Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home
Au parafat înfrăţirea cu românii de peste Prut Email
Luni, 26 Iunie 2017 17:53

 

Comuna Ucea s-a înfrăţit cu satul Slobozia din Republica Moldova ,,Sînt mai săraci decît noi, dar mai gospodari”

     Comuna Ucea a parafat înfrăţirea cu localitatea Slobozia din Republica Moldova, proiect iniţiat în cursul anului trecut.

 Documentele de înfrăţire au fost semnate la sediul Primăriei Slobozia de primarii celor două localităţi.  Anul trecut o delegaţie oficială a primarilor din raionului Ştefan Vodă din Republica Moldova a ajuns la Consiliul Judeţean Braşov, iar în luna septembrie 2016 le-au întors vizita mai mulţi primari din Ţara Făgăraşului care s-au deplasat în Republica Moldova. De atunci, primarul comunei Ucea, Marian Valentin Băcilă, a purtat discuţii cu omologul său din Slobozia pentru înfrăţire, eveniment ce a avut loc în 14 iunie 2017. 


Delegaţie oficială
 

     În perioada 13 - 16 iunie a.c., o delegaţie formată din primarul comunei Ucea, Marian Valetin Băcilă, viceprimarul Adrian Grovu, consilieri locali, dar şi angajaţi ai primăriei s-a deplasat în Republica Moldova pentru semnarea actelor de înfrăţire. ,,Am rămas impresionat, un număr mare de localnici ne-au aşteptat în faţa primăriei alături de primar. Copiii ne-au transmis emoţii, au cîntat imnul celor două state, au recitat poezii şi cîntece patriotice. Ne-am simţit ca acasă. Sperăm, prin această înfrăţire, să realizăm cît mai multe proicte pentru această comunitate, pentru că fraţii noştri au nevoie de ajutor. Primul proiect pe care vrem să-l realizăm este construirea unui momument pentru cei 11 soldaţii români care au căzut pe cîmpul de luptă în anul 1944. Am făcut adrese către arhivele Ministrului de Interne şi am aflat numele acelor soldaţi. Monumentul va fi ridicat în centrul satului, în curtea bisericii. Primarul din Slobozia ne-a spus că bugetul localităţii este unul foarte mic, dar cu toate acestea vor să execute unele lucrări de modernizare la grădiniţă. O să-i ajutăm financiar, însă trebuie să găsim o cale legală. În perioada următoare vom asigura şi un schimb de experienţă pentru fraţii noştri de peste Prut. Vom păstra o legătură cît mai strînsă şi îi aşteptăm la noi în comună" a spus primarul Marian Valentin Băcilă.

 

 

 


Impresionaţi de vecinii de peste Prut
 

     Satul Slobozia este cel mai mare sat din raionul Ştefan Vodă. Se întinde pe o suprafaţă de 450 de hectare într-o zonă de şes cu dezvoltare medie şi are peste 4000 de locuitori. Principala activitate a sătenilor este agricultura, iar nivelul salariilor este cu mult sub cel din România. ,,Am fost primiţi cu căldură în această comunitate. Discursul primarului ne-a impresionat cînd a susţinut ferm că îşi doresc înfrăţirea pentru a fi mai aproape de noi. Vor să avem o legătură ca între fraţi, chiar dacă ei se află peste Prut. Am rămas impresionaţi de sistemul vechi de învăţătură, dar foarte eficient. La grădiniţă sînt înscrişi 150 de copii, iar programul zilnic este de la ora 7.00 - 18.00, copiii primind trei mese pe zi plătite de stat. În Republica Moldova preşcolarii nu au vacanţă. Copiii stau la grădiniţă 11 ore pe zi unde dorm, mănîncă, se joacă şi învaţă. În funcţie de vîrste, grupele sînt formate din 23 - 25 copii. În curtea grădiniţei fiecare grupă are amenajat un spaţiu de joacă pentru a evita conflictele dintre ei. Am fost impresionaţi de angajaţii de la grădiniţă, ei lucrează cu sufletul, am văzut o legătură strînsă între copii şi educatori. În sistemul lor de învăţămînt există ceva ce la noi nu există, dragostea faţă de copii. Copiii învaţă într-o clădire veche, dar bine întreţinută. Am rămas muţi cînd am văzut pe toţi pereţii instituţiei portretele lui Ion Creangă, Mihai Eminescu, Gheorghe Vieru şi la loc de cinste portretul lui Ştefan cel Mare. Chiar dacă locuiesc în Republica Moldova ei au suflet de români şi vorbesc româneşte. Portretul lui Ştefan cel Mare stă la loc de cinste, alături de icoane. La noi în şcoli nu există portretele scriitorilor şi ale domnitorilor. Această comunitate are un spirit patriotic deosebit şi oamenii sînt de apreciat. Am remarcat că şcoala din Moldova se bazează pe cultură şi sport, iar învăţămîntul obligatoriu este de 9 clase. Cînd am vizitat şcola, am văzut sute de medalii, cupe şi diplome obţinute de elevi la competiţiile sportive. Acestea erau expuse frumos în vitrine" a relatat viceprimarul Adrian Grovu.

Săraci, dar gospodari
 

     ,,De la intrare în Republica Moldova am observat diferenţe majore. O curăţenie de nedescris, terenurile agricole foarte bine gospodărite şi lucrate. Pe drumului naţional iarba era cosită, în stînga şi dreapta drumului erau plantaţi nuci. Imediat după ce am trecut graniţa de la Albiţa, am trecut Prutul, şi ne-am şocat. În partea noastră podul era ruginit, nu era vopsit, iar în partea lor podul era bine întreţinut. Aşa ne-am dat seama că sînt săraci, dar gospodari" au spus membrii delegaţiei.

Tabără de vară pentru elevi
 

     În ultima zi, delegaţia de la Ucea a vizitat o tabără de vară pentru elevi. Copiii cu rezultate bune la şcoală sînt recompensati şi beneficiază de 10 zile de vacanţă gratuită într-o tabără. Aici sînt cazaţi elevii pe categorii de vîrste în serii de cîte 150 de copii. ,,În această tabără copiii nu beneficiază de internet şi telefon. Copiii desfăşoară activităţi sportive şi culturale. În fiecare zi au program diferit. Ne-a plăcut acest tip de tabără. Cînd am vizitat tabăra copiii cîntau erau fericiţi alături de dascălii lor Nu am văzut niciun elev supraponderal pentru că fac mult sport şi mănîncă sănătos" a mai spus viceprimarul.

Vinurile de la Purcari
 

     ,,Primirea a fost deosebit de emoţionantă. Ne-au primit oficialităţile satului, copii şi de cetăţeni cu flori, cu tradiţionalul colac, cu intonarea imnului de către fanfara de copii. Discursurile ţinute de primarii din Slobozia şi din Ucea au sensibilizat pe cei prezenţi pînă la lacrimi, cum dealtfel au facut şi copiii cu spectacolul ţinut în sala de festivităţi a primăriei din Slobozia. Momente emoţionante au fost şi la biserica satului Slobozia unde sînt îngropaţi 11 eroi români din regimentul 11 infanterie, regimentul 3 artilerie grea, regimentul 5 artilerie, morţ în perioada 1-29 iunie 1944, în luptele din localitatea Răscăieţi şi care încă nu au un monument. În aceeaşi zi împreunp cu gazdele noastre am vizitat grpdiniţa cu program prelungit unde am remarcat grija deosebită pe care o manifestă educatorii pentru creşterea şi educaţia celor mici. Ca şi la grădiniţă am fost profund impresionaţi la vizitarea şcolii gimnaziale ,,Alexandru cel Bun”, de profesori precum şi de dotarea şcolii, Deosebit de emoţionant a fost şi momentul depunerii de flori la monumentul eroilor, unde fanfara copiilor a intonat marşuri şi cîntece patriotice. Gazdele noastre ne-au invitat la Purcari unde a avut loc degustarea vinurilor produse aici acestea fiind renumite în toată lumea. A doua zi, îinainte de plecare, am vizitat tabăra de copii, unde se desfăşoară activităţi sportive, educative şi culturael şi unde vor putea merge şi copiii din România” a relatat Gheorghe Cocoş, membru al delegaţiei. (C.TATU)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

Ordonanţă dată pe furiş

      Guvernul a introdus, fără să anunţe, regula prin care vrea să oblige angajatorii să modifice într-o lună, între 20 noiembrie şi 20 decembrie, contractele de muncă, pentru transferul contribuţiilor. Iniţierea negocierii colective în unităţile în care nu există încheiat un contract/acord colectiv de muncă este obligatorie pentru punerea în aplicare a noilor modificări ale Codului Fiscal, în celelalte unităţi fiind obligatorie, de asemenea, negocierea colectivă a actelor adiţionale la contractele şi acordurile colective de muncă în vigoare, a decis Guvernul, introducînd obligaţii care nu erau incluse în forma lansată în dezbatere publică a unei ordonanţe. (continuarea doar în ediţia tipărită)

 

 
Guvernul introduce pachetul de asigurări voluntare de sănătate

     Legea Sănătăţii va permite românilor să încheie asigurare voluntară de sănătate cu spitalele pentru a beneficia de servicii medicale care nu fac parte din pachetul de bază. În schimbul unei sume primite periodic sub formă de abonament, spitalele, de exemplu, se vor obliga să suporte costurile serviciilor medicale care nu sunt incluse în pachetul de bază, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Sănătăţii. (continuarea doar în ediţia tipărită)
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1069 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 739
Număr afişări conţinut : 3921351

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare