Se spune că japonezii nu vor ajunge niciodată să facă autostrăzi la noi în ţară, oricît de bună ar fi oferta lor. Şi asta pentru că la cît construiesc japonezii de repede, românii nu au timp să fure şi să impună comisioane. De la băieţaşii de cartier la cele mai înalte cercuri politice în ţara noastră, majoritatea românilor se bazează pe principiul ,,orice facem trebuie să iasă plus“. Orice mică oportunitate de a obţine un profit trebuie speculată la maxim, indiferent de lege, morală sau bun simţ. Nici în administraţia locală nu se face excepţie şi orice om cu bani se transformă în ,,vacă de muls“. Dacă vin investitori să facă o făbricuţă, un supermarket sau orice altceva, se găsesc tot timpul oameni de decizie care să îi zăpăcească, să le ceară comisioane, să le ofere protecţie şi relaţii şi să le impună preţuri aberante pentru orice fleac. Au păţit-o în Făgăraş oameni ca Iulian Capeti şi la un nivel mai mic orice străin pripăşit în urbe. Cu toţii ştim povestea cu ,,ăla e venit din Italia, hai să tragem de pe el, că ăştia au bani“. Nici măcar cînd e vorba despre interesul public situaţia nu se schimbă. Dacă vrei să faci ceva pentru comunitate însemnă că eşti cam fraier şi numai bun de jecmănit. Dacă pînă acum ne plîngeam că sîntem un oraş mic, cu un spital sărac şi trebuie să mergem aiurea să ne facem o tomografie, cînd a venit un investitor să ne aducă tomograf, unii aleşi locali şi-au dat arama pe faţă. Păi dacă are bani de tomograf, care e scump, înseamnă că are bani şi de chirie babană. Nu contează că spaţiul stă nefolosit sau că scutim drumuri, timp şi nervi. Trebuie tras de pe el. Sau dacă nu, trebuie intimidat să vadă cu cine are de-a face. Ne întîlnim apoi la un suc şi cădem cumva la pace. ,,Facilităţi“ a devenit un cuvînt bun doar în discursuri pentru administratorii municipiului, sau atunci cînd e vorba de firmele ,,de casă“. În cazul unui interes direct, facilităţiile curg cu nemiluita, banii se deblochează instant, datoriile se fac uitate şi aşa mai departe. Niciodată Făgăraşul nu va avea investitori adevăraţi, care să aducă bani la bugetul local, dacă nu vom învăţa să îi tratăm corect, fără interese, comisioane sau şpăgi.