Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Viorica Ciurilă, prima femeie percuţionist
Viorica Ciurilă, prima femeie percuţionist Email
Marţi, 16 August 2016 17:35

 

 

În ultimii 150 de ani, Filarmonica ,,George Enescu" a avut o singură femeie la percuţie, pe Viorica Ciurilă din Grid Viorica Ciurilă s-a stabilit în Suedia după 1990 unde este profesoară de muzică Gridanca susţine concerte în toată lumea ,,Costumul meu preferat se compune din ie neagră, crătinţe negre, fustă plisată cu ajur şi pălărie" ,,Sînt recunoscută după costumul din spectacole care reprezintă identitatea mea" A trăit prima mineriadă în Bucureşti şi a fost altfel decît a fost prezentată la televizor

     Ţara Făgăraşului a dat mulţi oameni de excepţie pe plan cultural, sportiv şi artistic iar aceştia au dus mai departe, peste mări şi ţări, spiritul transilvan al fiului născut odată cu veşnicia. Medici de excepţie, scriitori, profesori, oameni de cultură, sportivi de performanţă, cu toţii au plecat spre cele mai înalte culmi fără să uite însă satul, portul românesc şi veşnicia tăcută a ţintirimului din deal unde odihnesc strămoşii. Viorica Ciurilă din Grid este unul dintre aceşti fii ai Ţării Făgăraşului şi, mai mult de atît, prima femeie percuţionist din cadrul Filarmonicii ,,George Enescu“, după 150 de ani. Viorica Ciurilă este stabilită în Suedia, este căsătorită cu inginerul Ioan Mihail Munteanu şi au doi copii minunaţi- Cosmin Munteanu, în vîrstă de 35 de ani, inginer electrotehnic şi Alina Munteanu, în vîrstă de 32 de ani, inginer economist, ambii stabiliţi în Suedia.

,,M-am născut într-o zi de seceră“
 

     Povestea gridancei care a uimit întreaga lume prin talentul său desăvîrşit începe în ziua de 22 august 1951, după cum povesteşte. ,,M-am născut pe data de 22 august 1951, la maternitatea din Şercaia, într-o zi de seceră. Era Tîrgul Şercăii cînd mămica a fost dusă cu căruţa, din sat, direct la maternitate. Tata a plecat apoi la Tîrg în speranţa că va avea un băiat. De gardă era chiar doctorul Roth, al cărui fiu a creat centrul pentru dizabilităţi din capătul Şercăii. Era un medic foarte priceput şi a ajutat tot timpul femeile care locuiau în satele din jur. În Grid, dacă întrebaţi femeile mai bătrîne, o să vă spună că ele nu făceau copii cu duiumul pentru că acest medic excepţional le-a învăţat inclusiv cum să se ferească, ca să nu aibă foarte mulţi copii. Pe mine mă duceau la el o dată pe an“ a spus profesoara Viorica Ciurilă.

Chipurile dascălilor de odinioară

 
     Intelectual autentic plecat din matca satului, Viorica Ciurilă evocă figurile marcante ale celor care au făcut parte din miezul elitelor rurale: dascălii. ,,Am început şcoala primară la Grid, clasele I-IV, cu cei doi învăţători minunaţi: Marcu Pătru şi domnul Nacu. Soţia dînsului era educatoare, amîndoi erau refugiaţi basarabeni. Ei au pus bazele şcolii din Grid şi a unei formări intelectuale cît mai complexe, din toate punctele de vedere. Aşa se explică de ce la noi sînt atîţia oameni cu studii superioare. Domnul Nacu a fost un pedagog deosebit şi l-a dirijat pe fiecare copil după posibilităţile sale. Locuiau într-o anexă, lîngă şcoală, şi au rămas aici pînă la pensie“.

Primul program after-school din Ţara Făgăraşului
 

     Soţii Nacu au fost nu doar nişte dascăli destonici ci şi nişte pionieri ai învăţămîntului modern făgărăşean. ,,Tot dînşii au amenajat aici o sală pentru ca elevii să poată dormi, astfel încît ţăranii să poată merge la cîmp. Ţin minte că femeile din sat făceau prînzul pe rînd. Domnul şi d-na Nacu aveau şi o formă practică de educaţie, pe lîngă programa şcolară- ne învăţau cum să facem zarzavaturi. Erau trei lucruri distincte implementate de dînşii: copiii,vara, stăteau la şcoală, grădina de zarzavaturi şi strînsul de plante medicinale. Făceau cu noi excursii prin împrejurimi. Ne învăţau să cultivăm rostopască, măceşe, viermi de mătase etc. În sat erau doar doi duzi iar noi ne băteam pe ei. Dînşii ne-au învăţat să folosim toată flora din împrejurimile Gridului: sunătoare, coada şoricelului, cimbrişor. Tot ei ne puneau să adunăm fiare vechi din ogradă pe care le duceam pentru concursuri. Învăţătorul Nacu îi mai învăţa pe copii să aducă nămolul de la slatină şi să îl ducă acasă, pentru ca bătrînii să-şi dea cu el pe genunchi. Avea un adevărat cult pentru flora zonală“.

 

 

 

 

 

 



Anii grei ai colectivizării
 

     Făgărăşenii au simţit din plin perioada colectivizării, un moment negru din istoria poporului român care a făcut multe victime şi a răsturnat raportul valorilor din societatea rurală. Profesoara Viorica Ciurilă îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de aceste momente cumplite despre care manualele de istorie vorbesc prea puţin. ,,A fost o perioadă foarte tulbure şi, chiar dacă directivele au fost ca Gridul să nu se colectivizeze pentru că aici era o zonă aridă, totuşi acest lucru s-a întîmplat şi la noi. Întîi s-au făcut întovărăşirile agricole, după care i-au adus treptat pe oameni unde au vrut ei. Uneltele din gospodăriile oamenilor au fost luate, duse în mijlocul satului şi arse. Acest lucru a fost făcut de nişte indivizi care, chiar dacă nu erau securişti, lucaru pentru securitate. Ei erau numiţi ,,lămuritori“, adică puşi să lămurească lumea ca să intre în colectiv. Oamenilor le-au fost luate animalele din bătătură şi duse la abator, lăsîndu-i fără nimic în ogradă“ îşi aminteşte profesoara

,,Boii cu lacrimi în ochi"
 

     ,,Acum, dacă am ajuns în acest moment pe care l-am trăit, vreau să vă spun aici o chestiune care este specifică doar Ardealului. Înainte ca să predea boii la abator, ţăranii din satele noastre, aduceau fotograf ca să pozeze boii înainte să fie sacrificaţi. Acele poze au fost puse pe pereţii fiecărei case pentru că oamenii de aici aveau un adevărat cult pentru animale. În acele poze se vedeau boii plîngînd“ spune Viorica Ciurilă. ,,Pînă la urmă, modernizarea pe care au promis-o cei care i-au făcut pe ţărani să-şi lepede uneltele, tractoarele cu care i-au minţit şi celelalte, n-a mai ajuns iar oamenii au rămas muritori de foame. În acea perioadă au fost aduse driganele din Maramureş. Acestea erau la început animale de tracţiune pe care le foloseau femeile deoarece bărbaţii erau nevoiţi să presteze munci necalificate la fabrici. Cei care au făcut colectivizarea şi-au dat seama de nenorocirea pe care au produs-o şi i-au lăsat pe oameni cu 30% din gospodăria lor şi un lot de 50 de ari de familie, pentru a-i obliga să lucreze şi la colectiv. Pînă nu te înscriai în colectiv nu căpătai lot. În această perioadă s-au inversat valorile ţărăneşti. Oamenii gospodari, de frunte în sat, au ajuns să lucreze la oraş, iar lichelele au rămas aici, ca să se facă unealta comuniştilor. Ei au fost puşi să comande. Acest fenomen s-a generalizat în toată societatea rurală românească“ explică Viorica Ciurilă.

Liceul de Muzică şi Arte plastice
 

     ,,Este o întreagă aventură, cum am ajuns eu să fac liceul de muzică. Oamenii nu-i plăceau deloc pe cei care veneau să lămurească lumea pentru a intra în colectiv. Ştiu că nu le deschideau poarta şi îi ţineau afară. Mamei mele i s-a făcut milă însă de unul şi l-a băgat în casă. Mama cînta atunci cît era ziua de lungă. Într-un tîrziu, acel activist de partid a întrebat-o pe mama: ,,Şi fata cîntă?“. Şi, ca să se revanşeze faţă de noi, i-a sugerat mamei acest lucru. Liceul de muzică din Braşov începea de la clasa I şi se finaliza cu clasa XII-a. Eu am dat examen începînd cu clasa a V-a. Totul consta din probe de aptitudine. Am ajuns acolo la sfatul acelui lămuritor, pentru că ai mei nu ştiau unde să mă canalizeze. Apăruse colectivizarea iar copiii de aşa-zişi chiaburi aveau voie să opteze doar pentru două specializări: muzică şi sport. Examenul de admitere la liceu a fost plin de peripeţii. Datorită faptului că nu aveam origine sănătoasă, nu am fost primită de prima dată. Dar învăţătorul meu, Nacu, m-a învăţat să-mi apreciez adevărata valoare şi mai aveam şi acea dîrzenie a fetei de ţăran. Vreme de 15 zile nu am plecat din faţa liceului unde am stat cu bunica, Victoria lu Nică, a Veneţeanului, Modorcea pe numele de familie. În acea perioadă am dormit la sora mamei mele din Braşov. Mă duceam în fiecare zi şi făceam prezenţa la poarta liceului“ îşi aminteşte gridanca.

Intervenţia lui Mişu Fotino
 

     ,,Bunica, cunoscîndu-l pe Mişu Fotino- marele artist care atunci activa la Teatrul din Braşov, l-a rugat să intervină pentru mine. Acesta a cerut o comisie direct de la Ministerul Învăţămîntului din Bucureşti. În acest mod am putut fi declarată admisă şi am fost dată la acest instrument despre care nu ştiam absolut nimic. Eu nu ştiam acest cuvînt şi am întrebat ce este. Mi s-a răspuns: ,,tobe“. Nu le convenea că am reuşit în cele din urmă să intru la liceu iar directoarea m-a întrebat ironic: ,,Ce-ai să faci în viaţă?“ Eu i-am răspuns atunci: ,,O să fiu cea mai bună la acest instrument şi voi lua toate premiile, şi vreau să ajung sus de tot“. Atunci inspectorul de la Bucureşti m-a mai întrebat: ,,Cît de sus?“. Eu i-am răspuns şi lui: ,,Care este cel mai sus loc pentru instrumentul acesta!“ Ei mi-au replicat în bătaie de joc: ,,Filarmonica George Enescu din Bucureşti“. Vă daţi seama că pe atunci eu nici nu ştiam cine este George Enescu. Nu m-am lăsat mai prejos şi le-am spus amîndurora- ,,Aici am să ajung“. După 20 de ani chiar acolo am şi ajuns şi am fost prima femeie la instrumente de percuţie din istoria Filarmonicii“.

Lupta cu sistemul
 

     Micuţa gridancă a fost pusă să lupte cu vicisitudinile vieţii şi să cunoască de la o vîrstă fragedă ce înseamnă să răzbeşti în viaţă. ,,Pînă în clasa a XII-a am studiat la Liceul de Muzică din Braşov. Din cei 35 de elevi pe care îi avea clasa nu a vrut niciunul să stea cu mine în bancă pentru că am nimerit într-un loc unde erau numai copii de ştabi şi de directori, care au început muzica la vîrsta de 3 ani. Deci eu am ajuns acolo cu un decalaj de 7 ani. Ţin minte că a fost adusă o bancă special pentru mine, în care să stau singură. Am fost nevoită să muncesc asiduu doi ani pentru a-mi ajunge colegii de clasă. La început scriam notele cu creionul pe clapele de pian. După doi ani de zile nu am mai avut nicio problemă. De atunci am luat toate premiile locale şi naţionale la instrumentele de percuţie. Am primit acest instrument pentru că la altele nu aveam voie din cauza situaţiei politice. Ţin minte că tata, care lucra atunci la Braşov şi făcea prezenţa la IRTA, nici nu a ştiut cînd am absolvit liceul şi am luat bacalaureatul“ a spus profesoara Viorica Ciurilă.

Examenul la Conservator
 

     ,,Am plecat la Bucureşti ca să dau examen la Conservator unde am concurat cu fiica maestrului Enigărescu, un mare cîntăreţ, directorul Operei şi şef al comisiilor din cadrul concursurilor ,,Steaua fără Nume“ şi ,,Crizantema de Aur“. Am concurat pentru un singur loc şi habar nu aveam cine este dar am observat că toţi concurenţii se retrag. Atunci s-a mai aprobat un al doilea loc. Şi uite aşa am rămas prietene la cataramă pentru toată viaţa, pînă cînd a murit de cancer, lucru care, din nefericire, a avut loc anul trecut. Mioara Enigărescu a fost cea mai bună prietenă a mea, am fost ca două surori. Maestrul Enigărescu m-a primit în casa lor ca pe o fiică. Învăţam împreună cu Mioara. Am terminat ca şefă de promoţie şi am ajuns să predau la Liceul de muzică ,,George Enescu“. Am cîntat în paralel la Operă şi Filarmonică muzică de cameră“.

,,Toată lumea credea că mă voi mărita cu tobele“
 

     ,,Am avansat în timp şi mi-am dat toate examenele de învăţămînt- gradele, doar doctoratul nu mi l-am dat. Am fost în paralel profesor şi cîntăreţ, excluzînd bucătăria. Toată lumea credea că mă voi mărita cu tobele. Toată viaţa mea a fost plină de surprize dar am avut îngerul meu păzitor care m-a salvat din toate necazurile. Acesta a fost cu mine peste tot locul. Părinţii m-au ajutat foarte mult şi mi-au ţinut copiii acasă ca să pot avansa. Vara, în vacanţe, munceam la fîn şi la pădure. În anii de studii nu am avut niciodată instrumentul meu personal“ a spus Viorica Ciurilă.

Filarmonica George Enescu
 

     ,,Pînă mi-au dat răspunsul de la Filarmonică am rămas însărcinată. Maestrul Brediceanu, care era directorul Filarmonicii, cînd m-a văzut cu burtă m-a întrebat: ,,Ce-ai mai făcut tu fată?“ Pe data de 4 decembrie am avut concertul seara, după care, pe o zăpadă mare, soţul m-a urcat în tren, ca să mă duc să nasc la Braşov. O nebunie! Condiţia pentru a lucra în cadrul Filarmonicii a fost să nu-mi iau concediu de naştere. Am născut la Braşov, a doua zi după concert. Ţin minte că am ajuns noaptea cu trenul. În gară mă aştepta sora mea iar la spital am aşteptat pînă a venit primul doctor. Totuşi noi, ţăranii din Grid, avem o tărie de caracter care ne dă puterea să trăim şi să învingem. Am născut fetiţa pe anestezie muzicală, pe Sonata Lunei de Beethoven. Uite că am găsit un doctor mai nebun ca mine care a vrut să experimenteze. După aceea părinţii m-au ajutat cu copiii. Am lăsat copiii acasă, la Grid, pentru a putea să-mi văd de carieră. Făceam naveta de la Bucureşti să-i vedem, peste dealuri. Pînă la urmă am fost angajată în cadrul Filarmonicii ,,George Enescu“ şi am ajuns profesor cu toate gradele“ spune cu umor prima femeie percuţionist din istoria Filarmonicii.

Mineriadele şi plecarea în Suedia
 

     ,,În anul 1991 am plecat împreună cu soţul în Suedia ca turişti. Acolo ne-a prins cea de-a doua mineriadă, pe cea din '90 o trăisem pe viu. Am fost atenţionaţi de cei care au venit şi ni s-a propus să rămînem acolo cu drept de muncă. După experienţa primei mineriade, mi-am dat seama că situaţia nu este prea roză, avînd în vedere că aveam doi copii. Cînd a avut loc prima mineriadă locuiam în Piaţa Victoriei, într-un bloc, vis a vis de Guvern. Mă duceam cu băiatul, Cosmin, la şcoală care însă era închisă. Copilul nu văzuse niciodată mineri şi i s-a părut că ar fi frumos ca să îi salute. Pe mass-media nu exista niciun fel de informaţie. Erau înarmaţi cu bîte, fiare, topoare şi măciuci. Am încercat să intrăm mai întîi cu ei în vorbă, mai mult pentru copil, dar atunci am avut o baftă chioară pentru că o persoană s-a îndreptat spre noi şi, văzîndu-mă îmbrăcată mai deosebit, mi-a spus: ,,Luaţi copilul doamnă şi fugiţi cît mai repede!“ De la capătul Pieţei şi pînă la blocul nostru sînt 100 de metri. În spate am auzit un vuiet şi strigăte. Minerii îi atacau pe toţi oamenii din Piaţă dar la televizor totul era prezentat foarte frumos. Noi vedeam pe fereastră cum minerii atacau toate persoanele îmbrăcate mai deosebit, indiferent că erau bărbaţi sau femei. Auzeam şi vedeam femeile care vindeau în piaţă cum strigă: ,,Daţi mai tare!“ şi mi-am adus aminte de sloganul din anii 50: ,,Noi muncim, nu gîndim“. Noi făceam parte din primele sindicate libere şi eram vizaţi în mod direct. Lumea, de frică, a schimbat repede macazul. Unii au început să fie cumpăraţi iar noi ne aflam chiar pe lista lor neagră. Am rămas în Suedia de frică pentru că, atunci cînd ai doi copii te gîndeşti la viitorul lor. Nu aveam contact cu ţara şi eram doar cu trăirile noastre. Ştiu însă că România era ruptă de restul Europei din punct de vedere al informaţiei“ relatează profesoara.

,,Suedia a fost o aventură“
 

     Făcînd un arc peste timp, Viorica Ciurilă spune că Suedia a fost o aventură. ,,Şi ca orice aventură, a avut un risc pe care ni l-am asumat. Am luat-o de la ,,0“ dar cu meserii foarte bune. Am mai făcut acolo încă o dată Facultatea de Muzică, iar soţul, în paralel cu munca, s-a ocupat de integrarea copiilor. Ne-au fost recunoscute diplomele de studii din România dar ţara noastră nu avea un acord cu Suedia în acest sens şi se mai punea şi problema integrării lingvistice. Am făcut şcolile gratuit. Cu limba este foarte greu pentru că dacă eşti profesor trebuie să o ştii, dacă eşti inginer, de asemenea. Am dat pentru permis încă o dată iar copiii au fost introduşi în clase normale atunci cînd i-am adus. Noi am lucrat în paralel cu copiii în acelaşi timp pentru limba Română şi învăţarea suedezei“ povesteşte Viorica Ciurilă.

O familie împlinită
 

     ,,După 25 de ani, ne vedem integraţi total în sistem, cu servicii şi prieteni. Avem o vilă într-un cartier central, select, în oraşul Boras, la 60 km de Goteborg. Este un oraş cu o bogată tradiţie textilă şi o viaţă culturală intensă şi facultăţi, cum ar fi Clujul la noi. Pot spune că ne-am integrat 100% la nivelul ţării. Sînt profesor la şcoala de muzică din localitate unde învaţă 2000 de elevi. De asemenea, sînt free-lancer şi timpanist la orchestra simfonică a oraşului. Soţul lucrează ca inginer proiectant în cadrul unui concern care se ocupă cu vata, apa şi canalizările. Fiul meu este responsabil pe Stokholm cu toate instalaţiile pentru cablurile subterane electrice şi este Şef de proiect. Capitala fiind făcută pe ape şi insule, responsabilitatea este foarte mare“ spune fata care, din matca satului, a ajuns să fie cunoscută în toată lumea prin virtuozitate şi farmecul tradiţiilor româneşti pe care le promovează intens.

Muzica deschide
 

     ,,În Suedia prieteniile sînt făcute pe o loialitate reciprocă, trainică iar muzica deschide şi pot spune că am intrat în multe organizaţii non-guvernamentale cu proiecte în toată lumea“. Palmaresul de muzician al Vioricăi Ciurilă este foarte bogat, de la premii naţionale şi internaţionale pînă la burse obţinute în domeniul muzicii de calitate. ,,Am obţinut, printre altele, premiul ,,Karaiman“ la Berlin şi beneficiez de tot felul de burse. Ultima bursă am obţinut-o cu ocazia unui turneu în Africa de Sud care a avut loc în februarie,anul trecut, la Cape-Town. În postură de muzician am colindat întreaga lume, doar în China şi Japonia nu am avut ocazia să ajung. În rest, pe lîngă întreaga Europă, am bătut Asia şi America Centrală, de S.U.A nu mai vorbesc. Am fost în Burma, Laos, Cambodgia, Vietnam, Thailanda, Burma, Singapore, Peru, S.U.A, Canada, Mexic. Am fost şi în Africa unde am cunoscut Tunisia şi Egiptul“.

Percuţia are o gamă foarte bogată
 

     ,,Percuţia are o gamă foarte bogată. Înseamnă aproximativ 15.000 de instrumente împărţite în două categorii: cu melodie (xilofon, glackenspiel, marimbă, vibrafon şi campane-clopote) şi fără melodie (timpan, toate tobele de toate felurile, instrumente de mînă- hand-percution). Ca muzică simfonică trebuie să acoperi toată gama acestor instrumente din repertoriul clasic, jazz, rock, etno, etc. Eu stăpînesc şi pianul, dar la acest instrument nu concertez, pentru că este instrument auxiliar şi era obligatoriu peste tot“ vorbeşte muzicianul Vioricăi Ciurilă.

Activitate concertistică în Suedia
 

     Viorica Ciurilă desfăşoară, pe lîngă latura pedagogică, o bogată activitate concertistică şi în Suedia. ,,Pe lîngă concerte mă ocup şi cu evenimente tematice cum ar fi- ,,România- o ţară cu obiceiuri şi tradiţii culturale“; ,,Seară muzicală românească“, evenimente în cadrul cărora au loc şi prezentări de costume româneşti cu muzică, filme etc. La aceste evenimente folosesc costumele ardeleneşti. Costumul meu preferat se compune din ie neagră, crătinţe negre, fustă plisată cu ajur şi pălărie. Aceasta este identitatea mea iar toată lumea de acolo mă cunoaşte după acest costum“ spune Viorica Ciurilă.

Gîndul revenirii
 

     Ca pe mulţi români aflaţi în disaporă, pe Viorica Ciurilă o bate gîndul întoarcerii la matcă. ,,Cînd ieşim la pensie ne gîndim să revenim acasă pentru că ne simţim cu rădăcinile în lutul de pămînt gridănesc şi ne gîndim cum putem folosi experienţa de acolo, aici, la noi. Din nefericire, toţi prietenii noştri sînt în diasporă. Vrei să vii cu drag aici dar nu mai ai pe nimeni. Este un paradox pe care îl simţim cu toţii, cei care trăim acolo. Mergem cu timpul şi ne dorim doar să fim sănătoşi“ spune Viorica Ciurilă, prima femeie percuţionist din istoria Filarmonicii ,,George Enescu“. (Ştefan BOTORAN)
  

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

Pastravul de Fagaras

pastrav.jpg

În ediţia tipărită

Chirii modice la ANL

 

     În acest an au primit locuinţe în blocurile ANL patru familii de făgărăşeni. Repartiţia a fost realizată în blocurile A, C, H şi J, în apartamente de 2 camere, iar chiriaşii s-au mutat încă din luna august. Dacă în urmă cu cîţiva ani numărul cererilor depuse în vederea obţinerii unei locuinţe ANL depăşea 1.000, astăzi mai sînt înregistrate doar 70 de solicitări. Tinerii din municipiu nu se mai bat pentru o locuinţă ANL, deşi chiriile sînt sfidător de mici faţă de cele practicate pe piaţa liberă. Dacă în ANL o chirie nu depăşeşte 50 euro/lună, pe piaţa liberă se cer şi 200 euro/lună, în condiţiile unui confort similar (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 
Taximetriştii, nemultumiţi de noile sensuri unice

 

     Începînd cu data de 16 octombrie 2017, Primăria Făgăraş aplică noi restricţii de circulaţie pe unele străzi din municipiu. Acestea au fost stabilite în urma unor dezbateri publice, iar Comisia de circulaţie a definitivat forma restricţiilor. Făgărăşenii care au aflat despre aceste noi modificări au păreri împărţite, unii laudă iniţiativa Primăriei Făgăraş, iar alţii nu sînt de acord cu modificările considerîndu-le inadecvate. (continuarea doar în ediţia tipărită) 

Citește mai departe...
 

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 1659 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

8.JPG

Cartea

Informatii utile

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 734
Număr afişări conţinut : 3866351

FaceBook

Horoscop zilnic



Ziare