Primul deces declarat de COVID- 19 din orașul Victoria a fost înregistrat luni, 5 octombrie 2020. Este vorba de un bărbat de 47 de ani, care se afla în izolare la domiciliu alături de soția sa diagnosticată cu COVID -19. Bărbatul suferea de mai multe afecţiuni. Femeia a fost testată la sfârșitul lunii septembrie a.c., și a fost confirmată pozitiv. Cei doi soți au intrat în izolare la domiciliul lor de pe strada G.Coșbuc. În primele nouă zile de izolare au fost asimptomatici şi n-au acuzat probleme medicale de niciun fel. Luni, 5 octombrie 2020, în jurul orei 13.00, bărbatul a început să respire tot mai greu. Soția speriată a sunat la 112 și a cerut ajutor. La fața locului a ajuns un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Victoria, însă bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. Conform protocolului i s-au aplicat manevre de resuscitare însă fără rezultat. Din păcate bărbatul a fost declarat decedat. La fața locului au ajuns și reprezentanți de la Poliția Victoria și de la Medicină Legală Făgăraș, care au decis ca trupul neînsufleţit al bărbatului să rămână în apartament și s-a apelat la o firmă de servicii funebre. Trebuie spus că bărbatul n-a fost testat COVID-19.
Zi de coşmar pentru soţia decedatului
Au urmat clipe de neimaginat pentru femeia rămasă singură în locuință, lângă sicriul bine izolat al bărbatului. Marți, 6 octombrie 2020, în jurul orei orei 13.00, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat în satul Arpașul de Sus , unde a avut loc înmormântarea. Angajații firmei de servicii funerare au ridicat sicriul din locuința familiei imediat după ce au fost informați că groapa a fost săpată în cimitir. Procedura de înmormântare a fost rapidă. Familia și colegii bărbatului s-au ocupat de înmormântare. Soția decedatului nu a participat la slujba de înmormântare fiind izolată în casă.
[…] Din păcate, soția decedatului nu a participat la slujba de înmormântare fiind izolată în casă, scrie monitorfg.ro. […]
[…] s-a stins la o oră după ce a început să se simtă rău, respectiv să respire greu, scrie monitorulfg.ro. Acesta se afla în izolare alături de soția lui, care fusese deja depistată pozitiv la […]
[…] Din păcate, soția decedatului nu a participat la slujba de înmormântare fiind izolată în casă, scrie monitorfg.ro. […]