Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Se vor planta 42.000 de flori
Se vor planta 42.000 de flori Email
Luni, 15 Mai 2017 21:07

  

      Imaginea Făgăraşului a fost schimbată în ultima lună prin amenajările peisagistice realizate în parcuri şi pe străzi. Serviciul de administrare domeniul public din cadrul Primăriei Făgăraş este cel care se ocupă de lucrările de amenajare peisagistică prin angajaţii proprii, dar şi cu florile produse în serele locale. Peste 42 de mii de fire de flori vor fi plantate în municipiu Făgăraş. ,,Pînă în prezent am plantat 5.000 de fire de flori în zonele centrale ale oraşului.

 

 Este vorba despre gazonii, salvii, begonii, ferfeni, catarantus şi ageratum. Am început lucrările de plantare în data de 1 mai a.c., pentru că vremea nu ne-a lăsat mai devreme. Ne-am propus să schimbăm ,,faţa" Făgăraşului şi sper că vom reuşi prin amenajările peisagistice ce ni le-am propus. În perioada următoare intenţionăm să achiziţionăm şi trandafiri pentru că, deocamdată, nu avem în serele noastre. Săptămîna viitoare sperăm să amenajăm şi sensul giratoriu din centrul municipiului de unde au fost relocate osemintele eroilor" a spus şeful biroului horticol Adina Streza Sansebeş.

 


Localnici, certaţi cu bunul simţ
 

     Primăria Făgăraş a construit o seră pe strada Cetăţii unde îşi are sediul ADP. Sera are o suprafaţă de 500 de mp şi este plină de flori care vor ajunge pe domeniul public în următoarea perioadă. Şi la sera de pe strada IC Drăguşanu se produc flori care vor ajunge în părculeţele din oraş. 18 angajaţi din cadrul Serviciului ADP se ocupă de plantarea florilor şi de cosit zonele verzi din oraş. ,,Sîntem nemulţumiţi pentru că în centrul oraşului am semănat gazon, iar trecătorii calcă pe el şi îşi lasă cîinii liberi şi strică gazonul şi aranjamentele florale. Prin intermediul dumneavoastră vreau să fac un apel la cetăţeni, să fie mai atenţi, să nu mai calce zonele verzi şi să nu m-ai lase cîinii în parcurile de copiii. În zona entrală am pus saci de gunoi în containerele stradale, iar a doua zi au dispărut. O altă situaţie am întîlnit-o pe strada Doamna Stanca unde au dispărut panseluţele plantate. Ne pare rău că cetăţenii nu păstrează. Prioritare pentru noi sînt şi lucrările din interiorul cartierelor unde vom planta flori şi vom cosi iarba" a mai mai spus şeful biroului horticol, Adina Streza Sansebeş.

Au rămas fără ajutor social
 

     Pe lîngă angajaţii de la acest serviciu, mai sînt cooptaţi la lucrările de pe zonele verzi şi beneficiarii ajutorului social. Numai că aceştia refuză să participe la orele de muncă în folosul comunităţii aşa cum prevede legea venitului minim garantat. Mulţi dintre ei au renunţat la ajutorul financiar acordat de stat pentru că nu vor să muncească. ,,Au venit cîteva zile şi cînd au văzut că trebuie să muncească aceştia nu s-au mai prezentat să execute orele de lucru. Absenţele de la orele de muncă le-a atras suspendarea ajutorului social" a mai spus Adina Streza. (Carla TATU)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

În ediţia tipărită

Legiferarea privilegiilor pe viaţă

 

      8.500 de români care primesc pensii speciale se numără printre beneficiarii celor mai scurte stagii de cotizare la sistemul public de pensii. Aceştia cotizează între minimum 14 şi maximum 25 de ani la asigurările sociale de stat şi, graţie unor legi care le oferă privilegii pe viaţă, obţin la pensie 80% din veniturile realizate fie în ultima lună, fie ultimul an de muncă. (continuarea în ediţia tipărită)

 

 
Proiect: Cum îşi vor putea lua permisul de conducere mai repede cei care l-au avut suspendat

 

      8.500 de români care primesc pensii speciale se numără printre beneficiarii celor mai scurte stagii de cotizare la sistemul public de pensii. Aceştia cotizează între minimum 14 şi maximum 25 de ani la asigurările sociale de stat şi, graţie unor legi care le oferă privilegii pe viaţă, obţin la pensie 80% din veniturile realizate fie în ultima lună, fie ultimul an de muncă. (continuarea în ediţia tipărită)

 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 796 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Cartea

Horoscop zilnic

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

11.JPG

Informatii utile

FaceBook

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 700
Număr afişări conţinut : 3757683


Ziare