Istoria este plină de femei celebre, astfel încât nici Partidul Comunist român nu a dus lipsă de astfel de personaje, care au jucat uneori roluri cheie în desfăşurarea activităţilor şi a evenimentelor. Odioase sau luminoase, aceste femei au influenţat în egală măsură mişcarea kominternistă din ţara noastră. Să nu uităm faptul că o serie de oameni care au ajuns celebri, prin mijloace mai mult sau mai puţin ortodoxe, de la noi din ţară, au fost căsătoriţi cu femei ai căror părinţi au făcut parte din aparatul de partid şi au jucat un rol important în acest sens.
Ana Pauker
De departe, această evreică convertită la comunism, a jucat un rol cheie în sovietizarea României, fiind scoasă din istorie de campanie de naţionalizare a aparatului de partid iniţiată de Gheorghiu Dej. Ana Pauker s-a născut în anul 1893, într-o familie de evrei săraci din localitatea Codeşti, jud. Vaslui. De tânără îmbrăţişează ideile de stânga şi devine una dintre cele mai cunoscute activiste de partid. Hannah Rabisohn, pe numele ei real, este arestată în anul 1922, împreună cu soţul ei, Marcel Pauker, din cauza faptului că făcea parte din Partidul Comunist Român, interzis la noi în perioada interbelică, pentru că avea un accentuat fond anti-românesc. Partidul Comunist Român a militat încă de la început pentru desprinderea Basarabiei de România Mare. Ieşită din închisoare, pleacă în exil, la început în Elveţia iar apoi în Franţa unde devine instructor în cadrul Kominternului şi se implică în mişcările de sovietizare din Balcani. În anul 1935 se întoarce în România, unde este arestată şi judecată împreună cu alţi membri ai Partidului Comunist, alături de Alexandru Moghioroş şi Alexandru Drăghici, fiind condamnată la 10 ani de închisoare. În mai 1941 este trimisă în Uniunea Sovietică, autorităţile sovietice reuşesc să facă un schimb cu unul dintre românii arestaţi după ocuparea Basarabiei. Ajunge la Moscova unde devine şefa grupului de comunişti români exilaţi aici, cunoscut ca ,,grupul de la Moscova”. În anul 1944 se reîntoarce împreună cu armata sovietică şi se implică activ în procesul de sovietizare a României. Între 1947-1952 ocupă funcţia de vice-prim ministru şi ministru de externe, semnând în această calitate actul trădător prin care România dăruia Insula Șerpilor, Uniunii Sovietice. Este acuzată de cosmopolitism în cadrul luptei pentru putere din interiorul Partidului Muncitoresc Român. Mai este acuzată şi de deviere de dreapta de către facţiunea condusă de Gheorghiu Dej. În anul 1953 este scoasă pe linie moartă şi i se fixează domiciliul obligatoriu. În ultimii săi ani de viaţă lucrează ca traducător pentru Editura Politică. Se stinge din viaţă în anul 1960. În anul 1952, Ana Pauker este îndepărtată atât de la putere cât şi din partid alături de Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Ana Pauker începe studii de medicină, la insistenţele tatălui ei, dar fără să le termine vreodată. Studiile de medicină şi le începe în Elveţia, dar de aici se va întoarce doar ca soţie a lui Marcel Pauker care rămâne singurul soţ oficial, dintr-o escapadă tumultoasă de amoruri sentimentale.
Pauker, cea mai zeloasă cursantă a Școlii politice internaţionale de la Moscova
,,Stalin cu fustă”, sau ,,tovarăşa de fier”, cum i se mai spunea urmează cursuri la Viena, Paris şi îşi încheie stagiul la Moscova, fiind una dintre cele mai bune cursante ale Școlii politice internaţionale Lenin, pepiniera de elite ale Kominternului, devenind una dintre figurile marcante ale cadrelor aflate în pregătire aici. ,,Activismul şi calităţile Anei Pauker au fost cu mult mai evidente în planul luptei clandestine care i-a şi adus, în calitate de agent disturbator al regimului burghez, un prim record politic: trei condamnări succesive (câte 10 în 1925 şi 1936, şi alţi 20 de ani în 1928). Aşa se face că la vârsta de 47 de ani contabiliza, formal, 40 de ani de închisoare”spune Andreea Tuzu (Historia). Dintre toate aceste pedepse acumulate, nu execută decât patru ani, între 1936-1940, fiind dată la schimb pentru repatrierea fruntaşului politic român din Bucovina, Ion Codreanu. Rămâne la Moscova în timpul războiului unde devine consilier pe ,,probleme româneşti”, făcând parte din conducerea Kominternului. ,,Din acest moment, în PCR se formează două facţiuni, pe de-o parte comuniştii aflaţi în închisorile din România, în frunte cu Gheorghiu Dej şi, pe de altă parte, comisarii de la Moscova, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu. După 23 August, ,,tovarăşa Ana” s-a întors în România alături de doi transmisionişti sovietici, cu misiunea de a informa cu regularitate Moscova despre evenimentele în curs din ţara noastră, din cauză că Moscova avea o imagine foarte neclară despre ceea ce se întâmpla la Bucureşti şi, totodată, pentru că biroul de conducere al Kominternului nu întrezărea nici un lider marcant capabil să dinamizeze comunismul românesc” (Andreea Tuzu). În memoriile sale, Ana Pauker susţine că a refuzat să devină lider al Partidului Comunist Român şi că l-a propus pe Gheorghiu-Dej, conştientă fiind de popularitatea acestuia în rândul comuniştilor români spunând: ,,sunt femeie evreică şi intelectuală”.
,,Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji”
Aceasta este lozinca care circula la sfârşitul anilor 40 în rândul comuniştilor din România. ,,Stalin cu fustă” se implică direct în procesul de impunere a comunismului în România printr-un sistem bazat pe crimă şi fărădelege. Ecaterina Gata a fost maltratată din cauza faptului că a scuipat-o pe Ana Pauker: i s-au smuls sânii cu cleştele, a fost violată sălbatic iar, ulterior, ucisă. Se presupune că piramida liderilor comunişti români ar fi fost, la început, conform sloganului: Ana Pauker, Laszlo Luca (Vasile Luca), Teohari Georgescu şi Gheorghe Gheorghiu Dej. Ana Pauker devine, astfel, una dintre cele mai sinistre figuri ale istoriei noastre, dar şi din cadrul Partidului Comunist Român.
Sfârşitul politic
În anul 1952, Gheorghe Gheorghiu-Dej iniţiază o serie de epurări în cadrul Partidului Muncitoresc Român iar Ana Pauker se află printre cei vizaţi. Dej va duce o politică de ,,purificare” şi ,,adaptare” la noile nevoi stringente, începe perioada ,,naţionalismului comunist”, care va continua cu Ceauşescu. Dej urmează însă modelul stalinist, aflat la mare căutare la Moscova, prin procese orchestrate. Acest standard era urmat însă în mai toate ţările comuniste. ,,Stalin cu fustă” este acuzată de cosmopolitism, deviere de dreapta, activităţi antipartinice, sabotarea colectivizării agriculturii şi inclusiv legături cu legionarii (Sic!), agenţii străini şi sioniştii. În ceea ce priveşte legăturile cu legionarii, a fost o glumă de prost-gust, ţinând seama de dorinţele ,,mitice” şi religioase care au stat la baza Mişcării Legionare de la noi. În ceea ce priveşte legăturile cu sioniştii, să nu uităm baza spirituală a acestei mişcări: iudaismul, ori Ana Pauker nu avea absolut nicio legătură cu domeniul spiritual. Este supusă iniţial unui şir de interogatorii în scopul unui adevărat proces politic dar este eliberată din închisoare în aprilie 1953 şi încadrată într-un proces de ,,domiciliu forţat” la locuinţa ei din Cotroceni. Îşi câştigă existenţa prin traduceri la Editura Politică până în anul 1960, când părăseşte lumea din cauza unui cancer la sân. Urna funerară a Anei Pauker va fi depusă la Mausoleul Eroilor Comunişti din Parcul Carol, alături de cea a ,,binefăcătorului” ei, Gheorghe Gheorghiu Dej. Cenuşa va fi preluată de familie şi transportată ulterior în Israel. Ana Pauker şi-a câştigat notorietatea internaţională în momentul în care a apărut pe coperta revistei ,,Time”, în septembrie 1948, cu titlul de ,,cea mai nemiloasă femeie din lume”. Totuşi, ea ajunge la performanţa de a fi prima femeie ministru din istoria universală. Ei îi plăcea să spună: ,,Stalin mi-a spus următoarele” dar adevărul este cu totul altul: ea a fost epurată cu acordul Moscovei. A fost reabilitată de regimul lui Nicolae Ceauşescu, ce-i drept destul de discret. Ea a fost asemănată de contemporani cu un ,,boa constrictor care tocmai fusese hrănit”. Ileana, prinţesă a României, spunea despre ea: ,,În sfârşit, dar nu şi în ultimul rând, era Ana Pauker. Totdeauna când mă aflam în prezenţa ei, ea era ca un boa constrictor care tocmai fusese hrănit şi care, de aceea, nu urma să te mănânce, pentru moment! Grasă şi înceată aşa cum părea, ea avea tot ce este respingător şi totuşi oribil de fascinant la un şarpe. Mi-am putut uşor imagina, numai din observarea ei, cum şi-a denunţat ea fostul soţ, care drept urmare a fost împuşcat; iar întâlnirile mele ulterioare cu ea mi-au arătat strălucirea rece şi inumană prin care ea a dobândit puternica funcţie pe care o ocupa”. (Ştefan BOTORAN)
