Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştiri din sport Focul şi Vîntul, simbolurile Duhului Sfânt
Focul şi Vîntul, simbolurile Duhului Sfânt Email
Marţi, 30 Mai 2017 08:30

     ,,Bine eşti cuvîntat, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţîndu-le lor Duhul Sfînt, şi printr-înşii lumea ai vînat, Iubitorule de oameni, slavă Ție“

     Duminică, 4 iunie a.c. creştinii sărbătoresc praznicul Pogorîrea Sfîntului Duh sau Rusaliile, la 50 zile de la Învierea Mântuitorului Iisus. Este ziua în care a luat fiinţă Biserica.

Viaţa
Aer, apă, foc şi ţărînă, cele patru elemente ale vieţii, cunoscute de marii înţelepţi ai pămîntului, din care Făcătorul a toate a plămădit viaţa. Ceea ce filozofii şi cărturarii se străduiesc să descopere este de cînd lumea dar, în fericirea lor că au găsit, nu ştiau că, de fapt, sînt doar mici frînturi a ceea ce era. Arborele Vieţii le cuprinde în Sine pe toate pentru că totul a început prin Cuvînt, nimic nu dăinuieşte decît prin forţa Cuvîntului de viaţă făcător. ,,La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul“ spune Înţeleptul căruia Duhul i-a descoperit secretul Universului întreg. ,,Acesta era întru început la Dumnezeu. 

Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o…“. Întunericul ignoranţei, vălul, solzii de pe ochi sînt daţi la o parte prin puterea Cuvîntului venit în lume ca să ia tină omenească şi să se îmbrace în aer, apă, foc şi ţărînă- componentele ce se dezintegrează odată cu plecarea suflului din om. Dar El, Cuvîntul, a transformat tina în nemurire şi întunericul în lumină. Aceasta este povestea Focului şi a Vîntului spusă de bătrînii cei din vechime, iar ei au spus-o prin viu grai, trimiţînd-o mai departe pînă la noi

Un pescar fălos şi o noapte întunecată
Au cinat în Joia durerii cînd Învăţătorul a luat pîinea şi vinul, binecuvîntîndu-le: ,,Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sîngele Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea“ Apoi le dă porunca iubirii depline: ,,Regii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpînesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tînăr, şi căpetenia, ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce sta la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru sînt ca unul ce slujeşte. Și voi sînteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele. Și Eu vă rînduiesc vouă Împărăţie, precum Mi-a rînduit Mie Tatăl Meu, Ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecînd cele douăsprezece seminţii ale lui Israel“. Apoi s-a uitat spre marele pescar şi i-a zis: ,,Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grîu; Iar Eu m-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Și tu, oarecînd întorcîndu-te, întăreşte pe fraţii tăi“. Pescarul, Verhovnicul însă, s-a fălit în sinea sa şi i-a răspuns Maestrului său: ,,Doamne, cu Tine sînt gata să merg şi în temniţă şi la moarte“. Yoshua, rabinul, îi întoarce un zîmbet trist spunîndu-i: ,,Zic ţie, Petre, nu va cînta astăzi cocoşul pînă ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu mă cunoşti“. Apoi le-a mai spus: ,,Cînd v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva?“ Spusu-i-au ei atunci: ,,De nimic, Doamne!“. Și le-a mai zis apoi: ,,Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vîndă haina şi să-şi cumpere. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine scriptura aceasta: ,,Și cu cei fără de lege s-a socotit“ căci cele despre Mine au ajuns la sfîrşit“. Și i-a dus în grădina ce strălucea în lumina lunii. Acolo i-a îndemnat să se roage cu El dar ochii lor erau îngreunaţi de somnul ignoranţei. Apoi l-a apucat şi pe El teama şi angoasa tinei, a firii omeneşti cerîndu-i Tatălui din cer: ,,Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă“. Apoi au venit caralii lui Ana şi Caiafa- preoţii veacului, năimiţii, lupii îmbrăcaţi în piei de oi, împreună cu legionarii lui Pilat. Și au fugit toţi, lăsîndu-l singur. Iar pe cînd a fost dus în curtea arhiereului, Petru stătea să asculte şi să vadă, şi s-a dat lîngă foc, căci frigul îi intrase în oase din cauza fricii. Slujnica rînjind spuse: ,,Și acesta era cu El“. Dar Petru a sărit ca ars spunînd că nu-L cunoaşte. Un alt slujitor a spus- ,,Și tu eşti dintre ei“. Lui Petru îi îngheţă sîngele în vine şi spuse tremurînd: ,,Omule, nu sînt“. Trecu un ceas şi veni un altul să se odihnească lîngă foc, l-a zărit şi a arătat cu degetul spre El- ,,Cu adevărat şi acesta era cu El, căci este galileean“. Atunci Petru zbieră: ,,Nu-L cunosc pe omul acesta!“ Și a cîntat cocoşul. Privirea lui s-a întîlnit cu cea a Învăţătorului Său. Atunci începu să plîngă cu amar. El, pescarul, care îi jura Maestrului că se va duce cu El pînă la moarte.

Nădejdea
Mormîntul gol, santinelele încremenite la vederea Îngerului, vestea adusă de femei şi de Maria Magdalena că Învăţătorul a călcat moartea pe cap, drumul la Emaus cînd s-a arătat vărului său Cleopa şi altor doi, apoi bucuria revederii! ,,Și iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“. Apoi a ieşit cu ei către Betania şi începu să-i binecuvînteze. În tot acest timp S-a înălţat la cer, chiar în faţa lor, sus, cît mai sus, pînă ce nu s-a mai zărit, acolo, în lumina soarelui orbitor.

Focul şi vîntul
Stăteau toţi în casă, ascunşi de frica iudeilor şi a cătanelor preoţilor care lucrau mînă în mînă cu stăpînitorii lumii acesteia- romanii. ,,Și din cer- spune Cartea Vieţii- s-a făcut un vuiet ca de suflare de vînt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Și li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei“. Focul şi vîntul- puterea spiritului care face din cei laşi războinici şi din cei slabi oameni puternici ai veşniciei. Focul credinţei şi vîntul puterii! Focul ce pîrjoleşte toată frica şi angoasa din om; Focul ce răzbate prin întuneric şi arată poteca. Duhul trimis de Tatăl prin Hristos!

Puterea
Iar atunci, din slabi au devenit tari. ,,Și erau în Ierusalim- spune Cartea- locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sînt sub cer. Și iscîndu-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Și erau uimiţi şi se minunau zicînd: Iată, nu sînt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lîngă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi; Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!“. Unii însă luau totul în derîdere dar Petru, luă cuvîntul şi spuse cu putere: ,,Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi sîntem martori. Deci, înălţîndu-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi. …“. Cuvintele puternice ale Marelui pescar le-a intrat la inimă şi au întrebat frămîntaţi- ,,Bărbaţi fraţi, ce să facem?“ Atunci Petru a strigat cu vocea tunetului: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfînt“. Și s-au botezat atunci peste trei mii de suflete. Acesta este începutul trupului mistic al lui Hristos extins în omenirea întreagă.

După trei sute de ani…
Convoiul mergea alene prin nisipul fierbinte iar soarele dogorea deşertul Arabiei. Animalele de povară de-abia mai gîfîiau din cauza văzduhului ce fierbea şi scotea aburi. Cîţiva preoţi în frunte, urmaţi de pelerini, bărbaţi şi femei, iar în urmă cîteva măicuţe ce rosteau rozarul. Erau pelerinii din Evropa septentrională. Un bărbat vînjos, cu barbă şi turban pe cap, îmbrăcat în haine ponosite, însoţit de alţi doi necunoscuţi, mergeau alături de ei. Faţa îi era neagră din cauza soarelui pe unde peregrinase, iar îmbrăcămintea aducea mai mult cu a unui ostaş lăsat demult la vatră. Nu intra în vorbă cu nimeni iar privirea sa mistică şi profundă pătrundea prin cei de lîngă el. De după dune se ridică praful şi nişte urlete ca de şacali le îngheţă sîngele în vine pelerinilor. Odată cu praful lăsat în urmă se iviră sălbaticii războinici ai deşertului călare pe caii negri aducători de moarte. ,,Sarazinii!“ strigă un preot, iar vocea îi era înăbuşită de disperare. ,,Suntem pierduţi cu toţii!“ Erau zece călăreţi ce purtau măşti negre trase pe faţă, iar în mîini agitau iataganele. Străinul ce însoţea caravana le făcu semn din privire celorlalţi doi, iar unul scoase o praştie, pe cînd celălalt un bici prevăzut cu bile în capăt. Praştia ţinti în cîteva secunde, iar trei ismaeliţi se prăbuşiră de pe cai. Alte arşice trase din piatră la picioarele altor trei bidivii îi făcură să se prăbuşească cu călăreţii sub ei. Șase tîlhari scoşi din luptă. Mai rămăseseră patru. Bărbatul arămiu la faţă scoase un baston lung cît două braţe şi aşteptă cu un calm ieşit din comun să se apropie primul călăreţ. Armăsarul spumega şi se îndreptă spre el cu viteza fulgerului. Bărbatul aşteptă ca la o aruncătură de băţ, se feri în ultimul moment şi cu o lovitură zrdavănă peste picioarele bidiviului îl puse în genunchi, călăreţul sări doi metri apoi se prăbuşi la pămînt în timp ce armăsarul zăcea cu picioarele din faţă frînte. Al treilea căzu şi el sub lovitura praştiei. Bărbatul măsliniu la faţă aruncă băţul direct în capul celuilalt care se prăbuşi de pe cal. Ultimul arab descălecă şi se îndreptă cu iataganul spre el. Toţi murmurau căci misteriosul ocrotitor era deja cu mîinile goale. Ismailiteanul se aruncă răcnind cu sabia în mînă. O fandare scurtă, o priză pe încheietura mîinii şi o aruncare din şold îl roti pe arab ca într-un cerc, apoi îi puse genunchiul pe grumaz şi o lovitură de pumn bine plasată făcu un zgomot sec. Păgînul zăcea la pămînt cu ţeasta spartă. Preoţii latini începură să le mulţumească binefăcătorilor spunîndu-le că Dumnezeu îi va binecuvînta. O tînără frumoasă, cu ochii albaştri precum cerul senin se apropie de străin şi îl întrebă în dialectul Aquitaniei: ,,De unde sînteţi?“. Bărbatul îi spuse în latină: ,,Sîntem din Constantinopole, facem parte din garda bazileului şi am venit să ne închinăm împreună cu voi la Locurile Sfinte pentru a duce înapoi binecuvîntarea Domnului!“. Apoi se întoarse spre ea şi o întrebă: ,,Care ţi-e numele?“ Ea ridică încet ochii din pămînt şi spuse: ,,Egeria, fiţi binecuvîntaţi în tot ceea ce faceţi!“.

Sfîrşit de drum
Tînăra Egeria, avînd în minte fapta binefăcătorilor luptători întru Hristos, mulţumi Domnului că i-a trecut cu bine peripeţiile călătoriei prin itinerariul spiritual spre locurile unde Iisus călcase cu piciorul Său şi începu să noteze în jurnalul ei: ,,În ziua Cincizecimii, duminica, o zi de mare efort pentru popor, se fac după obicei de la primul cîntat al cocoşului: se face veghea la Anastasis pentru ca episcopul să citească acel pasaj din Evanghelie care se citeşte întotdeauna în zi de duminică, adică Învierea Domnului, iar mai apoi se săvîrşesc toate cele rînduite la Anastasis, aşa cum se procedează tot anul. Iar cînd se face dimineaţă, purcede tot poporul în Biserica Mare, adică la Martyrium şi se fac toate cîte sînt de făcut după rînduială: predică preoţii, apoi episcopul, se fac toate cele cuvenite, adică se aduce Sfînta Jertfă după obicei, aşa cum se obişnuieşte să se facă în zi de duminică…Iar cînd s-a făcut Liturghia la Martyrium, tot poporul, pînă la unul, îl conduce pe episcop cu imnuri către Sion, aşa încît, la ora a treia, să fie deja în biserica din Sion…“. Jurnalul Egeriei, care şi-a sfîrşit cu bine călătoria liturgică, a ajuns pînă la noi, aducînd cu el vestea speranţei şi a biruinţei.
(Ștefan BOTORAN)
  

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Comunicat de presa

În ediţia tipărită

,,Pesta porcină este o făcătură a guvernantilor“

     Pesta porcină este un alt subiect adus în atenţia românilor în ultima perioadă pentru a le abate atenţia de la evoluţia evenimentelor reale. Peste tot în media se dezbate subiectul, iar în paralel se sacrifică porcii atît din ferme, cît şi din gospodăriile oamenilor. Oamenii se întreabă însă cît de reală este situaţia, dar înclină să creadă că totul este o făcătură pusă la cale de guvernanţi pentru a creşte importurile şi a distruge producţia autohtonă. Şi făgărăşenii sînt în asentimentul marii majorităţi a românilor şi susţin că această campanie de sacrificare a porcilor pe motiv de pestă porcină africană este o făcătură. Făgărăşenii amintesc de gripa aviară care a dus la sacrificarea tuturor păsărilor din ferme şi din gospodăriile oamenilor. Localnicii îşi mai amintesc că primele focare de gripă aviară au fost identificate în Ţara Făgăraşului, iar dezinsecţiile au fost realizate cu apă de ploaie.

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 748 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

FaceBook

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 764
Număr afişări conţinut : 4274551

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare