La ora actuală, echipa de handbal a CSM Făgăraş se află pe locul 12 în clasamentul Ligii Zimbrilor, aproape de retrogradare. Şi parcă n-ar fi de ajuns, antrenorul Raul Fotonea şi-a dat demisia deşi avea un contract pe 2 ani, iar cei mai buni handbalişti au renunţat la contracte. Toate acestea par a fi cauzate de sincopele finanţării, care este asigurată de Primăria Făgăraş. În atare situaţie, conducerea clubului a căutat un nou antrenor, contactându-l pe profesorul Dumitru Opriş, cel care a promovat , în 2016, echipa în campionatul naţional. Va reuşi Opriş să salveze echipa de la retrogradare? Am stat de vorbă cu Lucian Fielk, preşedintele CSM Făgăraş, despre situaţia delicată în care a ajuns clubul.
Reporter: Aţi semnat contractul cu profesorul Dumitru Opriş ca antrenor al echipei de handball masculin?
Preşedintele CSM Făgăraş, Lucian Fielk: Da, avem déjà antrenor. Mitică Opriş a fost déjà la primul antrenament cu băieţii. Nu am semnat, acum pregătim contractul, care este doar o formalitate. Mitică Opriş a confirmat.
R.: Aţi anunţat pe site că v-aţi propus salvarea de la retrogradare. Se pare că prof Opriş nu şi-a asumat acest obiectiv, având în vedere timpul scurt până la finalul campionatului?
L.F.: Da, condiţia este salvarea de la retrogradare. Pot spune că noi încercăm salvarea de la retrogradare.
,,Fostul antrenor nu şi-a îndeplinit obiectivul, locul 10 în clasament”
R.: Fostul antrenor avea acest obiectiv, nu? Şi l-a îndeplinit? De ce?
L.F.: Obiectivul stabilit cu fostul antrenor care şi-a dat demisia a fost poziţia 10 în clasament. Nu şi l-a atins, probabil a avut motivele dânsului, a simţit că nu mai poate să-şi motiveze echipa. Nici noi nu am înţeles. Dar ştim cu toţii că este un antrenor foarte bun, de naţională. A avut contract pe 2 ani, al doilea nu l-a mai terminat.
R.: Un motiv nu este faptul că nu i-aţi plătit contractul de mai multe luni?
L.F.: Că nu i-am plătit contractul poate fi un motiv, dar nu acesta ar fi cel adevărat. Avem ceva restanţe, e adevărat, dar întotdeauna au fost probleme la club, dar s-au rezolvat până la urmă. Avem 3 luni restanţe. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-şi facă treaba, nu?
R.: L-aţi penalizat că nu şi-a atins obiectivul?
L.F.: Nu, momentan nu l-am penalizat. În primul an şi-a atins obiectivul, doar în anul al doilea nu şi l-a mai atins. Pe de altă parte încă nu am ajuns la finalul campionatului ca să şi-l atingă.
R.: Dar a plecat de la echipă…
L.F.: Urmează să evaluăm situaţia.
După ce a promovat echipa în 2016, Opriş a fost dat afară
R.: Aţi comunicat oficial că prof. Dumitru Opriş este noul antrenor. Cine a făcut propunerea? Opriş este antrenorul care a promovat echipa în Liga Zimbrilor, după care a fost dat afară de la echipă. A vrut să revină?
L.F.: Am dat comunicatul vineri, 5 martie. Eu am fost cu ideea şi l-am chemat la echipă pe Mitică Opriş. M-am gândit că poate împăcăm şi o bubă veche, mai dăm o şansă. A fost atunci o problemă pe plan sportiv, nu se ştia nici cum va funcţiona sistemul. Eu zic că până la urmă s-a procedat totuşi corect, în sensul sportiv. Da, Mitică a dus echipa în Ligă, dar a avut rezultate până la un punct. Cum a fost şi antrenorul actual, când vede că din punct de vedere sportiv nu mai poate motiva jucătorii, e clar că intervine o schimbare.
R.: Dar pe un sportiv îl motivezi cu bani, nu?
L.F.: Asta iar e o problemă, dar până la urmă nu totdeauna banul e decisiv şi în cazul sportivilor.
R.: Mai aveaţi şi altă variantă ca antrenor?
L.F.: Poate mai era, dar nu avea experienţa necesară. Propuneri n-au mai fost, a fost singura variantă. Nici nu ne-am mai gândit la altcineva, şi să aduci de afară, nu-ţi mai vine nimeni pentru 2,5 luni până când se termină campionatul. E şi situaţia aşa cum este, mă refer la cea financiară. E greu să găseşti un antrenor să-şi assume o responsabilitate aşa mare pentru 3 luni, că este o responsabilitate a evita retrogradarea.
Obiectiv: salvarea de la retrogradare
R.: Vă aşteptaţi ca prof. Opriş să salveze echipa?
L.F.: Ar fi pentru el ceva extraordinar! Şi eu dacă aş veni la echipă, nu ar fi doar ca să fiu antrenor, ci aş vrea să fac ceva.
R.: Dar fostul antrenor, aţi spus, că a stat doi ani şi echipa se află la retrogradare, noul antrenor ce poate să facă în nici 3 luni?
L.F.: Nu l-am obligat. Trebuie să motivăm pe toată lumea, antrenor, jucători prin acest obiectiv.
R.: Ce lot de sportivi are la dispoziţie, mai ales că vedetele au plecat? Au plecat tot din cauza banilor?
L.F.: Trei străini au plecat la 1 ianuarie 2021, Lasica Marko din Muntenegru, Lazic Nikola din Serbia şi Marek Horbel din Slovacia. Aveau contracte pe un an, ultimii doi, iar primul, pe 2 ani. Ei au venit în vară la echipă, dar se pare că şi-au găsit echipe déjà. Nu aveau contracte mari, dar erau sportivi de naţională.
R.: Ceilalţi sportivi ce contracte au?
L.F.: Mai mici decât ei oricum, avem şi cu 1000 euro, dar avem sportivi şi cu salariul minim pe economie. Este vorba despre nivelul de valoare. Un sportiv din naţionala Muntenegru nu poate fi comparat cu un simplu jucător. El îşi asumă nişte responsabilităţi. Cei din afară stăteau în chirie, doar masa era asigurată de club printr-un contract cu un restaurant, unde mâncau prânzul şi cina. Acum avem la lot 18 sportivi. Avem 2-3 accidentaţi. Echipa tehnică este format din antrenorul Mitică Opriş, secundul Frăţilă Eugen, Marocico- organizatorul de competiţii şi o asistentă medicaăl, Cristina Popa. Ei sunt plătiţi de club.
Fostul antrenor, contract bănos, dar restanţier
R.: Multă lume spune că fostul antrenor avea un contract foarte mare, se vehiculau câteva mii de euro.
L.F.: Doamne fereşte, nici vorbă. Dar este antrenor de naţională.
R.: De când nu s-au mai plătit salariile şi de ce?
L.F.: Nu s-au plătit de anul trecut, din decembrie. Aşteptăm bugetul pentru 2021 pentru a ajunge la zi.
Buget diminuat cu 30% în 2021
R.: Pe ce buget vă bazaţi în 2021?
L.F.: Ca în fiecare an, am făcut o propunere de buget şi am prevăzut o diminuare cu 30%, întrucât ni s-a spus să ne încadrăm în nişte limite. La nivel declarativ ni s-a spus o diminuare cu 50% faţă de anul trecut. Ne aşteptăm la vreo 2,5 milioane de lei, buget care s-ar putea să ne ajute să terminăm campionatul acesta şi să-l începem pe următorul.
R.: Cea mai mare cheltuială a clubului este cu echipa de handbal masculin?
L.F.: Da, aşa este. Dar am mai redus din salarii acolo unde am găsit înţelegere. Am reuşit să diminuăm salariile la un 25-30%. Fiecare nu prea este împăcat cu acest lucru, dar nu aveam ce face pentru a duce campionatul la bun sfârşit. Şi cu Fotonea am negociat, am redus contractul şi a fost de acord.
R.: Şi atunci de ce a plecat?
L.F.: Negocierile au fost în decembrie-ianuarie când am aflat ce ne aşteaptă, adică o reducere drastică a bugetului. Deciziile acestea s-au luat abia acum.
R.: Ce sponsori importanţi aveţi la echipă?
L.F.: Avem sponsori doar pentru mici cheltuieli, echipamente. Pentru salarii nu reuşim să atragem sponsori, nimeni nu-şi asumă o astfel de cheltuială fiind pe locul 12 din 16 echipe.
R.: Câte meciuri a câştigat echipa până acum?
L.F.: Avem 6 victorii din 18 meciuri.
,,Vrem să rămânem în Ligă”
R.: Spre ce se îndreaptă echipa de handbal? Ce se vrea?
L.F.: E greu de spus. Vrem să rămânem în prima ligă, dar cu un buget mai diminuat, să reorganizăm echipa. Dar până atunci să reuşim să rămânem în Ligă. Normal ar fi să ne gândim déjà la sezonul următor, dar cum putem face acest lucru dacă noi nu ştim nici pe ce bani ne bazăm? Aşteptăm bugetul care va fi, probabil, în aprilie. Încercăm să-i motivăm pe sportivi, mai ales că urmează cele mai importante meciuri. Pe 22 martie jucăm cu Vaslui la Baia Mare. Să ştiţi că ne-a dezavantajat şi acest sistem de joc din pandemie. Se joacă pe turnee, pe oraşe, când se fac teste pentru fiecare meci. Federaţia nu se implică. Toată delegaţia noastră face testul, cazare, masă, transport, sunt cheltuieli din bugetul clubului.
Opriş, psiholog şi antrenor pentru echipă
R.: Care ar fi primele aşteptări de la noul antrenor?
L.F.: Mitică trebuie să fie şi un bun psiholog, să ajute echipa care acum este demoralizată. Pot să spun că Fotonea, fostul antrenor nu trebuia să renunţe, dar nici n-am încercat să-l opresc, am simţit că nu mai merge. I-am simţit şi pe băieţi că nu mai puteau da înainte, nu-i mai putea motiva. Cu Mitică urmează să vedem ce contract vom încheia. Dar el nu vine pentru bani, clar, vrea să facă treabă.
R.: Când au apărut atâtea probleme la club şi de ce?
L.F.: Cam în toamnă-iarnă când am înţeles că nu se mai vrea echipă în municipiu, că nu se va mai finanţa. Apoi, nu ştiu din ce motiv, declaraţiile s-au mai estompat. Peste toate acestea au fost şi măsurile anti-covid.
R.: Ce recomandaţi echipei, sportivi şi antrenori?
L.F.: Să se respecte ei pe ei ca sportivi în primul rând, să reuşim să o ducem la capăt cu bine, să nu retrogradăm. Avem cele mai bune şanse, echipa este foarte bună, dar trebuie adunată. Adică rolul lui Mitică este să fie un bun psiholog şi abia apoi antrenor. Sportivii sunt dezamăgiţi, de bani, de meciurile ultime pierdute, toate se adună. Fizic, ei sunt bine pregătiţi, moral sunt afectaţi. (Lucia BAKI)