Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Imperiul Macedonean
Imperiul Macedonean Email
Marţi, 03 Noiembrie 2009 13:22

 

     ,,Se apucaseră să-i îndemne pe tebani să se răzvrătească împotriva lui Alexandru, rostind mereu cuvîntul ,,libertate“ şi alte cuvinte frumoase, de demult, spunînd că a venit vremea să fie scuturat jugul macedonean. Alexandru atacă falanga dispusă în formaţie de luptă. Tebanii sînt aruncaţi înapoi în spatele porţilor, după o goană îngrozitoare, la capătul căreia abia izbutesc să mai ajungă în cetate, fără a mai apuca să închidă porţile...

Aşa se explică de ce tebanii, rămaşi fără apărare, au fost ucişi fără cruţare...Cetatea avea să fie dărîmată din temelii...Alexandru a cruţat casa poetului Pindar, ca şi pe descendenţii lui, din respect faţă de poet“ ( Arianus, Expediţia lui Alexandru Macedon în Asia )

     Alexandru este unul dintre cele mai frumoase nume pe care părinţii le pot pune copiilor pentru că de el se leagă cele mai măreţe fapte din întreaga istorie a omenirii. Alexandru Mecedon a fost cîntat de poeţii şi trubadurii din vechime, de el este legată şi legenda populară care a trecut pe la noi numită ,,Alexandria“. Inteligent, atletic, cu o fire de poet, Alexandru şi-a purtat falanga invincibilă pînă în Orientul îndepărtat. Strategiile lui Alexandru au fost folosite de experţii militari pînă în zilele noastre.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Începutul legendei
 

     Macedonia corespunde în linii mari cu actualul teritoriu al fostei republici Iugoslave, statul actual Macedonia. Centrul puterii statului antic Macedonia era fortăreaţa Agai de unde regii macedoneni îşi extindeau puterea absolută asupra pămînturilor de pe coastele nordice şi nord-vestice ale Golfului Thermaic. Această regiune forma Macedonia propriu-zisă. Regatul macedonean era format din două părţi eterogene, iar regii macedoneni îşi manifestau autoritatea în două feluri. În cazul macedonenilor greci de pe coastă, regele conducea direct. Erau propriul său popor, proprii săi ,,tovarăşi“ Asupra popoarelor ilirice din munţi el era doar suzeran; fiecare era supus propriei sale căpetenii, iar aceste căpetenii erau vasalii săi nu tocmai supuşi. Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru, este cel care avea să transforme total Macedonia şi să facă din ea o putere de luat în seamă. Filip s-a căsătorit cu Olympias, fiica unui principe epirot. La început evenimentul nu a produs senzaţie, nici naşterea unui copil, dar nimeni nu a bănuit că acel copil va deveni unul dintre cei mai mari cuceritori ai omenirii şi va duce civilizaţia elenă pînă în cele mai depărtate colţuri ale Asiei. Filip devine stăpîn al Golfului Thermaic de la gurile rîului Strymon şi inclusiv al bazinului Pagasai făcînd Atena să tremure. El îşi organizează o flotă puternică iar piraţii săi atacă frecvent vasele cu cereale ale atenienilor în largul Mării Egee. În lupta de la Cheroneea (338 î. Hr.) Filip se impune în faţa atenienilor care lasă totuşi o impresie frumoasă, luptă eroic şi mor toţi în frunte cu căpetenia lor Demostene. După devastarea Laconiei regele macedonean invită toate statele greceşti aflate la Sud de Thermopile să trimită delegaţi la un congres în Corint. Toate statele s-au supus cu excepţia Spartei. Sub hegemonia Macedoniei liga elenă hotătăşte să pornească războiul împotriva Persiei şi să răzbune sacrilegiile făcute de persani pe pămînt elen în perioada lui Xerxes. Liga nu a putut să-şi menţină unitatea astfel încît Filip va organiza trei fortăreţe macedonene în puncte strategice: Ambracia, Corint şi Chalis controlînd astfel vestul, nord-estul Greciei şi Peloponesul. Între timp Filip divorţează de Olympia, mama lui Alexandru, şi se căsătoreşte cu o anume Cleopatra. La ospăţul de nuntă, Alexandru îi aruncă tatălui său vinul în faţă pentru a răzbuna repudierea mamei sale. Filip îşi scoate sabia, dar se împiedică din cauza faptului că era beat; Alexandru îi strigă în faţă cu sarcasm: ,,Priviţi omul care vrea să treacă din Europa în Asia şi se împiedică în drum de la un pat la altul“. Filip nu reuşeşte însă să se bucure de farmecele Cleopatrei pentru că este ucis de un nebun pe nume Pausanias. În ziua nunţii, cînd Filip aflat în procesiune solemnă, a intrat în teatru puţin înaintea gărzilor, Pausanias s-a repezit înainte cu un pumnal celtic şi l-a doborît în faţa porţii. Asasinul a fost prins şi ucis, dar autorii reali ai complotului nu au fost descoperiţi. De aici încolo va începe epopeea lui Alexandru, una dintre cele mai glorioase pagini ale istoriei omenirii.

Descinderea în Grecia
 

     Odată cu succesiunea sa la tronul Macedoniei, Alexandru s-a văzut ameninţat de duşmani din toate părţile. Membrii confederaţiei corintiene, popoarele tributare din provincia Tracia, ilirii întotdeauna ostili au văzut cu toţii în moartea lui Filip oportunitatea care nu trebuia pierdută pentru a contracara toate realizările lui, iar în Asia tatăl Cleopatrei, generalul Attalos, susţinea cauza fiului acestuia. Astfel, Alexandru era înconjurat de pericole din toate părţile, aşa cum fusese şi tatăl său într-o situaţie de criză a vieţii sale, iar diferenţa de mijloace folosite de tată şi fiu pentru a face faţă pericolului arată şi diferenţa de temperament dintre cei doi. Dacă Alexandru ar fi urmat metodele lente şi sigure ale tatălui său, el i-ar fi cumpărat pe barbarii din nord, ar fi efectuat o reconciliere cu Attalos şi ar fi amînat problema greacă pînă cînd şi-ar fi stabilizat cu totul puterea în Macedonia. Apoi, gradat, el ar fi putut recupera în cîţiva ani autoritatea pe care Filip o cucerise şi ar fi pornit în expediţia plănuită împotriva Persiei. Astfel de calcule şi precauţii nu se potriveau însă cu geniul plin de îndrăzneală al fiului lui Filip. El a refuzat să cedeze în faţa vreunuia dintre inamici, a înfruntat pericolele unul după altul şi le-a depăşit pe toate. Mai întîi s-a întors în Grecia, unde situaţia părea destul de serioasă. Atena primise ştirile referitoare la moartea lui Filip cu o bucurie nedisimulată şi, la îndemnul lui Demostene, votase un decret în cinstea amintirii ucigaşului. Trompetele sunau pentru război, mesagerii mergeau rapid la Attalos şi în Persia, şi Grecia a fost incitată să scuture jugul macedonean. Ambracia i-a alungat garnizoana şi Teba a încercat şi ea acelaşi lucru. Revolta din Thessalia era însă mult mai importantă decît agitaţia ostilă din statele sudice. Cavaleria thessaliană era un ajutor de nepreţuit pentru armata macedoneană şi era mai important pentru un rege macedonean să fie archon al Federaţiei thessaliene decît să fie recunoscut ca general al Confederaţiei din Corint. Totuşi, nu nevoia de a asigura rapid stabilitatea în Thessalia l-a îndemnat pe Alexandru cu adevărat să se ocupe de Grecia înainte de a se ocupa de orice altă porţiune a imperiului. El dorea mai mult decît orice să salveze Grecia de sine însăşi. Apariţia sa rapidă, înainte ca agitaţia să se transforme într-o adevărată rebeliune, ar fi putut împiedica oraşele să comită vreo acţiune ireparabilă, care putea necesita o pedeapsă aspră sau chiar măsuri dure. Alexandru a înaintat pînă la defileul Tempe, dar a descoperit că era deja apărat puternic de thessalieni. În loc să încerce să cucerească o poziţie care părea invincibilă, el şi-a condus armata mai spre sud de-a lungul coastei şi, tăind trepte pe partea abruptă a Muntelui Ossa, şi-a croit o nouă cale peste munte şi a descins în cîmpia rîului Peneu, în spatele inamicului său. Nu a fost vărsată nicio picătură de sînge. O adunare thessaliană l-a ales pe Alexandru archon şi el le-a garantat comunităţilor din regiune aceleaşi drepturi şi privilegii de care se bucuraseră şi în timpul tatălui său. Concilierea Thessaliei a dus fără o singură lovitură la adeziunea vecinilor din sud, astfel încît nu s-a ridicat nicio mînă împotriva lui. El se mişcase atît de repede încît nimeni nu fusese pregătit să reziste. Atenienii au trimis o ambasadă plină de căinţă, pe care regele a primit-o cu blîndeţe, fără nicio referinţă la veselia publică ocazionată de moartea tatălui său, iar congresul confederaţiei s-a întrunit la Corint pentru a-l alege pe Alexandru general în locul tatălui său.

General suprem al grecilor
 

     Alexandru a fost ales general suprem al grecilor pentru invazia Asiei, şi el dorea să pornească spre Persia ca un conducător al Eladei, descendent şi succesor al lui Ahile, şi nu ca rege macedonean. Alegerea sa de către confederaţia greacă avea mai mult semnificaţie istorică decît politică. Contingentele furnizate de statele greceşti ca membre ale ligii erau mici şi ideea expediţiei nu a reuşit să trezească niciun fel de sentimente naţionale. El a fost recunoscut ca un reprezentant al Greciei de toţi cei care se adunaseră la Corint.

Întîlnirea cu Diogene
 

     O povestire spune că la porţile Corintului Alexandru s-ar fi întîlnit cu excentricul filosof Duogene stînd pe butoiul care-i servea drept casă şi i-a cerut să spună ce doreşte. ,,Să te dai la o parte din soare“ i-a spus filosoful. Lui Alexandru care avea simţul umorului i-a plăcut replica lui Diogene şi le-a spus tovarăşilor de drum: ,,Dacă n-aş fi fost Alexandru mi-ar fi plăcut să fiu Diogene. Între timp Alexandru a eliminat toate pericolele interne din calea sa: Attalos este ucis în Asia de ordinele sale, la fel şi Cleopatra împreună cu copilul ei. Moartea acesteia şi a copilului nu au fost comandate de Alexandru ci de alte împrejurări. Această faptă morbidă a fost comandată de Olympia, mama lui Alexandru, care se răzbunase pe Filip de altfel care a repudiat-o.

Campaniile în Tracia şi Illyria
 

     Existau simptome ale tulburărilor în Tracia şi semne ale unei furtuni care se dezlănţuia în Ilyria şi ar fi fost imposibil pentru tînărul rege să invadeze Asia în timp ce Tracia era gata să se revolte în urma sa, iar Macedonia era expusă unui atac dinspre vest. Era necesar ca tracii să primească o lecţie, şi mai ales tribalii care trăiau dincolo de Munţii Haemus ( Balcani ). Cînd Alexandru a traversat Muntele Rhodope, a ajuns la baza uneia dintre trecătorile vestice ale Muntelui Haemus unde îi găseşte pe inamici care şi-au adus carele de luptă în vîrful trecătorii pentru a le arunca în capul macedonenilor. Regele Macedon a ordonat infanteriei să avanseze în susul cărării, desfăcînd rîndurile atunci cînd era posibil pentru a lăsa carele să treacă, iar cînd acest lucru era imposibil, i-a sfătuit pe soldaţi să se lase în genunchi, ţinîndu-şi scuturile apropiate, ca un acoperiş deasupra capului, pe care se puteau rostogoli carele fără să creeze probleme. Cînd barbarii şi-au terminat teribilele proiectile Alexandru a cucerit fortăreaţa cu uşurinţă. La vestea apropierii lui Alexandru tribalii şi-au trimis nevestele şi copiii pe o insulă numită Peuce undeva pe Dunăre şi s-au strecurat în spatele armatei macedonene. Alexandru află şi cu o tenacitate ieşită din comun îşi forţează adversarul să lupte faţă în faţă producîndu-i mari pierderi.

Luptele cu geţii
 

     Alexandru a prevăzut că era necesară o demonstraţie de forţă pe Dunăre împotriva geţilor de pe malul nordic şi îi instruieşte pe aliaţii din cetatea Byzantion să-şi trimită corăbiile în susul apei. Prin viclenie îşi debarcă trupele pe celălalt mal al fluviului pe timp de noapte folosind bărcile localnicilor şi pieile de animale de la corturile umplute cu paie. Adversarii s-au trezit din somn cu falanga macedoneană peste ei. Geţii au fugit în pădurile din nord, dar Alexandru nu i-a urmărit întrucît ţinutul de dincolo de Dunăre nu-l interesa. Istoricul Arrianus povesteşte campania lui Alexandru împotriva geţilor: ,,Alexandru a hotărît să treacă Istrosul ( N.R-Dunărea ) şi să-i atace pe geţii de dincolo de fluviu, în primul rînd pentru că văzuse o mulţime de geţi adunaţi pe malul Istrosului, gata să-i curme orice încercare de debarcare...De aceea s-a îmbarcat şi el pe una dintre corăbii, dînd ordin ca pieile corturilor să fie umplute cu paie; şi luînd toate luntriile de pe acele locuri trecu pe ele cît putu de mult din efectivele sale. Aşa s-au îmbarcat cu Alexandru cam o mie cinci sute de călăreţi şi vreo patru mii de pedestraşi. În timpul nopţii trecură cu toţii dincolo într-un loc cu holda bogată care îi ascundea de priviri în timp ce se apropiau de mal. La revărsatul zorilor Alexandru porni prin lanuri, dînd ordin pedestraşilor să calce grîul cu lăncile lăsate de-a curmezişul“ Faţă de Darius campania lui Alexandru în Tracia a fost încununată de succes. Această aventură a dus la supunerea tribalilor şi toţi cei aflaţi la sud de Dunăre s-au grăbit să-l asigure pe rege că se supun. A venit chiar şi o ambasadă a celţilor care vroiau să-l asigure de prietenia lor. În timp ce se îndrepta spre casă află că ilirii erau la hotarele Macedoniei şi că una dintre cele mai importante fortăreţe a căzut în mîinile lor. Mărşăluind rapid în susul văii Erigonului, Alexandru şi-a aşezat tabăra lîngă Pelion şi reuşeşte în cele din urmă să-i alunge pe inamici prin manevre extraordinare întreprinse împreună cu soldaţii săi care erau foarte bine antrenaţi. După o a doua descindere în Grecia cucereşte Teba (335 î.Hr ) şi face pregătiri în vederea expediţiei în Persia.

Falanga macedoneană
 

     Alexandru şi-a învins adversarii prin unitatea de elită cunoscută în istorie sub numele de ,,falangă“. Aceasta era o unitate militară formată din infanterişti aşezaţi în cîte 8 sau 16 rînduri compacte. Iniţial desfăşurată de Sparta în sec. VI î. Hr. falanga a ajuns la apogeu în armata lui Filip al II-lea şi Alexandru. Înarmaţi cu lănci de 4 metri lungime şi năpustindu-se asupra rîndurilor inamicilor ca un zid puternic de oameni strîns uniţi, soldaţii macedoneni au cucerit Grecia şi Orientul Mijlociu. Celebra falangă va capitula însă în faţa armatei romane ulterior care era mult mai flexibilă în bătălia de la Pydna (168 î. Hr.) După această înfrîngere celebra unitate a căzut în desuetudine. Totuşi a fost una dintre cele mai ingenioase strategii ale istoriei militare.

Nodul Gordian
 

     La Gordium, oraş în centrul Asiei Mici, capitala regatului Frigiei, în Turcia de astăzi, se afla un mare nod. Parcele decretaseră că acela care va desface nodul va deveni stăpînul Asiei. Alexandru l-a tăiat în două cu sabia şi s-a adresat trupelor sale: ,,Limitele imperiului nostru vor fi limitele pe care le-au fixat zeii drept limitele pămîntului“

Invadarea Persiei
 

     În anul 334 î. Hr. Alexandru traversează Hellespontul în fruntea trupelor sale. De aici va începe transformarea lumii; Alexandru, cu o viziune cosmopolită, va aduce schimbări majore în regiunile cucerite de ei şi va implementa acolo cultura greacă. El însuşi a fost crescut în spiritul tradiţiilor şi a culturii greceşti. Alexandru cucereşte pe rînd satrapiile persane şi în vara anului 334 î.Hr. întîlneşte armata persană la Granicos. Cîştigă bătălia fără eforturi majore, de altfel singura armată care i-ar fi făcut probleme în înaintarea prin Asia Mică. Izvoarele antice descriu succesul trupelor lui Alexandru. ,,Între timp, Alexandru se apropia de apa Granicului cu armata pregătită de luptă...O parte dintre iscoade veneau în goana cailor să-i dea de ştire că pe celălalt mal al Granicului perşii aşteaptă în formaţie de luptă...Înaintînd în fruntea armatei, Alexandru lovi chiar în punctul unde fusese masată cavaleria persană şi unde aşteptau căpeteniile lor. În jurul lui se încinse o luptă îndîrjită; profitînd de moment, unităţile macedonene începură să treacă apa una după alta, fără să întîmpine rezistenţă. Lupta se da călare şi cu toate acestea părea să fie o luptă a infanteriei; caii se frecau unul de altul şi călăreţii se loveau de aproape. Macedonenii se străduiau să-i gonească pe perşi de pe mal şi să-i împingă în cîmp deschis, în timp ce aceştia făceau tot posibilul să nu-i lase pe macedoneni să iasă la mal şi căutau să-i arunce înapoi în fluviu...Cînd centrul oastei persane începu să cedeze şi călăreţii se văzură împrăştiaţi de o parte şi de alta, perşii se porniră pe fugă, fără să se mai oprească“ (Arrianus, Expediţia lui Alexandru Macedon în Asia) După ce cucereşte oraşele din Asia Mică supuse de perşi, Alexandru este aşteptat de perşi la Issos-porţile Siriei. Grecii şi macedonenii obţin aici o victorie categorică, iar Darius este pus pe fugă. Alexandru cucereşte Siria şi Egiptul fără să întîmpine rezistenţă şi întemeiază oraşul Alexandria în Delta Nilului care va deveni unul dintre cele mai importante centre de cultură din antichitate. În anul 331 î. Hr. armata lui Alexandru trece Eufratul şi intră chiar în inima Persiei. Darius strînsese o nouă armată şi mai numeroasă, însă Alexandru o învinge la Gaugamela. Ahemenidul Darius se refugiază în Media, dar este ucis de propria sa gardă de corp şi imperiul său se prăbuşeşte. Babilonul, Sussa şi Perssepolis cad fără luptă. Perşii au fost învinşi de propria lor ignoranţă: ei se bazau pe acelaşi nivel învechit de luptă, generalii lor nu au studiat strategii de luptă cum au făcut grecii şi se bazau doar pe numărul combatanţilor. Acest aspect mergea cu popoare primitive, dar nu cu soldaţii de elită a lui Alexandru care se antrenau foarte dur şi aveau o adevărată ştiinţă a luptei. Pentru greci războiul se transformase atît de mult încît a fost adus la rang de artă.

Cucerirea Orientului îndepărtat
 

     În următorii patru ani Alexandru trece împreună cu soldaţii săi de Samarkand în Afghanistan şi ajunge în Valea Indului prin Munţii Hindukush. Ultima sa victorie a fost pe rîul Hydaspes din Punjab, unde a înfrînt o armată indiană cu 200 de elefanţi. Referitor la această bătălie Arrianus povesteşte: ,,Alexandru campă pe malul rîului Hydaspes...Falanga macedoneană se apropiase, la rîndul ei, de elefanţi şi oamenii înconjuraseră animalele...Dar şi elefanţii erau înghesuiţi acum într-un spaţiu restrîns şi deveniseră pentru indieni un pericol tot atît de mare ca şi pentru duşmanii lor, pentru că îi călcau în picioare ori de cîte ori efectuau vreo manevră ori atacau...Majoritatea conducătorilor de elefanţi fuseseră ucişi de săgeţile macedonenilor, iar animalele lor...înnebunite de cîte păţiseră, se năpusteau şi peste prieteni şi peste duşmani, fără să mai aleagă, îi călcau în picioare şi-i omorau“. Ajungînd pe tărîmuri necunoscute, armata epuizată a lui Alexandru a refuzat să continue înaintarea; soldaţii credeau că Himalaya era capătul lumii. Alexandru face cale întoarsă. La Babilon se îmbolnăveşte probabil de tuberculoză şi moare în anul 323 î. Hr. la vîrsta de 33 de ani. Imperiul său se va diviza şi va fi împărţit între generalii săi astfel: Antigonos va lua Grecia şi Macedonia, Ptolemeu Egiptul fondînd dinastia Ptolemeilor, iar Seleucos, întemeietorul dinastiei Seleucizilor, va prelua Siria, Mesopotamia, Armenia şi Asia Mică.

Legătura cu Aristotel
 

     Alexandru a intrat în legătură cu Aristotel atunci cînd a fost chemat de către Filip la curtea sa pentru a-l educa pe tînărul principe. Aristotel i-a oferit lui Alexandru o educaţie literară şi filologică. Niciodată nu au existat ani mai roditori decît cei în care cele două inteligenţe s-au întîlnit. Europa îi este tributară lui Aristotel pînă în zilele noastre. Ştiinţa legilor gîndirii este încă predată aşa cum a elaborat-o el pentru prima dată. La moartea lui Alexandru, Aristotel părăseşte Atena şi se refugiază la Chalkis, unde a decedat în anul următor. Nu se cunosc prea multe despre cît a fost de puternică legătura dintre Alexandru şi Aristotel, dar educaţia pe care acesta i-a dat-o a influenţat în bine acţiunile de mai tîrziu ale lui Alexandru. Imperiul fondat de el a dus principiile pe care a fost clădită civilizaţia greacă pînă la marginile lumii transformînd omenirea de pînă atunci într-una mai civilizată, axată pe respect, principii şi moralitate.

Importanţa lui Alexandru
 

     Acţiunile lui Alexandru cel Mare a schimbat cursul istoriei. Avînd nişte viziuni înalte el a dărîmat barierele care separau o naţiune de alta şi a deschis noi drumuri pe plan cultural, comercial şi politic dincolo de hotarele gîndirii de la acea vreme. Alexandru a fost un deschizător de drumuri, iar capitalismul dezvoltat din lumea civilizată de astăzi şi-a pus bazele primare din timpul cuceririlor lui Alexandru. De fapt drumul către ,,globalizare“ a început de mai bine de două mii de ani cînd Alexandru a adunat laolaltă rase şi civilizaţii diferite. Romanii în timpul campaniilor pe care le-au purtat au demolat şi au distrus, dar grecii au civilizat şi educat întreaga omenire. ( Ştefan Botoran )

Aristotel, filozof grec
 

- Aristotel s-a născut la 384 î.Hr.şi a fost unul din cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al şcolii peripatetice. Deşi Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o. Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stăţătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica.
- Aristotel s-a născut la Stagira, un oraş din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea şi bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.
- Rămas orfan de copil, Aristotel îşi petrece primii ani la Stagira şi Pella, iar la 18 ani intră în Academia lui Platon, unde ămâne 19 de ani, mai întîi elev apoi profesor; după moartea lui Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoaşterea şi studiul formelor de stat şi de conducere existente la acea perioadă.
- În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desăvîrşi educaţia tânărului Alexandru. - Avea ochii mici, picioare subţiri, vorba cepeleagă, însă avea îmbracăminte plăcută, tunsoare minunat îngrijită şi inele cu pietre scumpe de o rară frumuseţe.
- S-a îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, şi-i aducea daruri care se aduceau doar divinităţilor.
- În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira şi apoi ajunge la Atena, unde a înfiinţat propria lui şcoală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani şi îşi va continua neobosit cercetarile.
- În 323 î.Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea duşmănie faţă de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai târziu, 7 martie 322 î.Hr. La conducerea şcolii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.
- Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renaşterii. Lucrările marelui filosof sînt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la Roma şi ajung mai tîziu pînă la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic şi ştiinţific conceput de Aristotel (logica, teologie, politică, estetică, fizică, astronomie, zoologie etc.) a stat la baza gândirii medievale creştine şi islamice şi a fost axul culturii Occidentului până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrari care îi sînt atribuite s-au păstrat 47.
- Opera sa cuprinde: Elogiul lui Platon, Elogiu către Alexandru, Elegia pentru Eudemos, Despre filosofie, Despre justiţie, Despre poeţi, Tratate de erudiţi, Constituţia atenienilor, Istoria animalelor,
Despre cer, Corpus Aristotelicum, Scrieri de logică, Organon, Categorii, Despre interpretare,
Analitica Prima, Analitica Secunda, Topica , Scrieri despre ştiinţă, vise, memorie, univers, tinereţe, spirit, respiraţie, etică, estetică etc.

Mormîntul lui Alexandru cel Mare
 

- Viaţa şi faptele lui Alexandru cel Mare, ca şi moartea şi înmormîntarea, au devenit legende existînd astăzi mituri din China şi pînă în Islanda, iar figura sa este considerată divină de un trib din Afganistan.
Trupul cufundat in miere
- Strabon, Plutarh şi Pausanias menţionează că trupul său neînsufleţit ar fi fost adus din Babilon şi înhumat la Alexandria, într-un mausoleu numit Soma, într-un sarcofag de aur şi o constructie grandioasă.
- Potrivit lui Diodorus Siculus, trupul a fost îmbălsămat şi cufundat în miere, pentru a scăpa neatins de căldurile toropitoare ale deşertului si, după o călătorie de doi ani, convoiul funerar a sosit în Egipt. In fruntea sa se afla fratele nevolnic la minte al lui Alexandru, Filip Arhideus, pe care generalii macedoneni îl aleseseră succesor la tron.
- Atunci cînd procesiunea funerară a ajuns în Siria, o armată trimisă de generalul Perdicas a interceptat-o, căutînd să fure trupul lui Alexandru, spre a-l duce la Aigai, în Macedonia. A avut loc o luptă, în urma căreia oastea lui Perdicas a fost înfrînăa şi convoiul şi-a continuat drumul spre apus, ajungînd în cele din urmă la Alexandria.
- Abia în 1960 o expediţie poloneză a primit dreptul de a cerceta subteranele centrului asezării Soma cînd au fost descoperite numeroase artefacte greci şi romane, băi imperiale, apeducte, şi, la nivele superioare, două necropole, case şi ateliere arabe. Nu s-a găsit însă nici urmă de mormînt macedonean. Reputatul arheolog Adriani a sugerat, recent, că Soma s-ar fi putut afla în partea de nord-est a oraşului antic, zona mai apropiată de Cartierul Regal.

Comments
Comentariu nou Cautare
andrutza   |10-12-2009 20:02:31
nuj ce sa spun :-?este fff lung
alex  - nush   |22-04-2010 16:04:42
cum zice si andrutza e foarte lung eu doresc doar despre imperiul macedonean
atat
Adrian Ionescu   |17-11-2013 13:55:54
Este un material foarte bun. Am aflat multe date pe care nu le
știam.
Mulțumesc foarte mult.
Mihoc Lavinia  - Alexandru Macedon   |29-02-2016 22:00:25
Dincolo de speculaţiile dostoievskiene despre marii cuceritori ai lumii,
dincolo de aprecierile negative asupra unor oameni ca Napoleon, Cezar sau
Alexandru, priviţi ca nişte dictatori şi criminali odioşi, dincolo de
opiniile subiective de tipul "nu a fost bine aşa", "poate era mai
bine altfel", dincolo de filme de o calitate mediocră cum a fost recentul
"Alexander" (pe eFilmCritic.com a primit calificativul "pretty
bad", pe filmcritic.com a primit o stea din 5), o realitate rămâne
incontestabilă: Alexandru Macedon a schimbat istoria lumii. A creat un imperiu
la care toţi cuceritorii de mai târziu au visat. A creat punţi între
civilizaţii.
Omenirea începe să-şi uite eroii. Poate e mult spus
"eroii". Să zicem mai bine "marile personalităţi" ale
trecutului, care au marcat istoria ulterioară în mod ireversibil, trecându-se
poate prea uşor la lecţia de istorie peste faptele lor, peste importanţa
acestor fapte pentru epocă şi mai ales pentru generaţiile ulterioare…
Cu 333
ani înaintea naşterii lui Cristos, într-o după-amiază a zilei de 12
noiembrie, la Issos, două armate se înfruntau, conduse de doi oameni de
seamă. Erau Darius al III-lea şi Alexandru Macedon. Primul - conducător al
muribundului Imperiu Persan, cel de-al doilea - conducător al unui imperiu ce
abia se năştea.
Bătălia de la Issos, ce se desfăşura cu peste 2300 de ani
în urmă, soldată cu victoria lui Alexandru, avea să fie decisivă în
campania de cucerire a Macedoneanului, al cărui covârşitor geniu militar,
organizatoric şi politic şi-a pus pentru totdeauna amprenta asupra istoriei a
trei continente.
După-amiaza zilei de 12 noiembrie a anului 333 î. Hr. a
marcat începutul unei perioade de cuceriri succesive, al căror scop a fost
iniţial pedepsirea persanilor, ce aveau sub stăpânire numeroase oraşe
greceşti, şi, mai apoi, deschiderea unor zone de expansiune economică,
politică şi culturală pentru greco-macedoneni. .
Se poate spune că
proiectele lui Alexandru - moştenitor al scăpărătoarei inteligenţe,
energiei şi îndrăznelii tatălui său, Filip al II-lea al Macedoniei, dar şi
al impulsivităţii şi setei de glorie a Olimpiadei, mama sa - îşi au
începutul în chiar perioada copilăriei sale; până la vârsta de 13 ani
(356-343 î. Hr.) în palatul de la Pella, capitala Macedoniei, Alexandru îşi
însuşeşte o educaţie aspră, spartană, de la pedagogul său Leonida,
educaţie care îi va ajuta mai târziu în campaniile sale, în timpul cărora
se va dovedi brav, dârz, energic şi răbdător. Timp de 3 ani apoi (343-340
Î. Hr.), departe de Pella, la Mieza, îşi va completa educaţia alături de
marele Aristotel, care îi predă istoria, retorica, metafizica, geografia,
ştiinţele naturale şi altele, luminându-i mintea care, mai târziu, va
lumina la rândul ei.
Încă din adolescenţă, însuşirile scăpărătoare
atrag atenţia şi încrederea tatălui său, care, când fiul său nu avea
decât 16 ani, îl numeşte ca locţiitor al său la Pella (340 Î. Hr.), în
timp ce el întreprinde o expediţie balcanică, apoi, ceva mai târziu, îi
încredinţează o misiune diplomatică la Atena.
În urma asasinării
neaşteptate a lui Filip, Alexandru preia frâiele domniei Macedoniei (336). La
numai 20 de ani, tânărul rege se dovedeşte a fi un conducător priceput. Timp
de doi ani (336-334 Î. Hr.), el continuă opera începută de tatăl său -
care urmărea consolidarea politică a Macedoniei - pacificând Tracia, trecând
Balcanii pentru a lupta împotriva tribalilor, ilirilor şi geţilor, care,
rând pe rând, sunt înfrânţi.
În timpul acestei expediţii, în oraşele
greceşti, a căror încercare de desprindere o frânase el însuşi încă din
336, se răspândeşte zvonul morţii lui Alexandru, care dă naştere în
teritoriile greceşti unor agitaţii şi încercări de revoltă, întreţinute
de oratorul Demostene; încetarea mişcărilor din Grecia va surveni distrugerii
Tebei, pe care tânărul rege o ordonă în urma votului sinedrionului
(consiliului) din Corint, care decisese distrugerea oraşului, datorită
refuzului conducătorilor lui de a se supune.
Situaţia din ţară fiind
de-acum stabilizată, în 334 Alexandru încredinţează conducerea Macedoniei
şi supravegherea Greciei generalului Antipatros, iar el cu, armata sa bine
pusă la punct, trece Helespontul şi, după un pelerinaj la Troia, susţine o
luptă pe cursul Granicului, împotriva lui Mithridates, ginerele lui Darius, pe
care îl învinge. Această victorie îi permite să înainteze prin Lidia,
Ionia, Caria, Pisidia, Licia, Pamfilia, Frigia, Capadochia şi Cilicia, până
la oraşul Tarsos, şi să elibereze oraşele greceşti de pe coastă, pe care
le reorganizează, numind guvernatori dintre generalii săi.
Primăvara anului
333 îl găseşte în Gordion, legendarul oraş sfânt al Anatoliei. Aici se
găsea faimosul car al lui Gordios, al cărui jug era legat cu un nod din coajă
de corn, despre care oracolul spunea că cel ce îl va desface va fi stăpân
peste Asia. Nereuşind să-l desfacă, Alexandru îl taie cu sabia dintr-o
singură lovitură.
Printr-o miraculoasă coincidenţă, prezicerea se va
adeveri. În chiar acelaşi an, la 12 noiembrie, Alexandru îl va învinge pe
Darius, la Issos, la poalele munţilor Amanos. Această importantă victorie
marca cucerirea Asiei Mici.
După bătălia de la Issos, Alexandru intră în
Siria (înaintând uşor prin oraşele Arad, Tripoli, Byblos, Sidon, care îşi
deschid de bunăvoie porţile în faţa cuceritorului, şi asediind oraşul Tyr,
care îi opunea rezistenţă şi care este înfrânt în vara anului 332), apoi
în Egipt, unde nu întâlneşte rezistenţă, preoţii egipteni recunoscându-l
ca faraon.
Odată cu bătălia de la Gaugamela (1 oct. 331 Î. Hr.), unde
oastea macedoneană se înfruntă din nou cu cea a lui Darius, Alexandru
lichidează şi ultimele rămăşiţe ale imperiului lui Darius al III-lea,
ocupând capitalele statului persan (Babilon, Susa, Parsa - azi Persepolis) şi
reorganizându-le.
Drumul cuceritorului era acum deschis; el cucereşte în
numai 3 ani (330-327) teritoriul de la Marea Caspică la Indus, invadând apoi
India (327-325 Î. Hr.), până la fluviul Hifasis, de unde se întoarce la
Babilon (323) datorită refuzului armatei sale de a merge mai departe.
Aici,
în legendara cetate a Babilonului, Alexandru Macedon îşi găseşte
sfârşitul (13 iun 323 Î. Hr.), la numai 32 de ani şi 8 luni. O moarte
prematură, care curmă fulgerător viaţa unui bărbat în plină putere a
tinereţii, viaţa unui geniu inegalabil şi a planurilor sale măreţe de a
realiza un imperiu universal, proiectul utopic al tuturor cuceritorilor.
Opera
grandioasă a lui Alexandru Macedon, deşi nefinalizată, a avut o remarcabilă
importanţă în epocă şi o influenţă deosebită asupra dezvoltării
omenirii în perioadele ulterioare.
Obositoarele campanii întreprinse de
Macedonean, în timpul cărora acesta împărtăşea suferinţele soldaţilor de
rând, au deschis noi căi de comunicaţie şi transport - foarte importante
pentru acea vreme - între Europa, Asia şi Africa, stabilind traseele cele mai
scurte şi mai bune pentru drumurile comerciale pe uscat şi pe mare, înlesnind
astfel schimburile de mărfuri între India şi oraşele-porturi la Marea
Mediterană. Flota lui Macedon, condusă de Nearh, a stabilit un drum maritim de
la delta Indusului până la Golful Persic. De asemenea, a stabilit o legătură
maritimă cu Egiptul, unde cuceritorul a înfiinţat oraşul-port Alexandria -
poate cea mai înfloritoare colonie dintre cele aproximativ 35 fondate -, punct
vital în legăturile economice dintre Europa şi Orient, oraş cosmopolit,
însă având un pronunţat caracter grecesc, limba şi cultura elenică
punându-şi puternic amprenta asupra dezvoltării lui.
Pe tot parcursul
lungului drum de cucerire, Alexandru a purtat o mică "armată" de
savanţi, topografi, naturalişti, medici ş. a., care întocmeau hărţi şi
cadastre ale bogăţiilor naturale ale teritoriilor cucerite, căutau drumuri
caravaniere noi, cercetau minele şi locurile pentru porturi, studiau sisteme de
culturi agricole noi; Alexandru s-a arătat deosebit de încântat faţă de
culturile agricole bazate pe irigaţii din Egipt şi Mesopotamia, pe care a
căutat să le perfecţioneze şi să le extindă.
În domeniul religiei s-a
arătat tolerant, considerând-o, alături de cultură, un important instrument
de guvernare. Deşi vastitatea imperiului său evidenţia utilitatea realizării
unui sincretism religios, el nu a încercat să îl caute, manifestând respect
şi atenţie faţă de toţi zeii, fie ei macedoneni, greci, egipteni sau
persani. În Egipt, de pildă, Alexandru a adus sacrificii pentru zeii egipteni
Ptah şi Apis şi a întreprins un periculos şi obositor pelerinaj la
templul-oracol al zeului suprem Ammon. Aici se spune că Alexandru a avut o
întrevedere mistică cu preoţii templului, care i-ar fi dezvăluit originea sa
divină, direct din zeul Ammon, odată cu promisiunea înfăptuirii unui imperiu
universal. Alexandru a acceptat şi şi-a însuşit zeificarea şi, treptat, a
început să pretindă supuşilor săi îngenuncherea obligato...
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1221 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

1.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3871700

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare