Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje ,,Nu mă văd contemplînd dezastrul din România”
,,Nu mă văd contemplînd dezastrul din România” Email
Marţi, 05 Septembrie 2017 07:19

 

Susţine într-un interviu Ambrozie Irineu Darău, informaticianul crescut în Ucea de Jos dar stabilit în Franţa

 

     Îl cunoşteam pe Ambrozie Irineu de cînd era mic, din spusele părintelui Ioan Glăjar, fostul deţinut politic,

 supravieţuitor al Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului. Îi plăcea să vorbească despre nepoţii lui cărora a reuşit să le inoculeze dragostea de ţară şi de neam. La peste două veacuri distanţă, copilul de atunci vorbeşte la rîndu-i, despre istoria ţării, dar critică direcţia în care se îndreaptă România. Ambrozie a devenit un bun informatician, dar care-şi oferă serviciile în afara graniţelor ţării pentru că aici, în România, nu a găsit deschiderea necesară. Spune însă cu seninătate că experienţa dobîndită în străinătate i-a deschis noi orizonturi, dar în timp dorinţa lui este de a reveni acasă. N-a trăit Revoluţia din Decembrie 1989 pentru că era prea mic, dar a văzut pe viu revoluţia din Burkina Faso. Ambrozie Irineu Darău, absolvent al Facultăţii de Matematică şi master în informatică şi-a găsit calea în USR, iar într-un interviu vorbeşte despre neajunsurile şi derapajele României. 


R.: Te pasionează istoria, dar te-ai calificat ca informatician. Există un echilibru între cele două domenii?
A.D.: Pe lîngă faptul că m-a pasionat istoria, istoria recentă m-a atras mai mult pentru că e foarte legată direct de istoria familiei mele, a bunicului meu. Pe de altă parte e legată şi de zonele în care m-am născut şi am crescut. Vorbesc aici de Sighet unde închisoarea a fost trasformată în muzeu şi zona Făgăraşului unde a fost cea mai puternică Rezistenţă anticomunistă. La Şcoala de vară de la Sighet la care am participat m-au marcat multe lucruri. E un fel de compendiu al suferinţelor nu numai de la Sighet ci din toată ţara. În închisoarea comunistă de la Sighet au murit marii demnitari români, Maniu, Brăteanu. Acolo sînt celulele în starea în care au fost ţinuţi ei atunci, sînt şi spaţii care amintesc de cultul personalităţilor comuniste. M-am orientat spre matematică, un domeniu care m-a atras întotdeauna şi am absolvit Facultatea de Matematică din Bucureşti. Dacă bunicul n-a putut urma matematica, visul lui s-a împlinit prin noi, nepoţii.
R.: Ai participat la Şcoala de Vară de la Sighet organizată de Academia Civică mai mulţi ani la rînd. Ce te-a impresionat foarte mult la Memorialul Sighet?
Ambrozie Darău: Este o cameră foarte bine organizată de unde aflăm cîte zeci de doctorate aveau fiecare dintre membrii cuplului Ceauşescu, titluri Honoris Causa obţinute de aceştia în toată lumea. De asemenea, celularul, holurile foarte lungi, celulele mici şi întunecoase, plasele de sîrmă dintre etaje care împiedicau deţinuţii să se sinucidă. Impresionează combinaţia dintre izolare, austeritate, condiţiile în care erau ţinuţi deţinuţii şi, de exemplu, acel culuar cu pereţii tapetaţi cu pozele foştilor deţinuţi politici. Nu poţi trece indiferent la demisolul Memorialului unde este monumentul cu numele deţinuţilor, volumul lor, dar mai ales ştiind că numele fiecăruia are o istorie. Pe unele le găseşti în detaliu în anumite celule organizate. Şcoala de vară combinată cu experienţa strict fizică de a petrece timpul în închisoare ne-a fost transmisă timp de o săptămînă de istorici sau dizidenţi din Franţa, Europa de Est pînă la Rusia.
R.: A fost utilă experienţa de la Şcoala de vară de la Sighet?
A.D.: Da, foarte utilă mai ales că acolo am cunoscut şi oameni care aveau aceeaşi deschidere. M-a motivat să fac interviuri cu foşti deţinuţi politici. Am realizat peste 10 interviuri cu foşti deţinuţi politici din Ţara Făgăraşului. Am stat de vorbă cu Ioan Petrişor, cumnatul lui Ion Gavrilă Ogoranu, Ioan Bucelea, Octavian Balaban, cu sora domnului Ogoranu, cu Ioan Roşca. Vorbim de o experienţă umană directă, ai în faţă oamenii care-ţi vorbesc despre suferinţele lor. La şcoala de vară am cunoscut-o şi pe soţia mea, Raluca.
   

 

 

 

 

 

 

 

 


Matematica, o pasiune din generaţie în generaţie
 

R.: Şi totuşi ai urmat alt domeniu de activitate şi nu istoria. De ce?
A.D.: De la bunicul meu, Ioan Glăjar, am preluat dragostea faţă de matematică şi implicit informatică. Bunicul meu n-a putut urma acest domeniu din cauza regimului comunist. A fost închis şi el ca mulţi alţi făgărăşeni. Pot spune că atunci valorile au fost altele. Bunicul meu spunea că foarte important pentru tinerii de azi este să-şi stabilească un ideal şi să-l urmeze. Asta am apreciat la el, dar şi la alţi oameni care i-au ajutat pe luptătorii din munţi cu mîncare, haine, medicamente. Ei şi-au urmat un ideal. Pentru nişte principii şi-au sacrificat viaţa, familia, tinereţea. Deşi era clar că o să sufere, ei totuşi au ales principiile. Cred că azi nu mai găsim aşa ceva, poate şi pentru că lucrurile sînt mai uşoare decît atunci. Nu mai sîntem puşi în faţa unor alegeri de viaţă şi de moarte ca atunci, sîntem mult mai liberi.

R.: Bunicul tău, şi foştii deţinuţi politici în general, nu făceau comporomisuri aşa cum fac politicienii de azi. Eşti de acord cu compromisul?
A.D.: Sînt de acord doar cu ideea că într-o societate ai nevoie să laşi modul de comunicare cu ceilaţi doar pentru a putea convieţui şi a face lucruri împreună. Compromisul legat de valori, de principii, de trădări nu-l pot îngădui. Bunicul meu mi-a transmis această fibră, de a nu face compromisuri privind valorile de bază.Unii au făcut închisoare doar pentru că nu au vrut să-şi trădeze un prieten sau să colaboreze cu Securitatea.

Teama de responsabilitate a generaţiei de azi
 

R.: Cum poţi caracteriza generaţia ta comparativ cu generaţiile vechi?
A.D.: Am citit despre poporul român şi lucruri bune şi lucruri rele. Şi tocmai de aceea nu pot generaliza. Eu aş spune aşa: în fiecare generaţie există şi umbre şi lumini, într-o proporţie diferită în funcţie de perioada istorică. Acest sistem comunist a avut intenţia şi a reuşit să pervertească valorile oamenilor, să distrugă încrederea în oameni şi să ne îndepărteze de aceste valori. Cred că în fiecare persoană chiar şi cele mai compromise există lumină, ceva bun, totul este circumstanţial. Oamenii au avut o educaţie. De la generaţia mea am speranţe în sensul că are o libertate mare, un grad de informare mare, o autonomie , are alte mijloace. Noi, generaţia de azi, ne-am născut poate în epoca bună, putem cunoaşte alte popoare, putem călători liber oriunde, putem să accesăm doar printr-un clik orice pe mapamond.
R.: Ce vă împiedică pe voi, generaţia de azi, să duceţi la bun sfîrşit toate aceste lucruri, să schimbaţi ceva pentru că România nu este pe linia bună?
A.D.: Cred că teama. Teama este legată de educaţie: moştenirea comunismului, calitatea învăţămîntului, dificultăţile din familie, multe familii sînt descompuse inclusiv prin plecările peste graniţă, lăsarea copiilor singuri aici. Educaţia copiilor a fost lăsată să sufere. Noi, tinerii, ar trebui să ne punem întrebarea foarte serioasă dacă avem multă substanţă. Pentru că dacă ai multă libertate, informaţie ai şi multă responsabilitate. Asta este teama. Şi aici noi, ca tineri, probabil nu ne dăm seama ce responsabilitate avem tocmai pentru că putem face lucruri mari. Nici noi nu venim de nicăieri, venim din generaţii vechi, dar care, din păcate, nu ne încurajează, sînt lipsite de speranţă. Tu pleci ca tînăr cu o lipsă de curaj, de încurajare. Bunicii noştri aveau curaj, au venit dintr-o generaţie luptătoare. De exemplu, bunicii părinţilor mei erau oameni simpli, dar au făcut eforturi ca să-i emancipeze pe copiii lor. Pe de o parte ei au fost ancoraţi în viaţa şi munca de la ţară, dar pe de altă parte au fost încurajaţi să înveţe, să schimbe ceva. Astăzi, generaţiile tinere nu mai sînt încurajate aşa, ci sînt îndemnate să plece din ţară, să uite de România, să meargă unde e bine, indiferent unde, în Australia, Europa, America. Aşa se uită de România ceea ce este un lucru tragic.

R.: Identitatea naţională e pe cale să se piardă?
A.D.: Continuitatea istorică cred că se diluează. Este şi o tendinţă mondială în acest sens, se călătoreşte mult, există migraţie. Eu susţin o combinaţie între cele două. Cred că nu putem face abstracţie de istorie, avem familii, avem cultură românească, avem istorie, cred cu tărie că oriunde unde ai pleca trebuie să păstrezi tradiţia. Eu ca tînăr care m-am stabilit în afara ţării nu pot susţine că nu am părinţi, că nu provin din satul Ucea. Nu pot nega totul, categoric, nu. Toate acestea sînt înscrie în istoricul meu personal şi ţin cu tărie că oriunde plec să-mi păstrez identitatea ca neam. Dar susţin foarte mult şi deschiderea. Cred că oamenii cu identitate puternică pot să se întîlnească şi să se ajute. Această atitudine nu înseamnă însă închistare.
R.: De ce ai ales Franţa?
A.D.: Am lucrat în timpul facultăţii, din anul 2 pînă la sfîrşitul masterului, în domeniul informaticii, 3 ani în Bucureşti şi un an la Braşov. Apoi am plecat la Nisa, Franţa, împreună cu prietena mea de atunci, acum soţia mea. Raluca a obţinut o bursă Erasmus în Franţa şi saşa am plecat amîndoi. Raluca este din Câmpulung Muscel şi ne-am cunoscut la Şcoala de vară de la Sighet. La Nisa am locuit în căminul universitar şi am spus că îmi voi căuta şi eu un rost acolo. Foarte rapid mi-am găsit un post în Informatică, iar de 6 ani lucrez pentru diverse firme. Informatica este foarte internaţionalizată pe piaţa muncii. La început am avut un salariu mai mic, dar dovedind seriozitate venitul mi-a crescut rapid. Am început cu puţin sub 2000 euro net şi am ajuns la 3000 euro.Din anul 2015 însă am luat-o pe calea independentă, antreprenoriat şi pot spune că am clienţi şi voi mai avea. Sînt contracte comerciale pe programare şi menagement. Acum sîntem tot în Nisa.
R.: Cît de des ai revenit acasă, în România, în această perioadă?
A.D.: În 2016, de exemplu, am venit 5 luni în total în România. Este domeniul de activitate care îţi permite să lucrezi de la domiciliu, oriunde ar fi acesta. Plecarea peste graniţă am văzut-o ca pe o experienţă internaţională care să ne îmbogăţească atît ca oameni, dar şi profesional. Gîndul nostru este de a ne întoarce acasă atît cît sîntem în putere, adică să nu stăm 30 de ani şi să venim la pensie în România. Soţia a urmat Sociologia în Bucureşti, a urmat masterul, a obţinut bursa Erasmus în Franţa, pe resurse umane, şi apoi a lucrat part time şi face şi acum. Are un serviciu stabil.
R.: E stabilă România pentru a vă reîntoarce acasă?
A.D.: Noi sîntem adepţii unei vieţi destul de simple, nu foarte înscrisă în ceea ce aş numi consumerism. Am lucrat acolo şi am reuşit să ne asigurăm o minimă libertate financiară, avem şi nişte competenţe şi deschiderea către internaţional care ne va ajuta şi la întoarcerea în România. Credem că şi în România, la nivel individual, familial, se poate trăi bine, decent. Amîndoi sîntem tentaţi de regiunea Braşov-Sibiu, dar nu am stabilit încă.
,,Nu aş lucra pentru Guvernul actual”
R.: Lucrezi într-un domeniu foarte căutat şi util. Dacă ţi-ai oferi serviciile la nivel de Guvern, crezi că ai fi acceptat? Ai accepta o propunere de acest fel?
A.D.: Aş spune puţin probabil. Din ce văd eu la nivel central, calitatea nu este acceptată, dar nu există o perenitate. De multe ori sînt numiri politice, iar chiar dacă nu sînt politice lucrezi o jumătate de an, creezi, dar schimbările ce vin nu mai are nicio legătură cu valoarea muncii tale. Ştiţi cum e, o viaţă avem, o vîrstă mai prolifică pentru a produce calitate şi rezultate, dar cu rezultate zădărnicite. Într-o companie întrebi: ce aveţi de gînd cu mine, care este traseul cu echipa? Să întrebi aşa la Guvernul României te-ar refuza. Nu aş accepta un post la guvernul actual. De exemplu, la Guvernul Cioloş a fost selectată o echipă de oameni tineri, profesionişti, înconjurată de mulţi voluntari pentru a crea prtograme, softuri pentru România. În momentul în care s-a schimbat guvernul au rămas prea puţini din echipă, n-a mai fost aceeaşi încurajare, continuitate. Este un caz.
R.: Poţi califica activitatea conducerii ţării într-o frază?
A.D.: Cred că acum e foarte multă demagogie, foarte puţin interes pentru oameni şi pentru ce contează pentru români pe termen mediu şi lung. De la educaţie pînă la sistemul economic.
R.: Caracterizează poporul român de azi în cîteva cuvinte
A.D.: Este un popor dezamăgit, cu speranţă destul de puţină, dar în care au loc nişte evoluţii. Cred că începe să apară o licărire.
R.: Pentru cei 27 de ani de democraţie românească postdecembristă, există vinovaţi avînd în vedere situaţia în care a ajuns, azi, România?
A.D.: Cred că o mare vină este comunismul şi exponenţii lui care mulţi dintre ei şi-au continuat activitatea şi după 1989 şi au ştiut să se replice, să-şi contruiască un sistem destul de închis, să-şi urmărească interesele proprii, să-şi aducă oameni noi, tineri, dar la fel ca ei.
Avantajele emigrării
R.: Care ar fi avantajele plecării românilor peste graniţă?
A.D.: În primul rînd învăţarea unei limbi străine. Nu e uşor să te integrezi într-un popor care te formează ca om, dar este important. Cîştigarea unor experienţe personale şi mai ales contactul cu o diversitate foarte mare. Am călătorit cu serviciul în toată lumea, din India pînă în Burkina Faso. În Africa am lucrat cu indieni, africani, canadieni, japonezi şi alte multe naţii. Asta nu are cum să nu te formeze şi să te ajute să fii puţin mai tolerant, mai înţelegător, mai deschis faţă de diversitatea asta foarte mare a lumii şi să vezi că oriunde sînt lucruri de valoare.

A trăit lovitura de stat din Burkina Faso
 

R.: Ce poţi spune despre Revoluţia din Decembrie 1989?
A.D.: La Revoluţia din 1989 eram prea mic şi n-am trăit-o, dar am trăit la 29 de ani revoluţia din Burkina Faso. Am trăit, pe viu, lovitura de stat din Burkina Faso. Am fost închis 3 zile în hotel, n-am putut ieşi pe stradă. A fost ţara blocată timp de o săptămînă bună. O mică forţă armată a vrut să împiedice alegerile democratice, a răpit premierul şi pe preşedinte. Se trăgeau focuri de armă pe stradă pentru a împiedica lumea să iasă să protesteze. Am văzut tineri simpli, chelneri care erau cu noi în hotel, care aveau exact aceleaşi speranţe pe care, probabil, le-au avut tinerii români în 1989 sau pe care le au tinerii de azi. Nimic inferior, nimic superior, doar un curaj nebunesc. Mai că erau în stare să iasă sub gloanţe să dea jos această mică forţă dictatorială. Lucrurile acestea sînt revelaţii şi de aceea, apropo de politicieni, cred că ce n-a fost pînă acum şi nici în alte ţări nu e, există o responsabilitate a liderilor politici în discursurile şi ieşirile publice, dar care e înţeleasă greşit. De multe ori avem tendinţa să arătăm doar duşmanii, oameni pe care să-i urîm. Politicienii nu-şi asumă rolul lor pe termen mediu şi lung pentru a crea şi contribui la conştientizarea poporului. Nu doar ce au făcut ei politic, executiv, ci nu şi-au asumat, au fugit de această responsabilitate, aceea de a ghida poporul, de a merge contra curentului dacă trebuie pentru a arăta care ar fi calea bună.
R.: Crezi că românii sînt prea umili?
A.D.: Nu, consider că politicienii au fost irespnsabili. Eu sînt pro-european şi pro-euroatlanic, dar cred că politicenii nostri au fost iresponsabili. Nu-mi imaginez politicienii, aşa cum i-am avut pînă acum, stînd la discuţii, negocieri aplicate, competente cu cei de afară, americani, europeni. Nu au competenţa şi nici interesul, adică ei au interese mărunte. Mi-aş dori o clasă politică tot euroatlantică dar care să exprime poziţii relevante pentru poporul român. Portugalia a negociat la intrarea în UE un calendar al preţurilor la energie pentru 20 de ani. Noi nu am negociat ci am acceptat calendarul imediat. Nu e vina UE ci a noastră. Există retorica asta cu UE, dar cred că trebuie să cerem mai multe de la reprezentanţii noştri. Acelaşi lucru îl cred şi despre corupţie. Întotdeauna o corporaţie străină cu interese economice valide va profita de portiţele dintr-o ţară. Doar corupţia locală deschide portiţe care n-ar trebui deschise. De exemplu, sînt corporaţii străine care au făcut lucruri foarte trainice în ţările vecine, autostrăzi, iar la noi n-au făcut. Este un semnal de alarmă.
R.: Cum eşti privit de francezi, ca român?
A.D.: La nivel individual nu mă pot plînge, Franţa e o zonă cosmopolită. La nivel de etichetare, părerea nu este foarte bună. Ca român eram privit cu neîncredere de cei care şi-au format părerea după ziare, internet unde erau prezentate lucrurile mai puţin bune făcute de români. Dar meseriaşii români sînt priviţi ca serioşi. Profesional, cînd eşti serios, eşti apreciat, nu au un blocaj mental care să ducă la nerecunoşterea valorii.
S-a regăsit în USR

R.: Te-ai regăsit în barca Uniunea Salvaţi România şi chiar te ocupi cu înfiinţarea unei filiale în Ţara Făgăraşului. De ce politică?
A.D.: Trebuie să încercăm toţi să ne detaşăm de emoţiile legate de politică, indiferent dacă sînt pro sau contra. Pentru aceasta ar trebui să închidem televizorul şi să nu mai fim dependenţi de el. Nu stau lipit de un ecran ore în şir care să-mi dea ce informaţii vrea el, mă informez de ce am nevoie de pe internet sau alte surse. Un ziar e diferit, îl deschizi la ce vrei tu, citeşti ce vrei tu, dar televiziunea este altceva. Îmi vine în minte un citat al actorului italian Roberto Benigni: Cînd afirmăm că toţi politicienii sînt la fel le facem o enormă favoare celor care sînt răi, necinstiţi şi proşti. Totuşi cît de greu ar fi trebuie să facem diferenţe. Cei răi se vor bucura în momentul în care punem ştampila spunînd că toţi politicienii sînt la fel. Mergînd pe această idee, vor pierde oamenii buni, iar cei răi îşi vor asigura, prin noi, perpetuarea puterii. Aşa s-a întîmplat de 27 de ani. Acest lucru m-a determinat să intru în politică.
R.: Avem politicieni adevăraţi în România de azi? Dar în trecut?
A.D.: Avem cîţiva la început de drum doar. Mi-e greu să văd asta. Poate sînt prea critic, dar pot spune că astăzi nu văd niciunul la înălţimea la care mi-aş dori eu. Asta nu înseamnă că nu sînt diferenţe. Am o apreciere pentru actualul preşedinte chiar dacă am şi destule critici. De-a lungul istoriei, pot nominaliza pe Carol I, lideri generaţiei paşaptiştilor cu anumite limitări, Brătienii, Maniu, exista o fibră orientată spre binele României. Foştii deţinuţi politici şi Rezistenţa anticomunistă din Munţi, Spiru Haret care a pus de la zero învăţămîntul.

R.: Ce are frumos Ţara Făgăraşului?
A.D.: O istorie pe care nu trebuie s-o uităm, potenţial turistic şi natural nepus în valoare. Social stăm rău, sărăcie, foarte multă lume plecată.

Educaţia, prioritatea zero a României
 

R.: Pe ce loc ar trebui plasată Educaţia în România?
A.D.: Cred că e prioritatea zero a României, o investiţie necesară, pe termen mediu şi lung. Am fost un elev implicat în şcoală şi pot spune că pe lîngă programe ar trebui introduse activităţi complementare şcolii, after school, consiliere pntru elevi. Şcoala ar trebui nu doar să ne pregătească pentru piaţa muncii şi intelectual ci şi pentru viaţă în general, să ne pregătească să dezbatem, să avem relaţii umane, prietenie, familie, să ne implicăm în societete, să ne facă educaţie civică, ecologică. Francezii sînt destul de critici la adresa sistemului de învăţămînt francez, dar sistemul lor are o aplecare mult mai mare către istorie şi mai ales spre zona civică. Îşi pregătesc copiii să fie buni cetăţeni şi locuitori ai statului. Copilul este ancorat în sistemul actual. Trebuie să ştim că românii sînt harnici, dar productivitatea e mică pentru că de multe ori nici elevii, nici studenţii şi nici angajaţii nu sînt în locul potrivit pentru ei, nu corespund pasiunilor, competenţelor. Aici cred că statul prin Educaţie şi sistemul de organizare a muncii poate să ajute la sincronizarea acestora, oamenii să ajungă acolo unde dau randament maxim. De exemplu, timp de vreo 10 ani s-au desfiinţat şcolile profesionale, iar toate generaţiile s-au îndreptat spre studiul informaticii şi matematicii. Anormal, e bine să avem şi şcoli profesionale. Trebuie astfel organizată şcoala şi munca în funcţie de aptitudinile fiecărui individ.
R.: Ce soartă vezi pentru Diasporă?
A.D.: Cred că e bine ca oamenii tineri să plece şi să obţină experienţe noi, să-şi deschidă mintea într-o lume globalizată. Dar din păcate am întîlnit oameni care nu mai vor să se întoarcă, vor să uite de România şi chiar denigrează România. Cred că nu ntrebuie să uităm de unde venim, să stăm acolo atît cît să ne îmbogăţim ca oameni, să nu alegem confortul pentru o viaţă întreagă, să ne întoarcem şi să ne implicăm în România pentru că aici avem familiile, prietenii, pentru că generaţiile trecute s-au chinuit să ducă ţara asta puţin înainte. Întotdeauna trebuie să fie o opţiune întoarcerea acasă. Mare parte vine din educaţie, prezenţa ei sau lipsa ei. Nu ştim cînd se va reforma şcoala românească, dar pînă atunci să ne educăm copiii în sensul de a fi implicaţi şi de a avea încredere faţă de aproapele. Să nu mai încercăm soluţiile strict individuale. Mă voi întoarce în România dar nu mă văd contemplînd dezastrul. Nu mă văd stînd confortabil şi lucrînd pentru orice ţară din lume pentru că nu pot face abstracţie de cum o duce vecinul, oraşul vecin. Din 4 mil de români de afară dacă revin 200.000 cu o dorinţa de implicare lucrurile se pot schimba major, colaborînd cu oamenii implicaţi de aici. (Lucia BAKI)
Casetă

Pr. Ioan Glăjar, model pentru nepoţii lui

    Părintele Ioan Glăjar s-a născut la Ucea de Jos, pe 24 martie 1929. Pe 29 iunie 1948, în ultima clasă de liceu, a fost arestat pentru că făcea parte din organizaţia legionară „Frăţia de Cruce” şi a fost întemniţat la Braşov, în aceeaşi celulă cu părintele Arsenie Boca. A fost eliberat după un an şi jumătate, iar în 1950 şi-a început studiile teologice la Institutul Teologic din Sibiu. Încă din primul an de studenţie, părintele Glăjar a fost ales colaborator al publicaţiei Telegraful Român. În 1960 a fost ales paroh în satul natal, unde a slujit 52 de ani, 47 de ani ca paroh şi 5 ani ca preot pensionar. În perioada 1974-1976 a fost consilier economic al Arhiepiscopiei Sibiului, iar din 1976 a fost cadru didactic la Institutul Teologic din Sibiu, predând Îndrumări Misionare, Istoria Religiilor şi Teologie Fundamentală. Doctor în Teologie la Bucureşti, părintele profesor a avut o bogată activitate didactică şi academică. Securitatea comunistă nu i-a permis în mai multe rînduri să meargă la studii în străinătate, iar din 1990, a renunţat la postul din Sibiu şi a rămas paroh la Ucea de Jos, unde a reparat şi pictat biserica. În 1975, patriarhul Iustin Moisescu i-a oferit Efigia Jubiliară de Argint, iar în 2003 a fost ales cetăţean de onoare al comunei Ucea. A fost căsătorit cu Doina-Maria, din 1954 şi au fost binecuvântaţi cu doi copii, Irineu şi Ligia. În 2004 a deţinut pentru scurt timp şi funcţia de protopop de Făgăraş.

- ,, Eu am fost pregătit pentru Frăţie în 1945 cînd aveam 16 ani de către Traian Corşatea, originar din Ileni, ce era student la facultatea de Drept din Cluj. În acea perioadă făceau parte din Frăţia de la Radu Negru: Victor Roşca (şeful organizaţiei), Nicolae Mazilu, Iuliu Scorei, Silviu Socol şi Nicolae Lungoci toţi din clasa a opta (actual clasa a 12 de liceu) iar din clasa a şaptea (respectiv clasa 11 de liceu): Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Ilioiu, Ioan Bărcuţean, Ioan Novac şi eu, ce eram casierul organizaţiei. Din clasa a şasea erau Gheorghe Motoc, Gheorghe Sergiu Bârsan, iar în curs de pregătire mai erau încă patru elevi. La încheierea anului şcolar 1947-1948, conducerea organizaţiei mi-a fost încredinţată mie, pentru că Victor Roşca absolvea liceul. Despre elevul Nicolae Lungoci nu s-a scris în nici o carte şi în nici un articol. El era din Dridif şi fusese născut în America. După eliberarea din închisoare el a plecat la scurt timp în SUA unde a studiat medicina şi a ajuns medic" relata pr. Ioan Glăjar.

- ,,Toţi am fost transferaţi la Securitatea din Braşov şi întemniţaţi în aceeaşi celulă cu avocatul Virgil Mateiaş, comandant legionar şi cu părintele Arsenie Boca de la mănăstirea Brâncoveanu. Şi aici ne-au fost luate şireturile şi curelele. Avocatul Mateiaş le-a spus securiştilor: legionarul nu se sinucide. Părintele Arsenie Boca privindu-l pe Mogoş i-a zis: Tu de ce eşti îmbrăcat în negru? Timp îndelungat după aceea Mogoş se gîndea ce a voit să spună părintele Arsenie prin acele cuvinte, căci el nu era îmbrăcat în negru. . Şi la Braşov am fost bătuţi. Era un securist fără o mână şi unul Brăila fostul şef al Securităţii din Arpaşul de Sus. Ne-au transferat apoi la penitenciarul din Braşov, într-o cameră la parter. Eram 44 de elevi, studenţi, profesori universitari şi de liceu, medici, muncitori, ingineri, avocaţi şi artişti în acea încăpere. Suferinţele noastre erau în primul rând de ordin sufletesc ".

- ,,După şapte luni şi jumătate de detenţie, în 17 februarie 1949, a început procesul care s-a desfăşurat la Tribunalul Militar din Braşov. Victor Roşca doi ani de închisoare, eu un an, Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu câte doi, iar Gheorghe Motoc şi Gheorghe Sergiu Bârsan au fost achitaţi pentru că erau minori. Cei achitaţi şi cei condamnaţi cu suspendarea pedepsei au fost eliberaţi după 2-3 luni, iar cei care am primit un an cu execuţie am fost eliberaţi după un an şi trei luni, adică la 1 octombrie 1949", povestea părintele Ioan Glăjar. 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Anunt mediu Salco Serv

 

     SC SALCO SERV SA Fagaras, anunta publicul interesat asupra depunerii solicitarii de revizuire a autorizatiei de mediu pentru activitatea de colectare ,transport si depozitare a deseurilor, inclusiv a deseurilor toxice periculoase din deseurile menajere, cu exceptia celor cu regim special,desfasurata in comuna Sinca cu satele apartinatoare:Sinca, Valcea, Ohaba,Persani,Sercaita, Bucium; pentru deschiderea unui centru de colectare deseuri nepericuloase (hartie si carton, PET, sticla, metal si ambalaje din lemn); pentru activitatea de colectare deseuri periculoase (DEEE-uri) si pentru activitatea de demontarea si dezasamblarea masinilor si echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;pentru amplasare statie mobila de carburanti(motorina),activitati desfasurate in incinta societatii SC SALCO SERV SA.
     Observatiile publicului se primesc zilnic in scris la sediul APM Brasov, str. Politehnicii nr.3, pe toata perioada derularii procedurii.

BUSINESS CHALLENGE - FOR ENTREPRENEURS ONLY?

În ediţia tipărită

Tinerii făgărăseni nu cunosc însemnele nationale

 

     Însemnele sau simbolurile naţionale, aşa cum arată art. 12 din Constituţia României sînt:
Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.
Ziua naţională a României este 1 Decembrie.
Imnul naţional al României este ,,Deşteaptă-te române”.
Stema ţării şi sigiliul statului sînt stabilite prin legi organice
     Pentru tinerii făgărăşeni, însemnele naţionale reprezintă o întrebare grea la care prea puţini au putut răspunde. În schimb făgărăşenii trecuţi de prima tinereţe sau persoanele vîrstnice se mîndresc cu simbolurile naţionale şi le cunosc semnificaţia.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 662 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Informatii utile

FaceBook

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 775
Număr afişări conţinut : 4317964

Horoscop zilnic



Ziare