Terapeutul Costin Florin Gherasim, preşedinte pentru Româna din partea ASIMIA (Asociacion International de Medicina Integrativă y Antienvejecimiento Sistema ,,Torsal” Madrid) vorbeşte despre coronavirus şi despre implicaţiile vaccinurilor în diverse tratamente. Terapeutul, stabilit în Spania, are deschis la Făgăraş un cabinet medical unde îşi tratează pacienţii atunci când revine în ţară.
,,Unul dintre cei mai cunoscuti doctori din America de Sud şi Centrală, dr. Chinda Brandolino, arată că toate decesele din Lombardia au avut ca principală cauză vaccinarea obligatorie împotriva gripei comune . Dr. Chinda Brandolino spune că informaţiile vehiculate sunt distorsionate, arătând că New York-ul, care are o populaţie de 19 milioane de locuitori, a raportat 292.000 infectări şi aproape 7.000 de decese. Prin urmare rata deceselor este sub 1%. Dintre acestea 98% aveau boli grave, iar peste 90% aveau vârsta de peste 70 de ani. De asemenea, demonstrează faptul că vaccinul împotriva gripei interferează cu covid-19, fiind un catalizator şi ca urmare acele persoane care au fost vaccinate sunt practic condamnate la moarte de acest virus (covid 19). Se poate spune că oamenii au decedat cu covid-9 şi nu de covid-19. Trebuie să se ştie faptul că acest virus Covid- 19 nu este mai ucigător decât gripa sezonieră, iar politica de izolare nu este necesară, este chiar dăunătoare.
Ce nu ştim despre coronavirus
- Există mitul că acest virus este cel mai periculos din câţi există. Dar în realitate gripa normală ucide de 60 de ori mai mulţi oameni pe an decât COVID-19.
- S-a conturat déjà idea/mitul: ,,am fost diagnosticat cu corona, voi muri”. În realitate doar 2% din cazuri s-au soldat cu decese, majoritatea fiind asociate cu un sistem imunologic debil.
- Un mit este şi ideea că eşti în siguranţă doar dacă porţi mască şi haine speciale. În realitate cele mai sigure practici sunt spălatul pe mâini şi strănutul în pliul cotului
- Tot la categoria mit sunt panica şi discriminarea asiaticilor, precum învinuirea Chinei. În realitate panica şi isteria sunt bazate pe rasism şi xenofobie şi nu în evidenţe ştiinţifice.
- Ni se spune că ştirile televiziunilor sunt imparţiale şi credibile. În realitate dezinformarea şi rasismul sunt mai periculoase decât orice virus. De aceea cel mai corect este să căutăm informaţii bazate pe fapte şi nu pe ideologii.
- Purtătorul de cuvânt al O.M.S., Margaret Harris, a afirmat în ziarul australian Sydney Morning Herald că O.M.S. nu a sfătuit niciodată ţările lumii să facă izolare generalizată pentru a controla COVID-19. ,,Niciodată nu am spus să se aplice măsura izolării, am spus să căutăm să izolăm şi să tratăm”. Ceea ce înseamnă controlul strict al persoanelor infectate şi izolarea doar a persoanelor care au intrat în contact cu ele . ,,Trebuie să aveţi capacitatea de a izola persoanele infectate de cele sănătoase” a mai spus Margaret Harris.
Izolare pentru întreg mapamondul
În toată lumea s-a impus izolarea forţată a mai mult de 2.660 de milioane de persoane, adică o treime din populatia Terrei, ceea ce nu are precedent în istoria umanităţii. În toată lumea sănătatea psihică a fost serios afectată ca urmare a tensiunii şi isteriei. Şi asta pentru că nu toţi oamenii au capacitatea de a suporta puternica încărcătură emoţională şi de a-şi menţine controlul (alteraţii ale somnului, nelinişte, teama faţă de ceilalţi, scăderea stadiului de animo, tendinţa de a fi hipocondrii). Dr Rath a arătat la Congresul de la Berlin că intenţia cartelului industriei chimice şi farmaceutice este de a cuceri militar lumea. ,,Nu ai morală, credibilitate la acest cartel chimico-farmaceutic. În loc să se elimine foamea, bolile, analfabetismul, lipsa de ocupaţie, protejarea mediului, acest cartel cheltuie milioane de mii de dolari pentru medicamente care distrug sănătatea şi se îmbogăţeşte” spunea dr. Rath.
Filantropica lui Bill Gates
- Vaccinurile fac parte din strategia ,,Filantropica” a lui Bill Gates , inclusiv ambiţia Microsoft de a crea o identitate digitală sub forma de cip pentru populatie, prin care poate avea controlul asupta tacticii de sănătate globală (Noul Imperialism Corporatist ). Sub promisiunea de a eradica poliomielita printr- o donaţie de 1200 de milioane de dolari a obţinut controlul asupra Sistemului de Sănătate al Indiei, introducând vaccinuri obligatorii la copii cu vârsta de până la 5 ani . Ca urmare a acestor vaccinuri în India 496.000 de copii au paralizat ântre anii 2000 – 2017.
- În 2017 Guvernul Indiei s-a retras din politica de vaccinare dirijată de Bill Gates. Ca urmare a eliminării vaccinării s-a redus foarte mult numărul paraliziilor. Şi OMS a recunoscut în 2017 că programul de vaccinare a lui Bill Gates a cauzat explozia de cazuri de poliomielită. Congo , Filipine , Afganistan sunt relaţionate cu vaccinurile lui Bill Gates. În 2018, 75% din cazurile de poliomielita erau consecinţa vaccinurilor lui Bill Gates .
- În 2014, fundaţia lui Bill Gates a finanţat testele pentru vaccinul colului uterin la 23.000 de fetiţe din India. Dintre acestea 1200 de fetţte au suferit severe efecte secundare inclusiv grave probleme ale sistemului imunitar şi de fertilitate, iar 7 fetite au decedat. Guvernului indian l-a acuzat pe Bill Gates că ,,a violat codul etic medical” prin presarea fetiţelor care proveneau din zona rurală pentru a participa la aceste experienţe, forţând astfel părinţii de a consimti aceste vaccinuri. Gates s-a opus ca fetiţele să primească ajutor medical. Acest caz se judecă la tribunalul supreme al Indiei.
- În 2010 fundaţia Gates a finanţat producerea vaccinului impotriva malariei determinând moartea a 151 de copii africani şi cauzarea unor efecte secundare incluzând paralizii, convulsii severe, episoade de febră la 1058 de copii.
- În 2002 fundatia Gates a obligat vaccinarea împotriva meningitei a mii de copii africani dintre care 500 de copii au dezvoltat un anumit tip de paralizie . Acest fapt a determinat ca un ziar din Africa de Sud să declare: ,,Suntem şoarecii de laborator pentru creatorii de vaccinuri”.
- Profesorul Patrick Bond (fost asesor a lui Nelson Mandela) a arătat că ,,Filantropia lui Bill Gates este imorală şi fără pietate”. În 2012, Bill Gates a donat 10.000 de milioane de dolari la O.M.S., promiţând că va reduce populaţia actuală datorită propriilor vaccinuri. În 2014, Asociaţia Medicilor Catolici din Kenya a acuzat O.M.S. pentru folosirea de vaccinuri pentru tetanos care aveau formule pentru inducerea sterilităţii fiind afectate milioane de femei. După ce a negat aceste acuzaţii ani de zile O.M.S. a admis că aceste vaccinuri au Indus sterilitatea mai mult de 10 ani. Acuzaţii asemănătoare au venit şi din partea Congo, Tanzania, Nicaragua, Filipine. Aceste vaccinuri au ucis mai mulţi africani decât s-a pretins că vor imuniza.
- Industria farmaceutică publică informaţii false, persecutând liderii opoziiei şi folosesc puterea lui Bill Gates pentru a-i exclude pe dizidenţi şi a-i obliga să respecte politica de vaccinare. Criza declanşată de covid- 19 este o oportunitate pentru Bill Gates de a forţa America de Nord să fie vaccinată cu vaccinurile create pentru populaţiile din lumea a 3-a.
Imi amintesc (eram la Valencia) când Guvernul României a avut ,,afaceri” cu Microsoft (Bill Gates), care ulterior s-au dovedit murdare şi în defavoarea României. Îmi amintesc de acei oliticieni corupţi care în prezent se bucura de milioane de dolari. Scandalul a fost atât de mare încât am fost socaţi şi noi, cei din diaspora, care speram întro schmbare reală.
Cum se poate declina un vaccin pe cale legală
Daca vei refuza un vaccin poţi fi considerat beligerant. Prin urmare, pentru a declina legal, dar respectuos serviciile oferite de medici (care primesc comisioane pentru a vaccina ), iar acestia nu pot face nimic în această direcţie, trebuie să întrebi medicul dacă vaccinul conţine Medical Research Council – CLL, (MRC 5, toate îl conţin) un complex de celule obţinute de la feţi avortaţi şi alte tipuri de AND, dacă are ,,reacţii iatrogene” (reacţii adverse cauzate de compuşi multipli precum şi de interacţiuni medicamentoase. Dacă răspunsul medicului este afirmativ, acesta va fi permisul de liberă trece pentru a nu fi vaccinat. ( Costin Florin Gherasim)
Foto- Bill Gates