Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje ,,S-au terminat problemele în ţară şi au rămas nerezolvaţi morţii”
,,S-au terminat problemele în ţară şi au rămas nerezolvaţi morţii”

 

      Tradiţia spune că în satul românesc, familia îşi jeleşte morţii şi îi conduce pe ultimul drum după 3 zile de la deces. Se fac pomeni, satul este alături de familia îndoliată, se fac slujbe religioase specifice, sînt cheltuieli pe care aparţinătorii le suportă. Sătenii din Ţara Făgăraşului consideră că un eveniment de aşa natură te ia pe nepregătite, iar organizarea şi respectarea tradiţiei se poate încadra în 3 zile.

 Noua lege aprobată de guvernanţi vrea să schimbe vechea tradiţie, iar morţii să fie îngropaţi după 36 de ore, să fie ţinuţi în capele, iar o firmă specializată să se ocupe de înmormîntare. Sînt doar cîteva dintre prevederile stipulate în noul act normativ. Monitorul nde Făgăraş a stat de vorbă cu localnicii care s-au arătat revoltaţi de schimbările pe care vor guvernanţii să le aducă în cazul înmormîntărilor. ,,Vor să ne calce în picioare tradiţiile. Am ajuns rău dacă şi morţii îi deranjează pe conducătorii de azi ai ţării. Oare cei care dau astfel de legi nu au părinţi, bunici sau străbunici?”. (continuarea doar în ediţia tipărită)

 

 

 

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,România este colonia puterilor străine”
 

     Nu mai încape îndoială că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar factorii responsabili nu fac nimic pentru a redresa ţara din punct de vedere economic, politic şi administrativ. Zilnic sîntem martori la tot felul de legi care se abat drastic de la normalitate şi de la bunul simţ. Au fost adoptate acte normative de către Parlament şi de Guvern care contravin bunului mers al ţării, dar care apără interesele politicienilor, grupurilor de persoane aflate în funcţii înalte, companiilor de tot felul şi puterilor străine. Aşa cum arată astăzi România, putem spune fără să greşim, că România a ajuns, în an centenar, o colonie străină. Unirea realizată prin mari sacrificii în 1918 de străbunicii noştri, astăzi este pe cale să fie dezmembrată la ordinul marilor puteri aplicat de persoane aflate în conducerea ţării. (continuare doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 687 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 769
Număr afişări conţinut : 4236694

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare