Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Grecia antică (II)
Grecia antică (II) Email
Marţi, 27 Octombrie 2009 17:50

 

Întemeierea Imperiului Atenian

     ,,Iar legilor, Solon le-a dat putere pentru o sută de ani şi legile au fost scrise pe table de lemn fixate în cadre dreptunghiulare care se puteau învîrti pe un pivot de lemn...Apoi a pornit pe mare, cerînd de la atenieni îngăduinţă să lipsească zece ani“ ( Plutarh, Vieţi paralele )



     Atena (Athinai) a fost cel mai strălucit oraş stat (polis) al Greciei antice şi este actuala capitală a Greciei moderne. Numele oraşului a fost dat încă din antichitate după patroana lui, Atena, zeiţa înţelepciunii, protectoare a artelor, ştiinţei şi meşteşugurilor. Oraşul a fost renumit pentru cultura, învăţămîntul şi instituţiile sale democratice. Realizările lui intelectuale şi artistice sînt simbolizate de Parthenon, ridicat în sec. V î. Hr., perioadă ce coincide cu epoca de aur a statului atenian. Solon, Sofocle şi Pericle se numără printre personalităţile care au completat panteonul bărbaţilor iluştri ai istoriei.

 

Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!
Click image to open!

 

Uniunea din Atica
 

     Oraşul stat Atena s-a format prin uniunea unui număr mic de state din Atica, la început sub autoritatea regilor ereditari, apoi sub cea a aristocraţiei funciare. Atica a fost ocupată de mai multe state independente. Unele din micile regate sînt amintite în legendele care circulau pe acest teritoriu. Aceste legende povesteau despre temutul conducător Cephalos din regiunea sudică Thoricos sau despre Porphyrion cel uriaş, al cărui domeniu era Athomonon, la poalele Muntelui Pentelic. Dealul Munychia a fost cîndva, într-un trecut îndepărtat, o insulă şi în mijlocul său se afla o fortăreaţă. Se crede că numele Piraeus aminteşte de zilele în care conducătorii din Munychia priveau spre zona continentală numind-o ,,malul opus“. Într-un stadiu ulterior, găsim siate învecinate unite de legături politice şi religioase. Astfel, în nord, dincolo de Pentelic, Marathon şi Oinoe, împreună cu alte două oraşe formau aşa numitul Tetrapolis. La fel, Pireul, Phaleronul învecinat şi alte două locuri erau unite în cultul comun al lui Heracles şi erau numite cele patru siate. Dintre toate conducerile aflate între Muntele Citheron şi Capul Sunion, cele două mai importante erau cea din Eleusis şi cea din Atena, separate de lanţul de dealuri Aigaleos. Asupra Atenei, cetatea din mijlocul Cîmpiei Cephisiene, aflate la 5 mile de mare, destinul a plasat sarcina realizării unităţii Aticii. Această Cîmpie Cephisiană, deschisă în partea sudică spre Golful Saronic, este înconjurată de dealuri-Aigaleos spre est şi Parnes la nord-vest, Hymettos la est, iar golul din nord-est, dintre Parnes şi Hymettos, este completat de structura de clădire cu frontoane a Muntelui Pentelic. Rîul Cephisos curge spre vest, nu departe de Aiena, şi este alimentat de două rîuri mai mici, Eridanos şi Illisos, la nord şi la sud de Acropolă. În perioada în care grecii încep să-şi scrie istoria, cele cîteva comunităţi independente din Atica au renunţat la independenţa lor faţă de Atena şi au format împreună cu ea un singur stat. Acest eveniment a fost comemorat la Atena de festivalul anual. Synoikia şi Tucidide, referindu-se la semnificaţia lui, afirmă că „sub Cecropos şi primii regi, pînă în vremea lui Tezeu, Atica a fost o regiune de comunităţi independente, fiecare cu propriile ei organe administrative şi cu proprii ei magistraţi, aceştia venind la regele Atenei doar pentru a se consulta cu el cînd se simţeau nesiguri. În toate celelalte perioade ei îşi rezolvau singuri problemele şi unii chiar purtau războaie cu Tena, cum s-a întîmplat cu eleusinii conduşi de Eumolpos, împotriva lui Erechteus. Totuşi, cînd Tezeu a devenit rege, fiind atît puternic cît şi înţelept, aceste organe administrative şi consilii ale magistraţilor independente au dispărut, Tezeu concentrîndu-le pe toate într-un singur organ administrativ şi un singur consiliu. Au continuat cu toţii să trăiască pe propriile lor pămînturi, dar erau acum obligaţi să recunoască Atena ca şi centru. Ca urmare a acestei uniuni, Tezeu a lăsat urmaşilor săi un oraş măreţ. Anterior, Acropola de astăzi şi terenurile aflate la sud de ea reprezentau întregul oraş“. Este cert că Atena a devenit un stat pornind de la mai multe state separate, dar acest lucru nu s-a întîmplat neapărat într-un act unic. De pildă, unii istorici consideră că Eleusis şi-a păstrat independenţa pînă în secolul al VII-lea întrucît era un centru religios de importanţă majoră. Tradiţia acceptată în secolul al V-lea atribuia diferitele reforme lui Tezeu, pe care îl plasa în sec. al XIII-lea î. Hr., dar cele mai vechi tradiţii referitoare la Tezeu par să-l localizeze în zona Marathonului şi nu este foarte sigur că el a fost vreodată rege al Atenei. Data aproximativă este totuşi cel puţin posibilă. În nesiguranţa celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIII, comunităţile mai mici au simţit necesitatea de a se lega mai puternic de Atena.

Reformele lui Solon
 

     Solon (640-560 î.Hr.) celebrul om de stat, era fiul lui Execestides, un nobil ce avea legături cu casa Medontizilor. El însuşi era cunoscut pe scena politică şi se adresa publicului în versuri. Numeroase fragmente din poeziile sale au fost ulterior citate pentru a oferi aluzii la problemele din Atica şi la paşii făcuţi de el pentru a le îndrepta. Solon este totodată un patriot fervent neînduplecat în ce priveşte moralitatea politică. El dă dovadă de o indignare specifică unui profet evreu, dar are mai mult simţ practic în politică. Într-o perioadă de tensiuni crescînde, el era un moderat convins. Îi critică pe cei bogaţi pentru egoismul şi indiferenţa lor faţă de adevăratele interese ale statului, dar îi atacă şi pe cei săraci pentru extravaganţa cererilor lor. Solon a pus la punct un cod legislativ care împărţea cetăţenii Atenei în 4 clase, pe baza averii, fiecare avînd responsabilităţi şi prerogative politice proprii. Aceasta modera puterea aristocraţiei, care se baza numai pe dreptul naşterii. Codul prevedea şi aducerea acasă a atenienilor care fuseseră vînduţi ca sclavi peste hotare. Se pare că Solon a creat un nou consiliu care pregătea ordinea de zi pentru adunarea cetăţenilor, atacînd astrfel poziţiile consiliului tradiţional, Areopagul. Solon a înlocuit ,, Legile draconice“ cu un cod de legi mai puţin aspre, care a rămas baza legilor clasice de mai tîrziu. Prima schimbare pe care a făcut-o Solon a fost aceea de a înlocui originea cu bogăţia ca posibile criterii pentru obţinerea unei funcţii. Solon le-a dat şansa tuturor cetăţenilor de a obţine o funcţie pe baza avuţiei lor. O tradiţie spune că Solon a schimbat procedura alegerii arhontelui prin combinarea unei alegeri preliminare a 40 de candidaţi, zece din fiecare trib, cu o selecţie finală prin tragere la sorţi. Marea importanţă a principalului arhonte ( arhonte-conducător ) în perioada care urmează măreşte posibilitatea ca arhonţii să fie aleşi direct de către Adunarea poporului. Solon a înfiinţat, de asemenea, şi un tribunal al poporului, Heliaia, care reprezenta Adunarea poporului ca organism judiciar în acelaşi fel în care ,,comitia centuriata“ de la Roma judeca diferite cazuri. Ulterior, istoricii au văzut în Heliaia precedentul pentru tribunalele poporului din perioada democraţiei ateniene complet dezvoltate, cînd toate deciziile judiciare ajungeau de la magistraţi la juraţi.

Pisistrate, prieten al poporului
 

     Deşi, prin legislaţia sa, Solon salvase Atena de revoluţie şi pusese baze ferme dezvoltării politice, încercînd să mulţumească atît aristocraţia cît şi pe oamenii simpli, în realitate el nu a reuşit să mulţumească pe nimeni, şi generaţia care a urmat legislaţiei sale a fost una tot mai revoltată în domeniul politic. Cînd Atena a început să se extindă cucerind Salamina şi Nisaia, atenienii au fost conduşi de Pisistrate. Acesta era fiul lui Hippocrates şi provenea din Brauron, dincolo de Hymettos. Succesul său militar l-a încurajat să-şi manifeste ambiţiile politice. Susţinînd doctrine democratice şi practicînd artele populare, el se apropiase de acei democraţi extremi care, opunîndu-se cu totul aristocraţiei şi fiind nemulţumiţi de compromisul lui Solon, se opuneau atît celor din cîmpie cît şi celor de pe coastă. Pisistrate a organizat astfel o grupare, a celor din zona de deal, constînd în general din oameni săraci din zonele înalte ale Aticii. Tot aici erau însă incluse şi clasele sărace din oraş şi mulţi nemulţumiţi, care preferau măsurile radicale decît superficialitatea grupărilor oligarhice. Susţinut astfel de o grupare revoluţionară, Pisistrate nu dorea în fond decît să obţină puterea supremă pentru el însuşi. Într-o zi, el a apărut în Agora, rănit, după cum spunea, în urma unui atac abominabil din partea inamicilor săi politici, deoarece era un prieten al poporului, şi şi-a arătat rănile. În adunare, plină de adepţii săi, s-a votat la propunerea lui Aristion, să i se ofere un grup de gărzi de corp, vreo 50 de oameni înarmaţi cu bîte. Ajutat de acest grup de şoc Pisistrate cucereşte acropola şi se proclamă stăpîn în cetate. După ce a fost alungat el a revenit în fruntea unei armate de mercenari şi instaurează o tiranie constituţională. El nu a frînat democraţia, dar a condus instituţiile statului după bunul plac. A reuşit în scurt timp să influenţeze numirea arhonţilor pentru a-şi asigura susţinători personali şi cei ce aparţineau familiei sale dobîndesc cîte o funcţie politică. El întreţinea permanent o armată plătită din care făceau parte şi arcaşi sciţi. Ştim acest lucru din figurile de pe vasele atice ale vremii care-i reprezentau pe sciţi. Îi ţinea ca ostatici pe copiii unor familii nobile în legătură cu care avea unele suspiciuni. În domeniul reformelor, Pisistrate a împărţit terenurile lăsate libere în loturi şi le-a dat celor care aveau mai mult nevoie de ele. Aceştia au devenit proprietari rurali şi nu aveau de plătit decît taxa pe pămînt, care se ridica la o zecime din produse. Sub Pisistrate încetează luptele dintre facţiuni şi Atena cunoaşte o perioadă de linişte relativă. Tot în acest timp dezvoltarea comerţului şi a economiei oferă oamenilor un mod de trai mai bun. Pe plan extern, Pisistrate duce o politică paşnică şi are o serie de aliaţi precum Pelopones, Sparta, Argos, Teba, Thessalia. Un sprijin ferm l-a primit de nenumărate ori de la cavalerii din Eritreea. Pisistrate a fost cel care a făcut primii paşi ce au dus Atena la imperiu. Mulţi credeau că Pisistrate împreună cu fiul său iluminat, Hipparchos, au contribuit în mare măsură la păstrarea marilor epopei Iliada şi Odiseea. Un grup de literaţi ar fi înregistrat şi revizuit cele două poeme ale lui Homer. Tot Pisistrate a popularizat şi cultul lui Dionysos, fapt ce se observă în atelierele olarilor din acea perioadă. Regimul de tiranie instituit de Pisistrate dăinuie pînă cînd fiul său Hippias este izgonit din cetate în 510 î.Hr. Democraţia ateniană revine cînd Clistene o pune pe baze solide care iniţiază un amplu program reformator clădit pe moştenirea lui Solon.

Liga de la Delos
 

     În bătălia de la Marathon, grecii zdrobesc mitul puterii invincibile a perşilor în anul 490, iar o flotă ateniană dobîndeşte o strălucită victorie împotriva aceloraşi forţe în largul insulei Salamina în 480. Liga de la Delos creată în anul 478 d.Hr. din statele greceşti eliberate de sub dominaţia Persiei va transforma Atena în deceniile următoare într-un adevărat imperiu maritim. Atena va reuşi să-şi impună hegemonia împotriva aliaţilor săi datorită superiorităţii sale navale. Inscripţiile şi izvoarele literare dezvăluiesc mijloacele prin care Atena îşi controla supuşii: înfiinţarea de colonii ( clerurchii ) de cetăţeni, plasate în zonele strategice sau nesupuse; încurajarea democraţiilor locale; trimiterea la Atena a cazurilor judiciare mai importante; impunerea în întregul imperiu a sistemului de măsuri şi greutăţi al Atenei; numirea unor oficialităţi care să supravegheze cetăţile supuse. În momentul în care conducerea Confederaţiei este încredinţată lui Cimon, fiul lui Miltiade, un alt erou din bătălia de la Marathon, acesta se orientează spre fortăreaţa perşilor de la Eion, un oraş de la gurile Strymoniului-la vest de Hellespont. Atenienii cuceresc fortăreaţa după care se îndreaptă spre Doriscos, dar încercările lor au fost respinse. Cimon cucereşte insula Scyros, fortăreaţă a piraţilor dolopi. Acolo el descoperă cadavrul lui Tezeu, marele erou mitic care a fost totuşi personaj istoric: de el se leagă uciderea lui Procust, cel care punea oamenii pe un pat şi îi măsura tăindu-le picioarele celor care nu se potriveau cu mărimea patului. Legenda spune că Tezeu l-a învins pe acest tîlhar feroce. Legendele greceşti vorbesc despre faptele de vitejie ale lui Tezeu. Cimon i-a readus acestuia rămăşiţele pămînteşti la Atena făcîndu-şi o mare popularitate cu acest lucru. Într-un timp relativ scurt, Cimon eliberează oraşele greceşti cît şi pe cele băştinaşe de coastă din Caria de conducerea persană şi a forţat comunităţile lyciene să se înscrie în Confederaţia de la Delos. La rîul Eurymedon zdrobeşte flota persană şi pecetluieşte o victorie care aduce sudul Asiei Mici, de la Caria la Pamphylia sub controlul Confederaţiei de la Delos. Cimon şi-a continuat succesul cucerind teritorii din Chersonesul tracic care erau încă în puterea barbarilor. În acelaşi timp a început o luptă împotriva statelor greceşti care nu doreau să facă parte din ligă. Carystos a fost făcută cu forţa membră a Ligii, iar cetatea Naxos care dorea să iasă din Ligă a fost învinsă. De asemenea, Cimene învinge şi flota celor din Thasos care s-a opus intereselor comerciale ale atenienilor ce intenţionau să controleze traficul în acele regiuni. Confederaţia de la Delos avea trei tipuri de membri: aliaţii non-tributari care contribuiau cu corăbii, aliaţii tributari care erau independenţi şi aliaţii tributari care erau supuşi. Pe măsură ce procesul de transformare a alianţei în imperiu creştea, Atena s-a văzut capabilă să pună capăt întîlnirilor adunării confederate de pe insula Delos. Şi mai mult s-a avansat spre imperialism cînd trezoreria de la Delos a fost mutată la Atena în anul 454 î. Hr. Imperiul atenian includea majoritatea insulelor din Marea Egee cu excepţia Cretei, Melosului şi a insulei Thera.

Expediţia din Egipt
 

     Atena încheie o alianţă cu Argosul şi Thessalia şi cucereşte cetatea Naupactos ceea ce îi conferă un control considerabil la gurile Golfului Corint. În anul 459, Megara se pune sub protecţia Atenei părăsind Liga peloponesiacă. În bătălia de la Cecryphalea atenienii înving flota peloponesiacă, iar o altă bătălie navală a avut loc lîngă Egina. Aliaţii Eginei, dar şi cei ai Atenei, au intrat şi ei în luptă, iar atenienii, cu 70 de corăbii au debarcat pe insulă şi au instituit blocada asupra oraşului. Bătălia de la Megarida (458 î. Hr.) se încheie nedecis, dar atenienii au ridicat un momument după ce corintienii s-au retras. După 12 zile soldaţii din Corint se întorc să ridice şi ei un monument, dar pe cînd lucrau atenienii au năvălit în Megara provocîndu-le acestora o gravă înfrîngere. Corint, Epidaur şi Egina erau cele trei cetăţi care luptau împotriva controlului Atenei şi erau sprijinite de Liga peloponesiacă. În timp ce Atena se lupta cu opoziţia armată a altor cetăţi greceşti care nu doreau să intre în sfera ei de influenţă se angajează totodată într-o campanie ce depăşea limitele lumii greceşti. O flotă de 200 de corăbii ateniene şi confederate lupta împotriva Persiei în apele cipriote cînd i s-a cerut să traverseze marea spre Egipt. Solicitarea a venit de la Inaros, un potentat libian, care crease agitaţie în zona Nilului inferior pentru a ridica populaţia împotriva stăpînilor perşi. Uciderea lui Xerxes a fost urmată de diferite probleme la curtea persană şi a durat ceva vreme pînă cînd Artaxerxes a cîştigat siguranţa tronului. Generalii flotei din Marea Egee au acceptat solicitarea principelui libian. Expediţia din Egipt a fost o încercare de a duce lupta cu Persia într-un nou stadiu în care Grecia era invadatorul. În anul 459 î. Hr. grecii au navigat în susul Nilului şi cuceresc cetatea Memphis. Expediţia grecilor în Egipt se termină cu un eşec. Regele Artaxerxes trimite o armată numeroasă în Egipt sub conducerea lui Megabyzos susţinut de o flotă feniciană. După ce îi alungă pe greci din Memphis îi blochează în Prosopitis şi instituie o blocadă de 18 luni. A asanat canalul redirecţionînd apa astfel încît corăbiile grecilor rămîn pe uscat. Grecii îşi dau foc la corăbii, se întorc pe jos în Byblos şi se predau. Generalul persan îi lasă să plece. În cele din urmă grecii încheie pace cu perşii.

Pericle extinde imperiul atenian
 

     Pericle, fiul lui Xanthippos, avea să fie o figură marcantă a Greciei timp de 30 de ani. A avut încă de tînăr o puternică formare militară şi îşi pune bazele educaţiei cu celebrii învăţaţi Damon din Oa şi Anaxagora din Clazomene. Era o fire sobră care evita petrecerile şi îşi menţinea demnitatea. Pericle s-a remarcat în anul 462 î. Hr. cînd a criticat privilegiile Areopagului. În jurul anului 454 a extins democraţia ateniană permiţînd aproape oricărui cetăţean liber de sex masculin accesul la posturile guvernamentale, a hotărît ca deciziile tribunalelor şi a adunării conducătoare a oraşului să fie luate cu majoritate de voturi şi ca funcţionarii să primească salarii de stat. Pericle a extins imperiul atenian prin dominaţia exercitată de Liga de la Delos, a înăbuşit revolta din insula Samos în 440 şi a condus personal o expediţie în Marea Neagră pentru a pune la adăpost transportul grînelor de pe ţărmurile acesteia la Atena. În 447 Pericle a iniţiat un important program de construcţii care a inclus Parthenonul pe Acropole. Cînd a izbucnit războiul Peloponesiac cu Sparta în 431 el i-a convins pe atenieni să părăsească zonele rurale şi să se retragă în spatele zidurilor cetăţii, bizuindu-se pentru protecţie pe puterea navală a Atenei. Strategia sa a generat însă ciuma din 430, iar Pericle a fost îndepărtat de la putere. Reales în anul următor a fost răpus de boală la scurtă vreme.

Declinul imperiului
 

     Imperiul atenian avea să piară după înfrîngerea suferită la 404 î. Hr. la sfîrşitul lungului război Peloponesiac cînd a pierdut aproape întreaga flotă şi au fost distruse zidurile cetăţii. Cu toate acestea şi-a revenit în sec. IV şi a condus rezistenţa împotriva lui Filip II al Macedoniei. Atena avea să cadă pradă succesorilor macedoneni ai lui Alexandru cel Mare numiţi diadohi, mai întîp lui Demetriu I Poliorcetul, fiul lui Antigonos I, în 307, apoi pierzîndu-şi independenţa în 262 dar redobîndind-o în 228 î.Hr. După ce îl va sprijini pe Mitridate VI, regele Pontului ( 120-63 ) împotriva Romei, Atena avea să fie prădată în 87-86 de oponentul acestuia, Cornelius Sulla. De atunci încolo importanţa Atenei va rămîne cea de centru al filosofiei, ştiinţei şi artei, fapt care a atras nenumăraţi tineri din spaţiul mediteranean, mai ales dintre romani. A cunoscut apoi o perioadă prelungită de obscuritate şi de declin economic. A fost ocupată de turci în 1456 şi a avut de suferit în timpul asediului veneţian din 1687 cînd a fost distrus parţial Parthenonul. Oraşul modern s-a născut după 1834, cînd a devenit capitala noului stat independent Grecia.

Educaţia în Grecia antică
 

     Cetatea Atena făcea din educaţie o armă redutabilă pentru formarea unui cetăţean complet, cu o construcţie fizică şi intelectuală armonioasă, capabil să fie luptător, administrator al treburilor publice, gînditor, comerciant, artist etc. nu înseamnă însă că atenienii ignorau pregătirea militară sau dezvoltarea aptitudinilor sportive şi forţei fizice, unită desigur cu ,,ascuţimea minţii“. Educaţia se aplica diferenţiat. Băieţii îşi începeau educaţia la 8 ani sub supravegherea pedagogilor. De fete îngrijeau mamele, în gineceu. Exerciţiile fizice ale băieţilor se desfăşurau în palestre şi constau din antrenamente şi probe de luptă, alergare, sărituri în lungime, aruncarea discului şi a suliţei ( pentatlon ). Pe lîngă exerciţiile fizice se cultiva simţul muzical, pentru ca, pînă la 14 ani, copiii să deprindă cititul, scrisul, socotitul şi gramatica. Efebia, un fel de şcoală militară asigura pregătirea tinerilor cu vîrste cuprinse între 18-20 ani. Tinerii intrau apoi în fratrii, asociaţii bazate pe relaţii de prietenie şi sprijin reciproc în luptă şi în agora. Se acorda o atenţie specială studierii politicii, oratoriei-stăpînirea cuvîntului, cunoaşterea logicii şi expunerii argumentare a ideilor şi opiniilor. Experienţa atenei în materie de educaţie este unică în antichitate. În centrul educaţiei se punea formarea omului ca entitate superioară. Perfecţionarea fizică, intelectuală şi artistică era idealul cetăţii Atena. Iniţierea spre atingerea idealului fericirii se realiza în trepte, în cicluri şcolare primare, secundare şi superioare, cu sau fără intervenţia statului. Necesitatea introducerii de reguli morale în comportamentul politic şi în viaţa de zi cu zi este un important principiu al vechilor greci. Ideile de patrie şi patriotism s-au născut tot în antichitatea greacă şi au fost cultivate prin educaţie. Din acele vremuri vin şi concepţiile înalte de pace şi solidaritate între oameni, cum şi cele despre unitatea şi unicitatea omenirii. Academia din Atena fondată de Platon a fost prima ,,Şcoală superioară politică“ din Europa. Principalele şcoli de educaţie au fost: Cinismul-întemeiată de Antistene (440-366 î. Hr 9) care presupunea viaţa austeră, înţelepciunea conduc la fericire, cosmopolitism, negativism; Hedonismul, întemeiată de Arisip din Cirene -scopul vieţii este plăcerea; Scepticismul, întemeiată de Piron din Elis -cunoaşterea este limitată şi omul nu poate avea o opinie proprie despre lume; Sofismul, întemeiat de Protagoras, Gorgias, Socrate etc- scopul vieţii rezidă în căutarea înţelepciunii (sophia ); Stoicismul, întemeiată de Zenon din Citium- fatalism, viaţa trebuie trăită în conformitate cu natura şi legile divine; înlăturarea pasiunilor, scopul vieţii constă în fericirea obţinută prin energie şi virtuţi

Ştiinţa la eleni
 

     În domeniul matematicii, Pitagora (sec. VI î. Hr. ) şi Euclid (sec. III î. Hr. ) pun bazele geometriei plane, Arhimede (sec. III î. Hr.) dezvoltă mecanica fluidelor şi geometria, tot el inventează numeroase maşini de război şi fixează legile fundamentale ale hidrostaticii. În astronomie Aristarh din Samos afirma existenţa sistemului heliocentric cu multe secole înainte de Copernic; tot el a încercat să măsoare distanţa de la pămînt la lună. Herodot este părintele istoriei (484-425 î. Hr.) şi are meritul de a prezenta primele informaţii culese la faţa locului despre traci şi geţi. Tucidide (460-425 î. Hr.) a dezvoltat metoda cercetării ştiinţifice critice folosind surse literare şi epigrafice. Pytheas pune bazele geografiei împreună cu Eratostene. Hipocrate din Cos (460-377 î. Hr.) a iniţiat observaţia clinică şi a introdus în domeniul medicinei ,,Jurămîntul lui Hipocrate“. ( Ştefan Botoran )

Zeiţa Atena
 

     Atena era una dintre cele mai mari divinităţi ale mitologiei greceşti, identificată de romani cu zeiţa Minerva. Era zeiţa înţelepciunii, pe care grecii o mai numeau şi Pallas Athena sau, pur si simplu, Pallas. Atena era fiica lui Zeus şi a lui Metis. Zeus a înghiţit-o însă pe Metis înainte ca aceasta să nască, astfel că Atena a ieşit direct din capul lui Zeus, cu arme şi armură cu tot. În momentul când a apărut pe lume, a slobozit un răcnet războinic, care a cutremurat cerul şi pământul. Atena era simbolul atributelor reunite ale părinţilor ei. Ea personifică forţa moştenită de la Zeus, îmbinată cu înţelepciunea şi prudenţa lui Metis. Zeiţa războinică, reprezentată cu coif, suliţă şi egida pe care era zugravit capul Gorgonei Medusa, Atena a jucat un rol important în lupta împotriva giganţilor. Ea participă, de asemenea, la războiul troian alături de greci, pe care-i susţine, neputînd uita jignirea adusă de Paris. Este cunoscută disputa dintre Atena şi Poseidon cu prilejul împărţirii diverselor regiuni ale Greciei. Cu aceasă ocazie, consiliul zeilor a făgăduit să dea Attica aceluia din cei doi care-i va dărui bunul cel mai de preţ. Poseidon i-a dăruit calul, iar Atena măslinul, care avea să asigure prosperitatea locuitorilor. Ea a câştigat în felul acesta întrecerea şi a devenit patroana cetăţii Athenae, care-i poartă de atunci numele. Atena era socotită protectoarea artelor frumoase, a meştesugurilor, a literaturii şi a agriculturii, a oricărei acţiuni care presupunea ingeniozitate şi spirit de iniţiativa. Ea patrona viaţa socială şi cea statală, era sfatuitoarea grecilor adunaţi în areopag şi apărătoarea lor în războaie.

Acropole, stînca sacră a Atenei
 

- Dealul Acropole, supranumit şi „Stanca Sacră" a Atenei, este poate cel mai important loc din toată capitala Greciei. Pe rînd loc de cult, zona residenţiala, clădirile ridicate aici, adevărate minuni arhitectonice, reflectă exact trecerea timpului peste Grecia. Prima dată Acropole a fost locuit în perioada neolitică. In perioada arhaică (650-480 I.C.) s-a instaurat in acest loc cultul zeiţei Atena, după cum arată numeroasele însemnări de pe clădiri sau bazoreliefuri decorative. In timpul perioadei clasice au fost ridicate cele 3 temple importante: Parthenon, Erechtheion şi Templul lui Nike. De asemenea, Propylaea, intrarea monumentala în zona sacră, a fost construită in aceeaşi perioadă. Monumentele de pe Acropole reflectă succesiunea istoriei pe aceste meleaguri.
- Parthenon-ul este cel mai important şi mai cunoscut monument al civilizaţiei vechi greceşti, fiind deseori considerat simbolul Greciei. Este dedicat zeitei Athena Parthenos, patroana oraşului Atena. Construcţia sa a durat 9 ani, iar decoraţiile exterioare au fost finalizate 6 ani mai tîrziu, în 432 B.C. Monumentala constructie a fost iniţiată de Perikles, supervizată de Pheidias, faimosul sculptor atenian, în timp ce Iktinos şi Kallikrates au fost arhitecţii clădirii. Este construit în stil doric, cu 8 coloane pe fiecare din feţele mici şi 17 pe cele două mari. De-a lungul epocilor, Parthenon-ul şi-a păstrat caracterul de lăcaş religios, fiind transformat pe rînd în biserica bizantină, latina şi apoi în moschee musulmană.

- Templul Erechtheion este un templu construit în stil ionic. Partea sa principală este impăţtită în două secţiuni, dedicate venerării celor 2 zeităţi principale din Attica: Athena şi Poseidon-Erechtheus. In partea de sud se găsesc sculpturile faimoaselor Cariatide.
- Templul lui Nike este construit tot în stil ionic, templul este dedicat zeiţei Atena Nike. Pe una din cele 4 fete ale sale (faţa estică) se regăseşte un bazorelief descriind o conferinţă a zeilor, în timp ce pe celelalte 3 sînt scene din diverse bătălii.

Canalul Corint
 

     Face legatura între Marea Egee şi Marea Ionică.
- A fost construit între 1882 si 1895, deşi planuri pentru construcţia sa erau încă din sec al VII-lea, I.Hr. cînd tiranul Periander a făcut prima propunere de construire. El a abandonat proiectul datorită dificultăţilor tehnice.
- Nu poate fi traversat de nave prea mari, pentru că lăţimea sa este de numai 21 de metri, iar adâncimea minimă de numai opt. Canalul separa Peloponezul de restul Greciei, şi este folosit în prezent mai mult de vasele cu destinaţie turistică.
-Canalul Corint a fost considerat o mare realizare tehnică a acelor timpuri. Prin construcţia lui era scurtat drumul vaselor mici de transport cu circa 400km. La fiecare cap al canalului se aflao poduri submersibile folosite pentru traversarea acestuia.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Scriitorul Irvine Welsh vine în România

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1464 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3873015

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare