Familia unei fetiţe de 11 luni, care a decedat în decembrie 2020, a fost şocată să constate că mormântul copilei din cimitirul nou din Făgăraş a fost distrus. Aşa cum explică bunica Dilarei, profanatorii au distrus aranjamentele de pe mormânt şi au dat foc coroanelor. S-a întâmplat săptămâna trecută, iar familia a văzut dezastrul abia sâmbătă, 20 martie a.c., când a anunţat Poliţia Locală şi Poliţia Municipală din Făgăraş.
,,În ziua de astăzi lumea nu mai are niciun Dumnezeu?”
,,Vecina noastră a spus că vineri când a fost la cimitir mormântul era deja distrus. Cu o zi sau două în urmă a fost înmormântat cineva din cartierul Combinat chiar pe rândul de lângă noi. Înţelegem că au călcat pe cele două locuri cumpărate de noi, unul în care se află nepoţica şi altul gol, dar să distrugi, nu mai pot înţelege. În ziua de astăzi lumea nu mai are niciun Dumnezeu? Au dat foc la coroanele care erau pe mormânt, au pus cărămizi pe locul nostru gol, am avut un brăduţ plantat pe mormânt şi l-au distrus, au băut pe mormânt că am găsit sticlele goale. Nora mea este în depresie, odată după marea pierdere a Dilarei, iar acum această bătaie de joc” a declarat Liliana Turk, bunica fetiţei.
Plângeri la Poliţie
Familia a depus plângere la Poliţia Municipală Făgăraş. ,,Am chemat la faţa locului sâmbătă, 20 martie a.c., atât Poliţia Locală cât şi pe poliţiştii de la Criminalistică să constate dezastrul şi să caute vonovaţii. Nu am înţeles de ce nu au fotografiat? Vom depune o plângere şi la Protopopiatul Făgăraş unde plătim o taxă anuală pentru morminte. Am vorbit cu administratorul cimitirului, dar acesta s-a scuzat, spunând că nu este problema lui. Ne-a spus că cimitirul nu are pază şi acolo intră oricine vrea. Atunci noi de ce plătim taxa? Sperăm ca vinovaţii să fie pedepsiţi, iar poliţiştilor să nu le fie greu să-i identifice. Noi îi bănuim deja şi am spus oamenilor legii. Dacă o astfel de infracţiune ar fi sancţionată cu siguranţă nu s-ar mai întâmpla” a mai declarat Liliana Turk. (Lucia BAKI)
Mormântul înainte de a fi distrus
[…] Au dat foc la coroanele care erau pe mormânt, au pus cărămizi pe locul nostru gol, am avut un brăduţ plantat pe mormânt şi l-au distrus, au băut pe mormânt că am găsit sticle goale. Nora mea este în depresie, o dată după marea pierdere a Dilarei, iar acum această bătaie de joc”, a declarat bunica fetiţei pentru monitorfg.ro. […]