Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Nichita Stănescu, zeul mistuit de muze
Nichita Stănescu, zeul mistuit de muze Email
Luni, 25 Septembrie 2017 18:18

 

     Pe data de 13 decembrie 1983, la Spitalul Floreasca, se stingea din viaţă Nichita Stănescu, în urma unei crize hepatice. Hazardul sau cerul au făcut ca, doar cu o zi în urmă, un alt demiurg al artei româneşti să plece spre cîmpiile Elizee: Amza Pellea, unul dintre monştrii sacri ai teatrului şi cinematografiei româneşti. Cu siguranţă s-au întîlnit acolo, în lumea ideilor pure. Rolul lui Nichita în cultura română 

a fost recunoscut tîrziu. În anul 1990 este ales post-mortem membru al Academiei Române dar o vorbă din popor spune că ,,mortul, odată îngropat, nu-l mai poţi aduce înapoi“. Nichita a fost unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a dat limba română, căreia poetul îi pusese eticheta de ,,dumnezeesc de frumoasă“. Nichita Stănescu a fost liderul poeziei moderniste sau neo-moderniste româneşti ai anilor 1960-1970 şi unul dintre cei mai mari scriitori din Istoria Literaturii Române. A fost unul dintre maeştrii inovaţiei lingvistice şi poetice. ,,Din fiecare poet important rămîn pînă la urmă în conştiinţa publică o anumită imagine, o tonalitate dominantă şi un stil. Imaginea cadru a lui Nichita Stănescu este a unui liric solar“ a spus scriitorul Daniel Cristea Enache. 


Genealogia lui Nichita Stănescu
 

     Nichita Stănescu s-a născut la data de 31 martie 1933, la Ploieşti, pe numele Hristea Nichita Stănescu, ca fiu al lui Nicolae Hristea Stănescu şi al Tatianei Nichita Stănescu. Scriitorul a moştenit ambele prenume de la bunici: Hristea Stănescu de la bunicul din partea tatălui şi Nikita de la bunicul din partea mamei, general-locotenentul rus Nikita Vasilievici Cereaciukin. Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine ţărani prahoveni veniţi la oraş, în Ploieşti, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foştii ţărani prahoveni au devenit meşteşugari şi comercianţi ploieşteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea şi comercializarea unor ţesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciukin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost nu doar general ci şi fizician. Cereaciukin se refugiază împreună cu familia sa în România din cauza Revoluţiei bolşevice din Octombrie 1917. Prima locaţie a fost Constanţa, după care vor alege Ploieştiul-oraşul lui I.L. Caragiale, părinţii poetului s-au întîlnit, plăcut şi căsătorit la data de 6 decembrie 1931.

Anii de şcoală
 

 

 

 

 

 

 

     În anul 1940 este înscris la Școala primară nr. 5 din Ploieşti dar este nevoit să se mute la şcoala din Buşteni din cauza războiului. Acest lucru se întîmpla în perioada 1940-1944. Anul 1944 îl găseşte elev în clasele gimnaziale de la Liceul ,,Sf. Petru şi Pavel“ din Ploieşti, actualmente liceul ,,I. L. Caragiale“, unde va fi coleg cu Eugen Simion. Eugen Simion este un alt nume marcant al culturii noastre: academician, critic şi istoric literar, născut pe data de 25 mai 1933, la Chiojdeanca. Ca orice om genial, nu excelează la nicio materie, dar ia lecţii de pian şi începe să scrie versuri. ,,A rămas repetent în clasa întîia primară fiindu-i deosebit de greu să-şi imagineze că vorba vorbită şi cuvîntul cuvîntat există şi că ar putea fi scrise. Mai tîrziu, după diferite eforturi fizice provenite din plăcerea sportului, s-a mirat brusc remarcînd că are un trup şi din această pricină, părăsind calea dreaptă a ştiinţei, s-a apucat cu rîvnă, în fine, alfabetizat fiind, să scrie versuri sau mai degrabă un fel de versuri, sau mai degrabă un fel de texte cu un caracter subiectiv“. (Nichita Stănescu, Amintiri din prezent, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1985, selecţie şi însemnare de Gheorghe Tomozei) În perioada 1948-1952 urmează cursurile liceale, tot la ,,I.L. Caragiale“. Continuă să scrie versuri şi în anii de liceu, reunite mai tîrziu sub numele de ,,Argotice“. ,,Deşi mai toate par a fi în linia poeziilor lui Arghezi din ,,Flori de mucigai“, poetul neagă vehement orice fel de influenţă: ,,făcusem rost şi de Florile de mucigai care mi-au plăcut cu mult mai puţin, pentru că, independent de existenţa acestei cărţi pe care n-o cunoşteam, produsesem vreo două sute de poeme argotice, foarte apreciate de prietenii mei, teribiliste şi obrăznicite“. (Nichita Stănescu, Necuvintele, 2009) În paralel, poetul desenează şi caricaturi pentru gazeta de perete a liceului pe care le semnează ,,H“. ,,Colegii sînt încîntaţi de nonconformismul versurilor şi atitudinea sfidătoare a adolescentului Nichita. Tot acum, urmînd sfatul profesorului său de istorie, Nicolae I. Simache, renunţă la prenumele Hristea“. (ibidem) ,,Dacă din punct de vedere sociologic omul este dezastruos, dacă din punct de vedere psihologic omul este explozibil ca şi dinamita, din punctul de vedere al poeziei din om, omul ne pare încă de nejefuit. Averea cea mai sigură şi cea mai importantă pe care o are umanitatea din timpul umanităţii mele este poezia fiecărui om în parte, şi în acest sens înţelegem estetica ca pe expresia cea mai fiinţîndă a eticii. Poetul este aidoma unei moaşe de ţară care ajută femeia pe cîmp să nască. Dar a confunda moaşa cu miracolul naşterii ar fi un cîntec al surzilor“ defineşte poetul arta în ,,Autoportret“. În anul 1952 Nichita Stănescu intră la Facultatea de Filologie din Bucureşti, la secţia Limba şi Literatura Română unde va fi coleg iarăşi cu Eugen Simion dar şi cu Matei Călinescu. Matei Călinescu este un alt mare om de cultură, născut în anul 1934, a părăsit România în anul 1973 şi a ajuns profesor de literatură comparată la Universitatea din Bloomington, Indiana (S.U.A). În toamna anului 1952 Nichita se căsătoreşte cu Magdalena Petrescu dar acest mariaj va fi foarte scurt (un an). Începînd cu anul 1953 va fi coleg de grupă cu Doina Ciurea, viitoarea soţie.


Debutul literar
 

     În anul 1957 Nichita Stănescu îşi face debutul literar la revistele ,,Tribuna“ din Cluj şi ,,Gazeta literară“ din Bucureşti. I se publică ,,Au fost oameni prea mulţi…“, ,,La lemne, Pămînt“ şi ,,1907“. Scrie şi la ,,Steaua“ iar o parte din poeziile sale vor fi incluse în albumul de debut ,,Sensul iubirii“. Totodată începe şi o prodigioasă activitate de traducător din rusă, sîrbă şi engleză împreună cu Matei Călinescu. În perioada 1957-1960 este corector şi redactor la revista ,,Gazeta literară“, secţiunea poezie. Locuieşte în condiţii precare iar situaţia sa materială este una din cele mai modeste. Îl cunoaşte personal pe Tudor Arghezi şi leagă prietenii strînse cu Mircea Ivănescu, Nicolae Breban, Fănuş Neagu şi Nicolae Velea. Din anul 1959 începe colaborarea cu revista ,,Luceafărul“ în care i se va publica periodic poezii. I se publică patru poeme la E.S.P.L.A., în volumul ,,Sub semnul revoluţiei: 30 de tineri poeţi“. Aici apar poemele: ,,Sirena lui Roaită“, ,,Cînd soarele viu“, ,,Dans pe tobe“. Aceste poezii vor fi incluse în volumul ,,Sensul iubirii“.

Cariera literară
 

     Anul 1960 debutează cu prima apariţie a lui Nichita Stănescu în paginile revistei ,,Contemporanul“. Mai are colaborări cu publicaţiile literare ,,Familia“, ,,Ramuri“, ,,Ateneu“, ,,Tomis“, ,,Argeş“, ,,Astra“, ,,România literară“ şi ,,Vatra“. În iunie 1962 se căsătoreşte pentru a doua oară cu Doina Ciurea de care se va despărţi în anul 1965. Divorţul va fi consemnat însă de-abia în anul 1981. În anul 1963 călătoreşte în Cehoslovacia, prima sa călătorie în afara ţării. În anul 1964 i se publică ,,O viziune a sentimentelor“ pentru care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor în anul 1965. Tot în acest an Editura Tineretului îi publică volumul ,,Dreptul la timp“ şi va fi ales în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Participă la Festivalul de poezie de la Struga (Jugoslavia) unde primeşte ,,premiul mic“ acordat scriitorilor tineri. În anul 1966 apare, la Editura Tineretului, unul dintre cele mai importante volume ale sale- ,,11 Elegii“. În anul 1967 călătoreşte în Austria, Franţa şi Monaco cu o delegaţie din partea Uniunii Scriitorilor. Îi apar volumele ,,Roşu vertical“ şi ,,Oul şi freza“. În anul 1968 publică volumul ,,Laus Ptolemaei“ la Editura Tineretului. Primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor în anul 1970 pentru volumul ,,Necuvintele“ publicat la Editura Tineretului în anul 1967. În acest interval trăieşte o idilă splendidă alături de Gabriela Melinescu şi lucrează ca redactor-şef la revista ,,Luceafărul“ unde îi va avea colegi pe Fănuş Neagu şi Adrian Păunescu. Între anii 1970-1973 este redactor-şef adjunct al revistei ,,România literară“. În anul 1970 Editura Eminescu îi publică volumul ,,În dulcele stil clasic“. Tot în acest an călătoreşte la Belgrad, călătorie care îl va inspira pentru volumul ,,Belgradul în cinci prieteni“. În anul 1972 obţine pentru a treia oară consecutiv Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri ,,Cartea de recitire“. La editura ieşeană ,,Junimea“ îi apare volumul ,,Măreţia frigului“. În toamna aceluiaşi an călătoreşte în Franţa şi R.F.G. În anul 1973 apare, la Editura Junimea, antologia de versuri ,,Clar de inimă“ iar Editura Facla îi va publica volumul bilingv ,,Strigarea numelui- Dozivanje imena“, în traducerea lui Adam Puslojic. În anul 1974 îi apar traduceri în maghiară şi engleză dar tot în acest an va fi internat, în luna martie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din pricina unui preinfarct. În vara aceluiaşi an călătoreşte în R.F.G. Universitatea din Viena îi oferă un an mai tîrziu premiul ,,Gottfried von Herder“, iar poeziile sale vor fi traduse în limba suedeză. Apare selecţia ,,Starea poeziei“ la Editura Minerva, în colecţia ,,Bilblioteca pentru toţi“. Primeşte pentru a patra oară premiul Uniunii Scriitorilor. În anul 1976 călătoreşte în Austria unde primeşte premiul Herder. În acelaşi an participă la ,,Zilele literaturii sovietice“ de la Chişinău.

Tragedia din anul 1977
 

     Cutremurul din anul 1977 lasă sechele psihice şi fizice asupra poetului. Încearcă să îi salveze viaţa prietenului său,Nicolae Ștefănescu, pe care nu l-a mai putut scăpa din ghearele morţii dar este prins sub dărîmături la rîndul său şi suferă o paralizie temporară a părţii stîngi a corpului.

Propus pe lista candidaţilor premiului Nobel
 

     Pe lîngă noi traduceri în letonă, suedeză şi poloneză, scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaţilor la premiul Nobel. În anul 1978 apare la Editura Junimea volumul ,,Epica Magna“ pentru care va primi premiul ,,Mihai Eminescu“ din partea Academiei. Tot în această perioadă se îndrăgosteşte de studenta Dorina Tudoriţa (Dora) Tărîţă cu care se va căsători în anul 1982. Aceasta a fost ultima soţie a poetului. Editura Albatros îi publică în anul 1979 ,,Operele imperfecte“ iar în anul 1980 aceeaşi editură îi publică, în volumul lui Ion Pop, volumul monografic ,,Nichita Stănescu- spaţiul şi măştile poeziei“.

Semnele bolii şi sfîrşitul prematur
 

     În anul 1981 apar primele simptome ale crizei hepatice şi este internat la spitalul Fundeni. Primeşte medalia ,,Meritul cultural“, clasa a II-a, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la înfiinţarea P.C.R. În anul 1982 Cartea Românească publică volumul ,,Noduri şi semne“ cu subtitlul ,,Recviem la moartea tatălui meu“, în memoria părintelui poetului care s-a stins din viaţă în acelaşi an. În luna iulie i se decernează marele premiu ,,Cununa de aur“ al Festivalului Internaţional ,,Serile de poezie“ de la Struga. Apar volumele ,,Respirări“ şi ,,Maşina de meditat cu glas tare“ care vor fi tipărite la Editura Sport-Turism. În anul 1983, după participarea la un simpozion de poezie care a avut loc în Bulgaria, Nichita va fi spitalizat din nou din cauza unei alte crize hepatice. Pe data de 9-11 decembrie va fi prezent la Drobeta-Turnu Severin unde i-a cununat pe Ofelia şi Alexandru Dan Condeescu dar starea sa de sănătate tot mai precară îl obligă să se reîntoarcă la Bucureşti alături de Dora. Pe data de 13 decembrie 1983 Nichita Stănescu îşi ia zborul spre tărîmul muzelor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Bachus
 

     Acest zeu de origine tracă, sărbătorit în cadrul orgiilor antice, i-a inspirat pe mulţi oameni de artă, poeţi, scriitori şi, totodată, creatori ai unor lumi telurice. Poezia, ca şi proza, nu este uşoară, necesită visare, pasiune, dăruire şi consumare în acelaşi timp. De la Villon, poetul brigand, şi pînă în faza modernă şi contemporană, mulţi artişti s-au alimentat cu acest drog pentru a se metamorfoza în artă. Nichita a trăit într-o perioadă în care mulţi scriitori români se afundau în ,,opiumul“ alcoolului pentru a nu mai vedea ce se întîmplă în jur. Andrei Oişteanu îl citează pe Bogdan Ghiu în splendida sa lucrare ,,Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură“ apărută în urmă cu trei ani la editura Polirom: ,,De ce trebuie să bem? Ca să nu ne lăsăm otrăviţi de drogurile artificiale, ucigătoare, ale ideologiei, ale economiei. Să ne ,,îmbătăm“ farmaceutic, terapeutic, filosofic, contrapolitic, ca să nu ne lăsăm îmbătaţi nici măcar cu apă rece, ci cu idei false: ieri despre comunism şi în numele comunismului, azi despre capitalism şi în numele capitalismului“. Vasile Ernu concluzionează: ,,starea de beţie este cea mai specifică ,,stare“ a politicii de tip dictatorial, de tip comunist“. Andrei Oişteanu spune: ,,Alcoolul este văzut ca un mijloc de supravieţuire fizică şi psihică, un refugiu în faţa invaziei opresive a politicului şi a economicului, o formă de de-conectare…Formulei consacrate pentru traversarea ,,deşertului comunist“, rezistenţa prin cultură, i-aş putea adăuga alta, mai populară: rezistenţa prin băutură“. ,,Ca şi maestrul nostru, marele desenator Hokusai, cel care semna desenele: Hokusai cel nebun după desen, aidoma lui, celui care are urechi să audă şi ochi să vadă, şi noi înşine semnăm poemele: Nichita Stănescu cel nebun după poezie“ se exprima Nichita în ,,Ars Poetica“. Pasiunea pentru artă l-a mistuit pe de-antregul şi avea nevoie de ,,nectarul zeilor“. Este o mare diferenţă între beţivanii de pe bancă şi demiurgii care creează şi se mistuie pe ei înişi lăsînd posterităţii capodopere ale trăirii visului. ,,Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă pliciisesc singur aici“ se tînguia maestrul Johnny Răducanu la mormîntul lui Nichita, stropindu-i-l cu o sticlă de vodkă în timp ce-i vorbea. Se spune că Nichita îşi scria poeziile şi în tren, pe hîrtia pachetului de ţigări, atunci cînd nu mai avea nimic la îndemînă. ,,Genial, admirat ca nimeni altul şi adulat încă din timpul vieţii, Nichita Stănescu a rămas în amintirile celor care l-au cunoscut şi cu patima ucigătoare pentru alcool. Recunoaşterea internaţională a lui Nichita a determinat-o pe Elena Ceauşescu să facă un gest mai puţin obişnuit, să-i trimită la uşă ministrul Sănătăţii pentru o consultaţie. Relaţia lui Nichita cu alcoolul este una de notorietate. Cunoscuţi şi prieteni apropiaţi ai poetului au povestit despre consumul de alcool impresionant din garsoniera poetului, despre admiratorii care veneau în vizită cu sticle de votcă şi palincă, dar şi despre sumele cheltuite pe băutură de Nichita, pînă la 2500 de lei pentru cîteva zile, în condiţiile în care un salariu era de aproximativ 1000 de lei. Dar, în cazul lui Nichita, pînă şi beţiile erau fermecătoare. Alcoolul era pentru Nichita un ,,drog“, îi menţinea starea de permanentă inspiraţie, îl stimula să creeze şi cu cît îl consuma mai mult ,,cu atît părea mai lucid“ scrie Dana Mihai. (www.historia.ro) Mircea Gociman scrie pe site-ul personal: ,,Nu a făcut analfabeta (n.r. Elena Ceuşescu)numai lucruri reprobabile şi unul din exemple este întîlnirea soţilor Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, cînd tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se simte cu sănătatea. În perioada respectivă Nichita se simţea rău, pentru că îşi maltratase ficatul nu numai cu votcă, dar şi cu multe altele, mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea i-a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat“. (ibidem). Ministrul Sănătăţii, ajuns la Nichita, i-a spus acestuia: ,,Stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa aceasta cu mine, de bună voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca la tratament buni prieteni sau supăraţi unul pe altul“ (ibidem) Soţia lui Nichita Stănescu îi controla pe prietenii poetului cînd veneau la el în vizită să nu aducă alcool dar acesta ascundea sticlele în diverse locuri. Tratamentul aplicat lui Nichita în perioada 1979-1980 a costat două milioane de lei şi i s-au adminsitrat cele mai noi medicamente existente pe plan mondial. ,,Părerea mea bazată pe intuiţie este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu cîţiva ani“ a mai spus Mircea Gociman.

Căci dacă ar fi vreodată să mor…
 

     ,,Căci dacă ar fi vreodată să mor pe neaşteptate şi despovărat brusc de viaţă, am adresat prietenilor mei şi cititorilor mei, de care mă rog şi acum prin cuvîntul scris, să-mi fie ridicată fosta făptură şi arsă pe şoseaua naţională dintre Bucureşti şi Argeş, pe cîmp, între crengi, şi risipită cenuşa pe pămînt, şi să tragă brazdă cu plugul peste acel pămînt îngrăşat şi cu dragostea mea de el, de către mine. Aici oprim supunerea, căci altceva de zis nu mai avem de zis nimic“ este testamentul literar al marelui poet lăsat posterităţii în mai 1981. Dorinţa nu i s-a împlinit pentru că a fost înhumat la cimitirul Bellu din Bucureşti pe data de 14 decembrie 1983, la mormîntul lui Mihai Eminescu. ,,În glezna mea duşmanii alergării/se nasc şi mor/Litera O în gurile strigării/se înnorează, cu un nor“. (Nichita Stănescu, Necuvintele)
(Ștefan BOTORAN)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

,,România este colonia puterilor străine”
 

     Nu mai încape îndoială că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar factorii responsabili nu fac nimic pentru a redresa ţara din punct de vedere economic, politic şi administrativ. Zilnic sîntem martori la tot felul de legi care se abat drastic de la normalitate şi de la bunul simţ. Au fost adoptate acte normative de către Parlament şi de Guvern care contravin bunului mers al ţării, dar care apără interesele politicienilor, grupurilor de persoane aflate în funcţii înalte, companiilor de tot felul şi puterilor străine. Aşa cum arată astăzi România, putem spune fără să greşim, că România a ajuns, în an centenar, o colonie străină. Unirea realizată prin mari sacrificii în 1918 de străbunicii noştri, astăzi este pe cale să fie dezmembrată la ordinul marilor puteri aplicat de persoane aflate în conducerea ţării. (continuare doar în ediţia tipărită)

 

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 714 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 769
Număr afişări conţinut : 4236866

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare