Înălţarea Sfintei Cruci, praznicul de la 14 septembrie. Tradiţii şi obiceiuri

,,Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău“. (Troparul Sărbătorii)

Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc luni, 14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci. ,,Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte locul Căpăţînii. Şi i-au dat Lui să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei veşmintele Lui, aruncînd sorţii pe ele, care ce să ia. Iar cînd L-au răstignit, era ceasul al treilea. Şi scrisoarea vinei Lui era scrisă deasupra: Împăratul iudeilor“ (Marcu 15, 24-26).
Crucea este simbolul biruinţei, arma noastră, a creştinilor pentru că Fiul lui Dumnezeu a transformat un instrument de tortură ce se folosea pentru pedepsirea răufăcătorilor într-o pavăză ocrotitoare. Acesta este marele paradox al istoriei. Din semnul umilirii supreme, al degradării totale, Crucea devine simbolul victoriei. O biruinţă la care Dumnezeu a vrut ca şi firea omenească să se împărtăşească din slava dumnezeirii. ,,O! de trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne închinăm credincioşii şi te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălţare; ci ca o pavăză şi armă nebiruită, ocroteşte şi acoperă cu darul tău, pe cei ce strigă: Bucură-te, Cruce, păzitoare a creştinilor!“ spunem cînd citim Acatistul Sfintei Cruci. De fapt noi ne-am născut sub semnul Crucii, sub imboldul mîntuirii. ,,Bucură-te, Cruce, păzitoarea lumii“ mai spunem în rugăciunile noastre. Toate definiţiile credinţei au o logică matematică: Dacă Hristos nu se cobora de sus atunci noi nu am fi avut Cruce. Intrăm în viaţa duhovnicească sub semnul Crucii şi ne petrecem de pe acest pămînt luînd cu noi aceeaşi pecete.

Crucea în istorie

,,Văzîndu-se Elena pe sineşi întru dorire, a zis împăratului cu îndrăznire: Lucrul cel preadorit sufletului tău se arată prea de bucurie osîrdiei mele; căutînd însă arma cea prea biruitoare pentru tine, precum zici, strigă: Aliluia!“ (Acatistul Sfintei Cruci). Sfînta Cruce este simbolul creştinismului încă de la origini. ,,Cel ce vrea să vină după Mine să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze“ le-a spus Mîntuitorul ucenicilor Săi. Crucea a fost sfinţită şi transformată prin sîngele lui Hristos. ,,Nu sînt soldat pentru această lume, eu sînt soldat pentru Dumnezeu“ i-a spus tînărul numidian Maximilian în faţa guvernatorului Dion care vroia să-i ataşeze ,,signum“ imperial ce consta într-o coadă de cîine. ,,Nu voi purta măruntele însemne ale lumii acesteia (signaculum saeculi), şi dacă mi le puneţi cu forţa, le voi smulge de pe haine căci nu au nicio putere asupra mea. Sînt creştin şi nu voi purta acea bucată de metal căci semnul mîntuitor al Domnului Iisus Hristos (signum salutare Domini mei Jesu Christi) a venit, semnul Fiului lui Dumnezeu cel viu despre care voi nu vreţi să auziţi, care a suferit pentru păcatele noastre. Noi toţi cei care ne numim creştini îl slujim şi îl urmăm ca Domnul vieţii şi al mîntuirii“ a mai spus ostaşul creştin. La ameninţarea cu moartea tînărul Maximilian a răspuns direct: ,,Nu o să pier, chiar dacă plec din această lume, sufletul meu va trăi alături de Christos, Mîntuitorul meu“. În timpul campaniei din Italia, Hristos i-a revelat generalului şi cezarului Constantin Chlor, viitorul împărat cunoscut sub denumirea de Constantin cel Mare, Crucea: ,,Împăratul a văzut cu ochii săi pe cer o cruce care se înălţa în lumina soarelui şi cu mesajul: Vei învinge întru acest semn“ spune Eusebiu în ,,Vita Constantini“ (Viaţa lui Constantin). ,,Toleranţa culturală îl deschisese spre influenţele creştine. Iar superstiţiile făcuseră din el un credincios în simbloluri talismanice. Experienţele lui revelatoare l-au convins că Dumnezeul creştinilor i-a răspuns la rugăciunile lui sincere şi că acele signa ale cultului lor îi îndeplinesc dorinţele. În dimineaţa următoare şi-a chemat oamenii şi le-a cerut să confecţioneze un nou steag cunoscut ca ,,Labarum“ era o suliţă de aur intersectată de o bară care susţinea o flamură cu portretul imperial, iar deasupra o monogramă alcătuită din primele două litere ale numelui lui Christos în greacă, litera chi traversată de litera rho (X). Acestea au alcătuit cele două simboluri apoprotaice creştine. Constantin a făcut cunoscute revelaţiile lui religioase către soldaţi şi le-a poruncit să-şi însemneze scuturile cu acest caeleste signum Dei, monograma lui Hristos, care avea să fie un semn protector în faţa duşmanului. Dacă această relatare apare în ,,Vita Constantini“ scrisă de Eusebiu, ceva asemănător poate fi acceptat pe baza rugăciunilor, viselor, inspiraţiei divine şi semnelor sacre descoperite în alte surse scrise şi prin folosirea crucilor şi a Christogramelor de pe monedele romane imperiale“ (Charles Matson Odahl, Constantin şi Imperiul Creştin). Lucrarea Sfintei Cruci în istoria universală este un eveniment de netăgăduit. ,,E suficient să spunem aici că împăratul Constantin nu a povestit acest eveniment numai biografului lui, dar şi familiei şi prietenilor şi că a devenit foarte cunoscut în Antichitatea tîrzie. Atunci cînd un uzurpator a încercat să-i răstoarne de la putere pe moştenitorii lui la cîţiva ani după ce a murit, fiica lui, Constantina şi fiul lor Constantius II au reacţionat punînd în circulaţie monede de bronz cu viziunea divină a tatălui lor şi cu instituţia divină a dinastiei lor moneda prezintă un înger care-l încoronează pe Constantin care ţine un labarum cu monograma lui Hristos şi cu inscripţia HOC SIGNO VICTOR ERIS, mesajul ceresc al viziunii lui. Dinastia theodosiană a pus ulterior în circulaţie monede care aminteau folosirea christogramei pe scuturi- un înger care marchează un scut cu Christograma în interiorul inscripţiei SALUS REPUBLICAE“ (ibidem). Această inspiraţie divină a consemnat victoria lui Constantin asupra rivalului său Maxentiu şi, ulterior, asupra lui Liciniu în Orient, devenind primul împărat roman creştin. De fapt întreaga cultură a Europei s-a edificat sub imboldul Crucii.

Crucea noastră
Prin Taina Sfîntului Botez, intrînd pe uşa Bisericii, ni se încredinţează şi lupta care stă sub pecetea Crucii. ,,Crucea spirituală este să răbdăm toate necazurile şi toate scîrbele pentru împărăţia cerului, iară crucea materială este aceea pe care o facem noi din aur, din argint, lemn sau din orice altă materie“ ne învaţă părintele Cleopa. ,,Cuvîntul ,,Cruce“ are îndoită putere şi taină. Îndoită este Crucea, îndoite sînt înţelesurile Crucii. Una este Crucea materială, văzută, şi alta cea tainică, mistică şi nevăzută, pe care o purtăm în inima noastră. Deci, băgaţi de seamă, că Hristos îndoită Cruce a purtat. Una în suflet: suferinţa, răbdarea, usturimea, durerea, ruşinea, scuipările, mîhnirile şi întristarea; şi toate cîte le ducea în suflet formau crucea cea spirituală a Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Săi şi S-a răstignit de bunăvoie pe ea, pentru mîntuirea lumii“ mai spune el. Pierderea celor dragi, suferinţele, neputinţele, bolile, trădările toate fac parte din lupta noastră de zi cu zi. Aceasta este Crucea spiritual, iar troiţele constituie pecetea acestei lupte. Materia a fost sfinţită la Golgota, restul este binecuvîntare.

Pavăză a creştinilor
  ,,Crucea este pavăza, arma şi trofeul contra diavolului. Crucea este pecete ca să nu ne atingă nimicitorul. Crucea este ridicarea celor căzuţi, sprijinul celor care stau, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriţi, călăuza celor convertiţi, desăvîrşirea celor înaintaţi, mîntuirea trupului şi a sufletului, izgonitoarea tuturor răutăţilor, pricinuitoarea tuturor bunătăţilor, distrugerea păcatului, răsadul învierii, pomul vieţii veşnice“ spune Sfîntul Ioan Damaschinul. Scutul este una dintre armele semnificative ale istoriei omenirii. Se mai foloseşte şi astăzi, în cadrul trupelor de menţinere a ordinii publice. Scutul s-a folosit din cele mai vechi timpuri în arta războiului nu doar ca protecţie, ci şi ca armă. Pe cîmpul de luptă, cînd soldaţii rămîneau fără sabie, îşi foloseau scutul drept armă atacînd părţile vulnerabile ale inamicului: capul, picioarele, trunchiul. Aşa este şi Crucea pentru noi, creştinii. Pavăză dar şi armă. Ne apără de săgetările vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi dar, în acelaşi timp, îi şi zdrobeşte.

Axis mundi

Crucea este centrul vieţii noastre spirituale şi cotidiene, este centrul lumii ,,axis mundi“, pentru că prin Cruce a început prima datare documentară a istoriei: înainte şi după Hristos. Crucea este unul dintre elementele credinţei noastre ,,Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfîntă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim: că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea; totdeauna binecuvîntînd pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat“ spunem la utrenie, una dintre laudele dumnezeieşti. Sfînta Liturghie, izvorul tuturor darurilor, vorbeşte despre momentul istoric al răstignirii: ,,Care neschimbat te-ai întrupat şi răstignindu-te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat: Unul fiind din Sfînta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, mîntuieşte-ne pe noi“ spunem în imnul ,,Unule Născut“.

Crucea- aflare, regăsire şi adevăr

Sfînta Elena, mama împăratului Constantin, a aflat Crucea Mîntuitorului în urma unei pelerinaj spiritual efectuat la Locurile Sfinte. ,,Sfînta Elena, mama sa, a fost modestă, ajutătoare a săracilor, evlavioasă şi l-a influenţat pe fiul ei, Constantin, în bine“. La 86 de ani face pelerinaj de la Roma la Ierusalim, află pe Golgota Crucea lui Iisus prin săpături şi zideşte Biserica Sfîntului Mormînt, iar la Roma, Biserica Sfîntul Petru“ (Pr. prof. dr. Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii Româneşti de la origini pînă astăzi“). Sfînta Elena s-a învrednicit să afle Crucea Domnului prin putere dumnezeiască. ,,Deci, pe cînd săpa pămîntul pentru temeliile marii biserici a Învierii Domnului, din dumnezeiasca orînduire, s-au aflat, nu departe de Sfîntul Mormînt, trei cruci, adică Crucea lui Hristos şi cele două cruci pe care au pătimit tîlharii. Şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Deci, neştiind împărăteasa şi întrebîndu-se care să fi fost Crucea Domnului, s-a arătat prin minunea ce s-a făcut cu o fecioară moartă ce o duceau la îngropare, că a înviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, nearătînd celelalte cruci niciun semn de minune. Şi s-a închinat împărăteasa şi a sărutat-o şi, împreună cu ea, tot poporul. Şi s-a suit, atunci, fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, pe un amvon înalt şi a ridicat cinstita Cruce a Domnului ca o zguduire a întregii creştinătăţi şi, de atunci, au început călătoriile în Ţara Sfîntă şi, în fiecare an, praznicul Sfintei Cruci la 14 Septembrie“ (Proloagele, I). În data de 7 mai 351, la ora 9 dimineaţa, în Duminica Rusaliilor, crucea lui Hristos s-a arătat din nou pe cer. ,,Şi a stat acest semn al Crucii mai luminat decît soarele, deasupra muntelui Golgota şi tot poporul privea, minunîndu-se cu mare teamă“ (ibidem). Chiril, patriarhul Ierusalimului, l-a înştiinţat pe Constanţiu, fiul lui Constantin cel mare care era arian, de această arătare, sfătuindu-l spre dreapta credinţă. Istoricul Sozomen a mărzurisit acest lucru. ,,A sporit, în sfîrşit, cinstirea Sfintei Cruci şi biruinţa ei asupra perşilor, pe vremea împărăţiei lui Heraclie (610-641). Perşii au cucerit Ierusalimul în anul 615 şi l-au jefuit, luînd între alte odoare de preţ şi lemnul sfintei Cruci şi ducîndu-l în capitala lor, la Ctesifon. Dar împăratul Heraclie a trecut la luptă şi a învins peste tot. Perşii au fost siliţi să aducă înapoi, la Ierusalim, lemnul Crucii, care a fost predat în mîinile lui Zaharia, patriarhul Ţării Sfinte. Este drept că în anul 633, Heraclie a mutat, cu mare alai, pentru totdeauna, lemnul Crucii, la 14 septembrie, se prăznuieşte şi această biruinţă a Crucii Domnului asupra perşilor“ (ibidem). Din punct de vedere istoric, Sfînta Cruce a fost aflată, regăsită şi mărturisită în toată istoria omenirii. Crucea este adevăr istoric şi transcendent pentru că însoţeşte de-a lungul anilor toate generaţiile. Un alt element care mărturiseşte prezenţa Sfintei Cruci în istorie îl constituie sabia europeană mînerul ei este plămădit sub forma unei cruci. (Ştefan BOTORAN)

Tradiţii

Ziua Crucii este considerată, în popor, data ce vesteşte sfîşsitul verii şi începutul toamnei, cînd se închide pămîntul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară. În această zi, preotul sfinţeşte via ş butoaiele de vin, pentru ca şi în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii trebuie păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu. Pe 14 septembrie, la biserică se sfinţesc busuiocul, menta, maghiranul şi cimbrul, considerate plante magice. Acestea îi apără pe credincioşi de diverse boli, dar veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ogradă. Preotul umblă din casă în casă şi şfinţeşte gospodăria, iar enoriaşii îl aşteaptă cu casele primenite. Monedele sfinţiteîin această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă aduc belşug şi spor în muncă. Se spune că nu este bine să se mănînce usturoi, nuci, prune şi peştele şi este recomandat să se ţină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului şi a trupului. Nu este voie, în ziua Inălţării Sfintei Cruci, să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile.