- 1 aprilie 1993 - Este iniţiat în România programul Mil-to-Mil de cooperare în domeniul apărării cu Statele Unite ale Americii, iar în octombrie 1993 americanii propun stabilirea unui Parteneriat pentru Pace care este semnat la 26 ianuarie 1994 de ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu. Primul exerciţiu militar la care participă România a fost în Polonia, în 12-16 septembrie 1994, ,,Cooperative Bridge 94”, iar după un an, la Sibiu, ,,Cooperative Determination 95".
- 19 Decembrie 1996 – Parlamentul României aprobă participarea României la Forţa de Stabilizare (SFOR) în Republica Bosnia-Herţegovina.
- 4 februarie 1997 - Vizita preşedintelui Emil Constantinescu la Cartierul General al NATO şi întâlnirea cu Secretarul general, Javier Solana.
- 8 Iulie 1997 - În cadrul summit-ului NATO de la Madrid, sînt admise în NATO Republica Cehă, Ungaria şi Polonia, dar România, nu, dar după 3 zile preşedintele SUA, Bill Clinton, efectuează ,,o vizită de consolare" la Bucureşti.
- 13 noiembrie 1997 - Cea de-a 43-a sesiune a Adunării Parlamentare a Tratatului Atlanticului de Nord are loc la Bucureşti, iar în aprilie 1998, Secretarul general al NATO, Javier Solana, efectuează o vizită oficială în România.
- Octombrie 1998 - Parlamentul aprobă cererea NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al României pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în ,,situaţii excepţionale şi de urgenţă", decizie confirmată la 22 aprilie 1999, când este autorizată deschiderea spaţiul aerian pentru operaţiunile din Kosovo.
- 29 noiembrie 1999 – Parlamentul României aprobă participarea cu forţe la KFOR din Kosovo,
- 7 februarie 2001 – Parlamentul României aprobă suplimentarea participării la KFOR cu un pluton de poliţie militară şi ofiţeri şi subofiţeri de stat major.
- 19 septembrie 2001 - Ca urmare a atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, Parlamentul României adoptă decizia de participare a ţării, ca aliat de facto al NATO, la lupta împotriva terorismului internaţional şi decide creşterea contribuţiei României la SFOR şi KFOR.
- 21 noiembrie 2002 - România este invitată, alături de alte şase state candidate, să înceapă convorbirile de aderare, în cadrul summit-ului NATO de la Praga, într-o decizie istorică de extindere a Alianţei Nord-Atlantice cu şapte ţări din fostul bloc comunist.
- 23 noiembrie 2002 - La două zile de la decizia istorică de la Praga, preşedintele SUA, George W. Bush, vizitează România. Românii îşi amintesc de curcubeul care a apărut pe cer şi expresia preşedintelui American ,,Dumnezeu zâmbeşte astăzi".
- 13 decembrie 2002 şi 09 ianuarie 2003 - Se desfăşoară, la Bruxelles, cele două runde ale convorbirilor de aderare a României la NATO cînd România îşi asumă: sprijinirea consensului la nivel aliat, promovarea păcii şi stabilităţii, contribuţia cu forţe la întregul spectru de operaţiuni al NATO, îşi asumă contribuţia la bugetul civil şi bugetul militar al Alianţei, inclusiv la bugetul pentru Programul de Investiţii de Securitate al NATO (NSIP).
- 26 martie 2003 – Are loc, la Bruxelles, Ceremonia oficială de semnare a Protocoalelor de Aderare ale statelor invitate la Praga, iar în aprilie 2003, Parlamentul României aprobă participarea la constituirea Echipelor de Reconstrucţie Provincială din Afganistan.
- 8 mai 2003 – Congresul SUA ratifică Protocolului de aderare
- 16 iulie – 8 august 2003 – Sînt dislocate contingentele româneşti în Irak.
- 25 iulie 2003 – Se mută la Constanţa Cartierul General al SEEBRIG.
- octombrie 2003 – România îşi asumă o contribuţie detaliată şi dezvoltată pînă în 2012.
- 26 februarie 2004 – Parlamentul României adoptă Legea de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, iar la 1 martie 2004 Legea 22/2004 este promulgată de preşedintele Ion Iliescu.
- 2 aprilie 2004 – Ceremonia înălţării drapelelor de stat la Cartierul General al NATO, Bruxelles, şi reuniunea informală a miniştrilor de externe ai statelor membre NATO.
- Au urmat deschiderea pentru trupele americane a Portului Constanta şi a Aeroportului Kogalniceanu şi amplasarea scutului antirachetă la Deveselu. Dar unul dintre evenimentele cele mai importante la care am luat parte ca membri NATO a fost organizarea summit-ului Alianţei Nord-Atlantice la Bucureşti în 2008. Evenimentul a reunit aproape 3.000 de oficiali din 49 de ţări membre NATO şi semnatare ale Parteneriatului pentru Pace. România a cheltuit de-a lungul anilor peste 800 de milioane de dolari. Totodată, 21 de militari români au murit în Afganistan, Irak şi Bosnia, iar alţi 74 au fost răniţi. Poligonul Cincu deserveşte Alianţa, iar în perioada 2015-2017 au loc, aici, ample exerciţii militare.

- În iulie 2017, Departamentul de Stat american a aprobat vânzarea unor sisteme mobile de rachete de artilerie (HIMARS) către România, în valoare de 1,25 miliarde de dolari 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Art Festin Făgăraș

În ediţia tipărită

,,Am ajuns să fim condusi de golani care aprobă legi doar în favoarea lor”

 

     Modificarea Codului Administrativ de către parlamentarii PSD-ALDE a mai creat un mod de a fi recompensaţi susţinătorii politicienilor. Pensii speciale pentru aleşii locali care să le completeze pensiile de vechime. Sînt bani care golesc bugetul ţării, aşa cum o fac şi alte categorii privilegiate de pensionari. Dacă un angajat a muncit zeci de ani în cîmpul muncii cotizînd lunar pentru a avea o pensie la bătrîneţe, acesta încasează pensie din care abia îşi duce zilele. În schimb un pensionar ,,special” este lovit cu pensie de mii de euro în condiţiile în care n-a cotizat niciun leu pentru pensie. Făgărăşenii spun că nu există echitate între pensionari, iar legile adoptate de parlamentari în ultima vreme sînt lipsite de bun simţ. Făgărăşenii mai spun că aleşii locali nu merită pensii speciale pentru că şi-au făcut doar datoria, iar în cele mai multe cazuri nici pe aceasta. Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu cetăţenii în privinţa modificării Codului Administrativ de către parlamentarii Puterii, act normativ ce a fost votat deja în Senat. O parte din opiniile lor sînt prezentate în materialul următor. (continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 598 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4207441

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare